Slovenia: Traseul Panoramic Solčava și Valea Logar
Data publicării: 15 mai 2026
Slovenia este o țară de unde ne-am întors cu amintiri frumoase. Dar cumva parcă lipsea ceva. Am fost prima dată în 2013, într-o toamnă tîrzie. Acum am mers primăvara.
Pregătirile nu au fost foarte minuțioase. Schițasem un plan acum cîțiva ani, aveam totul scris. Cînd am decis să mergem în Slovenia aveam deja în mare parte planul făcut.
Am mers cu mașina făcînd o oprire de două zile și în Ungaria. Ca să mergi cu mașina în Slovenia trebuie să știi că ai nevoie de vinietă pe care o poți cumpăra de aici:
Am intrat în Slovenia prin zona Tornyiszentmiklós ( Ungaria ) - Pince ( Slovenia ). Ceea ce m-a uimit efectiv odată cu intrarea în Slovenia, a fost curățenia. Asta în condițiile în care și Ungaria stă foarte bine la capitolul ăsta. Și prețul la motorină este mai scăzut cam cu 20 de eurocenți față de România și 40 de eurocenți față de Ungaria.
Prima noastră oprire a fost la Maribor unde am avut și cazare. Am stat undeva la periferie, aproape de autostradă. Am ajuns seara. Orașul îl vizitasem pe îndelete în 2013, de data asta nu a mai fost timp decît de o plimbare prin centru. Era seara Paștelui Catolic 2026 și neobișnuit de cald. Lumea se relaxa pe la terase, mai bea cîte ceva. A fost o seară plăcută, perfectă după un drum lung.
A doua zi ne aștepta încă ceva drum cu mașina. Vreo două ore în total. Pentru ziua de astăzi aveam programată o tură pe Traseul Panoramic Solčava ( se citește Solciava ) și ceva traseu pe Valea Logar. Ne-am dorit o cazare în zona asta însă prețurile au fost prohibitive.
Traseul Panoramic Solčava
Ultima oră de drum cu mașina merge printr-o zonă muntoasă cu chei și multe curbe. Poate din cauza asta George nu se simte prea bine și de aceea suntem nevoiți să ne oprim într-o parcare. Stăm pe afară cîteva minute. Suntem într-un loc în care apa și-a croit drum printre niște stînci. Apa este ireal de curată, cu o culoare ce bate în verzui. Minunat.
În parcare este și un panou explicativ. Ne aflăm la Skalni Samotar Igla iar în apropiere este și un traseu turistic. Unul din maluri este străjuit de o stîncă impunătoare care pare că se sprijină pe o alta. În plus, în partea inferioară este o gaură. Iar sus alpiniștii au arborat un steag al Sloveniei.
George își revine și continuăm drumul. Peisajul îmi amintește cumva de Cheile Bicazului, doar că apa e mult mai curată.
Ajungem la Solčava, o localitate mică cu străzi înguste. Sunt neatent și merg tot înainte, fără nici o apăsare. Și uite așa ajung la intrarea în Valea Logar, un loc superb. Aici drumurile se despart. Unul merge spre Valea Logar, celălalt spre Austria.
La intrarea pe vale este un loc absolut iconic pentru Slovenia. Suntem pe fundul unei văi. E soare iar în apropiere sunt niște munți stîncoși, abrupți și plini de zăpadă. Ca să nu o mai lungesc..un adevărat peisaj alpin. Aici este amenajat un loc de privit, că nu pot să îi zic altfel.
Facem poze, ne minunăm de nu mai putem. Cu ocazia asta am verificat un pic traseul și abia acuma îmi dau seama că am ratat bine de tot intrarea de jos din Solčava.
Alternativa este să urmăm șoseaua ce urcă spre granița cu Austria iar de acolo să intrăm pe drumul panoramic pe care să îl parcurgem în sens invers față de cum ne gîndeam inițial.
Începem să urcăm pe un drum asfaltat și aflat în bună stare. La cîțiva kilometri de graniță, într-o pantă unde se găsește un curbă în stil ac de păr începe drumul nostru. Nu este semnalizat prea strălucit.
O perioadă mergem prin pădure. Traseul pare în curs de amenajare fiindcă dăm și de porțiuni neasfaltate. Odată ieșiți din pădure, frumusețea locurilor te lasă cu gura căscată. E un adevărat peisaj alpin, ca de manual.
Dealuri și păduri ce acum sunt cuprinse de verde crud, flori, creste înzăpezite și hăuri în depărtare.
Copiii sunt încîntați:
-Tati, unde ne-ai adus? Cum ai știut de locul ăsta?
Cred că am avut cumva și noroc. Nu e deloc aglomerație am văzut maxim 5 mașini pe aici și cîțiva motocicliști.
Prima oprire o facem într-o poiană unde există doar cîteva case. Cei de aici par a se ocupa cu prelucrarea lemnului.
Puțin mai încolo este un loc de belvedere amenajat. Adică e un pic de parcare ( încap maxim două mașini ), două băncuțe, două panori explicative și..un dragon, unul din simbolurile naționale ale Sloveniei.
Cam de prisos să vă povestesc cum e..pozele spun mult mai bine.
Plecăm la drum, intrăm iarăși în pădure, mergem cînd pe asfalt, cînd pe drum de piatră. În următoarea poiană dăm de un alt loc de relaxare și belvedere. Aici este un balcon iar în lateralul său două șezlonguri gigantice. În cealaltă parte este un automat în care se vînd mărfuri tradiționale produse de ferma din apropiere. Deocamdată automatul nu are ce vinde, poate e prematur, început de aprilie și puțină lume pe aici.
Denumirea oficială a fermei este Izletniška kmetija Klemenšek, iar neoficial este cea mai fotografiată fermă din Slovenia. Și aici ne luăm o doză zdravănă de relaxare, peisaje, odihnă și..vitamina D.
În continuare, pe o bucată destul de lungă de drum, nu mai este asfalt. Trebuie să mergem cu grijă. În următoarea poiană suntem întîmpinați de narcise. Multe și în snopuri. Toată familia își exersează talentele de fotograf.
Mai mergem o vreme prin pădure. Ieșim iarăși în satul Podolševa, loc frumos unde repare asfaltul. Există și o cabană, Strevc Selišnik. Din păcate la cabană se pot servi doar băuturi, nu au nimic de mîncare. Din fericire au ștampilă și o pot adăuga cu mîndrie la colecția existentă.
În apropierea cabanei se găsește biserica Sfîntul Duh ( Cerkev Svetega Duha ), un loc iconic al zonei. În preajmă încă este zăpadă, spre bucuria copiilor. Totul aici este la superlativ.
Mergem în continuare. Dăm de o pensiune izolată și de un mic lăcușor. Lîngă el, două șezlonguri gigantice, puse spate în spate. De Aici este iarăși un loc bun de exersat tehnica fotografică.
De la ieșirea din sat asfaltul dispare iar drumul coboară puternic. Ne oprim în următoarea poiană unde este un alt loc de popas amenajat. Iară ne punem pe pozat.
Hotărîm să nu continuăm pe drum. Acesta intră în pădure și coboară tare pîna la Solcava. Am preferat să facem calea întoarsă tocmai pentru a ne mai opri și a ne bucura de acest traseu panoramic.
A meritat din plin!
Valea Logar
Revenim la intrarea în Valea Logar și iară stăm cu gurile căscate. E ireal de frumos. Înaintăm dar ne și oprim în cîteva locuri pentru pozat. Drumul acesta este mai animat, sunt mașini destule dar cumva nu ai senzația aceea de aglomerație.
Sunt amenajate mai multe parcări, cabane, locuri de relaxare. Noi mergem cu mașina pînă dăm de zăpadă pe drum. Din fericire unde începe zăpada avem și o parcare mare și aproape goală. Nu vreau să risc o urcare pe zăpadă fiindcă deja am trecut la anvelopele de vară.
Ne dăm jos și pornim spre Cascada Rinka. Ținem deocamdată drumul de asfalt care face cîteva serpentine. Pe el este un strat gros de zăpadă. De sus se aude zgomotul unei mașini. Peste cîteva clipe rămînem șocați să vedem o bătrână mașină Zastava coborînd.
Puțin mai sus ne intersectăm cu traseul turistic. Decidem să părăsim asfaltul și să mergem pe potecă. Crestele din jur sunt înzăpezite și au un farmec aparte. La un moment dat trebuie să traversăm valea. Pe ea sunt două limbi mari de zăpadă. Ajungem iarăși la asfalt, drumul e curat aici. În cîteva minute poposim lîngă Cabana Slapom.
De fapt nu e chiar o cabană, fiindcă nu oferă cazare, ci doar mîncare și băuturi. De aici pleacă o mulțime de trasee. Fotografiez indicatoarele, cine știe poate odată mai ajung pe aici și fac un traseu lung.
Începem să urcăm serios pe o potecă friabilă și plină de bolovani ce ține unul din malurile văii. Deodată se aude o bubuitură. Ne oprim, privim spre munte și vedem o avalanșă. Să nu vă închipuiți însă ceva de anvergură, este doar zăpadă ce curge pe un culoar știut numai de ea.
Avalanșa este relativ departe de noi, nu suntem puși în pericol în nici un fel. Mai mergem un pic, altă bubuitură anunță o nouă avalanșă. Pentru copiii noștri este ceva inedit, este prima dată cînd asistă la un astfel de fenomen.
Urcăm cu îndîrjire că pare că nu mai ajungem la cascadă. Frustrarea este alimentată și de faptul că auzim zgomotul generat de căderea de apă. După vreo două serpentine mai lungi și mai abrupte vedem în sfîrșit cascada.
Are volum, apa cade cu putere printre două stînci generînd vapori. Aproape de ea, cocoțată pe o stîncă este o căbănuță mică cu o terasă suspendată de unde poți admira cascada..mai de sus. Numele căbănuței este Orlovo Gnezdo.
Pînă una-alta mergem la baza ei și ne udăm un pic. În partea opusă zăpada începe iarăși să curgă. Ne mai așteaptă încă un pic de urcare grea pe o potecă protejată de balustrade. Dar și pitorească.
Ajungem la căbănuță și urcăm la final pe niște scări solide de lemn. Peisajul îți taie efectiv răsuflarea. Ne găsim și noi un loc pe terasa mică, luăm ceva de băut și, evident, îmbogățim colecția de ștampile.
George ține morțiș să plece cu o amintire de acolo. Și își alege o insignă simplă cu steagul Sloveniei. O poartă și acum cu mîndrie pe bluza de trening cu care face sport la școală. De pe terasă facem nenumărate fotografii și privind la zăpada din jur tragem concluzia că în Alpii Iulieni este sezonul avalanșelor.
Într-un final plecăm la vale dar de data asta așa, mai pe nemarcate, ca să ajungem mai repede. La cabana Slapom ne oprim scurt pentru pune ștampilele, că la urcare am uitat complet. Plecăm la vale pe drumul de asfalt pentru rapiditate, iar la final scurtăm serpentinele mergînd pe o potecă abruptă și noroioasă. Revenim cu bine la mașină, doar un pic mai murdari.
Izvir Črne
Ne punem în mașină și mergem înapoi cîțiva kilometri. Ne oprim într-un loc numit Izvir Črne ( într-o traducere aproximativă, Izvorul Negru ). Aici este un traseu scurt și frumos ce merge de-a lungul unui parau cu apă limpede și incredibil de curată. Acest pîrîu se varsă în principalul pîrîu de pe Valea Logar, Savinja pe numele lui.
Traseul este scurt, tot circuitul durează cam 15 minute cu totul. Mă repet, am rămas profund impresionat de cît de curat este fiecare rîu, pîrîu, indiferent de marime și de locul în care trece. Izvir Črne mai este cunoscut drept „al doilea izvor al râului Savinja”. Ce îl face interesant:
Apa care cade din celebra Cascada Rinka dispare în subteran după câteva sute de metri și reapare mai jos în vale sub forma Izvir Črna. Numele „Črna” („neagră”) vine de la argilele închise la culoare din albia pârâului.
Cu toate că nu ne-am grăbit mai deloc astăzi încă mai avem cîteva ore de lumină. Drept e că și pînă la locul de cazare aflat lîngă Bled e de mers cîteva ore.
Hotărîm să mai mergem încă o tură pe Traseul Panoramic Solcava, ocolul nu e mare, mergem pe sus și ne mai putem bucura odată de el. De data asta l-am făcut integral, am coborît pînă în localitatea Solcava din Podolševa pe un drum abrupt de pămînt. Totuși am văzut utilaje, am văzut pregătiri pentru asfaltare. Oricum tot răul e spre bine. Dimineață am ratat intrarea pe acest drum dar cu siguranță ar fi fost mult mai greu de urcat cu mașina pe aici.
Skalni Samotar
Șoseaua ne duce din noi la locul unde am oprit de dimineață, la Skalni Samotar. Oprim din nou și facem o scurtă ședință. Ne băgăm pe traseul scurt de aici? Teoretic ar fi un circuit de doar 30 de minute. George se declară prea obosit, Maria nu stă mult pe gînduri și zice că ea vrea. Ramona ar vrea și ea dar nu are încotro și rămîne cu George.
Plec rapid cu Maria. De la început avem de urcat tare o diferență de nivel cam de 50 de metri. Suntem deasupra șoselei, mergem pe o potecă foarte îngustă avînd o ruptură în stînga.
Ajungem rapid în zona stîncoasă. Suntem atenți și trecem cu bine de două zone mai expuse. Ajungem și în locul cel frumos în care poteca trece pe sub stînci. Locul de belvedere e superb, se vede rîil cel curat și o căbănuță mică. La ieșire sunt montate două scoabe și cabluri.
Aici mai găsim încă un loc de belvedere, și ăsta la fel de aerian. Poteca de pe partea asta e mult mai dificilă, e mai friabilă și necesită atenție sporită. Maria e neatentă și își ia o trîntă însă fără urmări grave.
Treaba asta ne pune în gardă și de aici încolo mergem cu mai mare grijă și în scurt timp coborîm iarăși la șosea. După alte două minute luăm curba și ajungem înapoi la mașină. Ramona e uimită:
- Nici n-ați plecat bine că v-ați și întors?
Mă uit la ceas: toată distracția a durat fix 17 minute.
De aici plecăm spre Bled. GPS-ul ne-a purtat pe un drum îngust prin păduri prin văi și pe dealuri, printr-o stațiune de schi. LA final dăm de autostradă și mergem pînă la locul de cazare aflat la Zirovnica, aproape de Bled. De acolo avem o vedere foarte frumoasă spre Triglav, cei mai înalți munți din Slovenia.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole