Corfu 2026

Data publicării: 19 nov 2026

În anul 2026, am revenit în insula Corfu mult mai devreme decât ne-am fi așteptat. A fost a treia noastră călătorie în Corfu. Așadar, cam știam locurile frumoase și a fost un prilej de a le revedea, dar și de a descoperi alte câteva locuri noi.

Am mers pe ruta Brașov – Pitești – Craiova – Calafat – Montana – Sofia – Igoumenitsa. De acolo am luat feribotul până la Lefkimmi. Am ajuns undeva cam pe la prânz. Am făcut câteva cumpărături, iar apoi ne-am dus la locul de cazare.


Bilete la feribot puteți rezerva de aici:
https://lefkimmilines.gr/en/home/

În primele trei nopți ne-am cazat în satul Agios Georgios, aflat pe malul mării. Am găsit aici o cazare excelentă, cu un apartament cu două camere, două balcoane mari și bucătărie. Totul la 36 € pe noapte! A fost un preț imbatabil, iar condițiile au fost, de asemenea, foarte, foarte bune.

Ajunși la locul de cazare, am observat că lângă noi parcase imediat o mașină cu numere de România. Am cunoscut astfel un domn care lucrează în Corfu de mulți ani. Conduce niște vaporașe care plimbă turiști. El petrece cam jumătate de an în Corfu, iar cealaltă jumătate, ne-a spus, o petrece în Spania, unde are casă.
De fapt, de la el am aflat câteva ponturi despre locuri frumoase, locuri în care au loc diverse festivități locale, restaurante bune și tot felul de alte lucruri de genul acesta.

 

Notos Beach


Prima alegere în materie de baie a fist Notos Beach. Apa este foarte frumoasă, limpede și puțin adâncă. Poți să mergi pe jos destul de mult fără ca apa să-ți treacă de cap. Aici, odată, a fost amenajat un port și, din cauza asta, au mai rămas într-o anumită zonă un zid din bolovani. Trebuie să ai puțină grijă și să eviți zona, ca să nu te lovești.

Ziua a fost una reușită. Copiii s-au zbenguit și s-au bucurat de prima lor baie din vara lui 2026.

 

Issos Beach


Când a venit sfârșitul zilei, ne-am strâns lucrurile și am plecat pentru a vedea apusul într-un loc foarte special al insulei, și anume pe plaja Issos, aflată foarte aproape de satul în care suntem cazați, Agios Georgios.Aici este o combinație de plajă, dune de nisip și stânci. Ei bine, de pe aceste stânci, aflate într-un loc puțin mai înalt, se poate vedea cum soarele apune după muntele Pantokratoras Vigla.

De asemenea, în apropiere se găsește un lac mare, care este gazda numeroaselor specii de păsări. Zona se numește Laguna Korission. Există câteva poteci și câteva locuri amenajate de unde se pot observa păsările.

Anul acesta nu am fost acolo. Am fost anul trecut, dar prea mare noroc nu am avut atunci și se pare că nici acum zona Lagunei Korission nu a fost foarte populată cu păsări. Poate și din cauză că nu a fost tocmai perioada potrivită pentru asta. Din câte știu eu, primăvara pare să fie anotimpul în care păsările stau ceva mai mult aici.

Apusul de soare a fost foarte frumos, spectaculos de-a dreptul, și nu ne-a dezamăgit. Știam foarte bine la ce să ne așteptăm, fiindcă fuseserăm în acest loc și anul trecut.

După apus, ne-am dus la locul de cazare și am avut parte de o binemeritată odihnă.

Marathias Beach

Dimineața următoare am plecat spre plaja Marathias. Plaja este una frumoasă, întinsă, cu ape din acelea turcoaz, tare, tare frumoasă. Prima parte a zilei ne-am petrecut-o în acest loc nou pentru noi.

De asemenea, plaja are niște maluri înalte, iar accesul pe ea se face pe poteci. Din păcate, e un pic cam greu să găsești un loc de parcare decent, dar până la urmă ne-am descurcat și am avut o jumătate de zi foarte plăcută aici.

La prânz, când căldura a devenit insuportabilă, iar soarele prea puternic, am revenit la locul de cazare, unde am stat și ne-am odihnit. Copiii s-au jucat prin curte.

Prasoudi Beach

A doua parte a zilei am petrecut-o într-un loc foarte frumos, unul dintre locurile noastre preferate din Corfu. Este vorba despre plaja Prasoudi.

Până la ea se ajunge ușor. Există un drum și o parcare mare, iar de la parcare până la plajă este o potecă. La final există o terasă lângă plajă și se coboară pe niște scări destul de abrupte.

Față de anul trecut, plaja și, cumva, peisajul sunt destul de schimbate. Apele sunt mult mai puțin adânci, o parte din mal pare că stă să se prăbușească și sunt și unele construcții care, văd, au fost abandonate. Dar, una peste alta, locul în care se află plaja Prasoudi rămâne în continuare foarte frumos și sigur.



Lângă această plajă, după cum vă spuneam, este o terasă. O parte este pe pământ, o parte pe piloni, iar acolo se mănâncă în stil pescăresc. Există numeroase feluri de mâncare cu acest specific și tot ce am consumat noi aici a fost foarte bun și, mai ales, proaspăt.

După baia de rigoare de la plaja Prasoudi, ne-am îndreptat atenția spre muntele Pantokratoras Vigla. Practic, acest munte se află în spatele plajei și se ridică undeva la aproximativ 300 m altitudine.

Pantokratoras Vigla

Am stat noi și ne-am gândit: anul trecut am fost sus și am văzut un apus de soare frumos. Ne-am gândit să repetăm această mișcare, ceea ce am și făcut.

Am urcat cu mașina până în satul Agios Mattheos. Am nimerit pe drumul forestier care urcă până la mănăstirea din vârful muntelui, însă cu mașina noastră, cel puțin, nu poți urca prea mult. Am mers doar până undeva în partea de sus a satului și acolo am lăsat mașina într-un loc sigur.

Am plecat apoi pe poteca marcată care duce în vârful Pantokratorului. Locurile și dificultatea traseului ne erau cunoscute. De asemenea, știam și durata. Ne-am mișcat foarte bine și am ajuns în vecinătatea mănăstirii.

De la mănăstire sunt la câteva minute de mers pe jos două locuri de belvedere. Unul dintre ele este cumva spre partea continentală a insulei, cu satul Agios Mattheos și ceilalți munți. Pe acesta l-am vizitat primul. Este și o băncuță acolo, unde poți să stai și să admiri depărtările foarte bine și confortabil.

Însă, pentru apus, recomand un alt loc. De fapt, nu doar că îl recomand, ci chiar de acolo se vede apusul. Este un mic balconaș aflat foarte aproape de mănăstire, la care ajungi pe niște scări. Ei bine, acolo poți să stai și să vezi cum soarele coboară încet-încet și ajunge să se scufunde în mare.

Acest loc este de o frumusețe rară. Chiar și în timpul zilei sunt priveliști către plajele de pe coasta vestică a insulei. Ne-am bucurat tare mult să fim aici și să vedem apusul. Am stat până când soarele a coborât în mare, iar apoi a urmat cumva o cursă, să-i spun așa, până la mașină, pentru că se întunecase.











La apus nu mai eram decât noi. Potecile din această rezervație, Pantokratoras Vigla, sunt foarte puțin umblate. Noroc cu drumul! Am ales să coborâm pe acesta tocmai pentru a nu ne complica pe potecile prin pădure, în condiții de semiîntuneric și vizibilitate scăzută.

Am coborât destul de repede, cu urechile tot timpul ciulite, cumva, pentru că prin pădure se auzeau tot felul de zgomote și foșnete. Totuși, este bine de știut că nu există pericole. Nu există urși aici sau alte animale sălbatice periculoase.


Am ajuns cu bine la mașină și am mers în centrul satului Agios Matheos. Aici am luat masa de seară într-un loc foarte frumos, un restaurant care ne-a atras atenția și anul trecut și unde am revenit cu foarte mare plăcere.

Restaurantul se numește Pavlos Tavern. Așadar, un nume simplu și ușor de ținut minte. Este o afacere de familie. Mâncarea se gătește pe viu, acolo. Este o doamnă care are un talent special și care ne-a preparat niște mâncăruri excelente.

Preferatele mele și ale lui George au fost calamarii. George, care de regulă este cam mofturos la mâncare și nu mănâncă prea mult, ei bine, de data asta a mâncat întreaga porție și a fost foarte, foarte încântat.

După masă ne-am plimbat puțin pe străzile înguste și pitorești ale satului Agios Mattheos. Am mers până la biserica de pe deal și am fost și până la un izvor unde este apă rece și bună. Chiar am umplut câteva sticle cu apă, pentru a avea o sursă de apă bună, rece și proaspătă.

Am revenit pe noapte la locul de cazare și ne-am pregătit pentru o nouă zi.

Agios Georgios

În dimineața următoare am ales să mergem la plajă chiar în satul în care am fost cazați. Deci am vizitat plaja din Agios Georgios.

Plaja de aici este una foarte frumoasă și foarte întinsă. Practic, este legată de plaja Marathias. Malurile sunt abrupte, dar eroziunea pare că le va face să se prăbușească ușor-ușor, cu tot cu construcțiile aflate pe faleză. Multe dintre ele sunt abandonate, iar unele deja s-au prăbușit. Pe alocuri, peisajul este destul de dezolant.

Pe plaja din Agios Georgios există și zone amenajate cu șezlonguri și umbreluțe. Cine este doritor de așa ceva poate opta și pentru această variantă. Noi, ca de obicei, am stat la prosop, pe nisip, și am avut parte de libertate totală, mai ales că plaja nu este una aglomerată și nici nu cred că are cum să fie vreodată aglomerată, având în vedere cât este de mare și de lungă.

La prânz am revenit la locul de cazare. Copiii au cules câteva caise dintr-un copac aflat în curtea pensiunii și s-au bucurat de ele. De asemenea, am stat și ne-am jucat prin grădină.

Pentru seară, fiind ultima noastră zi în zona aceasta, am ales să mergem din nou la plaja Notos, preferata noastră din sud.

Petriti

De data asta am făcut și eu o mică excursie. Lângă plaja Notos, cam la 10 minute de mers pe jos, pe niște poteci prin pădure, se ajunge la Petriti. Petriti este un mic sat pescăresc, cu un port mărișor, aș zice, destinat în principal ambarcațiunilor de agrement.

Drumul până la Petriti este frumos. De la plaja Notos se urcă pe deal. Există și vreo două puncte de belvedere de unde se poate admira o insuliță mică, cu o cruce pe ea. 




De asemenea, când ajungi la Petriti, primul lucru pe care îl vezi este o barcă eșuată pe nisip, o epavă, practic. Am văzut-o și anul trecut, dar anul acesta parcă nu a mai trecut un an peste ea. Era cam în aceeași stare.



Am mers pe plaja din Petriti, până în zona portului, unde sunt și câteva taverne și magazine. Ne-am oprit la parcul din partea de nord. Drumul, practic, continuă și merge pe lângă mare până în capitala insulei, Corfu Town sau Kerkyra, cum i se mai spune.

După această mică excursie am revenit la Notos și am rămas acolo pentru baie.

Kerkyra sau Corfu Town

În dimineața următoare mi-am luat rămas-bun de la gazda noastră și am plecat spre capitala insulei, spre orașul Kerkyra sau Corfu Town.

Drumul până acolo este frumos și spectaculos. Mergem pe coastă și, la un moment dat, vedem rămășițele unui pod. Podul a fost construit pentru împăratul Franz Josef și soția sa, împărăteasa Sisi. Aceștia aveau aici, în localitatea Achilleion, un palat. De la Palat se putea ajunge direct la mare, pe plajă.
Dar, pentru că în vremea respectivă împăratul Franz Josef credea că este nedemn pentru un împărat să traverseze strada, să stea să se asigure și așa mai departe, a dispus construirea unui pod peste stradă. Bineînțeles, podul a fost construit pentru vremurile acelea. Acum a devenit prea mic și o parte din el a trebuit să fie distrusă pentru a face loc autobuzelor, camioanelor și vehiculelor mai înalte.

Într-un cuvânt, ne-am oprit, ca de fiecare dată când am fost în Corfu Town, prima dată în zona cu Insula Șoricelului, cu mănăstirea Vlacherna și cu podul cu avioane.

Podul cu avioane este situat în apropierea aeroportului din Kerkyra și, practic, face legătura peste un golf între două părți ale orașului. Podul este destul de rudimentar, nu are balustradă decât pe o parte și este îngust, dar are marele avantaj că de pe el se poate urmări foarte bine aterizarea și decolarea avioanelor.

Pentru copii, ca și data trecută, a fost o încântare să vadă lucrurile acestea. Au stat, au făcut poze, au filmat.

De la pod ne-am dus spre mănăstirea Vlacherna, aflată pe o peninsulă, unde se ajunge făcând o plimbare agreabilă pe malul mării. Mănăstirea este micuță, nu foarte deosebită ca pictură sau atmosferă, dar este situată într-un loc pitoresc.

De lângă mănăstire se pot lua bărcuțe până la Insula Șoricelului. Un bilet costă undeva pe la 3 €. Insula Șoricelului are pe ea tot așa, o bisericuță mică. Sincer, nu prea ai ce face pe acolo. Am fost și noi o singură dată, iar dățile următoare nu am mai mers.

Am revenit la mașină, pe care o lăsasem undeva sus, pe coastă, și ne-am îndreptat către centrul orașului.

Ei, aici găsirea unei parcări este o mică aventură, dar, având experiența dăților trecute, ne-am dus de data asta direct în zona portului și am găsit relativ repede un loc în care să ne lăsăm mașina. Foarte important: un loc unde am putut să parcăm gratuit. O altă parcare mare, dar care acum este cu plată, se află în zona esplanadei.

De fiecare dată când am fost în Corfu Town am avut cumva ghinionul de a prinde o căldură mare, sufocantă. Deși orașul este unul în stil venețian, cu multe străduțe înguste, unde ai zice că este umbră și că te-ai putea răcori, lucrurile nu stau chiar așa. Chiar și printre străduțe atmosfera este sufocantă.

Ne-am îndreptat spre biserica Sfântul Spiridon, o biserică emblematică pentru orașul Corfu. Este emblematică și pentru că găzduiește moaștele Sfântului Spiridon, un sfânt foarte simpatic și plimbăreț.

De ce spun că este simpatic și plimbăreț? Pentru că este încălțat cu niște papuci de pânză, care se tocesc și, din cauza asta, trebuie schimbați de câteva ori pe an.

Racla în care se află moaștele Sfântului Spiridon se deschide de două ori pe zi, la orele 10:00 și 17:00. Bineînțeles, asta dacă Sfântul se găsește acolo, fiindcă, în cazul în care Sfântul nu se află în biserică, racla pur și simplu nu se poate deschide.
Noi am avut noroc și l-am găsit acolo. Ne-am închinat, am pus mâna pe raclă și, foarte important, am stat o vreme în biserică, pentru că are o atmosferă foarte frumoasă. Este răcoare și, în fine, ai o stare de bine pur și simplu stând acolo.


Sfântul Spiridon este venerat cum se cuvine în Corfu. De patru ori pe an au loc procesiuni pe străzile orașului, iar moaștele sale sunt scoase și plimbate pe străzi.


După vizita la biserica Sfântul Spiridon, am continuat să mergem pe străzi. Ne-am și oprit undeva și am mâncat, iar desertul l-am luat la cofetăria Yogart, unde specialitatea casei este iaurtul înghețat.
Bineînțeles, poți să mănânci înghețată și prăjituri acolo, precum și tot felul de alte lucruri, dar piesa de rezistență este acest iaurt înghețat.


Locul a fost fain pentru că, tot așa, oferă umbră și este pe o stradă îngustă. Iar, ca bonus, copiii au putut să urmărească o vreme niște desene animate la un televizor aflat în incinta cofetăriei.





Apoi ne-am mai plimbat prin oraș. Am fost și pe esplanadă, dar, una peste alta, atmosfera nu a fost prea plăcută. A fost foarte cald și foarte multă zăpușeală. Chiar mă gândeam că de fiecare dată am prins așa. Poate data viitoare vom alege un alt anotimp și vom străbate străzile orașului în condiții mai bune.

De la Corfu Town am plecat spre următorul loc de cazare. Acesta se află în nordul insulei, în zona localității Roda. De fapt, este cumva în afara ei.

Până la Roda am mers pe drumul de coastă, pentru că am dorit să ajungem cât mai aproape de mare, trecând prin câteva stațiuni faimoase ale insulei, cum sunt, de exemplu, Issos, Barbati, Nissaki, Kalami, Dassia și Gouvia.

Într-adevăr, drumul nu ne-a dezamăgit. A fost foarte frumos. Am mers mai tot timpul pe lângă apă și am văzut și câteva plaje interesante.

De asemenea, am văzut un drum de altitudine care face legătura între Barbati și Acharavi și pe care ne-am propus să îl parcurgem și noi cu mașina. Dar, până atunci, am ținut drumul de coastă, care, de altfel, este foarte spectaculos. Merge când pe lângă apă, când sus, pe stânci.

Ce să mai, a fost o experiență frumoasă, chiar dacă, na, a fost câteodată mai dificil de condus.

Am ajuns și la Roda, ne-am găsit locul de cazare și ne-am stabilit acolo tot așa, pentru încă câteva zile.

Maria s-a împrietenit cu nepoțica gazdei, care era cam de aceeași vârstă și cu care s-au tot jucat. S-au înțeles numai ele știu cum, dar s-au înțeles!

Acharavi

Ziua următoare am lenevit un pic cam mult și am plecat destul de târziu la plajă. Nu am vrut să mai mergem la Roda, deși mai fusesem acolo. Roda este o stațiune foarte bună, o alegere foarte bună pentru cei care au copii mici, fiindcă apa este foarte puțin adâncă și nu se adâncește brusc. Se poate merge mult prin apă, cum spuneam. Un loc ideal pentru familiile cu copii mici.

Am ales pentru dimineață plaja din Acharavi. Este o stațiune faină, cu o plajă lungă, dar îngustă, o plajă cu nisip fin și ape limpezi. Apa aici se adâncește destul de repede, deci întotdeauna ar trebui să fim un pic atenți la copii, mai ales că am prins ceva valuri.

La prânz am dat o raită prin centrul stațiunii, unde am găsit un magazin Masoutis care avea și mâncare gătită. Am încercat-o și a fost foarte bună. Să știți că este o opțiune să luați mâncare gătită de la supermarket și să o consumați acolo unde sunteți cazați. A fost delicioasă și aș spune că și prețul a fost bun. De altfel, au destule sortimente pe care le găsiți și la restaurante.

Ne atrage atenția un afiș legat de un festival de dans internațional.

Kassioppi

În a doua parte a zilei am mers în micuța, dar frumoasa stațiune Kassiopi.

Kassiopi este un sat dotat cu un port venețian și cu vreo trei plaje absolut minunate. Dar aici plajele sunt cu pietre, nu cu nisip. Apa este limpede și are niște culori absolut minunate. Se pot face și câteva mici excursii la niște locuri de belvedere.

Bineînțeles, tot ce am descris până aici a fost foarte idilic, dar există și un revers al medaliei. Stațiunea aceasta, fiind atât de frumoasă, este evident și foarte căutată. Asta înseamnă aglomerație, lume multă și pestriță și, cu greu, am găsit un loc de parcare.

Practic, am optat pentru a merge și a-i lăsa pe ceilalți din familie în parcarea de lângă plajă, care oricum era plină. Apoi am revenit undeva la șoseaua principală și am parcat acolo.

Ei, asta s-a lăsat cu un bonus pentru mine și, până la urmă, pentru noi toți: o plimbare de vreo 15 minute prin stațiune. Am putut să o văd bine, să ajung și la câteva puncte de belvedere și să fac poze. Ce mai, a fost minunat aici!

Am ajuns și la plajă, unde i-am identificat pe Ramona și pe copii. Au găsit un loc în partea stângă și au pus prosoapele pe pietre.

Există, bineînțeles, și amenajări. Se poate sta la șezlong pe plaja de pietre, se poate sta la șezlong chiar în pădurea din apropiere sau se poate sta la prosop, pe stânci. Există și câteva mici golfulețe unde este loc doar pentru câțiva oameni.

Se pot face plimbări pe la cele trei plaje mai mari de aici, dar, în principal, noi am stat la Kassiopi Beach. Un loc minunat! Apa mi-a plăcut foarte mult: este limpede și, dacă mergi pe dealul de lângă plajă, vezi tot felul de culori.

Pe partea cealaltă a mării este coasta Albaniei. Se văd câțiva munți și un oraș mare, pe care îl identific cu ajutorul hărții. Este vorba despre Saranda, unde am fost și noi într-o scurtă vizită anul trecut.

Copiii s-au distrat copios aici, pe plaja din Kassiopi. Plaja pe care am fost avea un bolovan ieșit cumva în apă. Se cățărau pe bolovan și apoi săreau în apă.

Am stat aici aproape toată ziua. Am fost printre ultimii care au plecat de pe plajă și, practic, aș putea spune că am stins lumina la final.

Ne-am dus cu toate lucrurile la mașină și am făcut o plimbare și prin stațiune, cu toții. Am și gustat ceva local și bun.

Am avut o zi minunată și, dacă ajungeți vreodată în Corfu, în partea de nord a insulei, plaja aceasta și orașul Kassioppi nu sunt de ratat!










După ce s-a întunecat, am mai oprit în Acharavi. Văzusem de dimineață un afiș care ne spunea că în localitate va fi un festival internațional de dans.


Am văzut formații de dans din Spania, din Costa Rica, din Bulgaria și, evident, din Grecia. A fost foarte frumos! A fost o atmosferă interesantă, multă lume, scaune, o piață largă, iar dansatorii au demonstrat că au dat tot ce au avut mai bun.

Porto Timoni

Ziua următoare am dedicat-o unui loc foarte frumos, poate printre cele mai frumoase din Corfu, și anume Porto Timoni.

Pentru a ajunge la Porto Timoni este nevoie de puțin efort, atât la dus, cât și la întors, pentru că la Porto Timoni nu se poate ajunge decât pe jos. Sau cel puțin cam așa era în 2019. Mai nou, din ce am văzut, se poate ajunge și cu o barcă închiriată.

Noi am ales varianta pe jos, pentru că drumul este splendid. Asta a fost, cu siguranță, ziua cea mai frumoasă și cea mai spectaculoasă!

Porto Timoni este destul de greu de descris. Trebuie să mergi pe o potecă timp de 30-40 de minute până ajungi la plajă. De fapt, Porto Timoni este o peninsulă unde există trei plaje. Două dintre ele sunt situate de o parte și de alta a limbii de pământ, iar cea de-a treia este cam la un sfert de oră de mers pe jos de celelalte două. Această a treia plajă este foarte puțin accesată de turiști.

Hai să vedem cum ajungem la Porto Timoni!
Mergem cu mașina până în satul Afionas. Spre deosebire de data trecută, locul este mult, mult mai aglomerat. De fapt, am nimerit cumva în mijlocul unui ambuteiaj. Dar, cu toate astea, am avut noroc, pentru că o mașină parcată undeva pe stradă a plecat și noi am fost primii care am putut să-i luăm locul.

Am parcat foarte aproape de centrul satului, unde este o biserică albă și câteva monumente mai puțin obișnuite, adică niște torpile așezate la loc de mare cinste.

Mergem pe câteva străduțe și ajungem la hotelul-restaurant Dionysos, care oferă o priveliște minunată asupra golfului Agios Georgios Pagon.

De aici începe poteca de pământ și de piatră. Trebuie să coborâm cu atenție, pentru că sunt și porțiuni mai alunecoase, mai prăfoase, iar poteca merge în câteva locuri chiar pe buza prăpastiei. Așadar, trebuie să coborâm încet, cu atenție.

Există și câteva puncte de belvedere, unde, evident, nu scăpăm ocazia de a face poze. Apa are o culoare foarte frumoasă pe ambele părți.

Ajungem și la cele două plaje. Pentru început o alegem pe cea din stânga, pentru că parcă nu este așa de aglomerată.

Aglomerația de aici ne-a surprins. Mai fuseserăm acum șapte ani și atunci locul nu era atât de frecventat. Imediat mi-am dat seama de unde vine cauza acestei aglomerații: din stațiunea Agios Georgios Pagon se poate ajunge la Porto Timoni închiriind bărci. Bărcile vin, lasă turiștii și pleacă, apoi se întorc mai târziu și îi iau. Așadar, foarte puțină lume vine, de fapt, pe potecă, așa cum am făcut noi.

Plec de la cele două plaje către cea de-a treia. Poteca, de fapt, continuă și oferă tot felul de perspective, când în stânga, când în dreapta. Oricum, pe poteca aceasta nu te plictisești.

Din poteca principală se desprinde o potecă firavă care duce către a treia plajă. Trebuie mers cu ceva mai multă atenție, fiindcă poteca trece pe stânci și aproape de malul mării, iar la final se coboară câțiva metri, destul de abrupt, într-un loc alunecos.

Deși tentația ar fi să te arunci direct în apă, mă cenzurez puțin și caut o intrare spre stânca mare care străjuiește intrarea în golf.

Primele minute sunt foarte dificile, pentru că poteca trece printr-o vegetație țepoasă. Practic, orice plantă de acolo pare că vrea să-ți lase o urmă pe corpul tău, să te înțepe sau să te zgârie.

Din fericire, bucata aceasta nu durează prea mult. Ajung repede undeva mai sus, unde începe zona de stâncărie, și acolo practic merg numai și numai pe stâncă.

Perspectiva este foarte frumoasă. Se văd niște insulițe mai mici, nelocuite, și se văd cele două plaje celebre de la Porto Timoni. Este un loc special și, chiar dacă m-am înțepat un pic, a meritat din plin toată această mică aventură.

Am stat o vreme sus, pe stâncă, am făcut poze, apoi am revenit pe același drum la plajă.

Oamenii de acolo, când mă văd apărând din pădure, se cam uită cruciș, dar, până la urmă, fiecare își vede de treaba lui.

Ei, acum este momentul să fac și eu o baie. Mă dezbrac și mă pun la înotat o vreme. Revin pe mal, mă usuc și pornesc din nou în căutarea potecii principale.

Găsesc o scurtătură și mă duc pe niște serpentine. Serpentinele se termină la o mică bisericuță săpată în stâncă și închinată Sfântului Stelian.

La câteva minute de poteca de lângă bisericuța Sfântului Stelian este o casă părăsită și dărâmată, care a fost, așa, înghițită cu totul de natură. Aici este un hățiș.

Revin la poteca principală, cu gândul de a mă întoarce la ceilalți. Undeva, însă, mai fac o mică deviere, pe o stâncă, spre un golfuleț, unde admir câțiva oameni care merg cu caiacul. De asemenea, culoarea apei este ceva greu, greu de descris în cuvinte.

Am stat la Porto Timoni cât am putut de mult, adică toată ziua. Bineînțeles, am venit pregătiți pentru asta, având în vedere că accesul este destul de greu. Am avut la noi suficientă apă, fructe și ceva de mâncare.

De asemenea, am găsit și câteva locuri umbroase. Mai mereu am făcut schimb între cele două plaje. Am înotat când într-un golfuleț, când în celălalt, dar, în principal, am preferat locul unde era mai puțină lume.

Și uite așa a ajuns să ne prindă și seara la Porto Timoni. Copiii noștri s-au împrietenit cu copiii unei alte familii de români veniți acolo și, în final, am fost printre ultimii care au plecat de pe plajă.





























Drumul de urcare a fost ceva mai plăcut, pentru că soarele nu mai ardea cu aceeași putere. L-am terminat, așa cum ne așteptam, în aproximativ 35-40 de minute.

Ne-am luat mașina și ne-am dus la locul de cazare, unde a urmat o odihnă binemeritată.

Agios Spiridon Beach

În ziua următoare ne-am trezit de dimineață cu gândul de a merge pe o plajă care poartă numele Sfântului Spiridon, protectorul acestei insule.

Am mers cu mașina undeva la 20-30 de minute. În apropiere de Kassiopi se află această plajă. Parcarea este chiar lângă nisip, iar intrarea în apă este lină.

Pe partea stângă se află o lagună, un lac care comunică cu marea, iar pe partea cealaltă se văd coastele Albaniei. Se observă foarte bine orașul Saranda și munții din Albania.

Ne instalăm pe plajă și facem o baie. Ce e fain aici este că plaja are și o zonă de umbră, pentru că este străjuită de niște copaci. Așadar, este loc și pentru cei care preferă să stea la soare, și pentru cei care nu sunt așa prieteni cu el.



Am studiat un pic harta și am văzut că în apropiere, la câteva minute de mers, se află o altă plajă. Cum copiii au stat la zbenguială și la joacă în apă, am zis să merg până la acea plajă.

Gialiskari Beach

Pentru asta se trece un pod peste râulețul care se varsă aici în mare și, spre surprinderea mea, râul este bine populat cu pești. Apoi se merge pe un fel de drum forestier, dar nu foarte mult, undeva la maximum 10 minute.

Ajungem la o plajă sălbatică, unde nu sunt niciun fel de amenajări. Plaja aceasta este foarte potrivită pentru părinții cu copii mici, pentru că, la câțiva metri de intrarea în apă, este o stâncă ce barează cumva accesul. Este un fel de piscină naturală, să-i spun așa.

Ce e fain este că poți să mergi pe această stâncă, dar neapărat trebuie să ai ceva încălțări, altfel este alunecoasă.

Plaja este plăcută, liniștită și foarte puțin aglomerată. Ce mai, este un loc ideal și de luat în considerare dacă veți ajunge vreodată pe aici.

Am uitat să vă spun cum se numește această plajă. Ea poartă denumirea de Gialiskari Beach.

Ei bine, de la Gialiskari Beach pornește o potecă. Poteca merge pe lângă un fel de lapiezuri, pe malul mării, și ajunge foarte aproape de plaja Sfântul Spiridon.







Problema este că, deși în linie dreaptă distanța este mică, trebuie ori să mergi înot – dar asta ieșea din discuție, pentru că eu eram îmbrăcat, ori să ții conturul țărmului până ajungi în zona cu podul.

Așa am făcut și eu. Am mers pe lângă țărm. Poteca uneori se pierde, dar am intrat prin apă mică pe unde s-a putut și, în final, am ajuns și la pod. L-am trecut și am venit la copii și la Ramona.

Am mai stat o vreme pe plaja Sfântul Spiridon.

Când soarele a început să ardă mai tare, ne-am urcat în mașină și am fost să vedem un loc despre care știam că are un parc acvatic pe mare, cu tobogane gonflabile și tot felul de alte nebunii. Pentru că era foarte cald, am decis să venim aici într-o altă zi.

Așadar, am mers cu mașina până la o plajă din apropiere, Kalamaki Beach, de unde am văzut de sus cum arată plaja. Am văzut și locul cu parcul gonflabil. A rămas să revenim aici într-una dintre zilele următoare.

Până una-alta, ne-am dus să cumpărăm niște fructe, apoi am stat la locul de cazare și ne-am ascuns la umbră.

În a doua parte a zilei, vremea s-a închis, dar fără să plouă. A fost doar înnorat și, dacă tot nu era chiar vreme bună de baie, am zis să mai vizităm câteva plaje din apropiere.


Astrakeri Beach

Prima dintre ele a fost plaja Astrakeri. Plaja de aici este cu nisip și nu are nimic special. Are un port într-o parte și niște scări care duc la bisericuța din sat. Apa a fost cam tulbure și a bătut un pic vântul, dar, din fericire, nu au fost valuri. Asta nu i-a împiedicat pe copii să-și ia mingea și să mai facă o baie.

 


Seara, ne-am dus în stațiunea Roda, o stațiune celebră aici, în Corfu, unde am făcut o plimbare și am mâncat.

Am vrut să ne prelungim apoi șederea în căsuța asta frumoasă de lângă Roda. Din păcate, nu mai erau locuri disponibile și ne-am găsit ceva de cazare în Sidari, o stațiune frumoasă și foarte cunoscută, mai ales pentru falezele sale înalte și pentru celebrul Canal de Amour.

Sidari

Dimineața, am plecat spre noul loc de cazare. Cei de acolo au fost foarte de treabă și ne-au pregătit camera dis-de-dimineață, așa că am putut merge direct acolo. Ne-am găsit camera, iar copiii au fost extrem de încântați să vadă că la cazarea noastră există o piscină.

Cazarea a fost interesantă. Practic, într-o curte erau câteva construcții, în care fuseseră amenajate un fel de apartamente cu două camere. Noi aveam o terasă de pe care puteai ajunge direct în piscină.

Bineînțeles, copiii nu s-au putut abține și au încercat piscina. Le-a plăcut să sară în apă. Până ne-am instalat noi și ne-am desfăcut bagajele, au fost numai veselie și bucurie.

După aceea, am plecat la plaja din Sidari. Am ales plaja mare din Sidari, pentru că mai există și alte plaje în localitate, dar acestea sunt mai mici și, dacă sunt 10-15 persoane, se aglomerează.

După plajă, am făcut o plimbare pe falezele din jur. Pe stâncării sunt numeroase locuri de belvedere, de unde puteți admira stațiunea. În Sidari sunt multe hoteluri, pensiuni și locuri de cazare extrem de aproape de malul mării.

Ce n-am înțeles eu este faptul că majoritatea acestor locuri au piscină. Deci, literalmente, lucrurile stau așa: stai pe șezlong la piscină, treci aleea și ajungi deja la plajă, unde poți face baie în mare. N-am înțeles niciodată de ce ai face baie în piscină având marea imediat peste drum. Să ne înțelegem, piscinele sunt în aer liber! Dar cine sunt eu să pun astfel de întrebări?

Noi ne-am văzut de plimbarea noastră și, într-un final, am ajuns și la celebrul Canal de Amour, în traducere Canalul Iubirii.

Aici peisajul s-a schimbat un pic. Malurile s-au mai erodat, iar cei de aici au fost nevoiți să reamenajeze accesul. A apărut o scară lungă, pe care se coboară abrupt până pe plajă, alături de scara existentă de acum câțiva ani.

La Canal de Amour nu este nisip, cel puțin în prima parte, ci un fel de mâl. De aceea, apa nu are peste tot culoarea aceea frumoasă, albastră.

Despre Canal de Amour există tot felul de obiceiuri. Se spune că este foarte important ca un cuplu care vine aici să facă baie împreună. Legenda spune că, dacă fac acest lucru, vor rămâne pe viață împreună.















În a doua parte a zilei, am ales să vedem și câteva locuri noi, chiar dacă a fost un pic mai mult de condus. Am hotărât să mergem la plaja Kerasia.

Kerasia Beach

Drumul până acolo este destul de încâlcit. Din șoseaua principală se merge pe niște drumuri când mai bune, când mai rele, care te urcă, te coboară și te duc chiar și pe lângă apă, pe lângă o plajă numită Avlaki.
Trecem și prin frumosul și pitorescul sat Agios Stefanos, care este ceva mai animat. Are câteva taverne, câteva ambarcațiuni și o plajă drăguță, dar nu ne-am oprit aici. Am preferat să mergem la plaja Kerasia, pentru că fuseserăm absolut fascinați de pozele pe care le văzuserăm de acolo.
Kerasia Beach
Una peste alta, tot efortul de a conduce a meritat. Plaja Kerasia este una cu pietre și cu ape de culori azurii. Are vreo două taverne și un ponton la care era acostat un vas de mici dimensiuni.

Personal, mi-a plăcut foarte mult acest loc. Am stat, am înotat și, ba mai mult, am observat că la extremitățile plajei sunt niște poteci, niște drumuri. Am explorat un pic zona. Nu e mult de mers: în câteva minute ajungi la două plaje sălbatice, unde nu este nimeni. E liniște, pădurea ajunge până lângă apă, iar locul este absolut superb și încântător. Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult aici. Am stat destul de mult și ne-am bucurat de tot ce înseamnă acest loc.

În extremitatea nordică a plajei Kerasia este o peninsulă. Prin această peninsulă trece un drum care străbate o livadă de măslini. Cam în cinci minute ajungi la o plajă sălbatică, unde nu este nimeni, dar, cu toate astea, există două proprietăți private. Am văzut două porți de unde se poate ajunge direct pe plajă.

Apoi am mers o bucată prin apă și am mai găsit încă o plajă. Eram cu GPS-ul la mine și mă informasem în prealabil. Este un loc ideal unde să stai liniștit, să faci poze și să te odihnești.

Pe drumul de întoarcere am văzut vaporașul din Kerasia, care plecase. La bordul lui părea să se desfășoare o nuntă, fiindcă am văzut mireasa ți mirele, era muzică și multă, multă veselie.











Spre seară, am plecat spre plaja Nissaki, o plajă care m-a impresionat după ce am văzut fotografii cu ea.

Plecarea de la Kerasia și drumul până la șoseaua principală au fost o adevărată aventură. Drumul pe care m-a băgat GPS-ul era foarte virajat și în pantă, uneori cu asfalt, alteori cu ciment, alteori cu pământ. La un moment dat, am întâlnit un grup de tineri care chiar m-au admirat pentru aptitudinile mele de șofer și m-au aplaudat în timp ce treceam pe lângă ei, într-o curbă strânsă și foarte în pantă.

Undeva am greșit drumul într-un viraj. Mi-am dat seama de greșeală și a fost iarăși o adevărată aventură să întorc. Ultima parte am făcut-o pe un fel de drum forestier de pământ, tot așa, pe o pantă înclinată. Dar, cu răbdare, am reușit în final să ajung la drumul principal.

Nissaki Beach

De acolo a fost mai simplu. Am mers pe asfalt până la plaja Nissaki. Ultima parte, ultimii câteva sute de metri, se parcurg pe un drum extrem de îngust, unde, din fericire, n-am întâlnit nici o mașină care să vină din sens opus. Altfel, nu știu ce făceam!

Fiind seară, nu a fost mare problemă să găsesc un loc de parcare și, chiar dacă a fost un pic de mers pe jos, nu am regretat că am venit la Nissaki.

Nissaki este o plajă îngustă, străjuită de stânci, cu nisip fin, unde se află un mic restaurant. Și, ceea ce este foarte important, lângă micul restaurant este practic singurul loc unde se poate întoarce mașina.

Am stat și la Nissaki cam o oră, până când a venit umbra.



Apus pe Muntele Pantokrator

Pentru ca ziua să se încheie apoteotic, am hotărât să mergem la cel mai înalt punct de pe insulă, și anume pe Muntele Pantokrator, care se înalță la peste 900 m deasupra nivelului mării.

Drumul până acolo este destul de anevoios. Se pleacă din Acharavi și se urcă foarte tare până la primul sat, lucru pe care și mașina l-a cam simțit. De acolo, în schimb, urcarea se mai domolește. Se merge pe drumuri când mai bune, când mai rele.

Cert este că ultima parte a drumului este chiar rea, dar, cu atenție, se poate ajunge până aproape de mănăstirea de pe vârf. Mănăstirea era închisă la ora la care am ajuns noi, dar ne-am mișcat suficient de bine încât să putem vedea apusul.

Vârful Pantokrator oferă o priveliște asupra întregii insule. Chiar pe vârf se află mănăstirea, iar puțin mai jos, tot pe creastă, este o zonă cu antene. Ei bine, dacă mergi prin zona aceasta cu antene până la capătul ei, practic vezi partea de sud a insulei, inclusiv aeroportul din Corfu. În schimb, din partea de est, de lângă mănăstire, se vede partea de nord și se văd coastele Albaniei.

Este un loc frumos, special și care merită vizitat, atât la apus, cât și oricând altcândva în timpul zilei.

Am stat la apus și am observat cum soarele s-a ascuns undeva departe, către Italia. Dar, de data aceasta, nu am mai avut acea iluzie în care soarele se scufundă în mare.

Sidari

În dimineața următoare, am ales tot plajele din Sidari. De data aceasta, ne-am dus la Canal de Amour și am stat acolo împreună cu copiii.

Am făcut o excursie înot către un loc foarte special. Sub unul dintre pereții care străjuiesc Canal de Amour se află o arcadă care are cam 5-6 m lungime, prin care se poate trece și ieși cumva în larg. De asemenea, la capătul arcadei este un loc unde poți să poposești, să stai în fund și să privești marea.

A fost o experiență foarte frumoasă, atât pentru mine, ca tată, cât și pentru copii, să-i pot duce acolo. Pentru mai multă siguranță, le-am pus aripioarele gonflabile, ca să nu pățească cine știe ce, mai ales că apa este adâncă, trece peste cap și, în funcție de cum sunt curenții și de cum vin valurile, trebuie să fii atent să nu te lovești de stânci.

Ramona, din păcate, cum nu știe să înoate, a trebuit să ne aștepte într-o zonă mai sigură.

Am schimbat apoi plaja, pentru că, fiind atât de celebru, Canal de Amour este evident foarte aglomerat. Ne-am dus puțin mai încolo și am găsit o plajă mică, frumoasă, primitoare și neamenajată. Nu am reușit să-mi dau seama cum se numește. Nu era nicio inscripție sau ceva de genul acesta.

Ce era fain aici era că puteai înota până la un pietroi, te puteai cățăra pe el și puteai sări în apă. Copiii au fost foarte încântați.

Aici mi-a mai plăcut faptul că apa nu numai că era frumos colorată, dar era și limpede. Nu mai exista acel mâl care se găsește la Canal de Amour.





Cape Drastis

Când s-a făcut mai de prânz, am hotărât să facem o plimbare într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Corfu. Acesta se numește Cape Drastis.

De la Sidari se conduce vreo 10 minute. Am lăsat mașina undeva pe deal, fiindcă acolo drumul de asfalt se încheie, iar în jos este de-a dreptul rău și nu am vrut să bag mașina pe acolo.

Asta a fost și cumva un dezavantaj, pentru că am mers așa, cam prin soare, pe un drum forestier. A trebuit să coborâm câteva serpentine.

Data trecută, când am fost aici, am găsit un loc de unde se putea admira de sus acest frumos colț al insulei Corfu. Atunci copiii erau mici și nu se punea problema să mergem pe jos.

De data aceasta, am găsit până la urmă o potecă. Poteca merge printr-un hățiș, printr-un adevărat tunel vegetal, și dă într-o poieniță unde este o mică construcție. De acolo nu mai e mult: în cinci minute, maximum, se ajunge într-un loc înalt, pe o stâncă. Trebuie totuși să fii un pic atent, fiindcă poți să amețești. Trebuie să fii liniștit, să stai și să te bucuri de tot ceea ce vezi.

Cape Drastis este un loc minunat și eu vă recomand să nu îl ratați dacă ajungeți în nordul insulei Corfu. Iar dacă nimeriți și poteca aceasta, pe care am avut-o noi și pe care am găsit-o cu ajutorul GPS-ului, nu ezitați să mergeți, să urcați și să petreceți câteva minute la înălțime, deasupra mării, bucurându-vă de tot ceea ce se vede de acolo.

Pe drumul de întoarcere am mai găsit un punct de belvedere. Acesta este destul de greu accesibil și abrupt. Practic, ești pe buza unei mari prăpăstii, de unde se poate vedea o parte din plaja Logas, o plajă renumită pentru apusurile sale.

În parcare, într-un loc umbros unde probabil că se comercializează diverse lucruri, am stat și am mai privit pentru ultima oară formele de la Cape Drastis.

A venit și o familie de români. Le-am povestit cum se ajunge în punctul de belvedere, ne-am împrietenit, am făcut schimb de telefoane, copiii s-au înțeles bine și a rămas să ne revedem mai târziu, pentru plajă.











Apotripiti Beach

Și, într-adevăr, ne-am și revăzut. Am ales pentru seară o plajă tot de lângă Sidari, care se numește Apotripiti. Este cumva o variantă mai prietenoasă a Canalului Iubirii: tot așa, un peisaj frumos, cu stânci și faleză înaltă, un loc în care apa nu se adâncește brusc și în care copiii s-au simțit minunat.

În mod normal, în ziua următoare ar fi trebuit să plecăm. Dar ne-a plăcut atât de mult în Corfu și mi-a plăcut atât de mult atmosfera de aici, încât am decis să ne mai prelungim un pic șederea. Așadar, am vorbit cu gazda și am mai rezervat încă două nopți.

În ziua următoare a venit timpul să ne ținem promisiunea făcută copiilor, aceea de a merge la acel parc acvatic gonflabil.

Kalmaki Beach

Așadar, ne-am dus până la plaja Kalamaki, am coborât pe un drum foarte abrupt și, într-un final, am parcat chiar pe plajă. De acolo am mers până în apropierea parcului gonflabil, am plătit și am trecut la joacă.

Ceea ce a fost interesant aici este că apa la plaja Kalamaki este foarte mică, dar foarte, foarte mică. Adică mergi o grămadă și apa nu trece de genunchi. De aceea, și parcul acesta acvatic este destul de departe de mal.

Bineînțeles, am mers însoțindu-i și supraveghindu-i pe copii. Nu era multă lume. Mai era încă un tată cu un băiat, despre care aveam să constatăm că erau tot români.

Copiii s-au împrietenit rapid și s-au jucat minunat timp de o oră. Eu am mai fost să fac poze pe plajă, mai ales că îmi făcea foarte tare cu ochiul o căsuță aflată lângă o stâncă.

Plaja aceasta, Kalamaki, este ideală pentru cei care au copii mici: apă caldă, azurie și curată, peisaj foarte frumos, iar vizavi se văd munții din Albania.





Copiii s-au împrietenit atât de bine, încât ne-au împrietenit cumva și pe noi, adulții. Am cunoscut și restul familiei și am făcut un schimb de telefoane și de experiențe. Ei se aflau pentru prima dată în Corfu și m-au rugat să le spun dacă știu locuri frumoase.

Eu aveam un document în care îmi salvasem locurile pe care mi-aș fi dorit să le văd și le-am trimis și lor acel document. A rămas să ne mai vedem.

Rovinia Beach

În a doua parte a zilei am mers la plaja Rovinia, unul dintre locurile care, cel puțin mie, mi-au rămas la suflet în Corfu.

Accesul până la ea este destul de anevoios. Se merge pe drumuri înguste, dar de data aceasta am avut experiența anului trecut și am lăsat mașina undeva la asfalt, într-un loc puțin mai larg.

Am ales să coborâm pe jos, pe un drum destul de rău. Chiar și pe drumul acesta rău sunt amenajate niște parcări. Costul este de 4 € pe zi. Din păcate, parcările acestea nu oferă mare lucru. Adică drumul e rău, parcările arată rău, e plin de bolovani. Una peste alta, nu merită.

Mergem mai departe pe drum. Partea finală trece pe deasupra apei, apoi se coboară pe niște scări și ajungem pe superba plajă Rovinia.

Rovinia este o plajă cu pietre și cu o apă ale cărei culori sunt extraordinare. De asemenea, trebuie să țineți cont de faptul că la plaja Rovinia apa este ceva mai rece. Așadar, este un loc potrivit celor cărora le place să înoate.











Pe lângă plaja Rovinia trece traseul numit Corfu Trail, un fel de Via Transilvanica, să-i spunem așa: o potecă, un drum care străbate insula Corfu de la nord la sud, cu ideea de a merge pe diverse plaje și prin sate de munte, de a conecta comunitățile și de a revitaliza unele locuri.

Am mers și eu pe acest Corfu Trail în apropierea plajei, pentru că îți oferă câteva locuri de unde poți face niște poze senzaționale.

De asemenea, dacă mergi spre nord, Corfu Trail te duce la o plajă foarte frumoasă și foarte vestită, care se numește plaja Liapades. Drumul este scurt, undeva la 10 minute, dar foarte frumos. Poți admira o grămadă de ambarcațiuni aflate în golful Liapades, câțiva bolovani, munții din jur și culoarea incredibilă a apei.

Faptul că apa a fost rece nu a fost chiar pe placul copiilor. De aceea, nu am stat foarte mult aici.

Poteca Măgărușilor Lakones – Paleokastritsa

Și, pentru ca ziua să se termine într-un mare fel, mi-am propus să facem un mic traseu de trekking, care urmează tot Corfu Trail.

Pentru aceasta a fost nevoie să mergem în vecinătatea stațiunii Paleokastritsa și să urmăm drumul virajat care urcă în satul Lakones.

Satul Lakones este practic agățat pe niște stânci, iar de acolo se văd de peste tot plajele de la Paleokastritsa și marea.

Necazul este că drumul este foarte îngust. Încă de la începutul satului este un semafor pus acolo tocmai pentru că pe stradă nu încape mai mult de o mașină.

Noi am găsit un loc de parcare în partea de sus a satului, iar de acolo am venit până în centru. Urma să coborîm pe Poteca Măgărușilor. Aceasta este cunoscută sub denumirea de Poteca Măgărușilor Lakones – Paleokastritsa.

Este în mare parte o potecă pietruită, care pleacă din sat, croită meșteșugit. Pe drum treci prin niște chei, iar poteca merge când pe porțiuni amenajate, când pe altele mai puțin amenajate. Ideea este că, într-un final, ajungi la Paleokastritsa, în zona cu portul și cu acvariul.



Până aici, totul a fost bine și frumos, dar mașina noastră rămăsese sus. Nu aveam autobuz sau altă posibilitate de a ajunge la ea, așa că restul familiei a rămas să se bucure de o plimbare prin Paleokastritsa.

Eu am făcut cale întoarsă pe Poteca Măgărușilor. În aproximativ 40 de minute am fost din nou la mașină. Am luat și niște apă de la un izvor aflat în centrul satului Lakones, apoi am coborât și eu în stațiune, unde seara ne-am bucurat de o înghețată foarte bună.

Poteca Măgărușilor Makrades - Agios Georgios Pagon

Poteca Măgărușilor parcursă cu o seară înainte ne-a plăcut atât de mult, încât am căutat o experiență asemănătoare. Și uite așa am aflat că în Corfu mai există o Potecă a Măgărușilor, care leagă satul de munte Makrades de satul Agios Georgios Pagon.

Este foarte important să știți câteva lucruri dacă vreți să parcurgeți acest traseu. Ideal este să mergeți dimineața, undeva pe la ora 8:00, să fiți în Makrades. De acolo, poteca este în general umbrită până în satul Agios Georgios Pagon.

Durata acestei excursii este undeva la o oră – o oră și jumătate, în coborâre. Este foarte important să ajungeți dimineața, pentru că altfel soarele va dogori cu atât de multă putere, iar experiența s-ar putea să nu fie una plăcută.

Noi ne-am mobilizat exemplar. Din păcate, nu am mai găsit pe nimeni dispus să facă acest traseu și am ajuns în Makrades dis-de-dimineață.

Poteca nu este semnalizată. Ne-am organizat încă de la ieșirea din sat, cu GPS-ul. Am mers pe un drum îngust, la capătul căruia se află un loc mai larg unde se poate parca mașina.

Am constatat că nu eram chiar singuri: odată cu noi au mai ajuns și niște alpiniști.

Poteca aceasta a Măgărușilor, de la Makrades la Agios Georgios Pagon, este o încântare. Inițial, pentru a ajunge pe drumul măgărușilor, trebuie să treci printre două stânci. Odată trecut de aceste două stânci, în față ți se deschid marea, insulele din jur și plajele din apropiere. Este totul fascinant!

Poteca este agățată efectiv de munte, este largă, cam de 3 m, pietruită și are și câteva serpentine. Locul este minunat și este foarte greu de descris în cuvinte. Apa are o culoare albastră și este liniștită. Practic, nu știi cum să faci mai multe poze și cum să te bucuri mai mult de acest loc.

Noi mergem într-un ritm foarte relaxat, coborâm și nu trebuie să depunem niciun efort. Suntem adăpostiți la umbră.
După o vreme, drumul acesta al măgărușilor, agățat de stâncă, se termină și, practic, de aici în jos vom merge pe un drum forestier. Drumul acesta trece prin livezi de măslini și pe lângă câteva proprietăți. Undeva, un zid de sprijin a fost pictat destul de interesant.

Tot pe aici, pe drum, se găsește o cherhana unde se pot mânca fructe de mare și pește. Apoi drumul merge efectiv pe lângă apă, pe malul mării, și, într-un final, ajunge în golful Agios Georgios Pagon.

Este un golf mare și frumos, cu taverne și magazine de suveniruri. Copiii rămân cu Ramona la plajă și la baie. Eu, evident, trebuie să fac cale întoarsă după mașină. Mă cam grăbesc, pentru că nu vreau să mă prindă soarele și știu că soarele acesta nemilos grecesc, în zone cu stânci și piatră, nu e prea plăcut. Urmează acel fenomen în care căldura radiază din piatră și din stâncă și îți dă o senzație destul de urâtă.

Mă mișc foarte bine și merg la deal. Ajung iarăși în zona cu poteca pietruită. Acolo este o familie, o doamnă cu trei copii, care coboară. Ne salutăm scurt, urc, iar în partea finală admir un pic și alpiniștii, care erau la cățărat și își făceau traseul lor.

Iau mașina, ajung iarăși în Makrades și de acolo încep coborârea către Agios Georgios Pagon. Drumul oferă și câteva puncte de belvedere.

Un pic mai jos, spre surprinderea mea, întâlnesc doamna cu cei trei copii la o intersecție unde aveau mașina. Se pare că traseul acesta s-ar putea face cumva și în circuit, bineînțeles fără a mai ajunge la plaja Agios Georgios Pagon.

















Nu durează mult. Cam după un sfert de oră de condus sunt și eu pe plajă și mă bucur de apă și de o baie așa cum se cuvine, după un asemenea efort pe care l-am făcut eu în urcare.

La prânz revenim la locul de cazare. Copiii se bucură de piscină, dar nu sunt singuri. A venit un grup mare de englezi, care au tot felul de jucării gonflabile. Toată piscina este numai un zgomot!

Aveam un plan ca în după-amiaza acestei zile să mergem cu familia întâlnită la plaja Kalamaki la Porto Timoni. Din păcate, vremea s-a stricat. Insula Corfu a fost cuprinsă de o furtună, așa că nu am mai avut timp de așa ceva.

Ei au fost la Paleokastritsa. Am ținut legătura prin telefon și mi-au spus că acolo a fost o furtună puternică. Noi, la Sidari, am scăpat ușor.

Într-un final, spre seară, ne-am întâlnit și am făcut o plimbare prin Sidari, după ce ploaia s-a potolit. A fost o plimbare agreabilă și pentru noi urma să fie ultima seară în Corfu.
Și vine și ziua plecării din Corfu. Dar, pentru că ne-a plăcut atât de mult, am zis să o lungim și pe aceasta la maximum. Așa că ne-am luat bilete la ultimul feribot care pleacă din Lefkimmi.

Dimineața am petrecut-o strângând lucruri și făcând bagaje, în timp ce copiii s-au bucurat de piscină și, în principal, de lucrurile abandonate de grupul mare de englezi. Aceștia plecaseră dimineață. Au fost un grup numeros și a venit un microbuz care i-a dus direct la aeroport.

Noi, în schimb, după ce am terminat bagajele, am făcut și o ultimă baie în piscină și am plecat de la cazare în jurul orei 11:00, ora-limită de eliberare a căsuței în care am stat.

Vîrful Pantokrator

Ne-am propus pentru astăzi să urcăm din nou până pe Vârful Pantokrator, pentru a vedea mănăstirea și pentru a privi insula de sus, pentru ultima oară, din cel mai înalt punct al ei.
Drumul a fost cu ceva peripeții. Fiind foarte cald, mașina a simțit nevoia să ne avertizeze că motorul i se cam încinge. Ne-am oprit în primul sat și am lăsat-o să se liniștească, iar noi am stat lângă biserica satului și am jucat baschet, fiindcă chiar lângă biserică era un coș de baschet.

După aceea n-am mai avut probleme cu mașina până sus. Am mers ață și am intrat de data aceasta și la mănăstire.

Ce ar mai fi de spus? Corfu Trail, poteca de drumeție din Corfu, trece și pe aici. Pe drum chiar observasem un grup de turiști care urca pe această potecă și care între timp ajunseseră sus. Dar, fiind foarte cald, erau sleiți de puteri.

Am intrat în biserică, un loc foarte frumos, liniștitor și, mai ales, răcoros. De asemenea, am mers pe conturul zidurilor bisericii și am privit și locurile din Albania pe care le văzuserăm anul trecut: stațiunile Ksamil și Saranda.

Am prins o zi în care s-au văzut multe. S-au văzut și Pasul Llogara, și munții, și foarte, foarte mult din împrejurimi.







După prânz am coborât în Acharavi, unde am luat masa. Apoi am pornit pe așa-numitul drum de altitudine, care leagă Acharavi de Barbati.

Este un drum frumos și spectaculos, care te poartă pe la înălțime și te trece de pe o parte a insulei pe alta, oferind câteva peisaje de vis.

Se trece prin sate cu străzi înguste și pitorești, unde este puțină lume, iar coborârea finală la Barbati se face prin niște serpentine înguste și cam brutale, așa, pentru gustul meu. Dar, una peste alta, am fost foarte mulțumiți că am ales acest drum. Într-adevăr, a fost mai lung și mai solicitant, dar tot ceea ce am văzut ne-a umplut practic sufletul de bucurie.


Ne-am oprit pentru scurte plimbări în Barbati și Issos. Am trecut apoi prin capitala Corfu, Corfu Town, și ne-am oprit și pentru niște ultime cumpărături și suveniruri pentru cei de acasă.

Notos Beach

Apoi am mers pe un drum care a ținut malul mării. Ideea a fost să facem o ultimă baie la plaja Notos, aflată mai către sudul insulei.

Am fost contactați de familia din Constanța, cu care ne întâlniserăm în zilele trecute, și s-au gândit și ei să ni se alăture la plajă, la Notos.

Într-adevăr, am ajuns la Notos. Peisajul, totuși, după furtuna de ieri, era ceva mai schimbat. Apa, deși limpede și frumoasă, avea la mal o grămadă de frunze, pe o lățime de cam un metru. Trebuia să treci prin ele și apoi te puteai scălda în voie.

Am petrecut, așadar, restul zilei la plaja Notos. Cu aproximativ o jumătate de oră înainte de plecarea feribotului, ne-am luat la revedere de la această familie din Constanța și ne-am îndreptat spre feribot.

Acolo am avut parte de ceva ce nu întâlnești în fiecare zi. Mașini au fost puține, în schimb camioane și autocare, o grămadă!

Pe noi, cei cu mașinile, ne-au lăsat să intrăm printre primii. Apoi a urmat procesul de parcare a camioanelor și autobuzelor, unde șoferii și-au dovedit pe deplin măiestria, alături de cei care îi ghidau pe feribot.

Am urmărit un meci de fotbal, căci era perioada Campionatului Mondial de Fotbal, alături de o grămadă de copii din Slovenia.

Și uite așa, după 40 de minute, ajungem pe continent, la Igoumenitsa. De la Igoumenitsa mai avem de mers cam 25-30 de minute până la următorul loc de cazare.

Încă ce am uitat să vă spun: aveam în plan câteva zile în zona Parga. Noi ne-am găsit cazare la Arilas, unde aveam să mai petrecem două nopți.

Și uite așa s-a încheiat și excursia noastră în Corfu din 2026. Am petrecut 10 zile și mi-am amânat plecarea de două ori. Una peste alta, a fost o vacanță reușită.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2026