Croația 2026, episodul 3: Plitvice, o altă zi în paradis- Bogdan Balaban

Croația 2026, episodul 3: Plitvice, o altă zi în paradis

Data publicării: 10 aug 2026

Pentru finalul excursiei noastre în Croația am lăsat ceea ce era mai frumos: Lacurile de la Plitvice, grupate într-un parc național cu același nume. Mai fusesem aici în anul 2013, de data asta am ținut să îi aduc și pe copiii noștri într-un dintre cele mai frumoase locuri de pe pămînt.

Cu o săptămînă în urmă zona fusese traversată de un episod de ninsoare. Acum zăpada se topise, vremea era bună, mă așteptam ca lacurile și cascadele să fie alimentate bine cu apă.

Față de anul 2013 zona s-a schimbat evident, au apărut în zonă și alte atracții, magazine, locuri de cazare și chiar un mall. Tot în 2013 cineva mi-a indicat o zonă unde se poate parca liber. Am reținut locul și l-am găsit și de data asta disponibil. De aici și pînă la poarta doi se fac cam 10 minute pe jos.

Parcarea oficială este 2 euro pe oră.

Așadar iată-ne la intrarea 2. Ne luăm biletele și avem de data asta un șoc, de data asta pozitiv. Pentru toți 4 intrarea a fost în total 24 de euro. Incredibil de puțin. În 2013 doar un bilet costa 29 de euro. Explicația constă în faptul că în afara sezonului turistic prețurile sunt mult mai rezonabile. Un singur bilet în sezon costă în 2026 40 de euro pentru un adult.

Așadar rețineți: Lacurile și Cascadele de la Plitvice sunt cel mai bine de vizitat primăvara, fiindcă sunt bine alimentate cu apă și în plus, puteți face reduceri semnificative la buget. Vara și toamna volumul cascadelor se diminuează semnificativ.

Imediat ce intrăm în parc ne oprim în faţa unui panou cu schiţa unui râu cu salba de lacuri. Sunt multe trasee, de diferite lungimi și dificultăți, pentru toate posibilitățile. Noi alegem traseul cel mai lung și cel mai complet, traseul K.

Cîteva informații tehnice:

Parcul Naţional al Lacurilor din Plitvice are o suprafaţă de peste 36 000ha. El se întinde pe un podiş carstic aşezat între munţii împăduriţi Mala Kapela şi Plejesevica.

Două râuri, Crna (Negru) şi Bijela (Alb) au format în timp o salbă de 24 de lacuri dispuse etajat. Acestea curg dintr-un în altul prin cascade formate peste tuf.

Fenomenul natural se explică prin faptul că apa se încarcă cu carbonat de calciu provenit din calcarele şi dolomitele erodate în amonte, după care o parte din soluţie precipită pe vegetaţia de pe marginea lacurilor formând în permanenţă baraje de travertin.

Travertinul este astfel o rocă spongioasă, dar suficient de dură pentru a forma baraje naturale pe diferitele niveluri ale râului.

E posibil ca spectaculoasele nuanţe de verde ale apei din lacuri să se datoreze atât verdelui vegetaţiei dimprejur, dar şi refracţiei luminii într-un mod mai particular, având în vedere că aici avem o soluţie saturată de carbonat de calciu.

Rezervaţia naturală există din anul 1949. A fost înscrisă în lista UNESCO a monumentelor naturale în anul 1979.

De cum intrăm dăm de cascada mare de la Plitvice. O vedem de undeva de sus, de la un loc de belvedere amenajat. Nu e foarte multă lume, putem face fotografii în voie.

Coborâm apoi la nivelul apei, traversăm un lac pe o punte de lemn şi mergem la baza ei. E impresionantă, are în jur de 50 de metri. Drumul în sine este tare pitoresc fiindcă apa curge peste tot.

Cascadele mari au un asemenea debit, căderea apelor generează stropi de ai senzația că plouă. Oricine s-a apropiat de ele a plecat de acolo bine udat. A fost și cazul nostru.

Drumul continuă pe poduri de lemn. Nivelul apei e asa de ridicat că în unele locuri trece puțin peste podețe. De asemenea unele porțiuni sunt restricționate. Mergem tot pe punți pe la baza cîtorva cascade spectacolul e total. Ajungem pe malul celălalt și mergem în urcare ușoară. Între alte două lacuri avem iarăși trecere. Traseul pe malul lacului Milanovac este restricționat așa ținem poteca pînă la un loc de popas. Aici sunt amenajate magazine de suveniruri, restaurante. Tot în acest loc este un punct de îmbarcare pe nişte vaporaşe care te transportă rapid pe apele lacului Kozjak. Acest lac este mare ca şi întindere şi am preferat să luăm vaporul pentru a câştiga timp şi a nu ne plictisi de peisajul anost, lipsit de cascade. Aici a fost nevoie să prezentăm biletul de intrare.

De aici încolo se urcă mai abrupt, mergi prin tot felul de locuri și vezi cascade de toate felurile. E pur și simplu minunat și parcă tot ce povestesc este de prisos. Așadar e timpul pentru poze.

Încet-încet ajungem și la ultimul lac. Aici este amenajată o stație de autobuz al cărei scop este să coboare mai rapid turiștii la intrarea 1. Stăm pe niște băncuțe și mîncăm ceva. Mergem pe malul ultimului lac, Proskansko, aflat la 682m altitudine. Traseul K merge mai departe pe punți, oferind alte și alte peisaje. Pe aici nu merge mai nimeni, traseul e complet pustiu.

O potecă abruptă ne urcă la un punct de belvedere amenajat numit Tomicevo Pogledalo. Aici poți vedea și munții din jur, unii dintre ei au încă zăpadă. Poteca de coborîre de aici este de asemenea spectaculoasă, are și ea cîteva locuri cu priveliști de poveste.

Pentru că avem încă timp mai parcurgem odată unul din locurile frumoase și revenim în stația de autobuz după un ocol consistent. Aici e lume multă acum, dar este loc pentru toți.

După ce ne dăm jos din autobuz, mergem iarăși pe malul lacurilor, traseul pe sus nu era suficient de ispititor. Practic am revenim pe bucata de traseu făcută de dimineață, înainte de a lua vaporașul. Acum e mai puțină lume, ne putem deplasa în voie. La final, mai mergem încă odată la Cascadele Mari, unde stăm mai mult.

La final urcăm spre intrarea 2 și de la balcon admirăm peisajul pentru ultima oară. Pe aici e pustiu, abia găsim doi japonezi pe care să îi rugăm să ne facă o poză la toți 4.

Încheiem excursia după 22 de km parcurși și puțin peste 8 ore. Așadar pentru o experiență cît mai cuprinzătoare, trebuie să alocați o zi întreagă pentru lacurile și cascadele de la Plitvice.