Tinovul de la Fântâna Brazilor și Poienele cu Narcise se la Calonda
Data publicării: 30 sep 2026
Astăzi am să vă povestesc despre două locuri speciale pe care l-am descoperit de curând în județul Harghita: Tinovul de la Fântâna Brazilor și Poienile cu Narcise de la Calonda. Așadar să mergem la drum.
Dar hai să vă spun cum am ajuns eu acolo. Prima dată am fost la Sighișoara la mănăstire, am făcut acolo o scurtă pauză. Și am vorbit cu părintele Emanuel care pe vremuri mi a fost coleg de clasă în școala generală. Acum părintele Emanuel este stareț.
De la Sighișoara am plecat pe ruta Vânători - Cristuru Secuiesc - Corund, de acolo o am urmat niște indicatoare care să ne ducă spre Fântâna Brazilor Acesta este un cătun aflat pe un platou înalt care se învecinează cu Munții Harghitei și are undeva pe la 1000 m altitudine. Spre surpriza noastră drumul a fost foarte bun, asfalt nou, traseu frumos prin pădure care ne-a scos în final pe platoul despre care vă povesteam un pic mai devreme.
Tinovul de la Fântâna Brazilor
De la un moment dat încolo însă trebuie să părăsim asfaltul și să mergem pe un drum de pământ de altfel în stare destul de bună și care după 2 km ne-a lăsat în fața rezervației Tinovul de la Fântâna Brazilor. Acolo se află câteva panouri informative unde ni se spune că zona este frecventată de urși ne este povestit ceea ce urmează să vedem. De asemenea, un pic surprinzător pentru noi, zona a fost plină cu multe văcuțe. Cam ciudat să fii cu văcuțele într o zonă în care umblă cam mult ursul.
De data asta am fost mulți, am avut copii cu noi, și numai ce am ajuns a trebuit să facem o pauză consistentă de masă. Copiii au fost înfometați de-a dreptul și nu am intrat în rezervație până nu ne am asigurat cu toții că suntem bine hrăniți.
Rezervația este încercuită cu un gard de lemn destul de înalt și cu gard electric dar cu toate astea se poate intra pe un culoar, apoi este amenajată o punte care merge până în inima rezervației. Puntea aceasta făcută din lemn este într-o stare foarte foarte bună singurul neajuns pe care i-l găsesc găsesc era acela că pur și simplu traseul era prea scurt pentru gustul meu.
Înainte de a face vizita haideți să vă povestesc ce este cu acest Tinov de la Fântâna Brazilor. De fapt este un refugiu glaciar care oferă adăpost numeroaselor specii de plante și animale care au rezistat schimbărilor climatice post glaciare. Tocmai datorită microclimatului răcoros și umbros indivizii diverselor speciil găsesc condiții prielnice de a trăi deși sunt la mii de kilometri la sud de mediul lor..tradițional. Odată intrați vom găsi unicitatea și diversitatea speciilor din Tinov, parcugândatraseul educativ numit Taiga. Taigaua este de fapt o pădure formată în special din conifere și mlaștini care acoperă o regiune întinsă din Canada, Scandinavia și Siberia. Tinovul face acum parte din rețeaua europeană Natura 2000.
Tinovul s-a format exact pe platoul munților Gurghiu fiind situat pe cumpăna apelor dintre două bazine hidrografice. Unele din pâraiele ce izvorăsc din zona tinovului curg spre vest și ajung în Târnava mică în zona Corund - Praid. Altele curg spre est și ajung afluenți ai Târnavei Mari în zona Vărșag. Apele stagnante de-a lungul timpului au dat naștere unui lac ce treptat a fost cucerit de plantele mlăștinoase mai ales de mușchii de turbă. Aceste plante au fost adaptate la microclimatul umed și răcoros de pe platoul înalt aflat la circa 1000 m altitudine. Depozitele de turbă au început să se acumuleze după ultima glaciațiune când mlaștinile se umpleau lent. Acumularea de materie organică nu se mai descompune în mediul acid. Tinovul are un relief ușor bombat la mijloc unde mușchii cresc mai rapid. Astfel tinovul prezintă o zonă inelară mai apătoasă de tranziție numită și lagg.
Cu mic cu mare intrăm în Tinov și pășim încet. Pe puntea de lemn din când în când verificăm și ceea ce este în jur punem mâna să vedem ce este mai umed mai puțin umed. Oricum mușchii aceștia sunt foarte moi și plăcuți la atingere. Copiii au fost foarte foarte încântați dar așa cum spuneam și mai sus, pentru gustul meu, această potecă este pur și simplu prea scurtă. De aceea odată ajunși la capătul ei unde e amenajat așa un cerc ca un sens giratoriu care să te facă să te întorci am făcut o scurtă ședință tehnică. Ideea a fost în felul următor: ne întoarcem pe unde am venim sau mai bălăurim. Răspunsul unanim a fost cum să nu bălăurim mai ales că după finalul potecii amenajate se vedeau alte și alte poteci. Asta totuși implică ceva risc: poți să dai într o zonă foarte umedă sau mlăștinoasă. Am cercetat puțin traseul am văzut cam cum este solul. Potecile erau suficient de bine bătute astfel încât să nu ne speriem.
Așadar mergem mai departe și punem mâna pe copaci, pe mușchi. Bineînțeles nu rupem nimic și lăsăm totul așa cum am găsit. Evident găsim și zone mai umede, mai alunecoase uneori mai mai deosebite. Copacii de aici mie mi se pare că au așa un farmec aparte.
Foarte interesant însă a fost momentul în care poteca s-a s a sfârșit brusc. De aici a trebuit să facem un pic de orientare cu GPS-ul. Nu a fost foarte complicat, am ajuns într-o poieniță care se află tot în zona cu turbăria. A fost nevoie să traversăm cu ceva mai multă atenție o zonă mai umedă iar pe partea cealaltă deja se vedea gardul rezervației.
Am mers pe lângă gard iar undeva am ieșit în exterior pentru că acolo era o potecă foarte clară și foarte bine bătută. Pe această potecă am ieșit într un loc așa frumos al platoului unde mai era câte o casă și unde vederea se deschidea în special către munții Harghitei. Undeva a trebuit să ocolim un gard electric, am ținut poteca asta care apare chiar și pe hărțile GPS. Am reintrat în rezervație în interiorul tinovului și nu după multe minute am ajuns din nou la puntea de lemn foarte aproape de locul în care am intrat. Așadar am făcut cumva un traseu în circuit, nu a durat foarte mult cred că în jur de 30-40-50 de minute. Și uite așa am încheiat vizita la primul obiectiv de astăzi. Ce să spun în concluzie: e un loc frumos de vizitat mai ales cu copiii și zona, după părerea mea, ar mai fi meritat explorată. Dar asta va rămâne pentru altă dată.
Poienele cu Narcise de la Calonda
De la Tinovul de la Fântâna Brazilor plecăm spre un loc special și anume la Poienile de Nnarcise de la Calonda. Pentru aceasta ne întoarcem la Corund și venim puțin înapoi către Odorheiu Secuiesc. Următorul sat este Calonda, trecem de el și urmăm un indicator care ne spune despre poienile de narcise. Din șoseaua națională nu mai este asfalt, este un drum așa, când mai bun, când mai rău, dar care se poate parcurge cu atenție în condiții bune. La început trecem pe lângă un loc unde se produce cărbune arderea lemnului. E o fumăraie acolo de numa-numa.
Nu ne-am oprit ci am preferat să mergem să vedem narcisele. Până la narcise e un pic de drum, sunt vreo 4-5 km de la drumul național. Pe măsură ce înaintăm pe acest drum aflat tot așa, pe un platou la înălțime, tot apar narcise în stânga narcise în dreapta. La final ajungem într-un loc unde sunt câmpuri-câmpuri întregi pline cu narcise. Din păcate tot arealul acesta nu este absolut deloc protejat. Se pare că este și destul de cunoscut în zonă. Sunt destul de mulți oameni și ceea ce este mai trist este că majoritatea culeg narcise. Și de aici iarăși vine dificultatea în a le explica copiilor că noi de fapt nu trebuie să rupem narcisele și că ele sunt cele mai frumoase în mediul lor natural. Poienile astea cu narcise de la Calonda pe mine m-au impresionat prin numărul mare de flori. Poeni cu narcise am mai văzut la Tecșești în județul Alba, am mai văzut la Vad, județul Brașov. Dar nu nu Atât de multe
Din păcate am ajuns puțin cam târziu pentru că narcisele în maximul lor de frumusețe și de înflorire. Multe dintre ele deja păreau că încep să se ofilească. Cu toate acestea dacă ai răbdare sigur ai să găsești și narcise aflate în plinătatea forțelor, narcise frumoase fotogenice care într-un final au făcut deliciul acestui loc. Ne-am bucurat foarte mult că am ajuns aici, am făcut o sumedenie de poze și până la urmă rămâne un loc unde trebuie să revenim ca să vedem narcisele când sunt înflorite cu toatele.
Poienile cu Narcise de la Calonda ar trebui un pic reglementate, ar trebui să fie introduse într-o rezervație, să aibă un custode și să existe ceva restricții în a le culege și a strica și a distruge acest loc Sper ca peste câțiva ani cei care sunt în drept să ia măsurile corecte pentru protejarea acestui loc excepțional.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole