Munții Leaota: prin culmea Bărbulețu, Șaua Dudele și Bucșa
Data publicării: 05 nov 2026
Astăzi am să vă povestesc despre o excursie în Munții Leaota. Organizatorul a fost Mihai Tătaru, care a venit însoțit de niște prieteni de-ai lui. Eu am venit și eu însoțită de niște prieteni de-ai mei. Traseul a fost unul nou pentru mine, ținta fiind zona cu Vârful Dudele și mai ales cu rhododendronii de aici.
Așadar, ne întâlnim de dimineață la bariera de pe Valea Bângăleasa. Spre surprinderea mea, este destul de multă lume și găsim cu greu un loc unde să ne lăsăm mașinile.
Plecăm pe traseu, urmând marcajul turistic către Culmea Bisericuței. Pentru început, traseul ne ia tare, așa, de la început. Ne urcă consistent și, în final, ne regrupăm atunci când ajungem în culme.
Prietenii lui Mihai au venit însoțiți de un câine Labrador negru, un câine superb, foarte liniștit și educat, care avea să facă deliciul turei, mai ales în momentele în care întâlnea apă sau vreo băltoacă.
Apoi am plecat, ținând drumul de culme. Din spate se aude un zgomot de motor. Cineva urca cu ATV-ul. Era vorba de un domn de la Salvamont și un grup de tineri. Domnul de la Salvamont le făcea, așa, un fel de lecție de geografie, arătându-le zona cu Valea Gaura.
Profit de faptul că, de data asta, nu am fost eu organizatorul excursiei și începem să-l batem la cap pe Mihai cu tot felul de întrebări stupide, întrebări de care au parte cei care organizează excursii de genul acesta:
„Cine mai vine?”
„Dar cât durează?”
„Mai e mult?”
„Cine m-a pus să vin aici?”
„E ultima dată!”
Și așa mai departe.
Am tot continuat pe drum. La un moment dat, am ajuns la o intersecție de drumuri. Noi am ales varianta care mergea cumva pe curba de nivel. Drumul, de fapt, era celălalt, care ținea culmea, dar nu ne-am supărat foarte tare.
Am mers pe această curbă de nivel și am ieșit în golul alpin, într-o poiană largă, unde erau ceva văcuțe. Tot acolo am întâlnit o ciobăniță. Am stat puțin de vorbă și ne-am mirat cum o fată tânără stă singură acolo, în munte.
Versanții se văd colorați în nuanțele rododendronului, semn că vom avea parte de o zi colorată, ca să spun așa.
Ținem în continuare drumul acesta, când ne urcă, când ne coboară. Într-un final, el se înfundă în apropierea unor stâne. De aici încolo nu prea e foarte clar pe unde trebuie să mergem. Trebuie să ne orientăm cu GPS-ul. Trebuie să trecem de o scurtă bucată de pădure apoi să urcăm un versant abrupt.
Prin pădure sunt ceva poteci, mai clare sau mai neclare, dar care, într-un final, ne scot în zona cu rhododendron.
Ei, și de aici începe spectacolul! Flori roz întinse pe hectare întregi. Undeva găsim un izvor și, în apropierea lui, hotărâm să facem pauza de masă de astăzi.
Dăm apoi ceva timp studiului variantelor de urcare. Mergem cam fiecare cum simte, uneori ne mai grupăm, ne mai despărțim, ne mai regrupăm și, până la urmă, găsim tot felul de poteci și ajungem cu toții cu bine în culme.
Acolo ne deplasăm pe drumul pe care îl părăsisem mai jos, până dăm de marcajul de creastă al Munților Leaota. Este vorba de marcajul bandă roșie.
Ne așteaptă o bucată de coborâre care, tot așa, ne duce pe niște plaiuri frumoase, prin locuri pline de rododendroni. Așadar, e loc mult de pauze și de poze.
În față se vede Vârful Bucșa, un alt obiectiv al nostru pe ziua de astăzi. Și, cum suntem cam obosiți, la baza acestui vârf iarăși ne oprim și facem o mică ședință tehnică. Ne întrebăm dacă să mai urcăm vârful, să-l ocolim sau să mergem spre Șaua Strunga.
Până la urmă, alegem varianta de mijloc, aceea de a urca pe Vârful Bucșa. Urcarea e destul de abruptă și intensă, dar, din fericire, nu e foarte lungă.
Pe vârf este foarte multă lume. Cred că niciodată nu am văzut așa de mulți oameni acolo, dar, cu toate astea, stăm, avem răbdare, facem câteva fotografii și începem drumul de coborâre.
Pentru mine a fost prima dată când am coborât spre Moeciu din Vârful Bucșa. În trecut am mai urcat și țineam minte că urcarea este destul de consistentă. Ei bine, amintirile s-au dovedit a fi corecte și a trebuit să coborâm cu mare grijă, menajându-ne genunchii.
Mi-a luat cam o oră și ceva până am ajuns jos, în drumul forestier. De acolo a fost simplu. Labradorul a mai făcut o baie în râu, apoi și-a urmat cuminte stăpânii până la bariera de la Moeciu, unde am închis circuitul.
A fost o zi tare frumoasă și tare interesantă pentru mine. Un traseu nou, pe care chiar aș vrea să îl repet și cu copiii mei în anii ce vor veni.
Traseu: Moieciu de Sus - Culmea Bărbulețu - Șaua Dudele - Vf. Bucșa - Moieciu de Sus.
Durata: 7 ore
Track GPS: https://www.strava.com/activities/18904419811
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole