Într-una din ultimele seri de primăvară ale acestui an, doi drumeţi obosiţi poposeau la Câlnic cu gândul de a vedea biserica fortificată. În sat e zarvă, multă lume adunată pe străzi, în principal ţigani, şi o scenă mare chiar în centru. Un afiş ne lămureşte: sunt Zilele Câlnicului.


Uffff...Am nimerit într-o zi greşită. Dar hai să intrăm în cetate. Intrarea se face printr-o barbacană lungă, frumos luminată şi cu fotografii frumoase pe lateral. Surpriza mare când ajungem în interior. Nici urmă de biserică! E doar o capelă micuţă din care se aude muzică de Bach. Înăuntru e plin ţigani care s-au îngrămădit ca la urs şi se fotografiază cu telefoanele mobile. Aflăm că lumea bună e la un concert de orgă care din păcate s-a încheiat de doar câteva minute.


Vizităm pivniţa turnului donjon ce domină interiorul cetăţii. Admiram multe butoaie uriaşe ce mi-ar place să le ştiu pline cu vin. Deasupra intrării e un alt turn şi pentru a urca în el se urcă nişte superbe scări de piatră acoperite. Nu putem merge decât până la balconul de lemn de deasupra întării, drumul spre vârf ne este barat de un grilaj de lemn. Începe să se întunece şi cetatea se va închide.


Deşi îngroziţi de aglomeraţie şi de concetăţenii noştri de culoare hotărâm să rămânem în zonă şi să venim de dimineaţă în speranţa că vom găsi locul mai liber şi mai liniştit. Dormim pe lângă Sebeş şi a doua zi ne înfiinţăm la ora 9:00 la poarta cetăţii luându-i prin surprindere pe custozi care nu se aşteptau la vizitatori la ora asta.

Aflăm că aseară a fost foc de artificii şi concert şi proiecţie laser pe zidurile cetăţii. S-a petrecut până în zori. Excelent, înseamnă că stricătorii atmosferei de aici dorm. Ne felicităm pentru inspiraţie şi aveam să descoperim Cetatea de la Câlnic aşa cum este ea. Suntem invitaţi să urcăm în turnul de deasupra porţii. Găsim deschis de data asta şi după multe trepte de lemn aflate în stare bună, ajungem sus. Panorama e superbă: vechiul sat săsesc, frumoasa clădire a primăriei, biserica ortodoxă şi dealurile din jur.


Coborâm şi vizităm turnul donjon în întregime de astă dată. Începem ca şi ieri cu pivniţa. Apoi urcăm la primul nivel pe o scară metalică. Aici este găzduită o expoziţie etnografică pe spaţiul oferit de două nivele. Admirăm porturi populare, farfurii pictate, ulcele, bunde ciobăneşti, costume buciumănești, unelte, ştergare, lăzi de zestre. Piesele de efect ale acestui spaţiu sunt câteva instrumente de suflat suspendate de înaltul tavan al turnului.


Părăsim turnul-donjon trecând printr-o perdea de mărgele şi urmând să admirăm curtea interioară. Ne încântă multele fi feluritele flori cu miros îmbătător şi zidurile ce se înviorează sub lumina dimineţii. Vorbim cu doamna care ne mărturiseşte că este muzeograf la Turda venită să ajute la buna desfăşurare a serbărilor. Cu ajutorul dânsei dezlegăm şi misterul bisericii: Câlnicul se deosebeşte de celelate cetăţi ţărăneşti tocmai prin faptul că nu are biserica în interiorul fortificaţiilor.

Între timp apare d-nul academician Porumb care însoţeşte în capelă un grup de vizitatori. Doamna muzeograf ne îndeamnă să intrăm şi noi în capelă pentru a asculta explicaţiile de ordin istoric. Şi într-adevăr a fost o plăcere şi o desfătare să îl ascultăm pe distinsul nostru ghid.

Biserica evanghelică de la Câlnic
Ne interesăm unde este biserica şi dacă o putem vizita. Suntem daţi în primire d-lui Gheorghe Marincaș( el şi soţia lui sunt custozii acestei cetăţi ). Tata Gheorghe, cum i se mai spune prin sat, ne duce întâi la el acasă şi nu se lasă până nu ne serveşte cu o cafea. Vroia să ne dea mâncare şi băutură de toate felurile dar l-am rugat să nu se deranjeze.


Ajungem şi la curtea bisericii lăsând în urma uliţele ce începuseră a se anima. Intrăm într-un spaţiu sobru şi liniştit unde miroase a fîn proaspăt cosit şi unde cântă greierii: suntem în cimitir. Păşim agale pe alee povestind cîte-n lună şi în stele cu Tata Gheorghe. Iată şi biserica. Spre surprinderea noastră e destul de mică în comparaţie cu celelate biserici săseşti. Nu are clopotniță şi nici vreun turn. Din păcate saşi nu mai sunt în sat, la biserică nu se mai tine slujbă. Ci doar concerte dar şi acestea destul de rar. Biserica este bine conservată şi înfrumuseţată de lucrări executate de doamna Zoe Vaida-Porumb soţia domnului academician.

Lucrările doamnei seamănă cu nişte mileuri la nivel macro. Lucrările poartă amprenta unor tradiţii şi forme din lumea satului românesc, realizând o artă originală, inedită. Modul în care sunt expuse aceste lucrări sporesc şi mai mult farmecul acestei biserici uitate.


"Biserica din deal" a fost mult transformată în secolul al XIX-lea, având acum o înfăţişare neogotică. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane care susţineau o boltă (acum dispărută înlocuită cu tavan din lemn). Pe pereţii de vest şi nord ai navei, sprijinită pe stâlpi masivi de zidărie, se ridică o tribună de lemn. Tot aici se află două strane baroce pictate, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum şi Orga Hesse. Interiorul vechilor biserici săseşti era împodobit cu covoare orientale. Tavanul este din lemn şi este casetat.

Orga
Biserica evanghelică din Câlnic dispune de o orgă ce datează din anul 1867, în stil neogotic, cu trei arce frânte încoronate cu frontoane triunghiulare şi fleuroane aurite, de cunoscutul constructor de orgi Carl Hesse din Viena. Din cele aproximativ 130 de orgi construite de Hesse, 8 se păstrează în Transilvania. Restaurată în 1924 de Carl Einschenck din Braşov, orga are dimensiuni modeste, doar zece registre. Din fericire a avut parte de o soartă norocoasă: este în stare de funcţionare şi periodic se desfăşoară aici concerte.

Puţină istorie( sursă: panourile informative aflate la intrarea în cetate )
Într-o zonă din fostul scaun al Sebeșului în care abundă micile cetăţi medievale ridicate de greavii( primarii ) locali, este amplasată şi cetatea Câlnic. În jurul acesteia s-a dezvoltat întreaga aşezare rurală a Câlnicului. Prima fază a construcţiei se desfăşoară între 1270 şi 1300.

Cetatea Câlnicului e o fortificaţie medievală specifică sistemului cetăţilor cu donjon fiind cea mai reprezentativă construcţie de acest gen din judeţul Alba. La început, în secolul XIII, cetatea era formată dintr-un donjonul masiv şi o clădire de formă rectangulară, înconjurate de ziduri de formă ovală. Turnul donjon avea 3 nivele: pivniţa şi două etaje. Accesul se făcea pe la primul nivel cu ajutorul unei scări mobile. În interior, pe grosimea zidului există două scări de piatră ce facilitează accesul la pivniţă şi nivelul 2. Pe latura estică se găseşte o fereastră din piatră ce aparţine arhitecturii goticului timpuriu.


Zidul, înalt cam de 4m, are un traseu inelar, drum de strajă pe console de lemn flancat de turnul porţii spre nord şi turn de apărare spre sud. Sistemul de apărare era completat de un șanț exterior iar intrarea era prevăzută cu o hersă( grilaj ridicător ).

După 1430 ea fost cumpărată de obştea sătească de la un descendent al familiei Kelling devenind astfel cetate ţărănească.

Noii proprietari adaptează cetatea propriilor nevoi, aducând numeroase completări şi modificări. Astfel. Donjonul a fost înălţat cu două niveluri ajungând la peste 20m, a fost ridicată capela pe locul fostei clădiri de plan rectangular din prima etapă. Iniţial capela era împodobită cu pictura. Apoi, după 1550 a vost vopsită în alb. În 1733 a fost adăugată o tribună de lemn cu panouri pictate în motive florale transilvane.


Pe interiorul centurii de ziduri au fost adăugate cămări pe mai multe nivele, care trebuiau să servească drept refugiu în caz de pericol. O a doua centură de ziduri a fost adăugată în secolul XVI, traseul acesteia urma marginea şanţului de apărare aferent primei centuri.

Accesul în cetate se făcea prin dublă intrare practicată în cele două incinte de ziduri, protejate de sistemul de apărare al barbacanei, care păstrează în mare parte şi azi( o galerie fortificată realizată din două ziduri paralele, cu metereze sus, de pe care se supraveghea cu arme de foc atât partea dinspre şanţuri cât şi exteriorul centurilor de ziduri). Un nou șanț de apărare a fost plasat în exteriorul centurii de două ziduri, respectând traseul acestora, dar astăzi acesta e mare parte umplut cu pământ.


În secolul XVII camarile ridicate pe interior sunt folosite tot mai mult ca depozite permanente ale comunităţii doar turnul de est a fost transformat în turnul cărnii ( fleischerturn ). Tot acum au fost construite mai multe camere pentru paznici în interiorul cetăţii. Cetatea a fost părăsită începând cu secolul XIX la sfârşitul căruia devine mai mult o ruină care stârnea interesul călătorilor. Turnul donjon primeşte denumirea de Turnul Siegfired în spiritul curentului romantic al epocii.

Ajunsă în stare de ruină Cetatea Câlnicului a fost restaurată între 1962 şi 1964 fiind puse în valoare etapele de evoluţie ale ansamblului fortificat . Din anii 2000 fundaţia Ars Transilvaniae se ocupă de întreţinerea şi protejarea acestui ansamblu.



Domnul Marincaș ne dezvăluie şi de ce aceasta cetate a avut o soartă mult mai bună decît majoritatea celorlalte rămase după cele opt secole de înfloritoare colonizare săsească. Norocul acesteia a fost interesul unui academician de la Cluj, istoricul Marius Porumb, care în numele asociaţiei Ars Transsilvaniae pe care o conduce a concesionat biserica şi cetatea de la Câlnic pentru 49 de ani, ocupîndu-se ulterior şi de restaurarea acesteia cu resurse proprii, dar şi cu finanţări ale Băncii Mondiale ori de la Fundaţia Soros.


Mai mult decît atît,  această acţiune nu s-a rasfrînt doar asupra monumentului, ci şi asupra caselor situate pe o rază de 500 de metri în jur, acestea fiind consolidate şi refăcute la faţada astfel încît întreg centrul aşezării să păstreze amprenta medievalului şi a arhitecturii săseşti. A urmat apoi înfiinţarea unui Centru Cultural Internaţional, s-au organizat numeroase simpozioane româno -germane, concerte de orgă, tabere de  cultură, ba chiar şi de cercetaşi pentru copii din Franţa şi Belgia, toate acestea facînd Câlnicul mult mai cunoscut în străinătate decât în ţară.


Cetatea şi biserica evanghelică de la Câlnic face parte din 1999 din Patrimoniul UNESCO alături de încă şase biserici fortificate: Biertan ( jud. Sibiu ), Dârjiu (jud. Harghita), Valea Viilor (jud. Sibiu) , Prejmer ( jud. Braşov ), Saschiz ( jud. Mureş) şi Viscri( jud. Braşov).

Cum ajung la Câlnic
Din drumul ce leagă Sibiul de Sebeș-Alba, între de Miercurea Sibiului şi Sebeş există un drum asfalat, în stare bună( în mai 2009 ), semnalizat cu indicator care, la capătul a 3km ne lasă lângă cetatea Câlnic. Dacă poarta cetăţii este închisă, custozii, Ana şi Gheorghe Marincaș pot fi găsiţi la casa parohială evanghelică.

Tarife: Bilet 5 lei
Fotografiat: 7 lei