Biserica fortificată de la Șaroș pe Tîrnave

Data publicării: 16 oct 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Pe mult umblatul drum către Biertan se găseşte, chiar aproape de drumul naţional ce leagă Sighişoara de Mediaş o cetate. Pare a fi părăsită, ignorată, însă aflăm cu bucurie că se poate vizita. Intrăm pe o poartă de fier forjat şi urcăm câteva trepte până la poarta cetăţii. Lângă ea se afla o casă de unde suntem preluaţi de o doamnă care ne invită în interior.

În sat au mai rămas doar 5 saşi iar în acest an în biserica fortificată s-a făcut slujba doar o singură dată. Cei de aici spera să mai aibă parte de serviciu religios undeva în luna noiembrie.

Biserica este frumoasă prin simplitatea ei. Un altar baroc, o orgă mică situată în spate, două balcoane de lemn aflate pe lateral, două hore la etajul cărora se afla de asemenea bănci şi turnul cu ceas sunt averea acestui lăcaş.


Puţină istorie( sursă: panoul informativ din biserică )
Localitatea Șaroș pe Tîrnave datează din vechi timpuri fiind atestată documentar încă din 1282. În prima jumătate a secolului XIV este planificată şi construită biserica gotică cu trei nave. În secolul următor hoardele turceşti distrug satul şi biserica.

Localnicii reconstruiesc şi fortifică biserica dotată acum cu o singură navă şi având formă de cruce. Construcţia este finalizata în anul 1422 şi este sfinţită de un trimis al papei de la Roma primind hramul Sf. Elena şi Sf. Nicolae. În 1483 încep lucrările la zidul împrejmuitor al bisericii care este întărit cu cinci turnuri de apărare.


La începutul secolului XVI se construieşte turnul bisericii iar în secolul următor se montează ceasul. Anul 1605 este unul dificil pentru această localitate: satul este atacat, jefuit şi ars până la temelii în luptele împotriva rebelului Ştefan Bocskai. Până la 1690 satul suferă cumplit de pe urma războaielor care decimează populaţia redusă la doar 5 familii.

Abia în a doua jumătate a secolului XVIII se mai pot executa diferite lucrări la biserică: este cumpărat de la Mediaş potirul şi este turnat din nou clopotul mijlociu care funcţionează şi în zilele noastre.


În 1772 încep lucrări de renovare ale lăcaşului de cult ruinat: se reconstruieşte plafonul, iar maestrul Johan Folbart din Sighişoara montează altarul baroc în corul bisericii în 1774. Un incendiu devastator cuprinde satul în 1776 şi mistuie 60 de case avariind şi acoperişurile turnurilor de apărare. Acestea vor fi refăcute în anii următori.

În 1808 turnul bisericii este înălţat cu încă un etaj şi primeşte forma actuală. Apoi masterii Friedrich şi Wilhelm Maetz din Biertan construiesc orga.


În 1966 un fulger distruge complet acoperişul, ceasurile şi instalaţia electrică sunt aruncate din pereţi. În cursul aceluiaşi an se efectuează toate reparaţiile necesare.

După 1990 întreţinerea cetăţii şi a bisericii este preluată de o societate din Germania fondată de oameni care nu vor să îşi uite originea şi locul în care strămoşii lor au vieţuit aproape 800 de ani.


Cum ajung la Șaroș pe Tîrnave:
Șaroș pe Tîrnave se află pe drumul Sighişoara - Mediaş cam la jumătatea distanţei dintre cele două oraşe. Se urmează indicatorul spre Biertan, iar cetatea o găsiţi pe partea dreaptă.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024