Biserica fortificată de la Richiș

Data publicării: 11 nov 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Din ciclul Biserici fortificate săseşti astăzi ajungem la episodul Richiș. Localitatea se afla în vecinătatea Biertanului , care se mândreşte cu probabil cea mai cunoscută biserică fortificată de la noi.

Aveam să descoperim aici o foarte interesantă basilică gotica veche de peste 500 de ani. Denumirea săsească a satului este Reichesdorf.


Intrarea se face pe sub un turn-poartă-clopotniță iar biserica are aspectul acela ciudat al tuturor bisericilor fără turn. Zidurile vechii cetăţi însă nu mai sunt în picioare în întregime. Găsim biserica deschisă. Înăuntru este un grup de vizitatori vorbitori de germană cu care custodele Johann Schaas poartă o conversaţie spumoasă. Încă un motiv să mă simt frustrat că nu ştiu germana.


Biserica se remarcă prin numeroase elemente sculptate. E interesant cum un sat mic aflat în partea superioară a unei văi ce se închide a avut posibilităţile materiale de a construi o astfel de basilică. Pe întreg interiorul acestui monument sunt răspândite o serie de figuri groteşti ce dau lăcaşului un aer şi mai misterios.

Începem să explorăm atent biserica. Începem de la altar, rotindu-ne privirea în pe toate zidurile, pe tavan încercând să nu scăpăm nici o figură, nici un înscris, nici un element sculptat.

Altarul este decorat în stil baroc şi are în prim-plan scena răstignirii. Mai târziu aveam să aflăm că este construit la 1775 de un artist sighişorean, Johann Folbarth.


Deasupra lui suntem supravegheaţi de un înalt prelat ce ţine în mână două cruci şi ne scrutează cu o privire severă.


Foto: Oana Mihut

În stânga admiram frumoasă uşă a sacristiei, sculptată în lemn, şi ogiva în care este încorporată. Aceasta pare a fi soră cu uşa sacristiei din Biertan, pe ea apare anul 1516 şi are ea un complex mecanism de închidere. În vârful ogivei există o floare sculptată în piatră.


Tot pe peretele sting se găseşte o inscripţie în limba germană cu caractere gotice mari în care sunt trecuţi ani importanţi din istoria acestei biserici. Din puţinele mele cunoştinţe de germană intuiesc faptul că 1451 este anul finalizării construcţiei, 1634 pare a fi anul unei renovări a corului, 1895 anul unei restaurări mai amănunţite.

 
Poate un vorbitor de limba germană ne va putea lămuri mai bine.

Pe partea dreaptă se afla se afla o strană din lemn la capătul căreia este o mic loc destinat depozitării cărţilor de rugăciune, l-aş numi un dulăpior de piatră asemănător cu cel din stânga altarului.


Amvonul din lemn este o altă capodopera. Pe coroana sa este înfăţişată figura blândă a unui păstor ce ţine în mână un mieluţ.


Ieşim din cor şi ne uităm pe tavan. La intersecţia arcadelor se afla tot soiul de figuri. Vă las să le admiraţi în voie.

Cineva, de sus, ne face cu ochiul.







În realitate ele sunt destul de reduse ca suprafaţă şi se află la o înălţime apreciabilă.


De asemenea, arcele ce pleacă de pe laterale au la baza figuri contorsionate ce par a suporta cu greu povara de a ţine tavanul bisericii.


Coloanele sunt decorate cu figurine mici şi diverse ce te trimit cu mintea departe stimulând imaginaţia. Identificarea lor e o adevărată proba de brain-storming.


Pe laterale există galerii din lemn. Deasupra uneia dintre ele o figură nu se ruşinează deloc şi ne scoate limba.


Urcăm şi la balconul din spate. Aici a fost instalată orga. E veche şi se pare că nu s-a mai cântat la ea demult. Lângă ea e o figură ce îşi are durerea întipărită în plasă. Arcada pe care o susţine este cu siguranţă foarte grea.


Domnul Schaas a fost între timp părăsit de vizitatori aşa că am rămas doar noi cu el. Ne povesteşte despre un personaj al mitologiei celte, Grunneman, care se ascunde prin cotloanele bisericii( deci ăsta era secretul tuturor acestor figurine ). De asemenea ne spune că localitatea a fost în trecut un mare centru viticol iar vinul făcut aici era transportat la marea abaţie cisterciană de la Cîrța.


Aflăm că orga datează din 1788 şi este realizată de către un vestit constructor de orgi de la acea vreme, Daniel Prause.


Ieşind stăm şi privim pentru ceva timp impresionantul portal de la intrarea în biserică. De deasupra intrării este sculptată scena răstignirii. Oare figurinele acestea din piatră care ne privesc de acolo de sus au un răboj, un catalog în care să ţină evidenţa celor ce calcă în acest lăcaş? Oare câţi om fi fost?

Turnul de poartă aflat în vestul bisericii, folosit astăzi drept turn clopotniţă, mai păstrează urmele hersei şi guri de tragere la primele patru etaje. Se spune că în acest turn a existat odată şi un ceas.


Despre Richis am găsit pe Internet multe poze dar date foarte puţine. Cele mai multe se limitează la o descriere extrem de sumară a localităţii şi a bisericii. Nu prea există date istorice.

Câteva lucruri interesante găsiţi pe link-ul de mai jos:
http://wikimapia.org/6475614/ro/Biserica-fortificata-din-Richis


Ideea unei excursii la Richis a plecat de aici, de la o frumoasă fabulă şi un frumos articol pe blogul domnului Radu Oltean, Art-Historia:
http://art-historia.blogspot.com/2009/02/trista-poveste-ultimilor-sasi-din.html

 
Cum ajung la Richiș:
1. Folosim şoseaua Mediaș - Sighișoara până în satul Șaroș pe Tîrnave unde există un indicator către Biertan(10km). Următorul sat după Biertan este Richiș. Drumul se afla în stare bună în octombrie 2009.

2. Folosim şoseaua Mediaș - Agnita, aflată în stare decentă; între localităţile Moşna şi Bârghiş există un indicator spre Biertan( 10km ) Acest drum este neasfaltat, dar bun pe primii doi km. Apoi odată cu apariţia asfaltului drumul se prezintă în stare bună şi după alţi 2km suntem la Richiș.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 5

  • burgui adriana

    09 iul 2013 07:32:28

    Superba. Foarte frumoasa biserica.

  • Gerhard Fleischer

    30 iul 2014 19:12:45

    Fotografii fantastice ! Compliment si respect ! Salutari din Winterthur, Elvetia unui fost Cisnadian.

  • Orban Pavel

    13 mai 2016 07:50:37

    Am un respect deosebit pentru dumneavoastra si imi place foarte mult as dorim sa numi fie luat in nume de rau dar vreau sa fac o corectie ceasul Inu area perioada a functionat poate nu ati fost atent. Sint sigur pentru ca eu am fost in perioada acea responsabil cu trasul clopotului si a ceasului. Acum nu mai sint sigur ca merg mai rar in Tara dar cred ca merge si acuma. Foarte frumos respect si atentie la detali

  • Adrian Damian

    15 iun 2020 21:11:12

    Biserica nu "are aspectul acela ciudat al tuturor bisericilor fara turn", forma este preluata dupa cea a unei basilici romane cu o nava centrala si doua nave laterale. Vad ca pana si pe wikipedia a preluat cineva textul dvs. este nefiresc sa spui ca o basilica romana are o forma ciudata. Toate bisericile in stil romanic cat si cele de mai apoi in stil gotic au preluat aceleasi caracteristici.

  • Alexandros

    03 aug 2021 20:39:55

    Nu e nici un prelat reprezentat în acea sculptura ci e însuși Hristos cu 2 săbii, nu cruci.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024