În drum spre poalele Retezatului într-un sat( la ora aia nu dădusem importanta numelui aşezării ) dau de un indicator mic cu un text sec: spre Cetatea Mălăieşti. Oare despre ce o fi vorba? Hotărâm să dezlegăm misterul la finalul excursiei de pe munte.

Revenim după trei zile la locul cu pricina( satul se numeşte Mălăieşti ) şi urmăm drumul arătat de indicator. Mai sus mai dăm de un alt indicator şi de un mic loc de parcare. Citim un text explicativ aflat pe un gard într-o folie din plastic. Lăsăm maşina acolo şi apoi o pornim pe jos. Trecem un mic pârâiaş şi continuăm pe un drum noroios acum. În nici 5 minute suntem la ruine. Cetatea este poziţionată pe un deluşor mic iar din ea nu au mai rămas decât un turn şi o bucată de zid înalt. Ajungem chiar la răsăritul soarelui.


Puţină istorie( surse: panourile explicative de la faţa locului )

Cetatea Mălăieşti se găseşte între valea omonimă şi Valea Domnească, la extremitatea sudică a satului. Pe o culme mică şi abruptă la vest a fost construit iniţial un turn-donjon cu baza rectangulară cu grosimea la baza de 1,90m aceasta restrângându-se treptat până la 1,30m. Înălţimea turnului era de 11m separaţi în 3 nivele cu planşee de scândură pe câte cinci bârne plantate la fiecare etaj în opoziţie cu cele de la etajul precent. Turnul avea rol de apărare şi de locuinţă în acelaşi timp. Pereţii groşi şi ferestrele înguste permiteau arcaşilor să tragă fără putea fi la rândul lor ţintiţi.


Intrarea în turnul-donjon se situa la nivelul al doilea, pe partea de vest. Uşa era mai sus de nivelul solului şi nu se putea urca decât cu ajutorul unei scări de lemn care noaptea sau în caz de pericol era trasă sus. Astăzi se mai văd încă spărturile în locurile unde mica platformă de lemn din faţa uşii era prinsă de zid.


La nivelele I şi II a existat câte o fereastră, la ultimul nivel fiind construite trei. În interior tencuielile păstrează amprentele unor scări de lemn şi a unei sobe. Zidăria e din piatră de râu locală spartă neglijent împreună cu puţine calcare romane.

După câte se pare incinta, de forma unei elipse neregulate, s-a ridicat în jurul turnului mai târziu, în secolul XV. În interior, pe zidul de incinta era un drumul de strajă pe care patrulau soldaţii iar spre exterior ferestre înguste de tragere. Drumul înconjura practic cetatea şi oricine s-ar fi apropiat ar fi rămas suficient de mult timp în bătaia armelor.


Mai apoi s-au ridicat bastioanele, acestea fiind turnuri umplute cu pământ ridicate pentru a întări cetatea împotriva unui eventual atac cu tunuri. Se pare însă că nu erau prea rezistente şi au fost distruse într-un război civil. Astăzi au mai rămas din ele doar temeliile.


Poarta cetăţii era protejată de un șant peste care era lăsat un pod de lemn. În interiorul cetăţii mai există încă o poartă care avea rolul de a proteja donjonul în cazul în care inamicii ar fi reuşit să pătrundă în cetate.

Cetatea a funcţionat până în secolul al XVII-lea.


Nu există referinţe documentare desprea aceasta cetate din epocă, unica atestare provenind de la începutul secolului al XVII-lea. Se spune ca edificiul a fost înălţat pe pământurile cnejilor şi nobililor români, familia Mara din Sălașu de Sus. Perioada de construcţie trebuie să fi fost aceeaşi cu aceea a cetăţilor foarte asemănătoare de la Suseni şi Răchitova, către sfârşitul secolului XIV.

Cum ajung la Cetatea Mălăieşti:

Din drumul naţional ce leagă Hațegul de Petroşani, în localitatea Ohaba de sub Piatră există un indicator spre satul Nucşoara. Se străbat pe rând satele Sălaşu de Jos, Sălaşu de Sus, apoi urmează satul Mălăieşti. Indicatoarele vă duc foarte aproape de ruinele cetăţii.