La cărat
Data publicării: 02 feb 2010
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Titlul de mai sus mă duce cu gândul la celebra şi amuzantă poveste a lui Ion Creanga, La Scăldat. Şi chiar dacă sugerează o activitate fizică intensă asta nu înseamnă că acţiunea nu a fost plăcută în cele din urmă.
Aşadar, la apelul lui Atti, cabanierul de la Piatra Mare de a-l ajuta la transportul unor materiale sus, la cabană, au răspuns prezent numeroşi iubitori de munte. Toată treaba s-a desfăşurat în 31 ianuarie 2010, la ora la care probabil carpatiștii adunaţi la Sâmbăta făceau ochi după Întâlnirea de iarnă.
Peter a adus de la Sfântu Gheorghe o gaşcă serioasă, aflată în vârf de formă şi pusă pe treabă. Ei au fost nucleul cel mai numeros, cam 80% din participanţi. Am mai avut participanţi din Săcele, Cluj şi Braşov.
Ce a fost de cărat? Lista e următoarea:
- 4 stâlpi metalici de 2,40m
- mai multe pachete de lambriuri de 4m( pe astea nu le-am numărat )
- două pachete de polistiren
- un toc de uşă.
Descărcăm materialele iar băieţii nu stau prea mult pe gânduri şi bun pe umeri barele de metal. Nu pot aprecia cam cât cântarea o astfel de bară dar tot ce pot să vă spun e că sunt al naibii de grele; după două zile de la evenimente încă am puţină febră musculară în zona umerilor. Lambriurile păreau jucărie pe lângă aceste bare mai ales că totul s-a cărat în echipe de doi.
Din fericire am fost suficient de mulţi încât să ne putem înlocui la nevoie. Toată treaba a mers surprinzător repede, puţin peste 3 ore, folosind Drumul Familiar.
Am făcut două pauze mai lungi, una la prima băncuţă, a doua în apropiere de Prăpastia Urşilor unde ne-am hidratat cu ceai cald, bere, palincă de Bistriţa şi ce s-a mai găsit.
Aspectul cărăuşilor se poate rezuma astfel: o bară cărată de câte doi oameni pe umeri, urmaţi de alţi trei sau patru care îi înlocuiau la nevoie.
Printre ultimii sosiţi este alergătorul săcelean Adi Cuculea, care a urcat puternic având în spate nişte plăci mari de polistiren.
Pentru el tot acest drum a însemnat doar un antrenament. A urcat cam într-o oră de la Dimbu Morii. Îmi spune că astăzi a fost mai leneş fiindcă a plecat de acasă târziu. Eu aş spune că azi s-a petrecut o premieră: am ajuns la cabană pentru prima oară înaintea lui.
Premiul, dacă îl pot numi aşa, pentru această activitate a însemnat o ciorbă fierbinte, bună de tot şi posibilitatea de a admira peisajul din zona somitala a Pietrei Mari.
Cam asta fost. Vor mai urma şi alte astfel de acţiuni întrucât cabana va intra într-un proces de renovare de la primăvară. Şi am convingerea că prietenii Pietrei Mari vor fi din nou la datorie.
Aşadar, la apelul lui Atti, cabanierul de la Piatra Mare de a-l ajuta la transportul unor materiale sus, la cabană, au răspuns prezent numeroşi iubitori de munte. Toată treaba s-a desfăşurat în 31 ianuarie 2010, la ora la care probabil carpatiștii adunaţi la Sâmbăta făceau ochi după Întâlnirea de iarnă.
Peter a adus de la Sfântu Gheorghe o gaşcă serioasă, aflată în vârf de formă şi pusă pe treabă. Ei au fost nucleul cel mai numeros, cam 80% din participanţi. Am mai avut participanţi din Săcele, Cluj şi Braşov.
Ce a fost de cărat? Lista e următoarea:
- 4 stâlpi metalici de 2,40m
- mai multe pachete de lambriuri de 4m( pe astea nu le-am numărat )
- două pachete de polistiren
- un toc de uşă.
Descărcăm materialele iar băieţii nu stau prea mult pe gânduri şi bun pe umeri barele de metal. Nu pot aprecia cam cât cântarea o astfel de bară dar tot ce pot să vă spun e că sunt al naibii de grele; după două zile de la evenimente încă am puţină febră musculară în zona umerilor. Lambriurile păreau jucărie pe lângă aceste bare mai ales că totul s-a cărat în echipe de doi.
Din fericire am fost suficient de mulţi încât să ne putem înlocui la nevoie. Toată treaba a mers surprinzător repede, puţin peste 3 ore, folosind Drumul Familiar.
Am făcut două pauze mai lungi, una la prima băncuţă, a doua în apropiere de Prăpastia Urşilor unde ne-am hidratat cu ceai cald, bere, palincă de Bistriţa şi ce s-a mai găsit.
Aspectul cărăuşilor se poate rezuma astfel: o bară cărată de câte doi oameni pe umeri, urmaţi de alţi trei sau patru care îi înlocuiau la nevoie.
Printre ultimii sosiţi este alergătorul săcelean Adi Cuculea, care a urcat puternic având în spate nişte plăci mari de polistiren.
Pentru el tot acest drum a însemnat doar un antrenament. A urcat cam într-o oră de la Dimbu Morii. Îmi spune că astăzi a fost mai leneş fiindcă a plecat de acasă târziu. Eu aş spune că azi s-a petrecut o premieră: am ajuns la cabană pentru prima oară înaintea lui.
Premiul, dacă îl pot numi aşa, pentru această activitate a însemnat o ciorbă fierbinte, bună de tot şi posibilitatea de a admira peisajul din zona somitala a Pietrei Mari.
Cam asta fost. Vor mai urma şi alte astfel de acţiuni întrucât cabana va intra într-un proces de renovare de la primăvară. Şi am convingerea că prietenii Pietrei Mari vor fi din nou la datorie.
Ţin să mulţumesc în numele cabanierilor tuturor celor ce au ajutat la această acţiune.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale