Ajungem la capătul drumului forestier, traversăm râul pe pietre şi scăpăm uscaţi. Urcăm într-o poiană unde găsim un foişor destul de mare şi o cabană, care nu pare a fi fost folosită de ceva timp. Trecem iarăşi râul şi începem să vedem peretele stâncos.

Ne aflăm la capătul unei văi aflate sub Colţii Ţapului. S-ar părea că ne aşteaptă o urcare adevărată. Însă, spre surprinderea mea, poteca intră iarăşi în pădure şi urcă pe serpentine destul de uşoare. Printre copaci, în depărtare se văd bucăţi din Piatra Craiului, iar undeva pe dreapta e o culme domoală plină de rhododendron.


Ieşim din pădure. De aici urmează un urcuş pieptiş, dacă e să judecăm după cum sunt dispuşi stâlpii. Traseul merge în paralel cu o vale pe care o vom ocoli prin partea superioară. Întâlnim doi turişti care coboară. Zona e absolut superbă: perete stâncos lung, care se întrerupe brusc în Şaua Strunga, apoi alt perete stâncos, doar că asta e mult mai scurt, flori şi un mic pârâiaş . Din primul moment mă gândesc la Dolomiţii pe care i-am văzut la o proiecţie în Braşov realizată de Dan Dinu.


Întâlnim un marcaj banda roşie. Mergem în paralel cu peretele stâncos, în urcare uşoară şi ajungem în Şaua Strunga după două ore şi jumătate. Aici mai găsim un grup de patru turişti. Luăm în primire marcajele: banda roşie spre Cabana Leaota- 10 ore şi tot banda roşie spre Omu( 5 ore ). Padina e incredibil de aproape: cruce roşie şi banda roşie( 45 de minute ).


Ne punem noi frumuşel pe mâncat şi pe lenevit. Mă duc să văd în ce stare e refugiul. Uşa e închisă cu un soi de sfoară groasă. Simplu şi eficient. Înăuntru e destul de bine, geamurile sunt întregi. De jur împrejur sunt câteva bănci unde ar putea fi întins câte un izopren. Pe un perete cineva a scris că plouă în refugiu. Aşa o fi? Mai găsesc o măsuţă improvizată.


Ramona a adormit pe pajişte.

- Hai sus! Hai să ne urcăm pe stânci.


Alegem să mergem înspre Leaota însă nu pe marcaj( care ocoleşte peretele stâncos ) ci direct pe stânci. Odată pe aici a fost marcaj judecând după o bandă galbenă veche pe care o întâlnim regulat.

Deschiderea este extraordinară în toate părţile. Piatra Craiului se vede toată, la fel şi masivul Iezer- Păpuşa.


Leaota e aproape. Foarte interesant este că de aici se vede o mare parte din Bucegi: Cota 2000, Cabana Babele, releul pe Coștila, Muntele Obârşia, zona Vârfului Omu, Colţii Ţapului, Padina.


Poposim pe una din stânci pentru o prelungită şedinţa foto însoţită de zbenguieli. Într-un târziu plecăm mai departe, păstrând direcţia spre Leaota. Această..hai să îi spunem creastă, este presărată cu tot soiul de găuri, gropi, crăpături cum vreţi să le spuneţi. Unele sunt aşa de adânci ca nu li se vede capătul. Sub perete au mai rămas câteva limbi de zăpadă.


Scoatem harta şi ne uităm cum să facem să nu mai coborâm pe unde am urcat. Vedem că ar fi o potecă, marcată cu punct roşu, care ajunge în Poiana Guțanu, unde e şi stâna, iar de acolo un triunghi roşu ar trebui să ne ducă în valea Băngăleasa.

Teoria sună excelent! Privim spre Moieciu, identificăm văile, stânele şi Poiana Guțanu( cel puţin aşa credeam noi ). De aici o să facem stînga pe un plai despădurit.

Şirul acesta stâncos se termină într-o şa unde este şi poteca marcată( foarte slab, ce-i drept ). Aici cred că e locul în care se termină Bucegii şi începe traversarea spre Leaota. Revenim în Şaua Strunga pe poteca clară. Macajul e rar şi şters însă vremea e bună şi nu avem probleme de orientare. Admirăm la un moment dat o muchie stâncoasă ce se desprinde în jos.


Revenim în şa, ne mai uităm odată pe marcajul banda roşie - spre Poiana Guțanu şi satul Șimon şi începem coborârea. Trecem de intersecţia cu traseul pe care am urcat( aici ar fi prins bine o săgeată ). Şi din acest moment începe partea aventuroasă a excursiei. Punctul roşu nu există în teren . În schimb macajul bandă roşie este bun şi nou. Mă gândesc că or fi înlocuit punctul roşu cu banda roşie aşa că nu îmi fac griji. Harta mea( Munţii Bucegi şi împrejurimi - autor Nae Popescu ) e destul de veche dar până acum s-a dovedit a fi fidelă cu tot ceea ce există pe toate traseele parcurse de mine în Bucegi.


Trecem de o zonă cu grohotiş, privim înapoi, privim şi în vale, de unde am început ascensiunea. Vedem o stână părăsită care era şi ea trecută pe hartă. Traversam o porţiune cu brazi şi ajungem la o stână unde sunt numai vaci. Doi câini vin ameninţători spre noi, dar nici noi nu ne lăsăm, ciobanul îi calmează repede.

Aici fac o greşeală: sunt absolut convins că mă aflu în Poiana Guțanu. Văd stâna şi încă un adăpost ceva mai sus, ca şi pe hartă. Abordez ciobanul:

- Pe unde ajungem în Moieciu de Sus, pe Valea Băngăleasa? Trebuie să facem stânga, pe acest plai?
- Ţineţi marcajul. Nu vă abateţi de la el. Mai jos e o cabană şi mergeţi pe lângă ea.


Şi merem. Şi merem. Şi merem. Poteca merge pe curba de nivel, nu coborâm deloc. Altă alternativă oricum nu avem. Scot iară harta. Ar trebui să fim pe un drum marcat cu punct roşu şi triunghi roşu. Printre copaci se văd extremităţile de jos ale peretelui stâncos. Pe harta nici urmă de banda roşie. Ceva nu e în regulă..Săgeata de sus zicea că duce în satul Șimon, ori noi nu acolo trebuie să ajungem.

Aşadar începem să facem investigaţii. Îl sun pe Ciprian în speranţa că el are o hartă mai nouă. Ramona vorbeşte cu Iulian şi Ioana, oameni de-ai locului. Iuli însă ştie potecile atât de bine încât nu se prea mai uita pe marcaje. Colac peste pupăză rămân şi fără una din lentilele de la ochelari; minunat: acum nu o să văd bine la distanţă. Până la urmă ne lămurim că nu am ajuns în Poiana Guțanu( judecând după timpul parcurs, mulţumiri Iuli şi TataLuiIoana ), dar şi că banda roşie duce acolo( mulţumesc Cip ).


Ieşim din pădure la marginea unei poieni şi găsim un indicator. Trebuie să merg aproape de el să pot citi.

Vestea bună: apare un triunghi roşu.
Vestea proastă: triunghiul ăsta zice că merge la Moieciu de Sus peste Muntele Pleaşa( 2-3 ore ), adică te scoate în centrul satului, din câte văd eu pe hartă, mergând pe culme paralel cu satul. Noi trebuie să ajungem însă în capătul de sus al acestuia.

În partea cealaltă marcajul duce la Peştera prin Şaua Bătrâna( 4 ore şi jumătate ). Tot pe acest stâlp mai apare un triunghi albastru care duce la Stâna din Gaură( 1 oră şi un sfert ).

Se coboară uşor pe o potecă largă mărginită de poiană. Vedem un stâlp pe care scrie ceva şi o cabană părăsită. Ne apropiem. Pe stâlp e ce a mai rămas dintr-o săgeată. Zice aşa, citez:

"spre Şi prin Vă e 3h".

Deducem că dacă vrem să ajungem în satul Șimon poiana trebuie traversată prin dreapta pe o potecă clară. Vedem undeva sus şi stâna. E clar: aici e Poiana Guțanu. După cabana se mai parcurg câteva sute de metri pe culme iar la intrarea în pădure găsim iarăşi indicator. Triunghiul roşu coboară prin Valea Băngăleasa către Moieciu( 1 oră şi jumătate ), banda roşie merge la Șimon( 3 ore ).


Pe noi ne aşteaptă o coborâre abruptă. Poteca e destul de deteriorată de ploi şi de faptul că s-a urcat cu cai pe aici. Începem să auzim zgomotul râului din ce în ce mai tare. Auzim voci. vedem şi drumul forestier. Se simte miros fain de grătar.

- Oare de ce nu se aud manelele? îmi zic în gând.

Imediat îmi pun mâna pe frunte să văd cât de tare m-a bătut soarele în cap. Din fericire pe vale nu prea e lume iar cei ieşiţi la picnic sunt paşnici şi mai au şi grătar din ăla ecologic. Deci se poate şi altfel.

Ieşim la drum, trecem râul pe o punte din bârne care e prevăzută şi cu balustradă. Mă uit la ceas: am coborât de la Şaua Strunga în două ore. Ca să recuperăm maşina trebuie să mai mergem vreo 10 minute.

Despre excursia asta zic aşa: am avut tot ce ne trebuie, vreme bună, apă destulă pe traseu, vizibilitate extraordinară, ceva porţiuni de căţărat şi bineînţeles puţină aventură pe final. Mă bucur că am descoperit un nou traseu, o alternativă plăcută pentru traseele din Ciucaș, Piatra Mare sau Postăvarul.


Învăţăminte:
1. când merg pe traseu nou: a întreba ciobanii sau turiştii despre denumirea locurilor
2. a se cumpăra o hartă nouă cu Bucegii.
3. a se studia harta înainte de cumpărare