Clisura Dunării
Data publicării: 06 oct 2010
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Noi am parcurs Clisura Dunării în sens invers însoţind apa de la intrarea în ţară, care se face undeva între localităţile Socol şi Baziaș, şi până la Orşova. De fapt a fost un traseu de legătură în care scopul final era să ajungem la Băile Herculane de unde să facem trasee în Valea Cernei.
Călătoria noastră a început la..Parcul cu Locomotive cu Abur de la Reşita. Acolo ne întâlnisem cu domnul Valentin Balaban, şeful Salvamont Caraş-Severin, care ne-a sprijinit pe tot parcursul şederii noastre cu sfaturi, cu ponturi privind locurile de cazare, cu tot ce a putut, lucru pentru care îi mulţumim.
Sugestia de a începe traseul pe lângă Dunăre de la Socol a venit de la dânsul. Noi vroiam să facem traseul clasic Moldova Noua - Orşova. Primim în dar un set de vreo 5 hărţi cu tot ce e mai bun de văzut în Caraș şi avându-le în față ascultăm indicaţiile:
- Mergeţi la Oraviţa, de acolo continuaţi spre punctul de frontieră Naidăş. După încă 1-2 km de mers găsiţi un pod peste râul Nera. Nu treceţi podul, ci faceţi dreapta şi mergeţi de-a lungul Nerei pe la Zlatiţa şi Socol.
Nera, râul nervos şi tulbure care cu o zi în urmă ne dădea unele emoţii în sectorul de chei s-a metamorfozat aici într-un râu leneş de câmpie, care curge alene şi în care copiii se bălăcesc şi apa nici nu le mai trece de genunchi. Ce schimbare!
Şoseaua merge de-a lungul Nerei până la vărsarea acesteia în Dunăre, lângă localitatea Socol. În acest sat am avut parte de o întâmplare cum mai vezi câteodată doar în zonele locuite preponderent de maghiari. Cobor din maşină să cer nişte lămuriri privind drumul. Abordez un domn pe care îl întreb pe unde trebuie să continui spre Balta Nera. Omul se uită la mine, nu scoate un cuvînt şi îmi face semn să aştept. Merge şi îl roagă în sârbeşte( cred ) pe un altul care ştie româneşte să vină să vorbească cu mine. Mă lămuresc că nu trebuie să intru în sat fiindcă în capătul celălalt începe Serbia.
Continuăm şi după scurt timp vedem Dunărea. Ne oprim într-un loc care de la distanţă pare frumos. Este Balta Nera, un loc asemănător cu un golf care se află la vărsarea Nerei în Dunăre. Baltă Nera este rezervaţie naturală, parte a Parcului Naţional Porţile de Fier.
Importanța rezervaţiei este dată de zona umedă cu vegetaţie hidrofilă şi higrofila specifică, cu o bogată avifaună acvatică: egreta mică, stârcul cenuşiu, cormoranul mic, egreta mare, pescăraşul.
Fauna de mamifere este reprezentată de popândău dar şi mamifere mari, precum vidra sau lupul. Noi nu am văzut decât popândăi.
Din păcate malul românesc este extrem de murdar şi uite aşa se transforma un loc excelent de bird-watching în groapă de gunoi. Am zis!
Practic aici începe călătoria noastră de-a lungul Dunării. Am parcurs cei aproximativ 150km între Socol şi Orşova în ritm de melc. Am avut nevoie de o după-amiază întreagă şi încă vreo 4 ore ale dimineţii. E drept că ne-am oprit de fiecare dată când am văzut ceva interesant, de fiecare dată când am simţit nevoia.
Intrarea Dunării în România
Am continuat spre Baziaș, prima localitate din ţară udată de apele Dunării cum învăţăm la geografie. Astăzi satul e părăginit iar cele câteva clădiri ce amintesc de existenţa unei oarecare activităţi industriale dau impresia că sunt bântuite.
Pe Dunăre mai vedem ambarcaţiuni, ceva împingătoare şi barje. Ajungem mai jos într-un loc în care Dunărea se îngustează tare trecând printre două zone stâncoase. Pe partea sârbească se află oraşul Zatonje. Pe partea românească se găseşte insula Calinovăț, o altă rezervaţie naturală.
Aceasta are o suprafaţă de 24 ha, cuprinde insula propriu-zisă şi luciul de apă limitrof insulei până la o adâncime de 2 m. Pe insula Calinovăț există o pădure cu consistentă având ca specie preponderenta Salcia Alba.
Noi ne continuăm drumul spre satul Divici. Undeva înainte de a intra în localitate, pe partea stângă se mai găseşte o rezervaţie naturală de 5 hecatre, numită Râpa cu Lăstuni, destinată ocrotirii cuiburilor şi coloniilor de lăstuni construite în abrupturile formate în depozite de loess.
Satul Divici, şi cam toate satele de pe clisură au o arhitectură specifică. Casele par solide dar băgate una într-alta. Pentru noi fiecare sat are ceva interesant şi misterios în acelaşi timp.
Trecem pe rând prin satele Divici, Bolobreșca, Șușca şi Pojejena( localitatea asta e în România, nu vă lăsaţi duşi în eroare de numele sârbesc) . Din când în când Dunărea se strânge în câteva golfuri. Ne aflăm într-o zonă cu vegetaţie ce pare că pluteşte pe apă dar şi cu mici insuliţe. Zona e populată de păsări, mai jos este şi un foişor de observaţie. Nu m-am lămurit dacă e pentru a privi păsările sau pentru supraveghea graniţa.
Ne apropiem de Moldova Veche, loc în care Dunărea se lărgeşte într-un golf mare. În vecinătate se afla şi o insulă, aparent nelocuită, deşi până la ea se vede ceva asemănător cu un pod. Insula poartă denumirea de Ostrovul Moldova Veche, o rezervaţie naturală menită să protejeze avifauna. Are o suprafaţă de 1627 ha din care 345 ha sunt ocupate de insula propriu-zisă. Pe insulă au fost identificate 72 de specii de păsări aparţinând la 30 de familii din 14 ordine.
Şoseaua se îndepărtează o perioadă de apă şi trece prin vecinătatea unei construcţii gigantice, tipică fostelor combinate comuniste lăsate de izbelişte. Revenim lângă apă aproape de localitatea Coronini. Aici Dunărea este strânsă de munţi ca într-un cleşte. Pe malul sârbesc se zăreşte oraşul Golubac şi, mai aproape de noi Cetatea Golubac, aflată la câţiva kilometrii de oraş. Pe sub cetate trece o şosea. Iar pe şosea sunt o grămadă de camioane.
Cetatea construită din piatră da impresia că îşi are rădăcinile în apele Dunării. Golubac şi este una dintre cele mai bine conservate cetăţi din Serbia, datând de la începutul secolului XIV. Are zece turnuri interconectate prin pereţi, astfel încît cetatea putea fi apărată din toate părţile. În partea de jos a palatului se găseşte un turn octogonal construit de turci pentru a proteja intrarea principală. În timpul Evului Mediu, a fost subiectul a numeroase lupte, în special între turci şi maghiari. Acest monument a fost în timp proprietatea ungurilor, turcilor, habsburgilor şi sîrbilor.
De asemenea, în mijlocul Dunării o stâncă solitară înaltă de câţiva metri se încăpăţânează să iasă din apă: Stânca Babacăi. Despre acest loc, exista diverse legende, toate având ca punct comun faptul că o femeie ar fi fost legată de această stâncă şi lăsată să moară acolo.
Una dintre legende spune că un voievod sârb şi-ar fi legat nevasta de piatră pentru ca aceasta să se căiască ("Babo, kaji se") pentru ceea ce făcuse. Aceasta însă, neînduplecată, chiar şi atunci când era scufundată în apă a arătat cu degetul în sus în semn că prefera să moară decât să se căiască.
O altă legendă spune că un căpitan al cetăţii de la Coronini ar fi trecut Dunărea şi ar fi furat o cadână din haremul pașei şi că ar fi încercat să ajungă înapoi cu ea la Coronini, însă a fost prins în dreptul stâncii şi i s-ar fi tăiat capul, iar tânăra care se lăsase răpită a fost lăsată să moară pe stâncă, având capul iubitului legat la gât.
La un moment dat găsim un indicator spre Cetatea Ladislau şi un panou cu câteva explicaţii. Drumul spre cetate nu l-am găsit căci în sensul indicat de săgeată se afla un mare zid de sprijin. E drept că nici nu ne-am străduit prea mult fiindcă se însera.
Istoria acestei cetăţi este legată de cetatea Golubac de pe malul sârbesc. Voievodul sârb Ştefan Lazarevic a convenit cu regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei (1387-1437) să-l accepte pe Durad Brankovic drept succesorul său în voievodatul sârbesc, ungurii urmând să primească în schimb Belgradul, Macva şi cetatea Golubac aflată vis-a-vis de Coronini-ul de astăzi. În 1427, la moartea lui Ştefan Lazarevic, Belgradul şi Macva au fost date regelui Sigismund, însă comandantul de la Golubac, nu a acceptat să predea cetatea, cerând o compensaţie de 12.000 de ducaţi. Regele maghiar a refuzat să plătească banii, spunând că există deja un contract scris cu Lazarevic. Turcii însă au plătit suma şi au intrat în posesia cetăţii. Regele Sigismund, văzând ca turcii sunt atât de aproape de graniţa Ungariei, a tocmit arhitecţi lombarzi care au reconstruit în iarna anului 1427 cetatea din vârful dealului Cula, ungurii atacând de aici şi de pe Dunăre, la 1428, fără succes, Golubacul stăpânit de turci.
Dunărea se îngustează considerabil fiind mărginită pe ambele maluri de versanţi înalţi. Pe malul românesc sunt Munţii Locvei. Pe malul sârbesc este Parcul Naţional Djerdap. Puţin mai în aval găsim un indicator spre Peştera Gaura cu Muscă.
Această peşteră, în lungime totală de 254 m, a luat naştere prin infiltrarea apei în roca de tip calcaros. Peştera a primit denumirea de "Gaura cu Muscă" deoarece, după o legendă, aici s-a născut teribila muscă columbacă temută în evul mediu pentru că a făcut ravagii în rîndul animalelor.
Deja se înserează şi e destul de înorat. Ţinta noastră pe ziua de astăzi e comună Berzasca, unde urma să ne cazăm la pensiunea Izabela. La început cei de acolo se uită la noi cam ciudat şi stau un pic pe gânduri, dacă să ne cazeze sau nu. Asta în conditile în care 75% din camere sunt libere.
A două dimineaţă..stupoare! Plouă şi e destul de înceţoşat., dar asta e, trebuie să plecăm. După ceva kilometri observăm pe deasupra apei câteva ziduri. Oare ce e acolo? Un panou ne lămureşte succint: sunt ruinele fostei Cetăţi Drencova. Aceasta a fost ridicată de regalitatea maghiară în secolul XV, în cadrul sistemului de apărare al Dunării. Este atestată documentar în anul 1451. Nu impresiona prin dimensiuni: avea formă de patrulater de dimensiuni 25 x 21 metri.
Mai în aval facem iarăşi câteva popasuri scurte pentru a admira pereţii stâncoşi de pe malul sârbesc dar şi sistemul de tunele şi viaducte construit de vecinii noştri. Privim în urmă pentru a admira o creastă muntoasă îngustă care coboară de pe malul românesc până aproape de Dunăre. Un pescar îşi încearcă norocul în apele Dunării ascultând la radio o emisiune vorbită într-o limbă pe care noi nu o înţelegem.
Şoseaua noastră e din ce în ce mai stricată iar la un moment dat dispare şi asfaltul. De pe versanţi au căzut bolovani aşa că trebuie din când în când să facem slalom. Şi cum mergeam noi aşa pe drum de ţară numai ce ne trezim traşi pe dreapta şi legitimaţi de un echipaj al Poliţiei de Frontieră. Poliţiştii sunt neobişnuit de amabili şi prietenoşi. Se conving repede că suntem turişti şi nu contrabandişti şi ne spun că mai avem de traversat doar o singură porţiune mai grea de drum.
Le mulţumim pentru informaţii şi continuăm în aval. În apă, aproape de mal se zăresc două turnuri. Este vorba de ruinele fostei Cetăţi Trikule( trikule = trei turnuri în limba turcă ), ridicată în secolul al XV-lea, pentru a opri expansiunea otomană spre vest, ruinele observându-se şi în prezent în apropierea localităţii Sviniţa.
Cetatea Trikule era reprezentată prin trei turnuri dispuse pe malul stâng al Dunării în formă de triunghi, cu unul dintre vârfuri spre Dunăre. În fiecare unghi se află câte un turn de o înălţime de circa 10 m, cetatea având pe latura dinspre mal o lungime de 20 m între turnuri, iar pe celelalte două lături o lungime de 40 m.
Ansamblul Cetăţii Trikule a fost inundat în urma amenajării lacului de acumulare Porţile de Fier 1, la suprafaţă observându-se doar două turnuri, cel de-al treilea fiind vizibil numai în condiţii de nivel foarte scăzut al apei.
Din păcate zona învecinată cetăţii este îngrădită şi cultivată ceea ce face greu de găsit un unghi favorabil măcar pentru a privi dintr-un unghi mai bun.
Pe malul opus se vede un oraş mai măricel, consultând harta îl identificăm: se numeşte Donji Milanovac.
Urmează parcurgerea celei mai frumoase zone de pe clisură, Cazanele Dunării, adică porţiunea de defileu cuprinsă între gurile de vărsare a râurilor Plavisevița şi Ogradena; acestea sunt formate din două porţiuni distincte: Cazanele Mari şi Cazanele Mici, despărţite între ele printr-un golf semicircular, Dubova.
Fluviul se îngustează brusc trecând printre doi versanţi înclinaţi. Noi ne oprim la Viaductul Grăniceri pe care îl traversăm pe jos. Un panou vechi şi ruginit ne da câteva lămuriri. Ne aflăm pe teritoriul unei rezervaţii naturale în care sunt ocrotite o serie de plante ( laleaua bănăţeană, stânjenelul de stâncă, fagul oriental, alunul turcesc ) dar şi animale ( viperă cu corn, scorpionul, râsul, acvila, broasca ţestoasă şi vulturul egiptean ). Mai aflăm că altitudinea maximă a Cazanelor Mari este atinsă în Vârful Ciucaru Mare, 316 metri. Omologul sau de pe celălalt mal are 768 metri şi se numeşte Veliki Strbac.
Ne suim în maşină şi urcăm un deal mare. Suntem bulversaţi. Dunărea pur şi simplu a dispărut! Ai zice că s-a scurs pur şi simplu într-o pâlnie şi s-a dus undeva în centrul pământului. Şoseaua trece prin pădure în apropiere de Peştera Ponicova. În sfârşit ne vine inima la loc. Dunărea revine aproape de şosea formând un golf mare numit, ca şi localitatea de pe malul său, Dubova. Înainte de intrarea în sat găsim o săgeată indicatoare: o oră până la Vârful Ciucaru Mare. Ce ne-am mai duce până acolo..dar astăzi nu e timp pentru asta.
Peştera Ponicova este cea mai mare peşteră din Defileul Dunării. Galeriile sale însumează 1660 m străbatînd Ciucaru Mare și ieşind în Dunăre. Este accesibilă de pe uscat dar şi de pe Dunăre. La intrarea în peştera Ponicova, pîrîul cu acelaşi nume creează nişte chei scurte şi sălbatice şi un pod natural lung de circa 25 m şi înalt de 6 - 8 m.
Tot în zona Ciucarului Mare mai există o peşteră importantă. Este vorba de Peştera Veterani, accesibilă doar dinspre Dunăre, care a fost folosită ca punct strategic de daci şi romani, de austrieci şi turci, putînd adăposti peste 700 de soldaţi. A fost fortificată de generalul austriac Veterani, de unde şi numele peşterii. Se spune că este prima peşteră cartată din lume.
Ocolim golful Dubova pe o curbă largă, mare şi ne oprim înainte de intrarea în Cazanele Mici. Privind în urmă rezolvăm dilema cu dispariţia Dunării. Vedem cât de strâns şi îngust e locul prin care Dunărea îşi croise drumul. Oare cum era peisajul înainte de construirea barajului de la Porţile de Fier? Ne-am născut prea târziu ca să mai vedem asta. Bunicul meu, care era născut în zona aceasta, spunea că Dunărea avea o oarecare cădere în zona Cazanelor şi era zgomotoasă. De aici şi impresia că fierbe şi de aici şi denumirea de Cazane.
În Cazanele Mici şoseaua se îngustează. Malul sârbesc e mai aproape că niciodată iar noi avem şansa să observăm zona mult mai bine fiindcă mergem chiar pe lângă apă, spre deosebire de porţiunea Cazanelor Mari pe care le- am ocolit. Partea românească este dominată de Vârful Ciucaru Mic de 313 metri iar cea sârbească de vârful Mali Strbac de 626 metri.
Ambele maluri sunt stâncoase, abrupte dar este loc şi pentru vegetaţie. Sârbii au o infrastructură mai solidă, bine consolidată pe maluri. Unde a fost nevoie au săpat tunele pentru fiecare sens de mers.
Şoseaua se aglomerează brusc. Pe un colţ de stâncă se vede o biserică. Este Mănăstirea Mraconia, aflată în imediata apropiere a golfului omonim. Aici se găseşte celebrul chip al lui Decebal sculptat în stâncă. Câteva afişe ne spun că se poate opta pentru o plimbare cu barca sau cu vaporaşul pe Dunăre. De-a lungul râului Mraconia pleacă un drum spre o pensiune. Din păcate zona e mult prea aglomerată şi prea pestriţă pentru gustul nostru.
Decebal - chipul sculptat în stâncă al regelui dac, reprezintă cel mai cunoscut obiectiv turistic din zona Cazanelor. Este cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înaltă de 55 m şi lată de 25 m. A fost sculptată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore din Statele Unite. Ideea realizării acesteia i-a aparţinut omului de afaceri roman Iosif Constantin Drăgan. Lucrarea a fost executată de un grup de 12 sculptori-alpiniști, sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea şi a durat 10 ani, între 1994 şi 2004.
La ieşirea din Cazanele Mici, dar pe malul sârbesc, se afla Tabula Traiana - un monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marşul triumfal al trupelor imperiale romane spre Dacia şi a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105.
Zece astfel de tabule au fost dăltuite în defileu, însă doar Tabula Traiana se mai conservă; patru se păstrează în desene şi stampe din secolul XVIII şi XIX, restul fiind distruse. În traducere, textul Tabulei sună astfel : " Împăratul Cesar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, învingător al germanilor, cel mai mare dintre preoţi, având pentru a patra oară puterea tribuniciară ( anul 100 e.n.) părinte al patriei, consul pentru a treia oară, a refăcut drumul, după ce l-a adâncit în munţi şi i-a înlocuit podeaua."
Tabula are o lungime de 4 m şi 1,75 m înălţime, este fixată în piatră şi pe ea sunt reprezentaţi doi delfini plutind şi un vultur pe cer. De-a lungul timpului Tabula a avut de suferit de pe urmă intemperiilor naturii şi pentru a nu fi acoperită de ape, odată cu construirea barajului de la Porţile de Fier, a fost ridicată cu aproximativ 30 m.
Călătoria noastră pe Clisura Dunării se apropie de sfârşit. Depăşim o ultimă zonă în care malurile se apropie, apoi ajungem în vecinătatea Orșovei. Şoseaua părăseşte din nou malul Dunării, ocolind Pădurea Ogradena intrând în Orşova de sus, de pe deal.
De aici părăsim Dunărea cu direcţia Băile Herculane unde vom face joncţiunea cu un grup de oamnei tare faini din Galaţi. Potecile din Valea Cernei ne aşteaptă. Pentru mine toată această călătorie a însemnat în primul rând un prilej de documentare. Dunărea aşa cum am văzut-o de la Baziaș la Orşova, mi-a dat o serie de idei pentru viitoare drumeţii. Şi sper să îi inspire şi pe cei ce au avut răbdarea să citească acest lung articol.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Comentarii: 9
-
puiu chiselita
07 oct 2010 08:20:39
Faina relatarea ! Mersi !
-
Constantin Ceapchi
08 oct 2010 14:23:33
Intradevar, foarte interesanta si incitanta tura. Relatarea este interesanta prin faptul ca este singura intalnita de mine si care sa trateze detaliat din punct de vedere turistic zona cuprinsa intre Bazias si Orsova, denumita pe scurt Clisura Dunarii Am zis ca este si incitanta relatarea intrucat lasa deschise cateva porti spre noi orizonturi de drumetie si cunoastere a zonei, atat din punct de vedere geografic cat si istoric. Multumesc pentru efort si relatare.
-
Bogdan
08 oct 2010 15:41:27
Multumesc pentru aprecieri. Se pare ca scopul articolului a fost atins: acela de a trezi interesul pentru tot ceea ce inseamna Clisura Dunarii.
-
Alb Antoniu
23 dec 2010 04:23:19
Foarte frumos, dar poza numărul 3 este foarte urîtă deoarece ajung gunoaiele în apă si multe animale le pot mînca.
-
Bogdan
23 dec 2010 05:07:24
Antoniu, din pacate nu cred ca situatia s-a schimbat. O curatenie facuta ca la carte in Balta Nera cred ca ar trebui sa dureze citeva luni.
-
erika telteu
03 ian 2012 06:08:20
Felicitari pentru realizarea acestui articol si nu numai.
-
Bogdan
03 ian 2012 07:20:29
Erika, multumesc.
-
Aurelia Stepan
13 aug 2012 08:05:49
Mulțumesc Bogdan Balaban pentru descrierea făcută ! Am citit totul cu o plăcere deosebită. Am admirat și pozele....sunt minunate ! Iar ce este mai important dintre toate ...că avem o țară minunată pe care se pare că nici nu o merităm din moment ce nu o știm gospodării. Suntem noi oare buni gospodari ? Probabil ...doar am fost cîndva ?
-
Valentina Paunoiu
25 mar 2013 19:18:11
superba zona Clisurii, ca de altfel tara noastra! desi vad Clisura destul de des, nu ma satur de ea niciodata! Frumusetea Romaniei ne umple sufletul de bucurie, dar din pacate nu stim sa o pretuim si sa avem grija de ceea ce natura ne-a oferit...