Din nou Ceahlău

Data publicării: 09 dec 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

După ce am făcut cunoştinţă cu Ceahlăul abia anul acesta în august prilejul de face o nouă vizită s-a ivit la un mijloc de noiembrie. De data asta am gândit un traseu complementar celui de data trecută încercând să merg pe celelalte poteci. Am avut la dispoziţie o singură zi iar planul nostru ambiţios spunea aşa:

Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu - Cabana Dochia - Piatra Lăcrimată - Jgheabul lui Vodă - Poiana Stănilelor - Poiana Văratec - Poiana Maicilor - Izvorul Muntelui.

Aşadar a fost vorba de un traseu destul de lung( estimat cam la 8-10 ore ) ţinând cont de puţinele ore de lumină din această toamnă târzie. Necunoscuts principală era legată de traseul de legătură între Poiana Stănilelor şi Poiana Văratec, traseu care pe hărţile vechi apare marcat cu punct roşu, iar pe cele noi..nu apare.


Din fericire am primit un ajutor de la domnul Claudiu Bîrliba, bun cunoscător în ale Ceahlăului care m-a lămurit foarte bine cu privire la durata traseului şi cu modul în care se ajunge din Poiana Stanilelor în Poiana Văratec.

Înainte de a pleca pe traseu am lansat o invitaţie domnului Doru Stoica din Piatra Neamţ care, împreună cu soţia dânsului au răspuns afirmativ. Aşadar, iată-ne la 7 dimineaţa la Izvorul Muntelui. Scutim o parte din drum mergând cu toţii cu una din maşini până într-un punct aflat la câteva minute de Curmătura Scaunelor, un loc în care se află mese şi bănci de metal.

De aici începem un urcuş destul de abrupt spre Piatra cu Apă. Traseul este pe alocuri amenajat cu balustrade care bănuiesc că sunt foarte utile iarna când este gheaţă. Deocamdată ne deplasăm pe un pământ acoperit cu frunze moarte pe Poliţa cu Crini.

Timpul trece repede fiindcă suntem ocupaţi cu tot felul de poveşti. Aşa e când cunoşti oameni noi. Pe nesimţite ajungem într-un loc de unde se vede printre copaci Toaca şi Jgheabul cu Hotar, ca mai apoi să ne oprim sub Piatra cu Apă. Domnul Stoica ne invită să o urcăm. Vremea e limpede şi neaşteptat de caldă iar de sus vom găsi cu siguranţă câteva puncte de belvedere.


Ieşim în diverse locuri în care vederea nu e barată de copaci. Observăm bine Călugării, Cabana Dochia, Piatra Lată a Ghedeonului, Ocolaşul, Toaca, Poiana Maicilor. În partea opusă avem câteva imagini, dar printre copaci cu Lacul de acumulare Izvorul Muntelui.

Această mică escapadă ne-a luat aproape o oră. Revenim pe traseul marcat şi înaintam voiniceşte căci pantele nu mai sunt atât de grele. Atingem zona Detunate – Călugări. Suntem ca şi ajunşi la Dochia. O ultimă sforţare şi iată-ne în faţa cabanei. Ne aşezăm la o masă afară şi bem câte un ceai. Mai avem de mers dar suntem în grafic.


Plecăm spre Piatra Lăcrimată admiram din mers Toaca şi staţiunea Durău. Ceva mai jos traseele se despart: în dreaptă spre Cascada Duruitoarea şi Durău merge crucea roşie( 2-3 ore ). Noi însă vom rămâne consecvenţi benzii albastre care urmează să coboare pe Jgheabul lui Vodă.


Mergem lejer cu pauze de admirat şi fotografiat. După o coborâre ceva mai accentuată urmează un mic urcuș care ne duce în locul numit La Pălărie. Ne urcăm pe cel mai înalt pisc din apropiere. Priveliştea este una dintre cele mai frumoase: impresionează în primul rând zona abruptă şi stâncoasă a Ocolaşului Mare, Gardul Stănilelor, Jgheabul lui Vodă.


De La Pălărie se coboară accentuat spre Curmătura Stănilelor. Pe potecă întâlnim turişti care ne spun că li s-a terminat benzina. Le recomand ca pe munte să folosească un combustibil adecvat: glucoză. Pădurea se răreşte iar noi ajungem într-un drum forestier unde găsim şi câteva maşini.


Priveliştile frumoase nu se termină aici. Suntem doar mai departe de Ocolaş şi de stâncării. Drumul coboară uşor fiind mărginit pe alocuri de pereţi aproape verticali spre Poiana Stănilelor, un alt loc de referinţă în Ceahlău. Aici se afla un schit în construcţie la care poposim pentru câteva minute. Atmosfera e neaşteptat de veselă în locul ăsta fiindcă de undeva se aude muzică de petrecere: Cine a pus cârciuma-n drum / Ăla n-a fost om nebuuun...Sunt perfect de acord însă cel care pus muzică la mănăstire clar avea nişte probleme.


Lasînd la o parte poluarea fonică vă pot spune ca rămâi fără grai cînd privești partea înaltă a Ceahlaului din Poiana Stănilelor: o înşiruire de pereţi de stânci străjuite de păduri falnice. Se văd Turnul lui Budu, Ocolaşul Mare, Stănilele, Gardul Stănilelor. Un peisaj de vis cum rar ai ocazia să vezi.

Ne dăm cu greu duşi din mijlocul acestei minunăţii şi începem să căutăm poteca. Şi urmăm întocmai instrucţiunile lui Claudiu: mergem pe drum până la cabana parcului, urcăm drept în sus pe lângă gard până în vecinătatea unei adăpătoare şi de acolo intuim uşor intrarea în pădure. Cărarea este destul de noroioasă şi este marcată cu un punct roşu vechi. Nu am înţeles de ce nu s-a refăcut marcajul şi pe această potecă de legătură care este foarte utilă pentru retragerea rapidă din masiv pe la Izvorul Muntelui.


Cărarea merge drept la început apoi ne urca pe câteva serpentine într-o zonă fără copaci. Aici este Poiana Văratec aflată la baza Turnului Budu, loc în care mai vine o potecă marcată cu cruce albastră din satul Neagra. Privind în depărtări vedem culmile Hășmașului şi identificăm Piatra Singuratică pe care o pozez de la distanţă. Exact peste o săptămână aveam să fac poza în sens invers, de pe Piatra Singuratică spre Ceahlău.


De la Poiana Văratec se merge pe curba nivel cam o jumătate de oră pe la marginea pădurii până la Poiana Maicilor. Vizităm amplasamentul fostei stâne de unde se poate observa foarte bine tot peretele Ocolaşului Mic, Turnul lui Budu şi chiar Polițele cu Crini pe unde urcasem de dimineaţă.

De la stână coborâm direct prin pădure până dăm de poteca marcată. Suntem destul de obosiţi dar mergem suficient de bine cât să nu ne prindă noaptea şi la ora 17 încheiem traseul. Aşadar au fost 10 ore drum, cu pauze, cu poze, cu poveşti, unele dintre cele mai frumoase 10 ore petrecute pe munte anul acesta.

În final vreau să îi mulţumesc lui Claudiu Bîrliba pentru informaţiile foarte precise pe care ni le-a pus la dispoziţie şi doamnei şi domnului Stoica pentru că ne-au fost buni companioni şi mai apoi gazde.



Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Ham Peter

    10 dec 2010 01:42:49

    Tare misto traseul si imi plac mult descrierile tale. Data traseului este secret sau doar omiti sa il publici?

  • Bogdan

    10 dec 2010 03:28:01

    Peter, multumesc pentru aprecieri. Traseul l-am facut in 10 ore, intre 7 si 17. Dar se poate face si mai repede, noi am preferat sa il lungim pentru a profita la maxim de lumina. Am scris si in jurnalul de mai sus, cred ca ti-a scapat.

    E un traseu care merita facut. Iar daca ai mai multe zile la dispozitie il poti combina cu altele.

    Zile frumoase si multe pe munte.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023