Stau şi privesc lista articolelor scrise pe site şi constat că n-am scris mai nimic de Munţii Baiului. Cu toate că sunt destul de aproape de casă şi cu toate că am făcut câteva ture. Astăzi voi pleca împreună cu 6 gălățeni( Adriana, Gigi, Marin, Alex, Edi şi fratele lui Edi, am uitat numele ) într-o excursie interesantă pe un traseu oarecum nou pentru mine: Sinaia - Piscul Câinelui - Creasta Munţilor Baiului - Telegondola Sorica - Azuga. Ziua: 7 noiembrie 2010.

Până la Piscul Câinelui mai ajunsesem de câteva ori însă niciodată mai sus. Aşadar punem la punct strategia de excursie şi facem astfel. Lăsăm maşinile la baza pârtiei Sorica din Azuga urmând ca până la Gara din Sinaia să luăm un microbuz. Zis şi făcut însă operaţiunea asta ne face să pierdem destul de mult timp. Microbuzul se mişcă destul de încet aşa că ajungem la Sinaia pe la ora 10. Din gară ţinem drumul în direcţia spre Bucureşti şi după câteva sute de metri găsim marcajul punct albastru. Aplicat pe stâlpi. Îl urmăm trecând un pod şi apoi calea ferată. Ne angajăm într-o urcare pe serpentinele unui drum forestier recondiţionat faţă de cum îl ţineam eu minte.


Ne apuca repede căldurile şi fiecare se opreşte ca să îşi îndese în rucsac polarul. Vremea ține cu noi, e cald şi senin. După 30-40 de minute ajungem în vecinătatea cabanei Piscul Câinelui, acum proprietate privată. Şi că orice proprietate privată e înţesată cu afişe gen Accesul persoanelor străine strict interzis.

- Noi suntem romani, oare avem voie? Eu zic că da.

Până şi traseul turistic a fost deviat astfel încât să ocolească fosta cabană. În faţa noastră pleacă doi biciclişti dar nu stau mult în şa fiindcă urmează o urcare cu adevărat cîinească, abuptă pe covor de frunze. Transpirăm bine, suflăm din greu şi ajungem cam storşi pe piciorul de munte pe unde era vehea cărare. De aici urcuşul se mai domoleşte aşa că putem urca şi schimbă câte o vorbă. Facem un popas la trunchiul unui copac bătrân ca să ne mai adunăm.


Ne mai aşteaptă doar câteva minute de mers prin pădure şi ieşim în golul alpin mult mai repede decât ne aşteptam. Undeva pe partea dreaptă un grup de tineri ia masa într-un loc cu băncuțe şi masă. Noi continuăm traseul ceva mai însufleţiţi căci belvederile încep să se deschidă în faţa ochilor noştri. Ajungem în apropierea Sâanei Piscul Câinelui aflată într-o stare deteriorată. Stâna asta a fost una solidă după cum se vede, ca o cetate.


Privind înapoi începem să vedem părţi din Bucegi. Marcajul punct albastru este din ce în ce mai rar însă poteca e clară. După ce trecem pe lângă o pădure de zadă ne aşteaptă din nou o parte de urcuş mai pieptişă care se finalizează chiar înainte Vf. Piscul Câinelui( 1658 metri ). În faţa noastră cei doi ciclişti urcă destul de greu pe lângă bicicleta. Privind cinic pot spune că au pierdut 3 ore de ciclism. O curbă de nivel ne scoate în creasta munţilor Baiului unde găsim un marcaj vechi banda roşie.


Urmeza o bună bucată de drum drept, cam 1km, de unde drumul începe să urce ocolind vârful Drăgan( 1776metri ). Cerul e perfect senin iar Bucegii se văd lacrimă. Începem urcarea spre Drăgan. De pe vârf coboară un grup mai mare condus de Codrin Constantin. Câţiva metri mai jos vedem un pârâiaş. Cobor să iau apă, izvorul nu e prea grozav dar e cam singura opţiune. Din când în când salutăm grupuri de biciclişti. Spre est se deschide o vale lungă pe care se înşiră diverse localităţi. Bănuiesc ca e Valea Doftanei. Gigi îmi confirmă că nu mă înşel.


Sub vârful Drăgan poteca trece pe partea estică oferindu-ne privelişti largi spre Munţii Neamţului, Ciucaș, Zăganu şi Grohotiş. Soarele începe să se ascundă după creasta muntelui aşa că deodată, brusc, se face rece. Aşa că accelerăm ritmul ca să ajungem în sfârşit pe un plai însorit. Trecem pe lângă Vârful Baiu Mare 1988m şi ne oprim pentru o pauză lungă în Şaua Baiului. Soarele ne trimite ultimele raze de deasupra Bucegilor. Vedem şi zona Telegondolei din Azuga. Apreciem că vom ajunge pe lumina până acolo.


Ne regrupăm savurând câte o bomboană faină, provenind din Republica Moldova, oferită de Marin. Până trece vremea ne apucăm de identificat vârfuri. Poteca trece iarăşi pe versantul vestic şi trece pe sub vârfurile Baiul Mic(1834 metri ) şi Băiuțul (1826 metri ). Acesta din urmă se află în capătul unei culmi lungi care vine dinspre Buşteni şi se numeşte Culmea Zamora.


Puţin mai jos admirăm de la distanţă crucea de pe Vf. Cazacu( 1753 ) şi apoi Culmea Petru - Orjogoaia. Ultimul vârf mai înalt este Urechea( 1715m ) iar drumul merge pe sub lunga culme a Urechii. Vedem destul de clar Piatra Mare şi Postăvarul.


Soarele începe să se ascundă după Bucegi. Admirăm, din mers, apusul. Ajungem lângă un mic lac aflat lângă un stâlp de telefonie prilej pentru câteva încercări fotografice.


Ne regrupăm pe terasa de lângă fosta staţie superioară a telescaunului. Întunericul începe să îşi intre în drepturi. Hotărâm să coborâm pe pârtia Sorica deşi ştim că asta ne va solicita genunchii bine de tot. Dar nu avem ce face, e drumul cel mai scurt. Pârtia a fost arată aşa că e plină de pământ. Coborâm încet, cu grijă pârtia Sorica şi în 40 de minute suntem la maşini. Toată distracţia a durat aproape 10 ore.

În loc de concluzii:
Munţii Baiului sunt şi vor rămâne mereu în umbra Bucegilor de vis-a-vis. Nu vor atinge niciodată cota de popularitate a acestora. Dar asta îi va ajuta să rămână curaţi şi sălbatici. Privind larga lor întindere îmi dau seama că ai nevoie de ani mulţi ca să ajungi să spui că îi cunoşti bine.