Într-o toamnă târzie mergeam cu maşina dinspre Bistriţa spre Reghin. Drumul străbătea sate, dealuri şi păduri. La un moment dat, în faţa ochilor îmi apare o biserică impunătoare de mari dimensiuni aşezată parcă anume spre a fi admirată.

Ne oprim şi după ce deranjăm câţiva săteni ajungem la casa care trebuie. Aici se află cei ce au în grijă acest frumos şi impresionant monument. Ghidul nostru este un băiat scund care nu îşi arată vârstă. Noi ne gândeam că e prin clasa a V-a sau a VI-a aşa că mare e surpriza când aflăm că învaţă la un liceu din Bistriţa.


În faţa noastră se deschide o uşă din lemn masiv aflată sub un portal cu arce semicirculare. Interiorul se dovedeşte a fi la fel de bine îngrijit cum este şi exteriorul. Ba mai mult, senzaţia pe care o ai după ce intri este aceea că te afli într-o galerie de arta modernă. Interiorul bisericii este decorat de picturi, lucrări de grafică expuse cu măiestrie. Cu siguranţă tot aranjamentul de aici a fost gândit de un designer cu experienţă.

Lucrările au fost realizate de către pictorul Ştefan Caltia care, în anul 2006 a avut ideea de a realiza o expoziţie în acest spaţiu mai puţin convenţional. Iar această expoziţie a devenit, din fericire, una permanentă.


Intrarea ne este vegheată de doi îngeri ce ne privesc din lateral. De undeva de sus este suspendat un tablou dominat de un roşu aprins dar care este destul de abstract.

Păşim pe centru printre băncute de lemn tăcute vopsite într-un maro închis. Pe laterale există mai mulţi piloni albi, masivi. Pentru a ajunge la altar e nevoie să fie urcate mai multe trepte. Pe acestea au fost aşezate tablouri mici, majoritatea înfățișînd portrete şi natură. De o parte şi de alta a altarului se află două tablouri de mari dimensiuni înfăţişând doi arhangheli.

Altarul este extrem de simplu, de mici dimensiuni şi înfăţişează scena crucificării. În partea stângă altarului se mai păstrează un fragment de pictură murală.


De-a lungul a doi piloni atârnă de asemenea tablouri.

Culoarea dominantă a interiorului este albul. Alb este şi amvonul de piatră şi albă este şi tribuna din partea de vest şi scara de acces la tribună. La tribună este instalată orga. Din când în când în acest loc se ţin concerte. Slujba se face doar o singură dată pe an, fiindcă saşii au părăsit satul după 1990. Acum în sat se mai află doar o singură femeie de origine săsească.

Scara urcă la tribună pe lângă perete şi este destul de atipică. Porneşte de undeva din partea centrală a laturii nordice. Peretele de lângă ea este de asemenea decoratcu portrete dispuse şi ele..tot în scară.


Un alt element care merita amintit este tavanul. Acesta este vopsit în roşu, este casetat şi decorat cu motive geometrice.

Puţină istorie( sursă: panoul informativ aflat în biserică )
Ctitorie nobiliară putând hramul Sf. Apostol Petru, biserica din Herina este unul dintre cele mai importante şi reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvania. Construită din cărămidă, pe o fundaţie de piatră, biserica aparţine tipului basilical cu nava centrală înaltă flancată de două turnuri masive pe faţada de vest. Spre est nava centrală se încheie cu o absidă semicirculară precedată de un cor scurt, căreia îi corespunde, în navele laterale absidiole amenajate în grosimea pereţilor.

Soluţiile constructive, cu o tribună pe latura de vest, stâlpi reuniţi prin arcade treptate între nave, cu profile diferite de la o pereche la alta, expresivitatea volumelor şi plastica faţadelor exprimă limbajul artistic propriu arhitecturii romanice, neafectat de refaceri şi modificări ulterioare.


Navele sunt împărţite prin stîlpi zvelţi, din care doar cei dispuşi faţă în faţă au secţiuni similare. Trataţi decorativ, aceştia contribuie la înviorarea spaţiului şi alături de ferestrele mari şi modul în care acestea se deschid, asigură iluminarea întregului interior şi conferă unitate spaţiului liturgic.

Stîlpii care despart navele îşi modifică aspectul de la pereche la pereche. Prima pereche are o secţiune în formă de cruce, în corespondenţa arhivoltelor, perechea proximă are secţiune octogonală, următoarea circulară şi ultima dinspre est pătrată, cu caneluri de pilastru antic.

Altă particularitate o constituie arcurile de degajare din pereţii navei centrale de deasupra arcadelor. Aceste arcuri se deschid spre podul navelor laterale şi formează un fel de pseudotribune. Faţadele bisericii din Herina sunt, în ambianţa transilvăneană, excepţional de bogat decorate. Portalul de vest (tocul de piatră al uşii propriu-zise a fost refăcut în epoca gotică) avea o ambrazură profilată cu pilaştri şi colonete angajate, dar nu se mai păstrează decît arhivoltele. Semnificativă e încadrarea portalului cu două nişe.


Istoria monumentului este strâns legată de cea a localităţii în care a fost ridicat. Herina a aparţinut din punct de vedere adminsitrativ de comitatul Dăbâca, aflându-se pe pământ nobiliar spre deosebire de satele din jur, care se aflau pe pământ regal care vor forma districtul săsesc al Bistriţei.

În 1200 Herina se afla în stăpânirea puternicei familii nobiliare Kacsis care a stăpânit-o până în anul 1228 când contele Simon de Kacsic, considerat ctitorul acestei biserici, este ucis în luptă, iar moşia este atribuită episcopiei catolice din Alba Iulia.

Un document din anul 1246 ne informează că în urma expediţiei tătare din anul 1241 satul a rămas puternic depopulat, motiv pentru care regele Bela al IV-lea acorda o serie de înlesniri celor ce acceptă să se stabilească în localitate. Se pare că biserica a fost construită între anii 1250 şi 1260 judecând după caracterele stilistice ale bisericii în cadrul arhitecturii transilvănene cunoscute. Măsurile de încurajare a populării moşiei sunt întărite de regalitate în anul 1282, semn că refacerea demografică a localităţii decurgea greu.


În urma unor schimburi, în anul 1382 Herina trece în proprietatea regelui. Acesta avea să o doneze în 1395 unor familii nobiliare. În 1402 satul intră în stăpânirea familiei nobiliare Hann de Sintereag, după care, în anul 1411, ajunge în proprietatea lui Farkas de Sasarm. În secolele următoare familia apare în documente sub numele de Farkas de Herina. Curtea nobiliară se afla în vecinătatea bisericii.

În anul 1533 un document îl aminteşte pe Andreas Boyer de Herina drept administrator al curţii nobiliare ridicate aici.

Biserica a aparţinut de decanatul Teaca până la 1872 când este arondată de capithulul Bistriţa. După o serie de reparaţii şi amenajări în anii 1692 şi 1748, în secolul al XIX-lea starea bisericii ajunge într-o situaţie atât de rea încât se impune închiderea ei pentru că există pericol de prăbuşire. Lucrările de restaurare au durat 11 ani, între 1887 şi 1898 perioadă în care au fost desfăcute şi apoi reclădite prin adăugarea ultimului nivel, turnul sudic şi frontonul de vest. Portalurile de pe părţile de sud şi de vest au fost şi ele înlocuite cu o pietrărie care copiază vechile ancadramente degradate.

Ultimele lucrări de restaurare s-au realizat între anii 1994 şi 1999 după un proiect elaborat de arhitectul Hermann Fabini din Sibiu cu fonduri de la Ministerul Culturii, de la Fundaţia HOG a saşilor din Herina şi de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cum ajung la Herina:
Satul Herina se afla la 17km de Bistriţa pe drumul naţional ce leagă Bistriţa de Reghin.