Biserica fortificată de la Aita Mare

Data publicării: 18 apr 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Dacă citeşti vreodată o listă alfabetică în care sunt toate cetăţile şi bisericile fortificate din Transilvania, la una din primele poziţii vei găsi acest nume: Aita Mare. Localitatea se afla în vecinătatea Oltului, în judeţul Covasna.

Cetatea se află pe cel mai înalt punct al localităţii, într-un loc care se numea Cuibul Corbului. În sat ne atrage atenţia o poartă pe care scris Tourist Info. Intrăm şi suntem şi stăm de vorbă cu un domn care s-a dovedit a fi preotul comunităţii unitariene. Ne roagă să îl aşteptăm 10-15 minute fiindcă are de rezolvat o problemă cu un enoriaş.

- Ştiţi, eu sunt întâi de toate preot şi abia apoi ghid turistic. Intraţi în cetate, am să vin şi eu.

Cetatea este deschisă şi bat clopotele, fiindcă un sătean urmează să fie îngropat.


Mai întâi intrăm pe o poartă de metal, iar o alee străjuită de brazi ne conduce spre poarta cetăţii. Pe partea dreaptă se afla o sculptură interesantă ce reprezintă pe conducătorii celor 7 triburi maghiare.

Pătrundem în interior pe o uşă aflată la nivelul cel mai de jos al unui turn. Zidurile ce înconjoară biserica s-au păstrat bine, exteriorul bisericii nu e chiar în cea mai bună stare. Intrăm. Ca în toate bisericile gotice ne întâmpină un aer rece. Mobilierul e aproape tot vopsit în albastru. Ne atrage atenţia amvonul din piatră şi cu balustradă.

De asemenea biserica e organizată mai special: o parte din bănci se află în cor, unde e poziţionată şi orga. Altar nu există. Preotul slujeşte într-un perimetru care îi permite să fie urmărit şi din partea estică dar şi din cea vestică a bisericii.

Ieşim să ne mai încălzim. Apare şi preotul care începe să ne descrie în amănunt biserica. Vorbeşte bine româneşte dar din când în când uita unele cuvinte iar noi îl mai ajutăm. Ne mulţumeşte de fiecare dată.


Stăm lângă turn.

- Acest turn s-a dărâmat la un mare cutremur ce a avut loc în anul 1802. Sătenii l-au reclădit dar l-au făcut cu un etaj mai scund. O parte din materialele turnului fărâmat au fost folosite pentru construcţia nouă. Părintele Levente ne arată câteva blocuri imense de piatră aşezate pe cant pentru consolidarea turnului. Ele au fost sculptate şi au mici şanţuri longitudinale.

Intrăm din nou în biserică. Preotul ia toate elementele pe rând. Ne arată mai întâi balconul din lemn dinspre vest, decorat cu flori pictate pe fond albastru. Acestuia i se opune un alt balcon, decorat asemănător, amplasat în cor şi unde este instalată orga. Aceasta funcţionează, soţia preotului este şi organist şi o foloseşte la fiecare slujbă.


Apoi ni se prezintă tavanul. Acesta este decorat cu reţea de nervuri. Tavanul corului este însă diferit de cel al sălii. Nervurile din cor sunt construite în relief. Cele din sală sunt pur şi simplu lipite de tavan. Acest fapt are drept cauză tot acel cutremur din anul 1802. Atunci tavanul sălii s-a prăbuşit în interior, fiind refăcut ulterior. Preotul e de părere că meşterii care s-au ocupat de reconstrucţia bisericii nu au ştiut( sau poate nu au putut, n-au avut materialele necesare ) pentru a decora tavanul cu nervuri identice cu cele din cor.

Tot în partea de sus, aproape de tavan observăm o serie de bare metalice care au menirea de a consolida contraforturile de pe exterior.

În cor deasupra mesei atârna un candelabru mare, din lemn, decorat cu motive florale tot pe fond albastru. În vecinătatea mesei se mai află două scaune frumos decorate şi o vază mare.


Mândria acestei biserici însă e amovnul. Părintele ne vorbeşte entuziast despre modul în care acesta a fost demontat piatră cu piatră în vederea restaurării. Amvonul şi coroana de deasupra datează din 1710, conform inscripţiilor din piatră. Aceasta construcţie are un aer de vechi, de autentic. Îmi plac foarte mult balustrata şi treptele de piatră.

Amvonul e compus din patru casete sculptate în piatră. Unul conţine o emblemă cuun pelican pe ea, pe celalate trei au fost sculptate citate din Biblie. Preotul ne traduce inscripţia de sub pelican. Aflăm astfel că amvonul a fost construit pe cheltuiala lui Donath Gyorgy. Stema îi aparţine şi, în semn de preţuire, el şi familia lui au fost înmormântaţi în biserică. Preotul ne arată un loc în care podeaua sună a gol sub greutatea paşilor. Pe aici se face accesul în criptă.

În vecinătatea amvonlui se afla un portal frumos decorat. Aici a fost o sacristie( camera a preotului ) pe care sătenii au decis mai demult să o demoleze şi să zidiească uşa. Şi acest portal a fost restaurat relativ recent.

Părintele regretă demolarea acestei încăperi fiindcă un astfel de spaţiu era util pentru depozitarea diverselor obiecte bisericeşti: steaguri, cărţi, straie.


Ne îndreptăm apoi atenţia spre cele două scaune pictate. Cu acest prilej dezlegăm şi misterul vopselei albastre. de pe mobilier: în anii 60 sătenii au comandat unui pictor local să picteze galeriile şi au ales această culoare albastru deschis. Însă aceasta nu se potrivea cu culoarea lemnului băncilor. Atunci s-a hotărât şi vopsirea lor în albastru.

Acel pictor a donat la final cele două scaune pictate bisericii din Aita Mare.

Ieşim din biserică înfriguraţi şi privim zidurile. Cămările de provizii nu mai există. Au rămas însă turnurile. Pe timpuri era şi un drum de strajă. Am înconjurat cetatea şi pe exterior. Vechiul sunt de apărare care era umplut cu apă există şi astăzi.


Găsim aproape de turnul cu intrare nişte stâlpi de lemn pe care i-am mai văzut prin diverse locuri din Covasna. Părintele ne-a povestit semnificaţia lor, una extrem de simplă: în fiecare an, cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie aduc lângă biserică un astfel de stâlp. Pe acesta sunt inscripţionaţi anii, iar diferenţa dintre ei este întotdeauna 50.

Ne luăm rămas bun de la preotul unitarian şi îi mulţumim pentru timpul petrecut cu noi, aproape două ore. Dânsul s-a dovedit a fi o persoană extrem de deschisă şi de amabilă şi de aceea vă invit la Aita Mare să îl cunoaşteţi şi să ascultaţi povestea bisericii-cetate.

Puţină istorie( sursă: panoul de informare al bisericii ):
Din fragmentele architecturale existente se poate reconstitui istoria construcţiei acestei biserici fortificate:

Prima biserică s-a construit în secolele XIII-XIV, având sanctuarul sub formă de semicerc. Sanctuarul acestei biserici a fost demolat pe parcursul seolului al V-lea, iar în locul lui s-a construit sanctuarul existent şi astăzi, în stil gotic.


După data găsită în timpul renovării din anul 1956, arcul de triumf s-a construit ori timpul construirii sanctuarului, ori în 1512, când s-a mărit înălţimea pereţilor şi s-au construit bolţile cu nervuri de piatră în formă de stea. Din cauza unui mare cutremur de pământ din anul 1802 aceste nervuri s-au deteriorat în aşa măsură încât au trebuit scoase. De aceea astăzi nu se mai văd decât locurile nervurilor de altădată, formate din tencuială şi pictate.

Ferestrele gotice cu rame de piatră cioplită s-au construit în timpul ridicării sanctuarului. Descrierea acestora o dă Orbăn Balăzs în 1864, când a umblat la Aita-Mare:
Geamele de piatră deteriorate şi ferestrele cu inele de plumb au fost schimbate cu ferestre cu rame de lemn. Numai pe zidul de est a rămas zidită o fereastră. Chiar şi din fragmente ne putem da seama de frumuseţea sa originală.


În sanctuar a rămas intactă uşa gotică, cioplită din piatră. În această uşă de piatră se află gravate iniţialele numelor şi semne ale scrierii runice.

Amvonul s-a construit în anul 1710, flind cioplită din piatră tare sub forma unui potir. Pe scutul din mijloc se găseşte o stemă cu pelican şi cu inscripţia următoare:

"Donath Gyorgy kbltsge,kinek ez cimere 1710-ben ez oltărt emelte" Pe cheltuiala lui Donath Gyorgy, care are această stemă, s-a ridicat acest altar.

Pe scuturile laterale se găsesc citate din Biblie.Tot din această perioadă se datează şi coroana de amvon.

La capătul de vest a navei a fost mai de mult un balcon de piatră datând din timpul lucrărilor de mărire a bisericii. Pe acest balcon s-au prăbuşit în 1802 turnul şi clopotele, zdrobindu-l. O parte din pietrele cioplite ale balconului s-au folosit la zidirea turnului nou. În locul vechiului balcon s-a ridicat în 1806 un balcon nou care se psrijină pe stâlpi de lemn.

Dovezile transformării în stil gotic a navei originale sunt şi construirea contraforturilor, caracteristice stilului gotic. Pe când la sanctuar contraforurile cu pereţii formează un tot unic, atunci la navă ele s-au despărţit de mai multe ori de pereţi, din cauza construcţiei nesatisfăcătoare, fiind nevoie de se recurge la reparaţii.

Turnul vechi care era lipit de navă s-a ruinat în 1802. Turnul cel nou s-a construit cu ziduri groase de 120 cm dar şi cu o înălţime mică, renunţându-se la un etaj. Totuşi şi acest turn s-a deteriorat în timpul contremurului de pământ din anul 1838.

Pe peretele de nord a navei între bolţile mici se găsesc fragmente de fresce din legendă Sfântului Ladislau. Cea mai bine conservată a fost cea de lîngă arcul de triumf. În timp s-a deteriorat şi o parte s-a distrus în timpul construirii noii ferestre. A rămas întreg capul unui sfânt. Din păcate, acum, toate acestea sunt acoperite cu hârtie cu tencuială.

Inscripţii în interiorul bisericii:

Pe vârful.arcului de triumf pe bordura de dinspre navă: "Renovat Anno D-ni 1512. Nu se mai pastreza fiindcă locul a fost retencuit.

Pe partea sudică există o inscripţie mai lungă găsită în 1832:
"Est Pater umnipotens nobis Deus uptimus Uni non genitun verum sum mus Super omna Magnus, qui Coelua solea Lunam Stellasque creavit frugiferam Terraa Pontlue klucta tumentis Et postreao Hominem Contructum ad Sydera Vultu.Hâc So1us Deus est incomprensusque Creator în sacră Domini venerandus Nomins Jesu.."

Tatăl nostru cel uriaş, numai unul singur bun Dumnezeu cel îndurător, Nu s-a născut pentru că El este mare şi se află deasupra tuturor, El a creat cerul, soarele şi luna miile de stele, pământul fertil şi apa mării şi, în sfârşit, Omul cu privire spre cer. În numele Domnului Iisus Christos pe El trebuie să-l adorăm.

Începând din sec. al XVI-lea s-au găsit mai multe inscripţii cu nume, care fuseseră acoperite cu un strat de var.

Orga cu dulap gotic se construieşte în 1912.

Clopotul cel mare este făcut în 1924, în locul clopotului luat în timpul primului război mondial. Clopotul cel mic datează din 1793. Acesta a supravieţuit prăbuşirii turnului din 1802 dar a rămas ştirbit

Podului bisericii a fost amenanjat în evul mediu în scopuri defensive. Găurile pentru arcaşi există şi astăzi şi sunt parţial zidite.

Sub sanctuar există cavou, care însă nu mai este folosit de la sfârşitul sec. al xVIII-lea.

Cetatea:

Biserica este înconjurată cu un zid de cetate în formă pătrată cu 3 bastioane. Despre aceasta fortificaţie se aminteşte pentru prima oară în 1222, drep Castrum Noilgiantin în scrisoarea de donaţie a lul Andrăs II, atunci când circumscrie linia de graniă a teritoriului economic nordic donat cavalerilor germani cruciaţi. Alt donument scris nu a mai rămas.


Se poate stabili zidirea mai târzie a bastionelor. La toate cele pentru colţuri a cetăţii se află câte un loc de uşă zidită care probabil au servit ca porţi înaintea construirii bastioanelor. Astăzi se poate intra în cetate numai prin poarta bastionului nordic. În mijlocul părţii de est, pe lemnul unei rame de uşi zidită, se poate citi anul 1622. Aceasta ar putea se păstreze amintirea unei mari renovări mai ales ca pe exteriorul cetăţii se poate găsi inscripţii de nume din sec.al XVII-XVIII-lea. Cetatea a apărat în timp locuitorii satului. Pe exterior zidurile sunt înconjurate de un șanț care era umplut cu apă.

Locuitorii cetăţii şi-au păstrat provizii de hrană şi diverse alte valori în câteva construcţii aflate în interiorul cetăţii. Aceste cămări nu mai există.

Bastionul din partea de nord-vest a servit în timp şi ca locuinţă pentru paznicul cetăţii care avea datoria de a patrula noaptea în jurul cetăţii.

Pe partea interioară exista un drum de straja de jur împrejur. Gurile de tragere şi meterezele s-au păstrat intacte.

Cum ajung la Aita Mare:
Satul se afla în judeţul Covasna, pe şoseaua Braşov - Baraolt, la 40 de kilometri de Braşov. În aprilie 2011 unele dintre podurile de pe Olt erau închise circulaţiei rutiere. De aceea recomand următoarea rută: Braşov - Feldioara - Măieruş - Belin - Aita Mare.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 5

  • Bernad Gavril

    09 ian 2013 14:07:57

    Postarea este foarte bine documentata. Felicitari!

  • Bogdan

    10 ian 2013 02:05:07

    Multumesc pentru aprecieri.

  • Bihari ron

    03 feb 2013 07:15:47

    O lucrare Super Prof !!..... felicitari! Pacat ca nu ai o obtziune si ptr maghiara, germana etc, dar poate google rezolva si asta...... GRATULA !!!!

  • Bogdan

    04 feb 2013 02:32:49

    Multumesc. Din pacate nu cunosc maghiara, iar germana vorbesc doar putin. Daca mergeti la Aita Mare veti avea un ghid de exceptie care vorbeste bine nu numai maghiara.

  • Bihari ron

    04 feb 2013 11:21:16

    daca merg la aita..... Eu m-am nascut acolo, dealtfel la una din pozele dvs este mormintul lui strabunicul inn prim plan........

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024