Mănăstirea Ciolanu şi Tabăra de Sculptură de la Măgura
Data publicării: 17 mai 2011
De curând am fost în vizită la vecinii din judeţul Buzău. Pentru mine zona era o necunoscută totală. Intenţia principală era să vedem celebrii Vulcani Noroioşi. Însă am avut parte şi de alte surprize.
Am călătorit cale de 120 de km de la Braşov, prin Nehoiu, spre Buzău. Am întâlnit un indicator care ne trimitea către Mănăstirea Ciolanu, edificiu care se bucură de o oarecare faimă. După un drum superb de 8 km printr-o pădure dominată de verdele crud de primăvară am ajuns în vârful unui deal.
Zărim mănăstirea printre copaci, undeva în vale dar destul de aproape. Drumul face o serpentină printr-o poiană plină de pietre.
- Ce Doamne-iarta-mă e asta?
- Par a fi nişte sculpturi. Hai să mergem să vedem mănăstirea şi apoi cercetăm şi locul ăsta.
Coborând puţin vedem că şi pe partea cealaltă a drumului există o poiană asemănătoare.
Lăsăm maşina la poarta mănăstirii şi intrăm pe o poartă mare de lemn, în stil maramuresan. E o zi de duminică e încă dimineaţă, slujba este abia la început. Din exterior complexul aminteşte de o cetate, deşi nu există un zid adevărat. Chiliile călugărilor sunt construite una în continuarea celeilalte. Intrarea se face pe sub un turn clopotniţă masiv. Când ne aflam acolo am simţit un curent şi un miros specific. M-am apropiat de un grilaj unde era de fapt intrarea către o pivniţă, sau mai bine zis, judecând după miros, de o cramă.
E greu de descris sentimentul şi starea pe care am avut-o intrând în curtea mănăstirii: o ordine şi o linişte desăvârşită a pus stăpânire pe toată fiinţa. Curtea mănăstirii e mare şi găzduieşte două biserici înconjurate de chilii albe.
Trecem pe lângă o fântână frumos decorată şi intrăm în biserica mare, cea în care se ţine slujba astăzi. Clădirea e străjuită de câţiva brazi înalţi. Picturi vechi, din alte vremi, cu sfinţi ce veghează blajin asupra noastră. Călugării intră rând pe rând în biserică în ritmul bătăilor de toacă.
Şi lângă biserică mică, pe care am găsit-o închisă din păcate, se afla o fântână, asemănătoare cu cea de lângă intrare.
Dar şi mai interesant este cimitirul de lângă ea, cu cruci vechi de piatră. Pe afară mai zăresc o toacă de fier. Micul pridvor de lângă intrare are tavanul pictat şi proaspăt restaurat.
După ce părăsim tot acest tărâm care parcă nu face parte din lumea aceasta pe care o ştim noi poposim lângă poiana cu sculpturi. Un panou ne lămureşte că ne aflăm pe teritoriul taberei de sculptură Măgura.
Locul este curat bine întreţinut. Însă nu e pus cum trebuie în valoare.
Spre exemplu:
1. Nu există un panou, o placă, pe fiecare sculptură să ne spună ce reprezintă. Lângă sculpturi există nişte cifre, iar la intrarea în parc un panou explicativ. Citeşti de exemplu că la numărul 20 se află o sculptură numită Înviere. Dar aceasta se află cam la o sută de metri, la capătul unei pante. Deci greu de reţinut.
2. Aici ar fi fost bine de imaginat un traseu marcat discret cu săgeţi care să te ducă în faţa fiecărei sculpturi,iar lângă fiecare sculptură să se afle câteva explicaţii sumare. Un astfel de traseu există la Haga, la celebrul muzeu Madurodam, loc în care sunt reprezentate edificiile celebre ale Olandei în miniatură.
3. Nu m-ar deranja să plătesc 2-3-5-10 lei să văd acest parc dar să îl ştiu păzit şi îngrijit de oameni pasionaţi. Nu de alta dar accesul fiind liber..e loc de tot felul de năzbâtii. Spre exepmlu, când am părăsit tabăra am întâlnit oameni care veniseră aici la picnic. Şi nu e frumos că se întâmplă aşa ceva.
Cine are ochi de citit şi poate face ceva în acest sens..are mai sus la dispoziţie câteva propuneri.
Să revenim la frumuseţile din parcul de sculptură. Locul e vast, se întinde pe mai multe hectare şi unele sculpturi sunt chiar în pădure. N-aş fi crezut iniţial că locul e aşa de mare. Facem slalom printre pietre încercând să ne oprim în faţa fiecăreia şi să o privim în linişte. Parcul e gol deocamdată şi ne bucurăm de o agreabilă plimbare prin natură, cu urcat şi coborât pante mai abrupte şi mai line.
Iată câteva date:
Tabăra de sculptură de la Măgura este rodul eforturilor depuse de autorităţile locale Judeţene, Uniunea Artiştilor Plastici din România, şi a avut de la început o concepţie unitară, simbolică.
Deschiderea ei urma să marcheze în 1970 cele 16 secole de atestare documentară a Buzăului. A fost concepută ca timp de 16 ani, 16 sculptori, mereu alţii, să vină să lucreze în poienile Măgurei.
Tabăra s-a deschis oficial în august 1970 şi s-a repetat pînă în 1985.
Timp de o lună se lucra intens, ca în final artiştii să lase în poiana Magurei cîte o lucrare distinctă ce-i reprezenta, perfect amplasată în peisaj, aşa după cum criticul de artă Ion Frunzetti afirma că: Tabăra de la Măgura este singurul loc ce-şi naşte operele pe loc şi le înmulţeşte an de an.
Timp de 16 veri fenomenul s-a repetat, în august şi septembrie dealurile Măgurei au fremătat de activitate creatoare, iar cînd fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256 de lucrări în piatră, adevărate capodopere ale genului, ce se întind pe 21 de hectare.
În cadrul festiv, an de an, la faţa locului, cei 16 artişti au donat judeţului cele 16 lucrări. Au lucrat aici 163 de sculptori, în fiecare an mereu alţii, unii au revenit peste ani, pentru a întregi cu o nouă operă poiana Măgurei.
Sufletul, organizatorul şi liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. Din cele 16 lucrări realizate, aproape jumătate au temă istorică, legată de ţinuturile buzoiene. Alături de artişti au lucrat şi cioplitorii din Ciuta, Măgura, Nicolae Toader, Mihai Radu şi alţii fără de care poate, Tabăra de la Măgura, nu ar fi avut loc.
Tabăra de sculptură de la Măgura este un loc de atracţie pentru turiştii veniţi de pretutindeni dar şi personalităţi politice, economice şi culturale care apreciază în mod deosebit fenomenul Măgura.
Gemal Biedici, preşedintele Guvernului din fosta Iugoslavie aprecia că: Măgura este un fenomen artistic tulburător. Am impresia că statuile au ieşit din pămînt şi-au crescut odată cu nucii, cu plantele, cu iarba, cu pădurea. Toate la un loc formează un ansamblu greu de descris, splendid, fermecător.
Galerii de fotografii:
Mănăstirea Ciolanu:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Manastiri&gal=Ciolanu%20-01-05-2011
Tabăra de Sculptură Măgura:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Parcuri&gal=Tabara%20de%20Sculptura%20Magura%20-01-05-2011
Am călătorit cale de 120 de km de la Braşov, prin Nehoiu, spre Buzău. Am întâlnit un indicator care ne trimitea către Mănăstirea Ciolanu, edificiu care se bucură de o oarecare faimă. După un drum superb de 8 km printr-o pădure dominată de verdele crud de primăvară am ajuns în vârful unui deal.
Zărim mănăstirea printre copaci, undeva în vale dar destul de aproape. Drumul face o serpentină printr-o poiană plină de pietre.
- Ce Doamne-iarta-mă e asta?
- Par a fi nişte sculpturi. Hai să mergem să vedem mănăstirea şi apoi cercetăm şi locul ăsta.
Coborând puţin vedem că şi pe partea cealaltă a drumului există o poiană asemănătoare.
Lăsăm maşina la poarta mănăstirii şi intrăm pe o poartă mare de lemn, în stil maramuresan. E o zi de duminică e încă dimineaţă, slujba este abia la început. Din exterior complexul aminteşte de o cetate, deşi nu există un zid adevărat. Chiliile călugărilor sunt construite una în continuarea celeilalte. Intrarea se face pe sub un turn clopotniţă masiv. Când ne aflam acolo am simţit un curent şi un miros specific. M-am apropiat de un grilaj unde era de fapt intrarea către o pivniţă, sau mai bine zis, judecând după miros, de o cramă.
E greu de descris sentimentul şi starea pe care am avut-o intrând în curtea mănăstirii: o ordine şi o linişte desăvârşită a pus stăpânire pe toată fiinţa. Curtea mănăstirii e mare şi găzduieşte două biserici înconjurate de chilii albe.
Trecem pe lângă o fântână frumos decorată şi intrăm în biserica mare, cea în care se ţine slujba astăzi. Clădirea e străjuită de câţiva brazi înalţi. Picturi vechi, din alte vremi, cu sfinţi ce veghează blajin asupra noastră. Călugării intră rând pe rând în biserică în ritmul bătăilor de toacă.
Şi lângă biserică mică, pe care am găsit-o închisă din păcate, se afla o fântână, asemănătoare cu cea de lângă intrare.
Dar şi mai interesant este cimitirul de lângă ea, cu cruci vechi de piatră. Pe afară mai zăresc o toacă de fier. Micul pridvor de lângă intrare are tavanul pictat şi proaspăt restaurat.
După ce părăsim tot acest tărâm care parcă nu face parte din lumea aceasta pe care o ştim noi poposim lângă poiana cu sculpturi. Un panou ne lămureşte că ne aflăm pe teritoriul taberei de sculptură Măgura.
Locul este curat bine întreţinut. Însă nu e pus cum trebuie în valoare.
Spre exemplu:
1. Nu există un panou, o placă, pe fiecare sculptură să ne spună ce reprezintă. Lângă sculpturi există nişte cifre, iar la intrarea în parc un panou explicativ. Citeşti de exemplu că la numărul 20 se află o sculptură numită Înviere. Dar aceasta se află cam la o sută de metri, la capătul unei pante. Deci greu de reţinut.
2. Aici ar fi fost bine de imaginat un traseu marcat discret cu săgeţi care să te ducă în faţa fiecărei sculpturi,iar lângă fiecare sculptură să se afle câteva explicaţii sumare. Un astfel de traseu există la Haga, la celebrul muzeu Madurodam, loc în care sunt reprezentate edificiile celebre ale Olandei în miniatură.
3. Nu m-ar deranja să plătesc 2-3-5-10 lei să văd acest parc dar să îl ştiu păzit şi îngrijit de oameni pasionaţi. Nu de alta dar accesul fiind liber..e loc de tot felul de năzbâtii. Spre exepmlu, când am părăsit tabăra am întâlnit oameni care veniseră aici la picnic. Şi nu e frumos că se întâmplă aşa ceva.
Cine are ochi de citit şi poate face ceva în acest sens..are mai sus la dispoziţie câteva propuneri.
Să revenim la frumuseţile din parcul de sculptură. Locul e vast, se întinde pe mai multe hectare şi unele sculpturi sunt chiar în pădure. N-aş fi crezut iniţial că locul e aşa de mare. Facem slalom printre pietre încercând să ne oprim în faţa fiecăreia şi să o privim în linişte. Parcul e gol deocamdată şi ne bucurăm de o agreabilă plimbare prin natură, cu urcat şi coborât pante mai abrupte şi mai line.
Iată câteva date:
Tabăra de sculptură de la Măgura este rodul eforturilor depuse de autorităţile locale Judeţene, Uniunea Artiştilor Plastici din România, şi a avut de la început o concepţie unitară, simbolică.
Deschiderea ei urma să marcheze în 1970 cele 16 secole de atestare documentară a Buzăului. A fost concepută ca timp de 16 ani, 16 sculptori, mereu alţii, să vină să lucreze în poienile Măgurei.
Tabăra s-a deschis oficial în august 1970 şi s-a repetat pînă în 1985.
Timp de o lună se lucra intens, ca în final artiştii să lase în poiana Magurei cîte o lucrare distinctă ce-i reprezenta, perfect amplasată în peisaj, aşa după cum criticul de artă Ion Frunzetti afirma că: Tabăra de la Măgura este singurul loc ce-şi naşte operele pe loc şi le înmulţeşte an de an.
Timp de 16 veri fenomenul s-a repetat, în august şi septembrie dealurile Măgurei au fremătat de activitate creatoare, iar cînd fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256 de lucrări în piatră, adevărate capodopere ale genului, ce se întind pe 21 de hectare.
În cadrul festiv, an de an, la faţa locului, cei 16 artişti au donat judeţului cele 16 lucrări. Au lucrat aici 163 de sculptori, în fiecare an mereu alţii, unii au revenit peste ani, pentru a întregi cu o nouă operă poiana Măgurei.
Sufletul, organizatorul şi liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. Din cele 16 lucrări realizate, aproape jumătate au temă istorică, legată de ţinuturile buzoiene. Alături de artişti au lucrat şi cioplitorii din Ciuta, Măgura, Nicolae Toader, Mihai Radu şi alţii fără de care poate, Tabăra de la Măgura, nu ar fi avut loc.
Tabăra de sculptură de la Măgura este un loc de atracţie pentru turiştii veniţi de pretutindeni dar şi personalităţi politice, economice şi culturale care apreciază în mod deosebit fenomenul Măgura.
Gemal Biedici, preşedintele Guvernului din fosta Iugoslavie aprecia că: Măgura este un fenomen artistic tulburător. Am impresia că statuile au ieşit din pămînt şi-au crescut odată cu nucii, cu plantele, cu iarba, cu pădurea. Toate la un loc formează un ansamblu greu de descris, splendid, fermecător.
Galerii de fotografii:
Mănăstirea Ciolanu:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Manastiri&gal=Ciolanu%20-01-05-2011
Tabăra de Sculptură Măgura:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Parcuri&gal=Tabara%20de%20Sculptura%20Magura%20-01-05-2011
- Distribuie pe retelele sociale