Bucegi: prin Valea Gaura și Clincea

Data publicării: 30 aug 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Vara este probabil sezonul cel mai bun pentru a străbate munţi înalţi. Ziua e lungă, lumina multă, voinţă şi sănătate să fie că se pot face nişte trasee de poveste. Aşa m-am gândit înainte de a propune un traseu îndrăzneț care necesită o bună condiţie fizică şi psihică.

Planul, de acasă şi din teren spunea aşa:
Vom urca din satul Șimon, pe Valea Gaura, până la Vf. Omu. De acolo vom coborî în Bran-Poarta prin Vf. Scara şi Clincea.

Ne sculăm cu noaptea în cap, traseul e lung, îl estimez cam la 12 ore cu totul. Ne deplasăm cu maşinile până în capătul superior al satului Șimon iar de acolo mergem vreo 5-6km pe drum forestier fiind atenţi la intersecţiile de marcaje.

Găsim un loc bun de lăsat maşinile, ne echipăm şi pornim spre culmi. Plecăm în excursie şase persoane, 3 fete: Laura, Claudia şi Ramona şi 3 băieţi, Adrian, Dorin şi Bogdan. La început urmăm triunghiul galben pe drumul forestier. Pantă e mică nu depunem eforturi. Treptat valea se îngustează şi drumul se transformă în potecă. Trecem un râu iar apoi începem să urcăm tare prin pădure.


Încercam să menţinem un ritm bun de înaintare. Din păcate Laura nu poate ţine ritmul şi rămâne mult în urmă. După ce ieşim din pădure, în superba poiană de sub Cheile Moara Dracului trebuie să luăm o hotărâre dureroasă dar necesară.

Dorin şi Laura vor renunţa la a mai urca Valea Gaura până la Vf. Omu. Scoatem harta şi studiem posibilităţile: ei decid să urce până la Cascada Moara Dracului urmând ca la coborâre să se reorienteze spre un circuit mai uşor care să îi ducă prin Poiana Guțanu şi apoi mai jos în locul unde am lăsat maşinile.


Începem să urcăm spre Cascada Moara Dracului. E urcuş susţinut dar foarte frumos pe sub pereţii crenelaţi ce străjuiesc Valea Gaura. Uneori am senzaţia că mă aflu prin Ciucaș, fiindcă stâncile au uneori acele forme bizare.

Câştigăm rapid înălţime şi ne apropiem de un loc din care se aude cum cade apă. Ne apropiem de Cascada Moara Dracului. Intrăm în sectorul îngust de chei unde din loc în loc găsim căderi de apă. Pe măsură ce înaintăm cascadele se..lungesc iar noi ne întrebuinţam din ce în ce mai des să urcăm pe lângă ele. În capăt tronează cea mai mare cădere de apă, o estimez cam la 20 de metri dar până la baza ei e greu de ajuns.


La coborâre se petrece un moment amuzant: încerc să mă descațăr pe lângă o cascadă. Dar mă dezechilibrez şi în aer mă răsucesc şi aterizez în apa rece care îmi vine până la genunchi drept în picioare. Că Nadia la Montreal :)

Din fericire am pantaloni lungi care mă protejează în mod ciudat fiindcă nu iau apă în bocanci. Mă gândesc că la fel de bine puteam să sar în loc să chinui cu descățăratul. Rezultatul era acelaşi.


Trecem cu zâmbetul pe buze de această întâmplare dar coborâm cu mai multă atenţie şi revenim în marcaj. Ocolim canionul prin stânga şi dăm într-o poiană frumoasă tare. Fac o scurtă vizită la poarta superioară a cheilor. Câteva izvoare puternice se întâlnesc cu câţiva metri mai sus iar apa se prăvăleşte imediat printre stâncile înguste. Canionul privit de sus e încântător, chiar a meritat această mică escapadă.


Ne uităm înspre partea superioară a căldarea. Urmează o porţiune mai abruptă unde vom câştiga rapid altitudine. Vine partea cea mai grea a traseului. Claudia credea că glumesc când îi spuneam că trebuie să ne urcăm ajutându-ne de un lanţ lung cam de 30 de metri. Lanţul este nou-nouţ.

Toată lumea se descurcă excepţional aşa că trecem repede de bucata asta abruptă. Mai sus întâlnim primii turişti: un băiat şi o fată iar puţin mai sus de ei un grup mare de turişti care vorbesc nemţeşte şi care se odihnesc.


Ajungem şi în următoarea căldare. Ceata învăluie zona Vf. Omu. Ştim că e pe aproape dar nu îl vedem. De aceea facem o pauză de masă în speranţa că atmosfera se va limpezi. Ceea ce nu se întâmplă aşa că tot ce avem de făcut este să urmăm marcajul.


Trecem pe lângă o stână, aflată destul de departe. Câinii ne latră anemic. Traseul a fost reamenajat recent se pare. Stâlpii indicatori ne conduc pe culmea din stânga, în Şaua Hornurilor. Urcăm cu răbdare dar şi determinare. Suntem răsplătiţi în şa de un peisaj foarte frumos înspre Valea Mălăieşti şi Culmea Clincea, pe unde vom coborî.

Departe, în zare se văd cei doi paznici ai Ţării Bârsei, Postăvarul şi Piatra Mare. Mult mai aproape e impresionantul perede al Bucșoiului cu a sa Brână a Caprelor.

Mai avem de parcurs o distanţă scurtă până la Vf. Omu. Din păcate după Şaua Hornurilor trebuie să intrăm în ceaţă. E cam frustrant pentru că nu ai repere. Ştii că ţinta e aproape însă nu o vezi. Pornesc tare la deal şi, prin ceaţă, mai depăşesc un grup. Ajung în sfârşit lângă Cabana Omu. Vin şi ceilalţi. Am făcut pe urcare 5 ore şi jumătate, un timp destul bun.


În jurul cabanei e multă lume şi, din ce se vede e lume cunoscută: un grup mare din Bran în care le recunosc pe Ioana şi Andreea. Bineînţeles că Ramona îi ştie pe toţi.

Când să plecăm la vale ni se arata domnul George Porancea, meteorolog la Vf. Omu pe care l-am cunoscut cu ocazia concursului Hit The Top Challenge. Aşa că mai stăm la poveşti pe lângă staţia meteo încă vreo 45 de minute sub privirile atente ale motanului care stă pe o băncuţă de afară.
Vine vremea să o luăm la vale prin aceeaşi ceață sâcâitoare. În Şaua Hornurilor dăm de grupul cel mare de la Bran aflat într-o dezbatere publică pe teme..militare!

Salutăm şi începem urcuşul spre Vf. Scara. Tot prin ceaţă şi frig. Cu toate astea, pe măsură ce ajungem spre vârf atmosfera se mai limpezeşte. Rămânem doar cu marcajul bandă roşie. De aici urmeza partea cea mai frumoasă şi mai spectaculoasă a traseului.


Coborâm ajutîndu-ne de nişte lanţuri printr-un horn în care poteca ocoleşte ingenios zonele mai delicate. Întâlnim o fată şi un băiat care urcă, sunt destul de obosiţi iar băiatul are cîrcei. Poteca se menţine înăltă iar zona e în continuare prăpăstioasă.


Din câteva puncte terenul ne permite să privim de sus spre superba vale a Ciubotei, dar şi către Valea Ţigăneşti. Peretele Bucsoiului este ceva mai departe de noi însă este impresionant.


Dansăm printre stânci ca într-un joc ciudat de-a v-aţi ascunselea şi ieşim în sfârşit  pe plai unde soarele redevine stăpân.


Vremea este superbă, priveliştea la fel. Adrian spune că astăzi am făcut mai multe poze decât toţi japonezii din lume.  Poate că nu e chiar aşa însă stând aici mi-am dorit ca aceste clipe să nu se termine niciodată.


Ne-am oprit de multe ori, ne-am uitat în cele patru zări, ne-am bucurat cu inocenţa unor copii de toate câte am văzut.
 
 

Am străbătut peisaje de basm, atât de frumoase încât ai zice că nu sunt de pe pământ.


De sus începe să se vadă Lacul Ţigăneşti şi tăurile din apropierea sa. Ajungem şi la refugiul nou din Şaua Ţigăneşti.


Claudia vede pentru prima oară un refugiu montan şi este extrem de entuziasmată. Până acum nu am văzut pe nimeni bucurându-se cu atâta suflet la simpla vedere a unui refugiu.

Am mers înăuntru. Refugiul este semisferic, poate găzdui în jur de 18-20 de personae şi dispune de un interesant sistem de iluminare naturală.


De aici părăsim culmea matematică a Clincei şi coborâm pe sub Culmea Ţigăneşti spre Fața Frumoasă.


Orele sunt destul de înaintate, dar sunt convins că nu ne va prinde noaptea. Forţăm puţin genunchii şi mărim paşii. Ajungem în locul numit “Strunga” o zonă îngustă formată din stâncă şi un printen. Locul acesta era folosit de ciobani la număratul oilor.


Şi pentru exemplificare: o oaie…două oi…trei oi…Aţi adormit??? Sper că nu fiindcă povestea nu s-a terminat.


Mai avem puţin de coborât prin golul alpin. Trecem printr-o zonă în care stâncile au forme stranii ce îţi poartă imaginaţia departe. Traversăm un brusturet asezonat cu urzici înalte şi intrăm în sfârşit în pădure.

De aici galopăm serios şi depăşim două grupuri. Ultimua săgeata ne lasă cu gura căscată: zice aşa: Bran - 3 ore. În realitate se ajunge la civilizaţie în cel mult o oră. Din acest loc coborârea se domoleşte, poteca devine drum forestier care merge mai mult pe curbe de nivel. Ramona trage şi ea o trântă lăsând tribut muntelui puţin sânge şi nişte material de la iegări. Să fie primit!

Drumul forestier ne scoate la capătul superior al pârtiei de schi de pe satul Poarta. De aici iarăşi coborâm accentuat dar repede până la asfalt de unde ne culege cu maşina mama Ramonei. Mergem direct la Șimon să recuperăm maşina noastră, un drum care s-a dovedit cu peripeţii: mama Ramonei are calităţi reale pentru pilotajul off-road. Cu toate astea se alege cu o pană de toată frumuseţea pe care o rezolvăm în pădure, la lumina frontalelor.


În concluzie, am avut parte de o ieşire extraordinară, una dintre cele mai frumoase şi mai intense din acest an. Locurile, trăirile emoţiile au fost la superlativ.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 5

  • Claudia Stir

    31 aug 2011 14:39:25

    In aceasta drumetie am avut parte de o bucurie si o implinire sufleteasca de necrezut.

  • Adrian Stir

    31 aug 2011 16:21:47

    A fost o zi minunata, cu peisaje si trairi care nu se pot descrie in cuvinte... Pe culmile insorite, in apusul bland al soarelui, armonia naturii te invaluia si te indemna sa admiri minunatiile care ti se desfasurau inaintea ochilor...Intradevar, unele peisaje erau de basm. A fost o experienta care trebuie retraita. Cu multumiri, Adi.

  • Bogdan

    01 sep 2011 01:27:13

    Claudia si Adi, ma bucur ca v-a placut traseul. Si trebuie sa va felicit pentru felul in care ati abordat tura. Pe cind urmatoarea isprava?

  • Constantin Radu

    24 iun 2012 08:11:24

    Salut ! am dat de blogul acesta cautand informatii despre traseul Omu - Bran. Felicitari pt tura! am facut si eu traseul de coborare prin Clincea si intr-adevar privelistea e superba: http://aerderomania.blogspot.ro/ Drumetii frumoase va doresc.

  • Braun Barbu

    29 sep 2012 15:51:25

    In primul rand felicitari nu doar pentru traseul superb, dar si pentru impresiile presarate de condimentele trairilor si de acuratetea pozelor de vis. Parcurgand acest link, parca am fost si eu pe acolo. In orice caz am de gand sa il parcurg si eu cat de curand, cu ceva prieteni de nadejde (Sorin Adma, Ioana Firastrau etc.)

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023