Nunțile și traficul

Data publicării: 15 sep 2011

De curând am fost pus într-o situaţie delicată: veneam de pe munte, de hăt departe, de pe Valea Jiului de Vest. Şoseaua trece prin toată salba de oraşe miniere. În primul dintre ele dau de o lungă coloana de maşini de nuntă. De depăşit nu se putea pune problema, nu aveai practic nici o posibilitate.

Şi uite aşa am ajuns captiv şi am mers o bună bucată cu 20 km / h. În următorul oraş am încercat să o iau pe străduţe şi să încerc să ies în faţă. Ceea ce am reuşit dar m-am trezit în spatele altor două cortegii. Sau alaiuri. Aşa că m-am cuminţit. În spatele meu mai se întindeau maşini pe cel puţin încă un kilometru.

În oraşele mai mari asfel de probleme nu se resimt acut, sunt mai multe posibilităţi de a ajunge la biserică, primărie, restaurante. În oraşele mai mici şi în zonele rurale oamenii au de multe ori doar o şosea asfaltată.

Vi se pare normal ca la orice eveniment care implică participare numeroasă( nunţi, înmormântări, etc ) să se creeze astfel de blocaje? Nu ar fi mai bine că maşinile din cortegii și alaiuri să ruleze cu viteza maximă admisă, nu de alta dar e păcat ca mirii sau morţii să se aleagă cu un potop de blesteme şi înjurături.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • fincer ionela

    07 dec 2011 16:55:28

    Si cum aveti dreptate de mare!!!Ma faceti sa ma prapadesc de ras..am uitat de umorul romanesc,mult bine va doresc.Si...continuati, ca faceti foarte bine ce faceti.Cel putin ajung si eu sa-mi cunosc tara...mersi

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024