Şi iată că a venit şi ultima zi de Retezat. Fără îndoială, cea mai frumoasă. Şi cu ocazia asta promit solemn că e ultimul jurnal din Retezat cu care va stresez.. anul ăsta ;). Tura s-a desfăşurat pe 26 august pe următorul traseu: Lacul Bucura - Vârful Peleaga - Vârful Păpuşz - Porţile Închise - Lacul Galeșu - Tăurile din Valea Rea - Şaua Pietrele - Şaua Bucurei - Lacul Bucura.

Dimineaţa ne trezim mai repede ca de obicei, şi la 8:30 suntem deja în traseu. Salutăm poporul de la refugiul Salvamont, facem proviziile de apă şi o luăm la deal. Din urmă ne ajung două persoane foarte simpatice, Adriana şi Vasile Labo, cu care intram în vorbă. Convenim să urcăm împreună până la Peleaga. Planul lor este să treacă pe creastă până la Vârful Retezat iar apoi să se coboare din nou la Bucura pe la Tăul Porţii.


Am început urcarea. Îmi era groază de această porţiune fiindcă în urmă cu câteva zile, când am coborât, pământul uscat era tare alunecos. De data asta însă nu am avut probleme. Am urcat tot povestind cu noii noştri companioni şi am ajuns pe nesimţite pe vârful Peleaga.

Domnul Vasile are la el o monografie a Retezatului scrisă de Nae Popescu, e o carte veche însă foarte interesantă şi bine făcută. Chiar aici pe vârf ne uităm la trasee, lacuri. E vizibilitate bună se văd multe din vârfurile importante şi de asemenea o grămadă de lacuri. Chiar sub noi e Lacul Peleaga( sau Ghimpele ) şi mai la stânga vedem Tăurile din Valea Rea. Între timp apar pe vârf şi alţi turişti care mă abordează întrebându-mă de trasee, durată, dificultate. Oare am faţă de ghid?

Stau de vorbă cu vreo două grupuri, cu harta în mână, cu privirea către vai şi către creste. După ce ne lămurim fiecare ce avem de făcut, avem parte de o surpriză plăcută. E vorba de faptul că Adriana şi Vasile au decis să schimbe traseul şi să ne însoţească.

Ne bucurăm că în sfârşit nu vom mai merge pe traseu doar eu şi Ramona, că deja începusem să ne cam plictisim unul de altul. Glumesc.

Domnul Vasile e un tip exuberant, extrem de sociabil, fost cadru militar, om obişnuit cu muntele, de origine din județul Sălaj. Deja avem ceva în comun. Discutăm despre de toate, de la munţi până la fabricarea proiectilelor.

Doamna Adriana este o persoană cu totul deosebită: îl completează perfect pe domnul Vasile. Ea este de loc din Cluj , a absolvit între primele promoţii facultatea de Matematică şi Informatică din Cluj fiind colegă cu o parte dintre profesorii pe care i-am avut şi eu la aceeaşi facultate. Deci încă un lucru în comun.


Vârful Păpuşă şi Lacul Peleaga( Ghimpele )

Ușor-ușor coborâm spre Valea Rea. Ajungem în Şaua Pelegii, pe aici tote chestiile au legătură cu Peleaga, după cum toate chestiile( vârfuri, custuri, şei, portiţe şi altele ) de pe lângă Lacul Bucura sunt ale Bucurei. În Şaua Pelegii e un stâlp cu săgeată care bineînţeles că arată că vai de el că aşa trebuie să stea lucrurile într-un parc naţional unde dai şi bani ca să intri. Aici traseele se despart: banda roşie duce în Valea Rea şi apoi la Lacul Galeş. Noi însă vom urma crucea galbenă către vârful Păpuşa.


Vârful Peleaga şi Colţii Pelegii

Şi apropos de acest marcaj. Culoarea galbenă e destul de greu de distins pe pietrele care în mare parte sunt acoperite de licheni vernili. Şi se pare că nu sunt singurul care are această părere. Dar să lăsăm în pace parcul şi problemele sale şi să ne bucurăm de ceea ce vedem.


Tăurile din Valea Rea

Şi Slavă Domnului avem ce vedea: ni se dezvăluie tauri multe în Valea Rea. Mai mult, înspre Galeş mai identificăm vreo trei, sunt Zănoagele Galeşului. Apoi e frumos să priveşti Peleaga cu toate ale sale: Lacurile Peleguța şi Peleaga, Colţii Pelegii. Aruncăm o privire către Şaua Pietrele locul pe unde ne vom întoarce şi unde ştim că nu e marcaj. Locul pare abrupt tare însă om vedea mai pe seară ce şi cum. Vorba politicienilor: Împreună reuşim!

Urcăm susţinut până la un stâlp indicator. Bineînţeles, săgeata e pe jos. Din acest punct se pleacă spre Porţile Închise pe banda roşie. Suntem avertizaţi că traseul e periculos. Parcurgem şi ultimii metri până pe vârful Păpuşa. Ne amuzăm deschizând harta. Peleaga e trecută cu 2508,8m iar Păpuşa cu 2508m fix.


Cu toţii suntem pentru prima dată pe acest vârf deci trebuie să urmeze felicitările, masa şi dansul. Stăm, vorbim, ne odihnim. Între timp vine un tip care merge în forţă. Îl întrebăm unde merge: zice că pe Vârful Păpuşa.

- Felicitări, ai ajuns!

Pe băiat în cheamă Andrei Kovacs, e din Timişoara. E puţin contrariat de faptul că a ajuns deja pe vârf pentru că el credea că vârful cel îndepărtat( Custura, adică ), este Păpuşa. Excursia lui s-a sfârşit, trebuie să se întoarcă la grupul pe care l-a lăsat chiar pe vârful Peleaga.

Andrei seamănă extraordinar de mult cu un prieten de-al meu din Braşov, Roli. Au cam aceeaşi statură, acelaşi timbru vocal, aceeași ochi. Singurul lucru care îi diferenţiază este părul: Andrei are părul lung în timp ce Roli..nu mai are deloc.


Privind înspre Custura observăm un vârf bine individualizat care pare un pic mai înalt decât Păpuşa. Să fie iluzie optică sau cei care se ocupă de parc s-au îmbătat bine înainte de a monta stâlpul de pe vârf?

Mergem ca să lămurim misterul şi să ne încredinţăm că am păşit într-adevăr pe vârful Păpuşa, o mare dorinţă a mea. Cam după 5 minute ajungem pe acel vârf. Într-adevăr se dovedeşte a fi cu câţiva metri mai scund. Păcat că nu avem altimetru aş fi curios dacă depăşeşte 2500 de metri.


De aici ai senzaţia că se năruie muntele. Poteca e aeriană şi îngustă şi coboară abrupt până la o șa. Atât de abrupt încât nu o vedem cap-coadă. Dar traseul nostru de astăzi nu merge pe aici. Însă dorinţa de a face un circuit care să atingă vârfurile Pupușa şi Custura va rămâne şi probabil se va meterializa în anii următori.

Revenim pe vârf unde au mai apărut doi turişti. Ăştia sunt străini, nu vorbesc nici o limbă pe care să o ştim noi dar ne înţelegem când e vorba de făcut poze de vârf. Ne despărţim de Andrei care pleacă înapoi spre Peleaga. Noi pătrundem pe banda roşie care duce spre Porţile Închise.


Tăul Ţapului şi Vârful Mare

Poteca asta e de asemenea foarte aeriană, agăţată de versantul abrupt. Sub noi sunt Stâna de Râu şi Tăul Adânc.


De aici păşim cu mai multă atenţie, paşii greşiţi nu sunt bineveniţi, mai ales pe un teren așa de accidentat. La un moment dat se coboară mai tare ai ajungem pe o prispă în faţa unui cablu. Traversarea e destul de delicată, cablul e vechi, e rupt într-un loc şi trebuie să fi atent cum îl apuci ca să nu te răneşti la mâini. Eu nu am fost atent . :)

Domnul Vasile ne ajută e toţi şi ne arată cum să abordăm traversarea, unde să păşim şi totul se termină cu bine. Stăm puţin într-o fereastră mică de unde putem privi înspre Galeş.

De aici urmează o porţiune la fel de aeriană însă în urcare uşoară. Sub noi se află un lac mai mare, Tăul Ţapului. Mergem cu atenţie până găsim un platou larg de unde putem admira în voie Lacul Galeş, Vârful Mare şi Porţile Închise.

Aici facem o şedinţă tehnică. Renunţăm să urcăm pe creasta până sub Vârful Mare ca să câştigăm timp. Alegerea avea să se dovedească foarte inspirată la sfârşitul zilei. Căutăm o cale de a coborî spre Lacul Galeş. Găsim un horn ceva mai prietenos.

Mergem încet, cu atenţie ca pietrele nu sunt prea stabile şi ajungem în sfârşit pe fundul căldării. Întîlnim un pârâu. Coborâm de-a lungul său către lac.

Pârâul e frumos, extraordinar de limpede şi cu multe căderi, mai mari şi mai mici, care sunt foarte spectaculoase şi plăcute la privit şi ascultat .

Găsim nişte pietre plate şi hotărâm că acolo o să fie locul în care vom lua masa. Lângă lac e un grup de turişti maghiari. Doi dintre ei sunt pe lac cu o barcă şi măsoară adâncimea lacului. Luăm şi noi cartea să vedem cât de adânc e Galeşul. Are 20 de metri şi se afla la altitudinea de 2040 de metri, ocupă 3,5 hectare. Nu e de neglijat. Ceva mai încolo e un alt grup mare.

Zănoagele Galeşului

Ne potolim foamea şi mai ales setea. Cam după o oră trebuie să plecăm pe drumul de întoarcere. Dacă astăzi am umblat pe creste, urmează să revenim la Bucura prin căldări. Plecăm pe un marcaj cam şters, banda roşie parcă. Urcăm o să pentru a trece în Valea Rea. Câştigăm repede altitudine şi începem să vedem Zănoagele Galeşului.

Ajungem din urmă un grup mare de cehi. Vorbim cu ei în franceză şi engleză. Oamenii sunt epuizaţi, au rucsaci mari şi grei, ne spun că au urcat dinspre fosta cabana Baleia şi că au dus nişte lupte crâncene cu jnepenii care au năpădit poteca. Salvamontul ar trebui să facă o excursie pe acolo şi să refacă culoarul între jnepeni. Sau să închidă traseul. Nu de alta dar nu-i frumos să induci oamenii în eroare punându-i să meargă pe trasee dubioase, mai ales dacă sunt marcate.


Tăurile din Valea Rea, Peleaga şi Colţii Pelegii

Ajungem şi în şa. E o grămadă de lume. Îi chemăm pe cehi cu noi însă ei au prefeat să meargă pe marcaj şi să urce Peleaga. După un scurt popas coborâm în Valea Rea. Ne oprim lângă Tăul cu Pietriş, domnul Vasile scoate cartea.

Surpriza noastră a fost că monografia lui Nae Popescu are şi decrieri ale unor trasee nemarcate, adică exact ce avem noi nevoie acum. Aşadar stăm, privim, iar cetitoriul spune aşa:

Se urmează linia văii până sub Şaua Pietrele. De acolo se urcă pieptiş către șa urmând un marcaj cu momâi.


Zis şi făcut: urmează un dans pe bolovani, mai mici şi mai mari cu urcări şi coborâri. Ajungem sub Şaua Pietrele. Eu am rămas puţin în urmă. Ceilalţi deja au început urcarea. Eu găsesc însă momâile despre care ne citise Vasile, urc foarte repede şi sunt primul în şa. După cinci minute ajunge toată lumea.

De aici adoptăm tactici diferite: Adriana şi Vasile coboară pe lângă Lacul Pietricelele urmând să intre în traseul mai de jos. Eu şi Ramona preferăm să mergem pe curba de nivel pe o potecă cu momâi şi să ieşim în marcaj mai sus.

Ne dăm întâlnire într-un punct şi pleacă fiecare pe calea sa. Noi mergem pe sus şi suntem bucuroşi să găsim multe momâi. Pe unele dintre ele le consolidăm. Trecem câteva văi, urcăm şi coborâm, traversăm câteva zone cu pîraie, iar într-un final ieşim la baza ultimei urcări către Şaua Bucurei.

Cu acest prilej am înţeles cel mai bine sensul expresiei englezeşti: to find your way through.


Refacem echipa şi mergem la deal. Ceața începe să învăluie vârful Retezat şi să pătrundă şi în Valea Pietrele, cea pe care ne aflăm acum.

Urmăm traseul cruce albastră şi, pentru că se făcuse rece, ajungem rapid în Şaua Bucurei. Acolo stau câteva minute să vorbesc la telefon acasă, să le spun că totul e bine şi că mâine venim la Braşov. Între timp se pune o ceaţă deasă, de abia mai vedem. Vasile şi Adriana au coborât în faţa noastră, nu îi vedem dar le auzim vocile.

Îi ajungem din urmă aproape de Tăul Bucurelul. Ceața se mai risipeşte şi începem să vedem în sfârşit şi tabăra de corturi. Mai luăm câte o gură de apă şi facem coborârea finală.

Ajungem în tabără când începuse să se întunece, la capătul a 12 ore. Sunt întâmpinat cu căldură de cei cărora le oferisem informaţii pe vârful Peleaga. Discutăm cu fiecare, aflăm pe unde au mers şi cum a fost. Am ajuns la cort cam după o jumătate de oră. Frumoasă atmosferă a fost în seara asta.

Şi încă nu s-a terminat. Suntem invitaţi la masă de către domnul Vasile care ne găteşte o mămăligă cu brânză şi smântână care, după atâtea zile de umblat prin munţi, mi se pare cea mai bună mâncare din lume.

A fost o zi reuşită, aş zice cea mai frumoasă dar şi cea mai grea din tot periplul nostru prin Retezat. Am văzut locuri noi, interesante, fascinante însă lucrul cel mai important este acela că am câştigat doi noi prieteni.