Am pornit într-o zi de toamnă pentru a nu ştiu câta oară spre Ciucaș. Am constatat în timp ca de-a lungul unui an se strâng destul vizite prin aceşti munţi, pe trasee mai mult sau mai puţin cunoscute. De data asta vom urca pe un traseu nou pentru toată lumea şi anume pe Valea Tigăilor. Traseul nu e marcat însă şi are vreo două porţiuni delicate unde a fost nevoie de cordelină.

Ne-am adunat la această tură şase oameni: Oana, Ramona, Radu, Robi, Cipri şi eu. Am înaintat rapid până la intrarea pe vale. De aici avea să înceapă distracţia. Mergem pe o potecă destul de neclară însă fiind pe fundul văii e clar că nu avem pe unde ne rătăci. Cam la 15 - 20 de minute de la intrare se află o săritoare care avea să ne pună probleme.


E vorba de o stâncă netedă cu prize puţine şi friabile. Radu şi Robi reuşesc să treacă printr-un exerciţiu de echilibristică. Apoi se întorc să ne ajute.


Cipri scoate cordelina şi înaintarea se face ceva mai uşor. După ce nu mai este nevoie de coardă, mai e o porţiune de vreo 10 metri unde trebuie să fim atenţi. Apoi valea se mai deschide.


Mergem drept o porţiune apoi urmează o altă săritoare. După ce urc prima treaptă îmi dau seama că am cam urcat degeaba fiindcă există posibilitatea ocolirii pe partea stângă pe o pantă abruptă. Ironia face ca mai sus să găsesc o potecă faina ce ţine curbă de nivel.


Fetele procedează şi ele la fel ca mine, vine şi Ciprian. Radu şi Robi aleg căţărarea până sus şi sincer îi admir pentru pricepere şi curaj. De aici încolo traseul se calmează.


Nu mai avem de trecut zone dificile, ci doar de urcat când prin nisip pe fundul văii, când pe malul stîng, când pe cel drept. Din când în când pereţii se apropie ca apoi să se lărgească brusc. Ajungem încet încet în zone în care pădurea se mai răreşte şi începem să mai recunoaştem peisajul. Suntem undeva sub Tigăile Mari.


Cipri măsoară pentru ultima dată lăţimea potecii. Mai ţinem o bucată scurtă fundul văii. Dacă am continua am ajunge sub vîrful Ciucaș. Dar planul este altul: începem să urcăm pieptiş pentru a ajunge în poteca ce leagă Şaua Tigăilor de Şaua Chirușca. Între timp însă ne oprim pentru o binemeritată pauză de masă şi de plajă.


Apoi ne continuăm drumul către poteca marcată. Bineînţeles că îl găsim uşor şi ne îndreptăm câteva zeci de metri în direcţia Cabanei Ciucaș.


Ne întâlnim cu un grup de turişti. Sunt abordat de un domn care mă recunoaşte dar nu e sigur că sunt chiar eu. Figura lui îmi este cunoscută dar nu ştiu de unde să îl iau. După câteva întrebări ne dăm seama că în urmă cu câţiva ani ne-am întâlnit cu el şi soţia lui şi am mers împreună în Bucegi, urcând la Vârful Omu pe Ciubotea şi coborând pe Valea Gaura.


Ne despărţim de acest grup care urmează să coboare din munte pe Bratocea. Noi în schimb nu ne astâmpărăm şi părăsim iarăşi marcajul. Găsim o potecă bine conturată care ne duce la o stâncă interesantă dotată cu câteva găuri. Prilej numai bun de poze.


Coborârea în marcaj e mai puţin prietenoasă cu noi şi genunghii noştri însă reuşim să o facem fără să ne accidentăm. Vizibilitatea e bună, se vede departe până la Tătaru şi Siriu. Ajungem într-o şa de sub Muntele Chirușca unde se află un stâlp cu săgeţi şi de acolo ne îndreptăm cu paşi repezi spre noua cabană Ciucaș.


Zona cabanei a devenit foarte aglomerată sunt destui nesimţiţi care au urcat cu maşina dar nu s-au mulţumit să rămână lângă cabană ci au luat-o pe pajişte în sus. Noroc că nu se poate ajunge cu jeepul până pe vârf. Ufff..cât de mult bine ar putea face o barieră straşnică închisă la intrarea în Valea Berii…

Nu ne mai oprim la cabană, că e destul de târziu şi alegem coborârea pe Valea Berii. Drumul are panta destul de înclinată şi mă tot minunez cum unele maşini au reuşit să urce până aici. Drumul e pietros şi alunecos. Până la Fântâna profesorului Nicolae Ioan, genunchii noştri protestează vehement dar trecem cu bine şi de această ultimă porţiune.

După o gură de apă rece şi sănătoasă ţinem drumul forestier la vale şi povestim că să nu ne fie urât. Din curtea fabricii de apă minerală câţiva câini ne latra insistent. Aici se tremina tura noastră de astăzi. Traseul inedit a fost principalul ingredient pentru încă o excursie reuşită.