El Torcal. De câteva zile caut semnificaţia acestui cuvânt. Prietenii vorbitori de spaniolă m-au avertizat că nu are traducere în limba romană. Am căutat prin diverse lucrări, dicţionare. Nimic!

Până la urmă m-am potolit. Cum aş putea găsi un alt termen care să desemneze ceva unic? El Torcal de Antequera este un fost fund de mare. Astăzi o rezervaţie naturală în care au fost amenajate câteva poteci pentru turişti. Marcajele? Să nu vă aşteptaţi la benzi, cruci, puncte sau triunghiuri rosii-galbene-albastre. Nu. Marcajul e făcut destul de interesant: s-au bătut în pământ ţăruşi cam de o jumătate de metru iar în vârful ţăruşului, cu vopsea albă, este desenată o săgeată care îţi indica pe unde să mergi. Mi-ar fi plăcut să mă rătăcesc în Torcal, însă rezervaţia îşi are regulile ei. Pe care toţi le respectă: se umbla doar pe potecile oficiale, nu există nici un fel de mizerie, intervenţia omului e redusă la minim.

 
Dar unde este acest Torcal? Iată ce spune pliantul: se situează în Spania, Andaluzia, în sudul oraşului Antequera. Accesul este facil, se ajunge cu maşina până la intrarea în rezervaţie. Acolo există o parcare decentă care e gratuită. Torcalul se întinde pe 17 km pătraţi şi este declarată arie naturală de interes naţional încă din 1929. Accesul în rezervaţie este gratuit. Torcalul este împărţit în 4 subunităţi: Sierra Pelada, Torcal Alto, Torcal Bajo and Tajos and Ladera. Altitudinea maximă este este atinsă în Vf. Camorro de las Siete Mesas (1336 m).


Întărea în Torcal te lăsa fără respiraţie. E ca şi cum ai fi descoperit un vechi templu în junglă. Păşeşti în el cu teamă, cu emoţie, cu grijă de a nu deranja nimic. Cel puţin aşa am simţit eu. Sunt însă repede adus cu picioarele pe pământ de un grup de adolescenţi spanioli tare gălăgioşi care însă aleg să părăsească rezervaţia. E vreme urâtă, începe să plouă. Asta nu e neapărat un lucru rău, căci avem privilegiul să umblăm singuri şi nestingheriţi prin tot acest areal. Aveam să petrecem aici o jumătate de zi.

 
Dar ce este atât de special aici? Cred că pozele răspund la întrebarea asta cel mai bine. Geologii vor spune că în acest vechi coridor marin se află una din puţinele rămăşiţe ale Jurasicului. Biologii vor aprecia florile sălbatice, nazarene, liliac, trandafir sălbatic ca şi cele peste 30 de specii de orhidee. Fauna are în componenţă şerpii de Montpellier, şopârlele, caprele de Andaluzia, vulpile, bursucii, năvăstuicile şi diverse rozătoare.

 
Pentru cei ce iubesc muntele, pietrele şi pământul, aici se desfăşoară un întreg spectacol. Pietrele par a fi aşezate cu mâna în unele locuri. În altele par a fi fost şlefuite cu mare arta de către cineva. Din loc în loc se găsesc mici canioane. E umezeală mare. Plouă. E noroi, piatra devine alunecoasă. Trag o căzătură zdravănă, mă lovesc la genunchi puţin, dar nu contează. Fac eforturi să îi ajung pe ceilalţi din urmă, am rămas să fac poze.

 
Ploaia se mai domoleşte pe la prânz. Începe să se vadă un pic de albastru pe cer.


Norii cei plumburii par a fi puşi pe fugă. Apare şi soarele. Torcalul arata fantastic pe vreme bună!


Nu ne mai săturam de privelişti. Dăm pelerinele şi gecile jos şi ne avântam pe potecă.


Drumul e uşor, există câteva urcări / coborâri care însă nu solicită prea mult picoarele. În faţa noastră Torcalul îşi desfăşoară spectacolul. La fiecare pas aşteptam să vedem ceva nou, spectaculos, unic. Şi Torcalul ne răsplăteşte toate așteptările.

 
Traseul nostru se apropie încet-încet de sfârşit. Am realizat un circuit frumos şi impresionant prin Torcal.


Spaniolii au gândit circuitul în aşa fel încât el să se termine în parcare. Iar de aici..am urcat în maşină şi am plecat spre Ronda, un alt colţişor de vis al Spaniei.

P.S. Mulţumiri lui Nandor şi lui Sandor pentru găzduire, ideea de a veni aici şi companie.