Muntii Grohotiș într-o zi de mai

Data publicării: 14 mai 2008

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Dimineaţă de mai. Vreme bună, prin Braşov bate din ce în ce mai puternic un vânt de vară. Aşadar sun mobilizarea: Gabriela, Manu, Diana, Cipri şi eu vom explora astăzi în premieră Munţii Grohotiş. Ne deplasăm cu maşina la limita judeţelor Braşov şi Prahova, la Bratocea. De prin zona asta de obicei plecăm în Ciucaș, un munte celebru şi aproape de sufletele noastre.

Azi o luăm în sens opus. Pe piatra ce ne spune că urmează județul Prahova scrie cu vopsea roşie: Predeal 9-10 ore. Cam optimist zic eu..dar fie! Marcajul e bandă roşie şi, pe partea de început, e în stare foarte bună. Avem cu noi harta lui Dănuț Călin apărută acum mulţi ani în Revista Munţii Carpaţi.

Înaintăm pe un drum forestier noroios tare care însă ne scoate repede în golul alpin la izvoarele Pârâului Ramura Mică. Privite de sus cele două izvoare bogate par a forma o lungă şi îngustă casacada. Zărim şi stâna din Bobeș, părăsită acum. Aveam să vedem de-a lungul acestei excursii multe astfel de adăposturi pastorale. Drumul continuă pe o curbă de nivel care ocoleşte Babeșul. Marcajul se răreşte aproape de tot. Vedem de aici Tesla dintr-un unghi inedit. Încet-încet ceaţa o învăluie. Se vede bine Piatra Mare dintr-o perspectivă la fel de interesantă, cu abrupturi impresionante şi stânci mari şi albe.

Ne oprim într-o şa, undeva între Babeş şi Bobu Mic. Manu observa undeva mai jos un semn care pare a fi marcajul cu cruce roşie ce ar trebui să ne ducă spre Cheia.


Vremea s-a schimbat. Soarele încă se joacă cu norii aici în Grohotiş ( tot apărea şi dispărea / din calea norilor fugea - vorba celor de la Iris). Zăganul are căciulă de nori şi pare că acolo plouă. Ne uităm din nou pe hartă. Marcajul nu pare a mai continua însă există ceva drumuri clare în sus.

Hotărâm să urcăm Bobu Mic. Urcăm un soi de potecă - drum care taie muntele în serpentine. Ajungînd pe culme, descoperim că nu am ajuns pe Bobu Mic, el e undeva în stînga noastră. Norii se apropie, cerul se întunecă. Urcăm printre brăduţi scunzi şi petece de zăpadă. Pe vârf găsim un fel de floare de metal, prilej numai bun pentru o poză de grup.


Ulterior, am aflat de la domnul Doru Calin Ciobanu că "Floarea" de metal este de fapt o veche bornă de graniţă şi dăinuie de pe vremea imperiului Austro-Ungar.

Ne îndreptăm spre Vf. Grohotiş pe un drum păzit de o mulţime de brânduşe. Aici aveam să disting, pe covoarele de flori de pe marginea drumului, două brânduşe albe, primele pe care le-am văzut vreodată. Vedem Munții Baiului, de era vizibilitate bună am fi văzut Bucegii şi Craiul. A rămas să îi admirăm de aici altă dată.


Ajungem într-o şa unde ne regrupăm, pentru că unii din noi au zăbovit la poze cu brânduşe, alţii la o ţigară. Se aud tunete, norii îs tare plumburii acum. Începem urcuşul însoţiţi de fulgi de nea târzii. Deocamdată fulguie uşor.

Vârful Grohotiş e marcat de un stâlp de ciment înalt cam de 1m. Aici era în plină desfăşurare întâlnirea anuală a..gărgăriţelor! Se pare că aveau o şedinţă tare importantă de se strânseră atâtea şi erau aşa agitate. Ne pozam la 1767m având grijă să nu ne deranjăm ineditele companioane.


Nu stăm mult căci ninsoarea se înteţeşte. S-a deocheat vremea, ar zice Creangă. Până ajungem în şaua de sub vârf zăpada acoperise iarba şi cuminţile brânduşe. Hotărâm să păstrăm drumul pe care am urcat, căci e mai sigur având în vedere că acum ninge viscolit iar vizibilitatea este redusă.

Ninsoarea se opreşte apoi lăsând ceaţa în locul ei. Bîjbîim un pic, dar ajungem cu bine în şaua de sub Babeş la drumul cel ştiut şi marcat şi clar. Şi dacă tot am ajuns cu bine aici, iese soarele şi mai risipeşte ceaţă. Aburi plutesc peste văi şi dau impresia unui dans prinţe munţi.


Ne oprim apoi la cele două izvoare puternice ale Ramurii Mici. Coborâm până la locul de unde apa îşi începe drumul zgomotos. Întotdeauna mi s-a părut atât de relaxant să privesc o apă curgătoare.

Tura se apropie de sfârşit. Am descoperit un munte frumos, uitat de lume, un munte ce pare a se lăsa stăpânit vremelnic doar de oi, ciobani şi câini. Dorinţa mea e să îl revăd într-o zi senină, clară care să permită o explorare mai amănunţită a frumuseţilor de aici.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024