Tot în seria legată de excursia noastră în Muntenegru am avut şi momente în care nu am fost pe munte. În decursul mai multor zile am vizitat şi cele mai importante oraşe şi staţiuni de pe coasta muntenegreană a Adriaticii.

 

Oraşul Bar se mândreşte cu o plajă frumoasă şi lungă. Aceasta e principala atracţie a locului. Noi însă am vizitat oraşul vechi, Stări Bar. De fapt este vorba de o cetate.


Aceasta se afla la câţiva kilometri de oraşul Bar, pe dealul Londsa, lângă Muntele Rumija.


Rămăşiţele superbe ale Oraşului Vechi sunt înconjurate de stânci abrupte. Aici s-au găsit obiecte din ceramică şi metal care au fost datate ca fiind din anul 800 i.H. În secolul al III-lea, românii care au ocupat această zonă au părăsit aşezarea în favoarea unui loc mai întins şi mai aproape de mare.

Oraşul Vechi are o istorie tumultoasă. După ce împăratul bizantin Iustinian a construit un turn fortificat şi după ce oraşul a început să se dezvolte ca un centru activ de pe coasta Marii Adriatice, a fost cucerit de slavi, devenind în acea perioadă un centru politic, economic şi cultural important. Apoi, a urmat bătălia dintre muntenegreni şi turci, când aceştia din urmă au bombardat oraşul în anul 1878, fiind distruse peste 240 de clădiri.


Pe timpul vizitei în Oraşul Vechi Bar veţi putea admira o poartă veche din secolul al XI-lea, care apăra oraşul. Oraşul este păzit de ziduri construite între secolele al XI-lea şi al XII-lea.


Multe monumente din Vechiul Oraş Bar sunt în stil veneţian. Aici sunt două biserici foarte bine conservate, Biserica Sf. Catarina din secolul al XVI-lea şi Biserica Sf. Veneranda din secolul al XV-lea. Tot aici se găseşte şi o Baie Turcească din secolul al XIII-lea, dar şi rămăşiţele Bisericii Sf. Nicolae, care a fost construită în anul 1288 de soţia împăratului sârb Uros.

 

Ulcinj este cel mai sudic oraş al coastei Muntenegrului, cu un potenţial turistic natural, fiind foarte aglomerat între lunile mai şi septembrie. Populaţia oraşului este majoritară albaneză şi, împreună cu Tuzi, Ulcinj este unul dintre cele două mari centre de populaţie albaneză din Muntenegru.


Atmosfera în Ulcinj seamănă foarte mult cu cea de pe litoralul românesc: gălăgie, dughene peste dughene, negustori ambulanţi, anunţuri diverse la portavoce. Noi am petrecut ceva timp lângă Mala Plaza( Plajă mică ). Tot la Ulcinj există şi Velika Plaza( Plaja Mare ) cu o lungime de 12km, cea mai lungă din ţară.


Centrul vechi din Ulcinj se afla pe vârful unui munte ce are vedere spre ţărm şi este o atracţie importantă. Din păcate locul a fost o dezamăgire: cetatea găzduieşte acum multe restaurante şi pensiuni. Nici măcar nu este valorificat ca şi muzeu aşa cum este la Bar.


Dacă bugetul de vacanţă e mai mic ţineţi cont că Ulcinj este cea mai ieftină staţiune muntenegreană.

 

Oraşul Budva este foarte bine poziţionat, cam la mijlocul rivierei muntenegrene, fiind un important centru turistic. Limba rusă pare a fi la ea acasă.


În port şi în larg sunt o mulţime de iahturi semn că staţiunea e vizitată de oameni cu bani.


Oraşul este înconjurat de munţii Lovcen şi Pastrovici, ceea ce face ca în această zonă condiţiile naturale să fie deosebite, peste 200 de zile pe an sunt pline de soare.


Oraşul Vechi, reprezintă emblema oraşului Budva. La început a fost construit pe o insulă, dar cu timpul s-a format o barieră de nisip care a unit ţărmul cu insula. Oraşul a fost recunoscut ca aşezare încă din antichitate, având un stil arhitectural unic. Oraşul Vechi Budva este are mai bine de 2500 de ani, fiind unul dintre cele mai vechi centre urbane din jurul Marii Adriatice.

Zidurile oraşului vechi sunt o mare atracţie pentru turiştii care vin în vacanţă în Budva. Acestea au fost construite în Evul Mediu, perioada în care zona a fost condusă de veneţieni. Când vizitaţi oraşul vechi o să aveţi impresia că intraţi într-un labirint, cu străzi strâmte, pieţe, ziduri şi turnuri din Evul Mediu. Astăzi multe clădiri au fost transformate în galerii de artă, magazine, cafenele, buticuri. În oraşul vechi se află trei biserici: Biserica Sfântul Ioan, Biserica Sfânta Maria din Punta şi Biserica Sfântă Treime.


Stări Grad a suferit două dezastre naturale, sub forma unor cutremure foarte puternice, primul în anul 1667, şi al doilea în anul 1979, însă a fost reconstruit de fiecare dată.

 

Fără îndoială perla litorarului muntenegrean este mica şi cocheta staţiune Sveti Ştefan(Sfântul Ştefan).


Insula Sfântul Ştefan este o insulă naturală, aflată aproape de ţărmul mării, la poalele munţilor Lovcen, într-o zonă de o frumuseţe deosebită, în Muntenegru.

Potrivit legendei locale, în anul 1442, pe insula Sveti Ştefan, a fost zidită mai întâi o fortăreaţă. Întreaga insulă a fost împrejmuită, mai apoi, cu un puternic zid de apărare, astfel încât familiile din localităţile învecinate să se poată refugia pe aceasta, în cazul atacurilor otomanilor şi ale piraţilor.


Aceeaşi legendă mărturiseşte că întemeierea acestei fortăreţe a urmat unui atac asupra unei cohorte otomane, iniţiat de către unul dintre neamurile Pastrovic. Aceştia i-au atacat pe otomani, luând de la ei toate proviziile, avuţiile şi armele; cu acestea s-a ridicat mai apoi fortul de pe insulă. În fortul iniţial existau 12 case, fiecare familie a neamului Pastrovic vieţuind în câte una.


Pe terenul neted dinaintea bisericii închinate Sfântului Ştefan, aflată în centrul insulei, clanul Pastrovic s-a întâlnit vreme îndelungată, spre rezolvarea problemelor locale, de ordin juridic şi politic. Acest obicei a ţinut până în anul 1929, locul fiind numit însă, până astăzi, Locul Dreptăţii.


Pe insula numită "Sveti Ştefan" se află astăzi trei biserici ortodoxe: Biserica Sfântul Ştefan, de la care şi-a primit numele întreaga insulă, este aşezată pe cea mai înaltă culme a insulei. Biserica Sfântul Alexandru Nevski şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, cea mai mică dintre toate, rămăşiţă a unei vechi mănăstiri, se află chiar la intrarea în oraş, în micuţul port al insulei.

 

Datorită localizării acesteia, insula s-a dovedit a fi un adevărat centru comercial şi comunicaţional în vremea familiei Pastrovic. În perioada de glorie a Republicii Veneţiene, insula ocupa o poziţie strategică şi comercială de mare însemnătate, majoritatea schimburilor comerciale având loc în apropiere.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, insula număra până la 100 de locuinţe, trei biserici şi peste 400 de locuitori. Aceasta era capacitatea ei maximă. Aşezarea de pe Insula Sfântul Ştefan şi-a pierdut din importanţă spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când locuitorii acesteia, în mare parte pescari, au început să emigreze.


În vremea războaielor din Balcani, pe insulă abia dacă mai vieţuiau vreo 30 de familii. În anul 1912, pe insula mai vieţuiau abia 150 de locuitori, iar în anul 1954, numărul acestora ajunsese la numai 20.

De-a lungul vremii, insula Sfântul Ştefan a cunoscut o serie de perioade succesive de glorie şi decădere, ajungând astăzi la a fi un puternic centru turistic. Refacerea insulei Sveti Ştefan a început abia în anul 1955, când aceasta a fost complet reparată, renovată şi înnoită, ea ajungând treptat un adevărat "oraș-hotel".

Străzile, pereţii, acoperişurile şi faţadele îşi păstrează până astăzi înfăţişarea de odinioară, în vreme ce interioarele caselor îmbină armonios tradiţionalul cu modernul. Pe insulă se află amenajate două plaje naturale, una în partea dreapta şi alta în partea stângă a insulei, având împreună o lungime de 1.170 de metri.


Din păcate insula nu se poate vizita decât dacă te cheamă Sophia Loren, Marylin Monroe sau Liz Taylor. Astăzi Sveti Ştefan este o insulă - hotel, cu preţuri care încep de la 700 de euro pe noapte.

Noi am dat târcoale insulei mergând pe jos, înotând pe lângă zidurile ei dar şi venind, dinspre mare, cu vaporaşul.