Slovenia: Pokljuka, Parcul National Triglav
Data publicării: 26 iun 2014
Slovenia este faimoasă pentru multe lucruri, unul dintre ele sunt Munţii. În această ţară se organizează multe concursuri de schi de nivel mondial. Cea mai cunoscută staţiune pentru sporturile de iarnă este Planja.
Noi nu am fost la Planja dar, ajutaţi de o doamnă foarte amabilă de la Turist Info ne-am pregătit o tură de două zile pe munte. În primul rând amândoi veneam după o lungă perioadă de pauză şi un pic neîncrezători în propriile forţe. De aceea am zis să nu încercăm să ajungem tumna pe vârful Triglav.
Traseele păreau lungi, cabanele se aflau la altitudine mare, nici nu ştiam dacă toate sunt sunt deschise sau închise. În plus mai există şi spectrul serii care se lasă foarte repede la sfârşitul lui octombire, adică undeva în jurul orei 17.
Despre cabană aici:
http://www.slovenia.info/en/koca-planinski-dom/Blejska-ko%C4%8Da-na-Lipanci-mounta.htm?koca_planinski_dom=27497&lng=2
Si dacă tot suntem la categoria linkuri, înca unul legat cu ceea ce mai poți vedea în Slovenia:
https://www.jenreviews.com/best-things-to-do-in-slovenia/
Mi se pare foarte faina ideea de a include toate cabanele pe site-ul oficial de turism din Slovenia. Poate învăţăm şi noi romanii ceva din asta.
Sunăm la cabană, avem ceva dificultăţi de comunicare dar până la urmă la telefon apare un tip pe nume Misha care ştie engleză şi care ne rezolva cu cazarea. De asemeena ni se explică cum să ajungem cu maşina cât mai aproape.
A doua zi plecăm dis de dimineaţă. Se anunţă o zi şi jumătate de vreme bună. Revenim aproape de Bled de acolo urmăm indicatoarele de Pokljuka. La un moment dat ne intersectam cu un drum ce vine de la Bohinj. Imediat după găsim indicator către cabană.
Intrăm pe un drum forestier, tercem de câteva poieni. La fiecare intersecţie găsim indicatoare. Doar că sunt cumva prescurtate: scrie la Blejska, ba Lipanska, ba Lipanci, ba koca. În lipsa de alte repere urmăm indicatoarele. Pe măsură ce urcăm drumul se strică din ce în ce mai tare.
La un moment dat, cam după 15km de drum forestier, găsim un loc unde sunt parcate multe maşini. Aici parcam şi noi. Plecăm către cabană tot pe un drum forestier însă acesta e înclinat nu e practicabil decât cu maşini de teren.
La cabana se lucrează de zor. Îl găsim pe Misha tăind lemne. Nu ştiu cum se face dar ne recunoaştem din priviri. Misha e un tip foarte înalt, cu păr lung şi blond, foarte comunicativ. Ne arată unde să lăsăm unul din rucsaci şi apoi ne indică şi pe unde este drumul.
Ţinta noastră este vârful Debela pec, de 2014 metri. La început se urcă printr-o pădure de zadă. Treptat vegetaţia scade şi ajunge pe creastă. Peisajul e înălţător, unul dintre cele mai frumoase peisaje văzute de mine vreodată. În faţa noastră se căsca o vale adâncă, numită Prodi. Iar după ea se înalță calcare impresionante ce culminează în Vârful Triglav.
Apropo de asta: Triglavul este singurul Parc Naţional din Slovenia. Triglav înseamnă trei capete. Aşa este şi aspectul vârfului Triglav, un vârf mai înalt ( 2864m ) străjuit de alte două aproape la fel de înalte.
Vizibilitatea e minunată, undeva departe se văd nişte gheţari care cred că sunt în Italia. De aici drumul ține în mare parte creasta. Se ocolesc pe curba de nivel câteva vârfuri iar la final ne aşteaptă o urcare zdravănă până pe Debela Pec.
Pe munte sunt destule grupuri, sportul ăsta pare a fi popular printre localnici. Urcăm şi noi panta şi ne oprim pe vârf. Totul e minunat: nu bate pic de vânt, vizibilitatea e extraordinară, revedem de departe până şi lacul Bled. În stânga avem vârful Brda.
Pe vârf este o cutie metalică în care se afla caietul de vârf. Ne trecem şi noi. Răsfoiesc paginile în căutare de alţi romani care să fi fost pe aici, din păcate nu găsesc pe nimeni. Caietul e interesant: are un cap de tabel şi trebuie să scri ( bănuiesc ) cine eşti, din ce oraş, pe unde ai urcat şi pe unde vrei să cobori, semnătura.
Lângă vârf pe undeva e un fel de ţeavă, ca de cişmea. Mă duc, mă uit, pun mâna şi văd că mă murdăresc. Pun palma şi ce să vezi: pe vârf e un fel de ştampilă. Ulterior am văzut că unii când au ajuns pe vârfuri şi stampilau nişte carnete.
O altă chestie interesantă: prima grijă a fetelor şi femeilor din Slovenia este că atunci când ajung pe un vârf, să schimbe tricoul. Fetele nu au nici un fel de inhibiţii. Ce e şi mai interesant e că unele nici măcar nu poartă sutien. Şi de aceea munţii din Slovenia sunt cei mai faini. :))
Dragi fani ai barurilor de tip Hooters, mergeţi în Slovenia prin munţi şi aveţi numai de câştigat: faceţi mişcare, nu risipiţi banii aiurea şi aveţi peste tot privelişti...de toate felurile.
Îi spun Ramonei:
- Tu, nimic, nimic?
- N-am transpirat, îmi răspunde sec.
Mergem la vale, pe urcare sunt vreo două grupuri. De la distanţă privim entuziasmaţi momentul schimburilor de tricouri.
Revenim în şaua unde ieşisem iniţial. Continuăm traseul pe creastă, către vest. Urcăm şi facem un popas lung pe vârful Brda, unde îmi ştampilez şi cealaltă mână, în lipsa de carnet. De aici parcă vederea e şi mai bună. Intrăm în vorbă cu un tip care ne întreabă de unde suntem. Când află de România îmi pune multe întrebări despre Carpaţi: e adevărat că e multă pădure de brad, e adevărat că se poate campa oriunde?
La rândul meu îl întreb despre Triglav. Tipul îmi vorbeşte cu însufleţire despre munţii din ţara lui. Îi cunoaşte bine şi îmi spune că nu e chiar dificil de urcat vârful cel mai mare. Ba chiar îmi arata şi o potecă şi îmi spune şi arată cum se numesc toate vârfurile mai înalte.
Aşa fac cunoştinţă cu Mali şi Veliki Draski, cu Prisank, Rjavina, Jalovec, Mali Triglav şi multe altele. Tipul ne dă şi o sugestie pentru ziua de mâine:
- Încercati să ajungeţi pe Mali ori pe Veliki Draski. E un pic cam departe, vedeţi că mâine se schimbă ora, daţi ceasul înapoi, aşa că pe la ora 16 se întunecă.
Vîrful Debela Pec văzut de pe Brda
Îi mulţumim şi ne despărţim. Creasta ne coboară tare până într-o altă șa. De aici se poate coborî la cabană. Ce e ciudat e ca pe harta noastră nu apare că s-ar putea continua pe creastă. În teren există însă marcaj. Apreciem că mai avem timp şi îi dăm tot la deal. Nu regretăm deloc. Traseul e mai sălbatic. Începem şi facem glume: noi nu ne-am dorit un traseu că toate traseele, noi ne-am dorit un traseu sălbatic..Prietenii ştiu de ce :)
Ajungem la o porţiune faină cu lanţuri, uşor expusă. Ce e mai rău e că trebuie să coborâm însă nu ne descurajăm. Urmează alt vârf aflat aproape. Asta în linie dreaptă. Poteca însă ne-a dus pe vârf pe un drum ceva mai întortocehat, cu suişuri, coborâşuri şi lanţuri.
Am ajuns pe vârful Lipanski vrh( ce-o fi însemnând asta? ), unde îmbogăţesc colecţia de stampile. Aproape e un stâlp indicator şi doi tineri. Ar cam trebui să coborâm şi nu se prea întrevede pe unde. Ar fi varianta să ne intorcem în şa. Dar ziceam să continuăm şi să întrebăm. Drumul a fost la fel de întortocheat şi de lung pentru o distanţă ce în linie dreaptă însemna maxim 100 de metri: coborât, urcat printre jnepeni, lanţuri. Când ajungem, nici ţipenie de om. Ne aflăm pe vârful Mrezce.
Săgeţile indicatoare nu mă lămuresc. Pe unul din ele scrie Lipanska şi arata o direcţie incertă. No, e timpul să ne folosim instictele de găsit o coborâre pe nemarcate se pare. Ne răspândim la o distanţă de 50 de metri unul de altul şi mergem doar doar om găsi vreun semn. Nimic. Ne întoarcem pe un loc mai înalt examinăm terenul şi harta. Şi mergem după cum ne spune experienţa.
Deşi e weekend la cabana rămâne puţină lume, în total suntem vreo opt. Cabana poate primi 36 de persoane. Ca să dormi aici ai nevoie de 10 euro de persoană.
Seara va fi una frumoasă. Mâncăm ceva tradiţional: pare un fel de tocăniţă cu de toate, extrem de gustoasă. E gătită de către Joze Tomc, proprietarul cabanei. Din păcate nu putem comunica cu el decât prin semne. La masă sunt şi muncitorii care lucrează la renovarea cabanei. Cu toţii urmărim pe un televizor, în direct, un El Clasico în care Barcelona câştiga în faţa lui Real Madrid.
A doua zi ne trezim cum se crapă de ziuă. Astăzi şi în Slovenia se trece la ora de iarnă ceea ce înseamnă o oră de lumină în minus. Plecăm repede către creastă şi o luăm către vest de unde am rămas, adică de pe vârful Mrezce.
Ţinta de azi:
- ce am vrea: vârful Veliko Draski
- ce ar fi realist: vârful Visevnik vrh
- unde am ajuns: vârful Mali Draski
Ajungem repede în creastă, ne mişcăm bine şi intrăm în potecă. Din păcate pierdem repede marcajul dar ne descurcăm şi coborâm pe o văiugă pietroasă.
N-a fost chiar rău mai ales că rătăcirea ne-a adus un bonus: un ciopor de capre negre care a trecut rapid prin faţa noastră.
Până la urma găsim şi marcajul aflat pe o potecă largă ce merge cam pe curba de nivel. Peste puţin timp dăm de o ramificaţie care ne trimite pe un vârf a cărui denumire nu o mai reţin, altinutinea, 1962m, era trecută cu vopsea roşie pe o piatră. Traseul e foarte prost marcat, ne rătăcim de câteva ori dar până la urmă ajungem cu bine. Efortul a fost pe deplin răsplătit. Peisajul e din ăla care îţi taie respiraţia. Există şi apărat de ştampilat pe vârf.
De aici încolo se pare că avem de coborât o diferenţă importantă de nivel dar vestea bună e că marcajul e foarte bun şi nu avem de orbecăit. Coborâm repede şi dăm iarăşi în poteca aceea lată. Mergem drept pe ea până la baza unui munte care în vârf are o cruce. De aici urcăm abrupt pe un grohotiş. Cam după 20 de minute dovedim urcuşul. În faţă ne sunt Vârfurile Visevnik şi Mali Draski. Între ele pare a fi o șa, o custură. Până acolo mai avem de urcat uşor, la prima vedere.
De undeva din stânga vine o altă potecă spre creastă. Întâlnim şi primii turişti. Vremea e în schimbare, apar nori începe să bată foarte tare vântul.
Urcăm ceva mai abrupt către șa. În cele două extremităţi sunt săgeţi indicatoare. Ajungem la prima. Suntem cam dezamagigti. Ca să ajungem pe Veliki Draski ar trebui să coborâm destul de mult într-o căldare şi mai apoi să urcăm tare. De Visevnik, ținta realistă, nu suntem atraşi fiindcă e cumva izolat, în afara crestei.
Pe văi începe să se mişte ceaţa. Hai să mergem să vedem ce scrie şi pe celălalt indicator. Ne deplasăm greu vântul e gata să ne dea jos de câteva ori. Speram să găsim un drum către Veliki Draski fără să fie nevoie să coborâm în căldare, pe undeva pe sus.
La intersecţie, pe săgeata, scrie Triglav 6 ore. Poate dacă aveam mai multă încerdere în forţele proprii l-am fi putut aborda.
Din păcate pe aici era drumul către una din cabane şi mai era ceva de mers. În tot timpul ăsta şi eu şi Ramona ne uităm pofticioşi la Mali Draski şi ne gândeam ce fain ar fi să îl urcăm chiar dacă pare greu şi chiar dacă nu e marcat. Dar nici unul din noi nu zicea nimic.
Până la urmă ne-am prins ce vrem de fapt. Urcuşul pe Mali Draski a fost superb. Diferenţa mare de nivel, căutat prize, vânt puternic. Dar cu grijă şi cu răbdare am reuşit. Peisajul iarăşi excepţional. Sub Mali Draski se cască un hău mare, de câteva sute de metri. Pe partea cealaltă e Triglavul cu vârfurile sale albe şi cu tot ceea ce are el mai frumos. Stăm cam un sfert de oră în vârf şi admirăm în voie. Suntem doar noi şi parcă tot Triglavul e al nostru.
Vîrful Visevnik văzut de pe Mali Draski
Facem observaţii detaliate despre modul în care se ajunge la cele două cabane aflate sub vârful Triglav, situate cam la 2500 de metri altitudine. Cine ştie, poate vreodată ajungem şi pe acolo.
La odihnă pe unul dintre cele mai frumoase vârfuri pe care le-am urcat
Coborârea de pe Mali Draski, a fost mai uşoară decât ne aşteptam. Mergem prudent la ceva distanţă unul de altul ca să nu ne dăm accidental cu pietre în cap.
Ajungem cu bine în şa. Ceața începe să pună rapid stăpânire pe munte. Vârful Visevnik abia se mai vede. Urmează custura şi Mali Draski. Plecăm spre cabană pe acelaşi drum. Vremea e în schimbare şi ceața începe să învăluie vârfurile înalte.
Mergem rapid, mergem pe poteca cea bine bătută până la locul în care am văzut caprele. De aici nu mai urcăm în creastă, pe unde am venit, ci ţinem poteca înainte. Intuiţia ne spune că trebuie să ducă la cabană. Harta pe care o avem conţine mult mai puţine trasee decât sunt în realitate în teren. Spre deosebire de hărţile din România.
Ajungem cu bine la cabană, fără să mai facem poze că nu mai avem la ce. Ne luăm rămas bun de la cabanier şi de la Misha care se minunează când află unde am ajuns. Ne spune ca vârful ăla e chiar periculos de urcat dar şi că satisfacţia e mare.
Plecăm la vale către parcarea din pădure. Pe drumul forestier e destul de multă lume, asta în contradiciție cu numărul mic de oameni întâlniţi azi. Pe la ora 15 suntem la maşină. Parcurgem drumul forestier şi decidem să mai folosim ziua, atât cât mai e lumină, să vedem lacul Bohinj, un lac cu suprafaţă mare, înconjrat de munţi şi păduri. Începe să plouă.
Ca şi concluzie, cele două zile pe munte în Slovenia au meritat cu vârf şi îndesat. Sunt multe trasee de făcut, multe vârfuri de urcat însă ne-am simţi bine şi odată ne-ar place să revenim că urcăm însuşi vârful Triglav.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 2
-
Viorel
27 iun 2014 10:25:57
Fain articol. In fotografia "Virful Debela Pec vazut de pe Brda" este remarcabil cat de buna este vizibilitatea, lipsita de smog-ul pe care il vezi tot timpul pe la noi...
-
adriana
13 ian 2018 20:29:01
Va rog sa-mi spuneti care este traseul cel mai usor spre varful Triglav.