Expoziție și proiecție foto Noua Zeeleanda

Data publicării: 25 aug 2014

Puţine locuri de pe Pamânt rivalizează la capitolul frumuseţe şi diversitate cu Noua Zeelandă, iar un astfel de loc nu avea cum să nu fie o atracţie importantă pentru un fotograf de natură cum este Dan Dinu. Peisajele vulcanice inedite, plajele şi zonele de coastă spectaculoase, fiordurile, gheţarii şi munţii, pădurile impresionante şi o faună aproape în totalitate endemică, fac din Noua Zeelandă o ţară cu un peisaj uimitor, unic în lume.


Expo foto la Braşov Aotearoa Noua Zeelandă

Dan Dinu alături de Librăria Okian şi Centrul Cultural Redută, va invită să vizitaţi prin intermediul imaginilor cele mai emblematice locuri din cele două insule care alcătuiesc Noua Zeelandă, cu ajutorul unei expoziţii de fotografie şi a unei videoproiectii. Împreună cu un grup de pasionaţi de fotografie, Dan Dinu a vizitat această ţară în 2013, în cadrul unei ture foto organizată sub sigla Photolife. Pe lângă imaginile ce alcătuiesc expoziţia, o să puteţi avea ocazia să aflaţi povestea formării insulei şi să vedeţi mult mai multe imagini într-o videoproiectie inedită, ce reuneşte atât fotografii, cât şi filme sau timelapse. La realizarea acestei videoproiectii a contribuit şi Ştefan Hutu, unul dintre fotografii participanţi la tura.


Expoziţia este deschisă între 02-27 septembrie 2014 la Librăria Okian din Braşov (luni – vineri 10.00-18.00 şi sâmbăta 09.00-13.00), aflată pe strada Mureşenilor nr. 1, şi va fi vernisată marţi 02 septembrie de la ora 17.00. Videoproiectia va fi proiectată miercuri 03 septembrie 2014 de la ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, strada Apollonia Hirscher nr. 8.


EXPOZIŢIE – 02-27 septembrie 2014 (Librăria Okian)
VERNISAJ – marţi 02 septembrie ora 17.00
VIDEOPROIECTIE – miercuri 3 septembrie 2014 ora 18.00 (Centrul Cultural Reduta)

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024