O bucată de Retezat

Data publicării: 30 oct 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Când vine vorba despre Retezat mereu cad în visare. Mie îmi place mult acolo şi încerc de fiecare dată când merg să găsesc alte locuri, să merg pe trasee noi. Cum nu mai călcasem prin Retezat de ceva ani, şi cum făcusem mai demult un plan de trasee am aşteptat doar oportunitatea unui weekend cu vreme bună.

Care a venit undeva la începutul lunii august 2014. Împreună cu Dan şi Ramona ne deplasăm către Retezat. Ne facem intrarea în masiv de valea râului Bărbat. Ajungem seara târziu la capătul lungului drum forestier( 23 km parcurşi într-o oră şi jumătate ).

Luăm bagajele în spate şi ne îndreptăm către Refugiul Stâna de Râu. Nu prea ştim pe unde e, pe unde să îl căutăm. Dar din fericire, vrând-nevrând tot dai de el. Refugiul e gol aşa că nu mai punem corturile şi dormim înăuntru. Ceva mai târziu mai vin doi băieţi din Timişoara.


Dimineaţa strângem totul şi mergem la maşină. Vom face un circuit lung cu bagaje uşoare şi vom reveni tot aici, la Stâna de Râu. Timişorenii au fost mai harnici, sunt deja pe traseu de vreo oră şi jumătate.

Trecem râul prin spatele refugiului pe un trunchi de copac prăvălit peste maluri şi urmăm marcajul punct roşu însoţit de momâi. Urcăm prin pădure şi încet-încet câştigăm altitudine. Ne oprim într-un punct de belvedere pentru a admira de la distanţă Cascada Ciomfu. Puţin mai sus, sub poteca noastră se afla o altă cascadă.


Ieşim din pădure, mergem prin golul alpin pe o zonă cu iarbă şi jnepeni. Poteca abia se vede şi ne orientăm foarte bine după momâi.  În partea opusă peisajul e spendid: se vede cam toată partea estică din Creasta Retezatului de la Văcărea şi până la Custura. De asemenea admiram creasta ascuţită ce leagă vârfurile Custura şi Păpuşa.


Facem o scurtă pauză într-o zonă cu apă. Reumplem recipientele şi contiuăm urcarea. Porţile Închise sunt aproape şi ştim că la nivelul următor vom da de Tăul Ţapului. Şi aşa a şi fost. Tăul Ţapului este superb. Iar ceea ce îi dă lui o notă aparte şi îl face unic printre lacurile din Retezat este faptul că într-o parte a sa există o insulă.

Lacul e plin de peşti mici care se sperie grozav şi fug atunci când mă simt aproape. Stau pe nişte pietre şi admir lacul. Totul e minunat. Vremea însă pare că vrea să se strice.

Plecăm la deal în continuare urmând punctul roşu. Ne aşteptam să ne scoată în creastă pe un vâlcel mai larg aflat chiar pe direcţia de urcare. Marcajul cotește însă brusc la dreapta şi ne poartă pe o curbă de nivel. Prilej numai bun de poze.

Urcăm uşor până într-un punct aflat sub o șa. De aici se merge direct în sus preţ de câteva minute. Marcajul cam dispare însă poteca e destul de evidentă. Ajungem în creastă într-o şa. E timpul să descoperim Porţile Închise.

Porţile Închise

În șa remarc următoarea problemă: dacă cineva vine pe creasta şi doreşte să coboare la Tăul Ţapului cu greu ar putea nimeri marcajul. mai ales dacă nu a mai fost pe aici. Nu există nici un stâlp, nici o săgeată trasă pe vreo stâncă, nici o momâie care să îl trimită pe calea cea bună, pe punctul roşu. Dacă am fi făcut circuitul în sens invers cu siguranţă că am fi avut probleme.


Pe partea opusă este marea căldare a Galeşului. Sub noi e o mare de pietre. Deasupra noastră e cer acoperit de nori. Către Munţii Ţarcului e ploaie. Pe noi ne aşteaptă cea mai dificilă parte a traseului. Creasta este foarte ascuţită, hăul e mare în ambele părţi. Sunt câteva pasaje în care nu ai voie să greşeşti.

Altfel locul e superb. Mergem când pe creasta când pe sub ea având grijă la fiecare pas. Urcăm uşor către Vârful Mare. Ne oprim de multe ori pentru poze. La un moment dat poteca trece creasta înspre căldarea Galeşului. Facem un popas că merită să ne uităm un pic la Vîrfurile mari, Peleaga, Păpuşa, Retezat. În locul ăsta e şi semnal la telefon, aşa că profit trimiţând un mesaj lui Cătălin Florescu în care îi comunic starea drumului forestier.

De aici traseul se mai îndulceşte, nu mai sunt pasaje atât de expuse. Urcăm normal, pe o potecă îngustă având tot timpul în dreapta Tăul Ţapului. Ne ajung din urmă cei doi timişoreni. Băieţii ăştia s-au mişcat foarte bine.

Poposim în Şaua de sub Vârful Mare. Mai apar câţiva turişti, stăm un pic de vorbă. Facem o scurtă şedinţă tehnică: vârful Mare nu era în plan. Să îl urcăm? Decidem să mergem până la el, nu de alta dar niciodată nu ne-am aflat aşa de aproape. Chiar dacă asta o să ne coste cel puţin 40 de minute.

În drum spre Vârful Mare


La început urcarea e uşoară, pe bolovani, până la un vârf intermediar. De acolo se urmează o creastă accidentată, asemănătoare cu cea de la porţile închise. Traseul e marcat cu triunghi roşu. Ne deplasăm iarăşi cu atenţie, uneori ne lăsăm către căldarea Galeşului.

Ajungem cu bine pe vârf, la 2463m altitudine. Peisajul e chiar fain şi nu regretăm că am urcat. Se vede o mare parte din masiv, creste, custuri, Porţile Închise, vârfurile cele mai înalte. Stăm vreo zece minute şi mergem înapoi. 

Pe Vârful Mare


Din nefericire se întâmplă un incident; Dan calca strâmb undeva şi totul se lasă cu durere şi entorsă. Din fericire nu e foarte grav, poate călca dar bineînţeles că viteza de deplasare are de suferit.

Din nou Tăul Ţapului

Din Şaua de sub Vârful Mare coborâm către Galeșu. Ţinem tot triunghiul roşu. Coborârea e chinuitoare, abruptă. Se pierd câteva sute de metri diferență de nivel pe distanţă scurtă. Ajungem pe fundul căldării dar nu mai coborâm până la Lacul Galeșu ci mergem peste pietre pe un traseu nemarcat către Valea Rea. Zona o ştiu relativ bine, cu ajutorul teleobiectivului identific şi marcajul cruce roşie care duce în Valea Rea.

Trecem peste marea de pietre. Cerul se întunecă şi începe să tune. Ploaia pare a fi iminentă. Soluţii nu avem, trebuie să ne cam ţinem de plan. Dăm de un pârâiaş. Ne oprim pe malul lui pentru pauză de masă.

În zona e deranj mare, tună, însă pe noi nu ne plouă. Cineva acolo sus ne iubeşte. Ştim noi cine…

Umplem iarăşi sticlele cu apă fiindcă de aici încolo, pe traseul nostru nu vor mai exista surse de apă pe o distanţă destul de mare. Urcăm încet, apăsat către Valea Rea. Ne oprim într-o şa de unde putem admira în voie Tăurile şi Colţii Pelegii.

De aici începem să urcăm din nou către creasta spre Vf. Tapu. Nu ne-am propus să ajungem chiar pe vârf, scopul nostru este şaua de sub el. De acolo urmează să ţinem creasta şi banda roşie până pe Vârful Păpuşa.

Ne mişcăm foarte bine pe această urcare. Se pare că astăzi coborârile ne crează probleme. Ajungem cam în 40 de minute în şa unde facem o binemeritată pauză. Pe partea opusă admiram Tăul Adânc.

Poteca de creastă e iarăşi îngustă. Urcăm uşor şi ne oprim într-o mică șa. În continuare ne aşteaptă o porţiune mai delicată prevăzută cu cablu. Acum câţiva ani locul ăsta mi-a dat rău de furcă pe coborâre. De data asta, pe urcare, lucrurile au fost mult mai simple. De aici se urcă destul de abrupt în serpentine scurte. Vedem şi stâlpul de pe vârf. Ce bine, nu mai e mult!

Vremea s-a îmbunătăţit semnificativ şi de pe vârful Păpuşa( 2508m ) putem vedea multe. Ne atrag atenţia în special creasta Oslei din Munţii Vâlcan, Piatra Mare a Cloșanilor, Piatra Iorgovanului, Culmea Piule - Pleşa, Vârful şi Lacul Peleaga, Vf. Retezat. Se distinge chiar şi Vf. Gugu cel mai înalt din Godeanu.

Vârful Peleaga

Timp de stat prea mult nu e. Urmează o lungă bucată de coborâre, care azi chiar nu a fost punctul nostru forte. De la Păpuşa se merge în jos destul de abrupt. Trebuie să ai genunchi tari şi suspensii bune.

Creasta Custura - Păpuşa

Poteca e tot îngustă însă nu prea ţine linia matematică a crestei. Se coboară în serpentine scurte. Mai sunt şi zone alunecoase cu bolovani, însă nimic din cale afară de periculos.


Coborârea se încheie într-o şa ascuţită, dar foarte spectaculoasă. De aici vom începe să urcăm. La început mai tare, pe câteva stânci. Ocolim vârful Păpuşa Mică( 2370m ) şi ajungem într-o zonă extrem de spectaculoasă: Sub noi sunt nişte pereţi mari de stâncă, se vede şi refugiul Stâna de Râu, încă departe. Ramona şi Dan nu mai au răbdare. Mai urcăm mult? Pe unde trebuie să coborâm oare? Şaua Custurii nu se vede fiindcă ceața începuse să pună stăpânire pe creastă. Din cauza asta nu ne era clar pe unde va fi poteca noastră.

Spre Poiana Pelegii


Aşadar ajungem pe ceaţă în Şaua Custurii. Acolo găsim poteca marcată cu triunghi albastru către Stâna de Râu. Marcajul pare nou, sunt şi destui stâlpi pe traseu, poteca e clară. La început merge în coborâre uşoară pe curba de nivel. După câteva sute de metri ieşim din ceaţă şi putem avea o imagine clară asupra a cât am putut coborî de pe Vf. Păpuşa. Mi se pare enorm, că în linie dreaptă Păpuşa e chiar aproape.

Peleaga şi Păpuşile

De asemenea admiram creasta Custura - Păpuşa, una dintre cele mai frumoase creste ale Retezatului. De aici încolo ne punem pe coborât, dar tot aşa încet şi cu grijă. Suntem puţin îngrijoraţi. Lângă Stâna de Râu e montat un cort mare, cei de acolo au făcut foc. Oare om mai găsi loc în refugiu?

Mergem la vale mereu, ne apropiem din ce în ce mai tare. Dar mai avem de depăşit un ultim obstacol: trebuie să traversăm Cascada Ciomfu, pe la baza ei. Lucru aparent nu foarte uşor. Ramona are un complex la traversarea râurilor după nişte căzături în apă. De data asta decide să nu rişte, se descalţă şi trece prin apă. Dan o urmează, iar apa rece îi face bine umflaturii de la gleznă. Eu aleg traversarea pe pietre: Mă ajută mult şi beţele.

De aici e simplu cam în 10 minute suntem lângă refugiu unde îi reîntâlnim pe cei doi timişoreni. E deja întuneric. Ne povestesc că pe la Tăul Ţapului i-a prins ploaia. Noi am scăpat pentru că, aşa cum vă spuneam, Cineva acolo sus ne iubeşte.

Lângă refugiu nişte localnici din Pui au improvizat un cort: au tăiat ramuri mari de brad peste care au pus folie de plastic. Au în faţa cortului un foc mare. De undeva răsună o muzică, vă las să ghiciţi voi de care..

Tura însă nu s-a terminat trebuie să ne ducem la maşină să ne aducem cele necesare pentru dormit. Mai stăm un pic de poveşti cu timişorenii iar apoi dăm stingerea. Lângă noi petrecerea a continuat până dimineaţa. 



Ziua următoare a fost superbă, soare mult, temperatura ideală. Din păcate a trebuit să anulăm excursia. Glezna lui Dan s-a umflat serios şi el calcă cu greu. Apă rece al râului îl mai ajuta întrucâtva. Eu şi Ramona facem o scurtă incursiune până la cascada Ciomfu. Facem poze şi urcăm pe lângă ea până dăm de o mare de jnepeni care ne blochează înaintarea. Nu ne supărăm prea tare că zona e plină de afine.

Cascada Ciomfu

Revenim la refugiu unde îl găsim pe Dan ceva mai în formă. Luăm bagajele şi plecăm către casă.


Şi la final datele tehnice:

Traseu:
Ziua1:
Stâna de Râu - Tăul Ţapului - Portine închise( marcaj punct roşu ) - Șaua sub Vf. Mare( banda roşie ) - Vf Mare - Şaua Vf. Mare - Căldarea cu Lacul Galesu( triunghi roşu) - Valea Rea ( cruce roşie ) - Vf. Țapu ( nemarcat ) - Vf. Păpuşa ( banda roşie ) - creasta Păpuşa - Custura - Şaua Custurii ( cruce galbenă ) - Stâna de Râu ( triunghi albastru )
Durata: 13 ore

Ziua 2:
Stâna de Râu - Cascada Ciomfu ( triunghi albastru )
Durata: 10 minute până la baza cascadei

Circuitul din prima zi a fost cu siguranţă unul reuşit în ciuda incidentului neplăcut. Practic am parcurs o bună bucată a Retezatului sălbatic, mai puţin cunoscut şi colindat. A fost o excursie de nota 10 pe care mi-ar place să o repet cândva.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023