Dolomiți, episodul 2: Monte Cristallo
Data publicării: 26 nov 2014
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
E prima noastră dimineaţa în Cortina D’Ampezzo. E rece dar cerul e senin şi abia acum vedem mai bine unde am aterizat de fapt. Cortina e o staţiune aşezată într-un loc superb. E străjuită din toate părţile de munţi cu vârfuri ce adesea depăşesc 3000 de metri. Unul dintre ele îl vedem foarte bine fie şi numai ieşind din cort.
Stau cu gura căscată şi mă minunez în ce loc frumos am ajuns. După rezolvarea problemelor administrative specifice dimineţii, studiem hărţile afişate la camping. Acestea sunt din mai multe zone, toate tentante încât nici nu ştii ce să alegi. Ne deplasăm în centrul oraşului cu intenţia clară de a vizita biroul turist info unde ne aprovizionăm cu pliante.
Astăzi vrem să mergem să facem un traseu mai ușurel fiindcă cele două zile de drum încă se simt şi ne-am orientat către un circuit la Cinque Torri. Undeva la un sens giratoriu însă am greşit ieşirea şi ne-am trezit în drum spre pasul Tre Croci. Până ne dăm seama şi având în vedere că nu prea e loc sigur de întors maşina hotărâm să mergem în pas şi să ne găsim de făcut un traseu de acolo.
Zis şi făcut. Sus găsim un telescaun modern, cu locuri acoperite. Dar mai important e că tot aici găsim şi o hartă care ne arată traseele din zonă. Cel mai tare ne face cu ochiul un traseu către Monte Cristallo, mai ales că are punctul terminus la 3000 de metri.
Continuăm pe şosea şi ne lăsăm maşina în Pasul Tre Croci(1809m). De acolo urmăm traseul 203 care urmează să ne ducă la Rifugio Son Forca aflat la 2205m altitudine. Traseul pleacă pe un drum forestier pe care îl scurtcircuitează uneori.
La început mergem prin pădure iar după o jumătate de oră suntem în zona alpină. Peisajul e ceva de vis. Peste tot sunt turnuri înalte, tăcute, creşte zimţate şi ascuţite. Când vezi aşa ceva nu poţi simţi decât bucurie şi recunoştinţa pentru faptul că eşti provilegiat să umbli pe astfel de cărări.
Traversăm un râu şi ne oprim la baza unei pârtii de schi. Stăm tot timpul cu ochii în sus încercând să prindem fiecare amănunt şi să ne bucurăm de fiecare vârf. Poteca marcată părăseşte drumul forestier şi pleacă undeva în dreapta. Deşi urmează o bucată mai abruptă nu pot să nu remarc ingeniozitataea celor care au marcat şi amenajat urcarea. Au făcut-o la modul inteligent cu serpentine bine gândite care să nu te stoarcă de energie. Dar oricum, în Dolomiţi nu rămâi fără energie căci o poţi lua de fiecare dată de la tot ceea ce vezi.
Poposim pe un platou aflat undeva deasupra pârtiei de schi. Reîntâlnim drumul. Nu mai este mult până la Rifugio Son Forca. Mai jos de el e staţia de jos a unei telegondole. Ne apropiem şi rămânem un pic surprinşi: telegondola asta e veche, e fără îndoială un strămoş al telegondolelor moderne de azi.
Dacă te uiţi mai atent vezi cabinele seamănă cu nişte tomberoane. Au forma aproape cilindrică, sunt înguste. În ele încap maxim două persoane care trebuie să stea în picioare. Din acest motiv am numit această instalaţie teletomberon. Şi cum traseul până sus la cabana Guido Lorenzi pare că undeva se opreşte ne hotărâm să folosim această gondolă.
Distracţia a fost maximă: gondola nu încetineşte în momentul în care te urci. Undeva pe caldarâm sunt trasate două cercuri. Te poziţionezi pe unul din ele după care alergi, te prinzi cu mâna de gondola şi sări în ea! Angajatul închide uşa apoi în urma ta. Gondola e micuţă, două persoane cu rucsacei mici încap doar în picioare. În plus cabina are o mişcare de oscilaţie pe orizontală o perioadă, după ce te urci.
Aşadar fiecare stăm pe poziţii, Ramona la primul cerc, eu la al doilea. Urcăm cu bine şi ne lăsăm în unduiala telegondolei. Dan e şi el în spatele nostru. Se urcă abrupt, din ce în ce mai abrupt. Există şi o staţie intermediară iar de acolo nu se mai distinge nici un fel de potecă spre cabană.
Dacă te uitai de jos şi nu erai atent aveai senzaţia că grohotişul e zăpadă veche. În fapt e doar foarte multă piatră amestecată cu pământ pe o pantă mare. Intrăm în ceaţă, apoi ieşim din ea şi coborâm la staţia de sus a telegondolei.
Locul e strâmt, cu două hăuri mari pe ambele părţi ale crestei. Peisajul însă este de vis: creste peste creste, nori, pământ roşiatic, stâncă alburie care îţi dă senzaţia de altă planetă. Nici nu ştii unde să te uiţi şi ce să fotografiezi. Pe lângă staţia de telegondolă sunt nişte scări şi nişte punţi. Mergem mai întâi pe ele. Traseul se opreşte brusc pe buza unei prăpăstii.
În jos se văd o parte din traseul construit de soldaţi în primul război mondial.
În sus se poate urca pe o scară metalică iar de acolo începe traseul de via ferata care te duce mai întâi pe Vf. Cristalino(3008m) iar apoi continuă linia crestei.
Altimetrul lui Dan arată 3001m. De sus, din traseu încep să apară alpinişti.
Revenim lângă telescaun şi urcăm la cabana G. Lorenzi. În exterior e amenajata o mare terasă de unde poţi admira peisajul.
De lângă această terasă porneşte un traseu de via ferată care are drept punct terminus Vf. Cristallo(3221m).
Din păcate, la fel ca şi în multe alte locuri de pe la noi este afişat un anunţ în care eşti informat că nu ai voie să stai la masă decât dacă mănânci de la cabană.
Vremea pare a se strica şi încep să cadă primele picături de ploaie. Pe Vf. Cristalo e un grup mare de alpinişti care începe să coboare pe rocă udă. Ne adăpostim afară, sub acoperişul cabanei şi aşteptăm să treacă ploaia. Ceea ce se şi întâmpla destul de repede. Atmosfera se mai limpezeşte şi putem vedea mai multe de pe terasa cabanei. Ne atrage atenţia zona pe care o bănuim a fi Tre Cime şi unde plănuim să mergem mâine.
Pentru prima dată suntem deasupra curcubeului
Pe lângă asta vedem multe alte creste, vârfuri. Undeva jos ne atrage atenţia un lac cu ape de smarald.
Momentul limpede a fost scurt şi zona e invadată de ceaţă care nu se mai deplasa de acolo. Începe iarăşi ploaia. Hotărâm să coborâm. Mergem la telegondola şi reîncepem distracţia cu urcatul din mers.
Vântul bate destul de tare iar gondola s-a balansat serios o bună bucată din drum. Şi ca să fie meniul complet, în cabina intră apă din tavan. Aşadar, într-o continuă unduire pornim către staţia de bază. La început ceaţa e foarte deasă încât abia vedem gondola următoare.
Coborâm din mers tocmai când ploaia încetează. Peisajul e parcă mai frumos acum, cu vîrfuri şi aburi, cu nori. Plecăm la vale pe acelaşi drum însă facem o deviere către un punct de belevedere aflat pe o stâncă mare şi masivă.
Revenim în traseu însă nu mai urmăm marcajul ci folosim o scurtătură. E vorba de o potecă bine conturată care coboară mai abrupt pe pârtia de schi. Revenim cu bine în Pasul Tre Croci de unde recuperăm maşina.
Până la Cortina D’Ampezzo ne mai prinde un val de ploaie. Ne oprim pentru a vizita centrul cochetei şi celebrei staţiuni italiene.
Cortina e un orăşel încântător aflat în inima Dolomiţilor. În 1944 trebuia să fie gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă, însă acestea au fost anulate din cauza războiului. Până la urmă, abia în 1956 s-au organizat aici competiţiile Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Oraşul are pietonal frumos garnisit cu magazine de munte, restaurante şi hoteluri care mai de care mai dichisite. E adevărat, preţurile te cam descurajează pe tine, ca român. Îţi atrage atenţia turnul bisericii aflat într-o piaţă mai mare considearată a fi centrul aşezării.
Deşi este rece afară, savuăam o îngheţată italiană, un adevărat deliciu. Şi asta e un lucru de pus pe listă neapărat dacă mergeţi în Italia.
Seara ne îndreptăm spre noua noastră casă aflată aproape de Cortina, la Borca di Cadore. Hotelul nostru se află sub un mare perete muntos ce culminează cu Vârful Antelao 3264m.
Aşa am făcut cunoştinţă cu Dolomiţii, nişte munţi uluitor de frumoşi care te fac să îţi doreşti să nu îi părăseşti vreodată.
Traseu:
Passo Tre Croci - Rifugio Son Forca( traseul 203 ) - Cabana G. Lorenzzi( telegondola )
Durata: 6 ore
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
maria obarse
28 nov 2014 01:56:48
Superbe locuri,merita vazute! Explicatiile absolut necesare,dau savoare,precum sarea in bucate,umplind ceea ce altfel doar ai putea cu multa imaginatie,intui... ca este,("tomberoanele",etc.) Va multumim pentru "regalul"oferit si de aceasta data. La mai multe asemenea "expeditii",chiar daca "hotelul"e sub o stanca,iar pe mesele din cabane anunturile ca poti sta jos doar daca consumi produsele lor,sunt lucruri obisnuite pentru noi romanii,cu portofelele mai ...aerisite. Si totusi,ne miscam si noi,ceea ce nu-i chiar o bagatela!!!