Italia: din nou la Venezia

Data publicării: 16 feb 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Venezia este de asemenea un loc ce trebuie văzut dacă ajungi în nordul Italiei. Pentru mine a fost a doua oară. Prima dată am fost în Venezia în 2002 dar nu am apucat să văd prea multe. Atunci am călătorit cu trenul, banii erau foarte puţini. Planul era să văd Venezia între două trenuri însă trenul cu care am ajuns a întârziat îngrozitor de mult aşa că am avut la dispoziţie numai patru ore.

La 12 ani distanţă, posibilităţile s-au îmbunătăţit aşa că am putut face un plan în care am rezervat două zile pentru a vedea Venezia şi insulele din jurul ei.

A căuta o cazare decentă şi cu un raport bun preţ - calitate este ceva destul de dificil. A sta chiar în oraş implică bani mulţi cheltuiţi. Cea mai la îndemână opţiune e să te cazezi în oraşul Mestre, aflat pe continent.

Noi am optat însă pentru sta în localitatea Cavalino, aflată tot pe continent , pe o peninsulă aflată la est de Venezia. Practic aproape tot ce este în estul Veneziei este situat pe o limbă îngustă de pământ plină cu staţiuni. Am stat într-un camping dar nu la cort. Am închiriat o casă pe roţi. Condiţiile au fost bune, am avut bucătărie, baie, două dormitoare şi un living. Totul la 40 de euro pe noapte. În plus lângă camping era un restaurant cu preţuri bune. Marea era la 5 minute de mers pe jos.

Doamna de la recepţie ne-a ajutat cu foarte multe informaţii astfel că am putut lua cele mai bune decizii în cunoștință de cauză.

De la Cavalino am mers cu maşina până la Punta Sabbioni, de unde se poate lua vaporul în diverse direcţii. Noi ne-am luat un bilet care să fie valabil 48 de ore pe orice vapor deţinut de firma ACTV care circulă în Venezia său în insulele din jur. Practic am folosit transportul în comun din zonă, ACTV-ul este echivalentul regiei autonome de transport în comun de la noi.

La Punta Sabbioni există mai multe parcări însă nu toate au acelaşi preţ deşi oferă aceleaşi condiţii. Aşadar e bine ca înainte de a parca să găsiţi cel mai ieftin loc de parcare. Preţurile variază între 4 şi 7 euro pe zi.

Drumul cu vaporul durează cam 45 de minute şi ne lasă aproape de buricul târgului, Piazza San Marco. Ne dăm jos de pe vapor şi purcedem către cel mai aglomerat loc al Veneziei. Deşi e extrasezon, este lume multă şi pestriţă.

 
Trecem mai multe poduri peste canale. Pe unul dintre ele ne oprim pentru a admira Puntea Suspinelor, o trecere între Palatul Dogilor şi închisoare. Se spune că oamenii condamnaţi la moarte suspinau când vedeau pentru ultima oară soarele de pe această Punte a Suspinelor.

Cea mai mare atracţie a Veneziei aş spune că e chiar Venezia însăşi. Ideal ar fi să ai suficient timp să îi străbaţi canalele, labirinturile să vezi măcar câte o părticică din cele 6 cartiere: Castello, San Marco, Dorsoduro, Santa Croce, San Polo şi Canaregio.

Noi am optat pentru un circuit făcut când pe jos când cu vaporaşul care să ne poarte prin locurile interesante. Personal mi-am dorit să bat Venezia la pas, lucru aproape imposibil de făcut într-o zi căci după mai multe ore intervine inevitabil oboseala.

Venezia este totuşi un oraş cu probleme. Se spune că se scufundă în fiecare an, e adevărat, foarte puţin. Poziţia pe care o are este una care o face vulnerabilă în fața inundaţiilor. Combinaţia, mare, apă sărată, aer poluat afectează încet-încet edificiile. Populaţia Veneziei este în scădere. Turiştii sunt mult mai mulţi decât poate suporta oraşul. Practic Venezia este acum victima propriei celebrităţi.

Şi acum e timpul şi pentru puţină istorie:

Venezia e un oraş relativ nou dacă e să îl comparăm cu Roma sau Paris. Fundaţia oraşului a fost pusă în anul 421. Primul conducător, numit doge, a fost ales în anul 726, însă el mai degrabă conducea o confederaţie de aşezări libere decât un simplu oraş.

Mai târziu, prin secolul al X-lea oraşul care se năştea a stabilit legături cu diverse teritorii. Prosperitatea a crescut odată cu dibăcia maritimă a veneţienilor. Fermitatatea guvernului a dus la coeziune politică şi socială. În secolul XIII Venezia stăpânea cam trei sferturi din vechiul Imperiu Roman. Pe uscat, oraşul şi-a înfrânt principalii rivali maritimi, cel mai important fiind Genova. Apoi s-a extins în nord-estul Italiei devenind un imperiu ce a rămas intact până la venirea lui Napoleon.

Începând cu secolul XIV imperiul a decăzut treptat mai ales din cauza turcilor care au absorbit treptat imperiul maritim al Veneţiei. Sfârşitul oraşului independent a venit în 1797 când a intrat sub stăpânirea lui Napoleon. Apoi a trecut sub controlul austriecilor înainte de a se alătura Italiei unite în 1866.

Venezia este separată în două de Grand Ganal, principală arteră maritimă. Pe fiecare mal există câte trei cartiere.

Am început circuitul în Piazza San Marco pe care am regăsit-o la fel de frumoasă precum mi-o aminteam. Parcă ieri am fost aici. Palatul Dogilor e strălucitor iar vremea frumoasă îi sporeşte aceasta aură.

Torre dell Orologio este un turn cu ceas construit în 1499. Pe faţada sa este o inscripţie care spune: Eu număr doar orele fericite.

Campanile este cea mai înaltă construcţie din Venezia, 98m, oferă cea mai frumoasă privelişte asupra Veneţiei. Când a fost construită, în anul 912, avea trei scopuri complet diferite:
- clopotniţă
- punct de observaţie pentru port
- far pentru corăbii

Turnul a fost de nenumărate ori spălat de ploi, corodat de apă sărată şi lovit de fulgere. În 1902 a cedat şi la vremea respectivă toată lumea s-a minunat de faptul că nu a căzut mai repede. Până în 1912 a fost construit un turn identic exact în acelaşi loc, dar cu 600 de tone mai uşor.

Astăzi Campanile este un loc sufocat de turişti care pentru 8 euro au privilegiul de a petrece câteva ore la coadă şi mai apoi pot urca în turn. La fel este şi la Basilica San Marco dar şi la Palatul Dogilor.

Piazza Sana Marco este flancată pe trei laturi de o clădire impresionantă numită Procuraţia, având multe arcade. Pe vremuri a fost sediu pentru birourile administraţiei veneţiene. Acum, o parte a sa adăposteşte Museo Civico Correr.

Basilica San Marco este poate cea mai cunoscută clădire din Venezia. Ea a fost timp de aproape 1000 de ani gazdă pentru moaştele Sf. Marcu. Iniţial, în anul 832, a fost o capelă în interiorul Palatului Dogilor. A fost modificată de patru ori. În 1063 dogele Contarini a pornit construcţia pe care o ştim astăzi, cerând să fie cea mai frumoasă văzută vreodată. Lucrările s-au incehiat în 1094 când basilica a fost sfinţită şi şi declarată biserica oficială a statului veneţian. De atunci lăcaşul a mai fost împodobit cu diverse mozaicuri şi decoraţiuni.

Ca să intri în basilica San Marco e nevoie să stai la două cozi: la prima trebuie să îţi laşi bagajele. La a doua să îţi iei bilete. Când la fiecare coadă sunt câte 200 de inşi lucrurile nu stau deloc încurajator.

Tot în Piazza San Marco, lângă catedrală nu se poate să nu observi Palatul Dogilor sau Palazo Ducale.Timp de aproape 1000 de ani acesta a fost sediul mai multor instituţii:al conducătorului Veneţiei, dogele, al poliţiei secrete, al Curţii de Justitite, al închisorii municipale, al camerelor de tortură.

Palatul Dogilor este coniderat una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din lume. Exteriorul este un amestec de coloane, marmură complicat ornamentată şi motive decorative sub forma unui trifoi cu patru foi.

Primul palat avea forma unei fortăreţe şi data din anul 814. A fost însă distrus de un incendiu în anul 976. Actualul palat a fost construit începând cu 1314, când au început construcţiile pentru Camera inferioară a parlamentului republicii veneţiene. Forma sa actuală datează de la 1550. Chiar şi după acest an existenţa sa a fost serios pusă în pericol de două incendii care au adus construcţia aproape de colaps. O vreme s-a pus în discuţie demolarea ei şi construirea alteia noi. Din fericire propunerea nu a avut succes. S-a optat pentru nişte lucrări de restaurare care au salvat acest monument.

Tetrarhii

Adam si Eva

Justitia

Beția lui Noe

Colţurile palatului sunt împodobite cu statui. Cum vi dinspre Ponte de la Paglia vei vedea “Beţia lui Noe”. Celelalte două îi reprezintă pe Adam şi Eva, iar ultima se numeşte “Judecata lui Solomon”. Dacă ridici privirea vei vedea statuia ce reprezintă Justiţia, în ipostaza binecunoscută cu balanţă, sabia, dar nelegată la ochi.

Pe faţada dinspre San Marco îţi atrag atenţia două coloane roşiatice, diferite la culoare de restul, care sunt albe. Coloanele ar avea această tenta roşiatică pentru că ar fi fost pătate cu sângele criminalilor ce ar fi fost spânzuraţi aici înainte de execuţie.

Toate aceste locuri sunt incredibil de aglomerate, e mult prea multă lume pentru gustul meu. În continuare am ales un itinerar găsit în ghidul Italiei scos de Naţional Geographic. Acesta ne-a purtat de o parte şi de cealaltă a Marelui Canal, în cartierele San Marco şi Dorsoduro.

Scăpăm de atmosfera sufocantă din San Marco şi plecăm pe malul apei urmând direcţia către gară. După câteva sute de metri aglomeraţia dispare că prin farmec şi ne trezim în atmosfera autentică din Venezia: cu străduţe înguste, poduri, canale. Să nu vă închipuiţi că turiştii au dispărut de tot însă pe măsură ce înaintăm atmosfera devine tot mai respirabilă.

Venezia e plină de pieţe şi piaţete. Aproape în fiecare găseşti câte o biserică frumos şi bogat ornamentată. Intrarea în majoritatea dintre ele este liberă. Am văzut multe, atât de multe încât am fost aproape să le pierd şirul.

La un moment dat am ajuns pe un pietonal mai lat numit Calle Larga pe care am urmat-o mai mult timp. Am vizitat bisericile Santa Maria del Giglio şi San Maurizio, aflate în pieţele omonime. Am făcut un popas de o îngheţată în piaţa San Stefano şi bineînţeles că nu am ratat ocazia de a vizita şi biserica San Stefano.

Multe din clădirile Veneziei se află într-o stare avansată de degradare. Aveam să constatăm că şi în Venezia există un turn înclinat, nu numai în Pisa. Acesta apartțne unei biserici şi după câte am văzut, în jurul său există nişte contraforturi care să îl ferească de la colaps.

Piazza San Stefano este şi ea de mari dimensiuni însă e departe de a fi la nivelui lui San Marco. Pe o latură a sa este un canal şi mergem şi noi de-a lungul lui. De asemenea ne atrage atenţia o clădire mare, Palazzo Loredan.

Un pic mai jos găsim biserica Sf. Vidal. Probabil că o să vă înnebunesc cu nume de biserici, pieţe şi palate. Venezia este plină de ele. Ajungem iarăşi lângă Canale Grande şi traversăm Podul Academiei, un pod de lemn de pe care ai una dintre cele mai frumoase privelişti asupra Veneziei.

E plin de tot felul de ambarcaţiuni însă cele mai faimoase dintre acestea sunt gondolele. Unele au în dotare nu numai gondolierul şi şi un tenor care să îţi cânte arii celebre dn opere. Acum se aude un O Sole Mio cântat excelent de un cântăreţ bărbos. Locul acesta este probabil printre cele mai romantice din lume însă şi romantismul are preţul sau format din trei cifre şi încheiat cu simbolul euro.

Odată trecut podul ajungi la Galeria Academiei, practic muzeul de artă al Veneţiei. Un oraş atât de special era evident că de-a lungul timpului a produs, artă, curente artistice, stiluri şi bineînţeles, proprii artişti.

Continuăm plimbarea pe străduţe strinte şi din ce în ce mai puţin umblate. Drumul ne duce lângă o clădire unde vedem un panou interesant: Colecţia Peggy Guggenheim.

Peggy Guggenheim etse o americancă născută în 1898 care mai apoi s-a stabilit în Europa, unde a devenit o figură proeminentă în cercurile artistice şi o rafinată colecţionară de artă avangardistă. Cea mai mare parte din colecţia ei este astăzi expusă aici, în Venezia, la Palazzo Venier dei Leoni.

Ieşim din nou lângă apă şi dăm iarăşi de o zonă ceva mai aglomerată. Ne aflăm în faţa bisericii Santa Maria della Salute. Ne apropiem şi aflăm două vesti: una bună, una rea. Vestea rea: biserica este închisă. Vestea bună: urmează să se deschidă după ora 15. În plus intrarea este liberă. Mergem în continuare pe lângă apă.

Suntem cumva vis-a-vis de cartierul San Marco însă o parte din emblemele Veneziei, Campanille şi Palatul Dogilor se pot vedea peste apă, de la locul numit Punta della Dogana.

Vom ţine de aici mai tot timpul malul apei până la un canal mai mare numit Rio di San Trovaso. După câţiva paşi dăm de un cuplu de ruşi venit cu copilul pentru poze artistice. Sunt însoţiţi de o grămadă de fotografi şi cameramani. Cei doi poartă haine roşii, sunt bine asortaţi unul cu celălalt şi pozează în diverse ipostaze. În jurul lor câţiva gură-cască privesc tot acest spectacol. La final avem şi un moment amuzant: pălăriuţa copilului este suflată de vânt în mare iar tatăl cheamă un cameraman, îi ia geanta de la aparatul foto şi apoi o pescuieşte cu succes.

Ne aflăm pe partea Vezeziei cu vedere la mare. Vis-a vis- se afla o insulă măricică, cu nişte construcţii mari din cărămidă roşie. Este vorba de insula Giudecca.

Ne vedem în continuare de drum, trecem Rio di San Trovaso şi, surpriză, scăpăm definitiv de aglomeraţie şi de turişti. Multe dintre străzi sunt complet goale. Probabil aşa arată atmosferă din Venezia înainte să fie cucerită definitiv de vizitatori. E linişte şi tihnă. Din când în când ajungem în câte o piaţetă unde câţiva oameni stau la taclale pe o terasă.

Intrăm şi în biserica San Trovaso, pe care o găsim interesantă. Lucrurile încep să se cam amestece în capul nostru, clar am văzut prea multe biserici azi. Ne îndreptăm mai apoi către Campo San Barnaba, una din pieţele mari ale cartierului Dorsoduro unde iarăşi facem o pauză prelungită. Bineînţeles că nu ratăm nici biserica San Barnaba.

Urmăm cursul unui canal, numit, cum altfel, Rio di San Barnaba şi facem un circuit care ne duce prin Piaţa Carmini şi Piaţa San Sebastiano. Lângă piaţa Carmini se găseşte Scuola Grande dei Carmini, gazda unor importante fresce realizate de pictorul Tiepolo. La biserică din piaţa San Sebastiano există mai multe picturi realizate ce îi aparţin lui Veronese.

Revenim în Piaţa Barnaba şi începem să căutăm un drum către Grand Canale la o staţie de vaporaş. Lucrul nu a fost tocmai uşor. Prima oară reuşim să ieşim la canal însă staţia era cam la o sută de metri mai la dreapta. Să ajungi acolo pe drumul cel mai scurt s-a dovedit imposibil fiindcă drumul era barat de două canale peste care nu era pod. Aşa că trebuie să intrăm din nou în labirintul cu străduţe înguste şi să căutăm drumul corect.

Cu vaporajul revenim în faţa bisericii Santa Maria del Salute pe care de data asta o găsim deschisă. Ea este foarte impozantă şi unul dintre reperele importante ale Veneziei. Cocoţată chiar la gură Canal Grande, edificiul cu turn înalt ocupa un loc de frunte în peisajul oraşului de peste 350 de ani.

 

Biserica asta are şi ea o poveste foarte interesantă: a fost construită începând cu 1631 pentru a respecta o promisiune: aceea de a construi o biserică în cinstea Fecoarei Maria pentru ajutorul dat în timpul epidemiei de ciumă în care se spune că a murit o treime din populaţia oraşului.

După ce molimă a trecut, s-a făcut un concurs pentru alegerea arhitectului ce urma să construiască biserica. Cerinţa era următoarea: să construiască ceva care să facă impresie bună fără să coste prea mult. Câştigătorul a fost Baldassare Loghena care a mai proiectat şi faţadele altor clădiri celebre din Venezia: Scalzi, Scuola Grande dei Carmini, Că Pesaro sau Că Rezzonico.

Proiectul câştigător a primit numele de Salute care în italiană nu înseamnă Salut, cum ne-am aştepta. În funcţie de context are însemnătatea de sănătate ori salvare.

Interiorul impresionează mai mult prin dimensiuni. Biserica e aproape circulară, nu are nave. E pavată cu multă marmură şi are mai multe altare şi picturi. Cea mai importantă se afla pe altarul principal şi o înfăţişează pe Fecioara Maria alungînd ciuma.

Revnim apoi, tot cu vaporaşul în Piaţa San Marco. Lângă ea există parcări impresionante pentru gondole. Nu se putea să merg la Venezia şi să nu vă spun nimic despre ele. Gondola a devenit şi ea unul dintre simbolurile de primă mână ale Veneţiei.

Gondolelele de astăzi cântăresc în jurul a 700 de kg şi au 280 de piese componente. Sunt construite din opt tipuri de lemn: lămâi, larice, stejar, brad, cireş, nuc, ulm şi mahon. Sunt vopsite toate într-un negru destul de sinistru. Pentru a mai estompa această senzaţie scaunele, pernele şi celelalte decoraţiuni au culori mai vii.

Fiecare gondolă are o vâslă făcută din lemn de fag şi un suport pentru vâsla. Fiecare este făcută pe comandă şi personalizată. Gondolele au dimensiuni standard: 10,87m lungime şi 1,42m lăţime. Una dintre laturi este cu 24cm mai lungă decât cealaltă. Această caracteristică reprezintă una din ultimele îmbunătăţiri aduse acestei ambarcaţiuni şi a fost adusă la mijlocul secolului XIX. Rolul ei este acela de a compensa greutatea gondolierului.

Prima atestare documentară a gondolelor datează de la 1094 când cuvântul a apărut în textul unei legi ce urmărea reglementarea circulaţiei bărcilor în Laguna.

Evoluţia gondolei a fost una lentă. Apa puţin adâncă a lagunei, cu fundul plat şi mlăştinos, impunea construcţia unei bărci cu fundul plat. În secolul XIII gondolele aveau 12 vâsle. În secolul XV gondola şi-a redus dimensiunile dar s-a îmbogăţit cu o cabină. De prin secolul XVI au început să se adauge diverse decoraţiuni şi ornamente preţioase. Atât de multe şi atât de preţioase încât a fost nevoie de o lege care să interzică orice adaos ostentativ.

De atunci gondolele au devenit negre iar decoraţiunile exterioare au fost limitate la trei: o coadă răsucită, o pereche de căi de mare şi ferro, prova cu mulţi dinţi asemănătoare unui pieptene.

Ca să te plimbi cu gondola trebuie să ai ceva bani în buzunare şi să negociezi bine. Preţul se stabileşte pentru barcă( nu pentru număr de persoane ). Limita maximă este 5 pasageri. O plimbare standard durează 50 de minute. Dacă iei cu tine şi cântăreţi bineînţeles că te va costa în plus. Modul tradiţional de a călători cu gondola este în picioare însă pentru turişti e mai sigur să stea jos.

Revenim în Piaţa San Marco şi mai dăm o roată. Din păcate aglomeraţia e tot acolo. Luăm vaporaşul pentru a face un tur complet al Marelui Canal, de la San Marco şi până la autogară. Cu ocazia asta împuşcăm doi iepuri: ne odihnim şi admirăm clădirile şi podurile de pe Canale Grande. O astfel de călătorie este obligatorie pentru orcine vizitează Venezia.

Ajunşi la autogară parcă picam din cer într-o altă lume. E zgomotul specific de oraş, maşini. În zona e amenajată o mare parcare pentru cei care doresc să ajungă la Venezia cu maşina. Poţi lăsa maşina acolo( pentru 24 de euro pe zi ) după care trebuie să apelezi la mijloacele de transport specifice: taxiuri pe apă sau transportul în comun cu vaporetto.

Trecem un pod măricel, numit Ponte de la Constituzione. Pe malul celălalt se afla gara din Venezia, numită Venezia Santa Lucia, o clădire mare cu foarte multe linii. Poţi ajunge în Venezia cu trenul din oraşul învecinat Mestre.

În cealaltă parte a gării se găseşte Ponte delli Scalzi care uneşte cele două maluri ale Marelui Canal.

Stăm puţin în zona gării apoi plecăm spre Casă de Aur sau Ca’D’Oro. Aceasta îşi ia numele de la aurul ai alte materiale preţioase care acopereau pe vremuri faţadă. Palatul a fost construit în formă actuala începând cu anul 1420. Clădirea a fost multă vreme stăpânită de nişte proprietari cam nepăsători şi din această cauză s-a degradat odată cu trecerea timpului. În final a ajuns în proprietatea statului care a renovat-o şi a deschis-o spre vizitare în 1927. Acum găzduieşte Galleria Franchetti, o expoziţie de pictură şi sculptură medievală.

De la Casa de Aur ajungem într-un pietonal mai larg. Ne vom îndrepta spre Ponte Rialto, singurul pod peste Canale Grande pe care încă nu l-am traversat. Ne amestecăm prin mulţime şi ţinem un ochi pe harta şi altul înainte. Semnul cel mai clar că ne aflăm pe drumul cel bun este aglomeraţia. Deja suntem în Rialto, centrul vechi al oraşului. Ne încurcăm de câteva ori însă în final ieşim la apă şi la Podul Rialto.

Magazin de măști

Muzeul de Istorie Naturală

Văzut de pe Marele Canal ai senzaţia că este un pod acoperit. În realitate nu e aşa, e acoperit doar pe laterale unde există mici magazine cu obiecte de mare valoare.

Privelişte de pe Ponte di Rialto

Privelişte de pe Ponte di Rialto

Podul Rialto este un pod de piatră cu mai multe arcade în care acum stau înghesuite o serie de magazine de bijuterii şi suveniruri. Două rampe urca din părţi pentru a se întâlni romantic sub porticul din vârf, unde turiştii au talentul de a se îngrămădi sufocant. Lungimea este de 28.8 metri, înălţimea de 7.32 iar lăţimea de 22.9 metri dar nu dimensiunile impresionează. Farmecul vine din altă parte şi, pentru a-l descoperi, trebuie să priveşti ansamblul la o scară mai largă.

 

Deja se lasă seara, iar dacă tot eşti în Venezia şi tot te-a apucat întunericul este recomandat să faci o plimbare. Până la urmă te afli într-unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Deşi eram obosiţi am făcut-o şi pe asta şi nu ne-a părut rău deloc.

Străzile sunt mult mai libere, unele pustii de-a dreptul. Chiar şi în Piazza San Marco e foarte puţină lume şi abia acum poţi aprecia adevărata ei atmosferă.

Ultima parte a zilei o petrecem pe cheu în drumul către locul de unde ne va lua vaporaşul. Admirăm gondole, iahturi şi chiar vase de dimensiuni mai mari care trec pe lângă Venezia.

A fost o zi pe alocuri epuizantă dar totul a meritat. Prima dată când am ajuns la Venezia am stat patru ore şi m-am considerat super-norocos. Acum ce-aş putea să mai spun? Am avut la dispoziţie o zi întreagă. Şi mai urmează încă una care va fi dedicată vizitării insulelor din jurul Veneziei.

Iar la încheiere încă ceva: să ştiţi că Veneţia este mai aproape decât credeţi. Şi mai mult, există două: Veneţia de Sus şi Veneţia de Jos. Ambele în judeţul Braşov. Acolo încă nu am ajuns.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

• Distribuie pe retelele sociale

Comentarii: 3

• Vlad

  19 feb 2015 03:08:46

  Frumos. Venetia este unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vazut. 2 zile mi se pare foarte putin. Eu am stat 5 zile (4 initia, si ne-am hotarat sa prelungim cu inca o zi sejurul) si pot sa spun ca nu am vazut tot. Nu am intrat in niciun muzeu. Mai tot timpul am batut Ventia la picior si bineinteles o zi a fost rezervata pt Murano, Burano si Torcello. M-as intoarce cu mare drag in Venetia, dar inainte pe lista mea sunt Florenta, Roma si Sicilia.

• Maria Obarse

  19 feb 2015 12:17:00

  Sa te afli la Verona si sa nu mergi sa vezi Venetia,ar fi un adevarat sacrilegiu,chiar daca trebuie sa induri \'hoardele de turisti\" cum le numea E.Cioran.\r\nConstatam ca de voie de nevoie,v-ati \r\nacomodat cu aglomeratia,deh!\"scopul scuza mijloacele\".\r\nTotul a ramas incremenit in Venetia, ca acum o jumatete de secol,cand am vazut-o noi.Poate ceva mai multa lume,chiar daca este extrasezon.\r\nAti facut o alegere minunata,explicatiile super-complete,iar pozele....de nota 20 (Speram ca Ramona nu e invidioasa pe pozar si pe camera lui performanta).\r\nNe-am revazut tineri si am retrait senzatiile de atunci.\r\nInca odata felicitari,va multumim pentru poze,va uram sa ajungeti si voi in situatia rusului care recupera palariuta copilasului sau din apele Venetiei,revenind aici cand veti aprecia voi ca este util.\r\nVa imbratisam si mai asteptam.\r\n

• Bogdan

  20 feb 2015 03:57:47

  Vlad: ai avut timp suficient sa bati Venezia la pas. 5 zile chiar ai ce face si nu trebuie sa mergi neaparat in viteza. La Roma si Florenta am fost si eu in 2002 si te asigur ca merita vazute. Eu unul m-am indragostit de Italia inca de atunci. Iti urez sa reusesti sa mergi peste tot pe unde iti propui.

   

  Maria: Unele lucuri e mai bine sa nu se schimbe chiar asa dintr-o data. Venezia este cu siguranta un loc unic in aceasta lume. Asta chiar daca unele orase isi mai aroga, complet nemeritat, titluri de genul Mica Venezie sau Venezia Nordului. Maria:

Citește și alte articole:

• Munții Perșani, Cetatea Crizbav
• Memorial Misi Szalma
• Bulgaria: mănăstirea Rozhen și Piramidele de la Melnik
• Munții Leaota: traseul spre vîrf prin Valea Bădenilor