O zi de toamna în Muntii Nemira- Bogdan Balaban

O zi de toamna în Muntii Nemira

Data publicării: 19 feb 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Era o zi de începutul lunii octombrie. Vreme călduţă şi soare generos. La invitaţia lui Dan urmează să facem o excursie în Munţii Nemira. Ne-am adunat 4: Ramona, eu, Dan şi Leo. Dan a fost pe post de ghid şi am profitat din plin de asta ca şi de faptul că e posesor de Duster.

Am plecat cu maşina din Braşov în direcţia Târgu Secuiesc - Lemnia. De la Lemnia trecem pe un drum fortestier lung şi stricat rău spre Cantonul Apa Rosie. Fără o maşină cu gardă înaltă şi 16( adică 4x4 ) nu ai ce să cauţi pe acolo.

Drumul a durat neaşteptat de mult. Dar în final am ajuns la canton unde am cerut câteva informaţii. Ne-am întors un pic şi apoi am plecat pe un drum la stânga. Am ţinut drept înainte câţiva kilometri până la o poiană unde era o bifurcaţie. Noi am luat-o la dreapta şi nu a fost bine. Am încercat-o apoi pe cea din stânga, am urcat o serpentină şi ne-am oprit într-un loc în care drumul se înrăutăţea brusc şi urca tare.

Ne-am dat jos din maşină, am trecut pârâul şi imediat am dat de un marcaj cruce roşie care conform hărţii ar trebui să ne urce până pe Vf, Șandru. Am urmat acest marcaj care ne-a scos din pădure într-o zonă cu iarbă înaltă şi uscată. Poteca era relativ clară însă pe porţiunea asta au cam lipsit marcajele.

Urcăm cu spor şi ajungem pe coama uni deal. De aici în sus este iarăşi pădure şi reapar marcajele. Se urcă destul de consistent. La un moment dat din dreapta vine un marcaj punct albastru dar nu e nici o indicaţie în teren unde ar putea duce. Puţin mai sus e construit un refugiu nou din lemn.

Continuăm pe lângă refugiu şi cam după 10 minute ajungem la o intersecţie de trasee. Practic întâlnim traseul de creastă banda albastră. O săgeată ne indică direcţia corectă către vârful Sandru. Pe un alt copac se mai află alte două săgeţi însă ele sunt degradate şi nu se poate distinge mai nimic.

Ne vedem în continuare de drum şi în câteva minute ieşim din pădure într-o zonă cu vegetaţie mai mică. Puţin mai încolo este Vf. Șandru de 1640m, al doilea vârf ca înălţime din aceşti munţi. Priveliştea nu e extraordinară pentru că nu ne ajută prea mult atmosfera.

Pe Vf. Șandru se găseşte un refugiu vechi din tablă. E un loc bun de adăpost la nevoie. Însă acum se poate folosi foarte bine şi refugiul nou din lemn, construit, aşa cum vă spuneam, mai jos.

Facem o pauză mai consistentă să imortalizăm momentul. Doar Dan a mai fost aici, pentru restul este o premieră.

Revenim la intersecţia de trasee şi o luăm pe banda albastră în direcţia Vf. Nemira Mică. Spre nemulţumirea noastră avem de coborât cam multişor. Apoi mergem drept până ajungem la o mare zonă defrişată aflată sub Vf. Nemira Mică( 1627m). Drumul merge pe curba de nivel urcând uşor. Intrăm iarăşi în pădure şi iar începem să coborâm până ajungem într-o poiană mare. Căutăm un loc potrivit în care să mâncăm şi folosim un pietroi mare pe post de masă. E timpul să degustăm din bucatele gătite de Leo care este un bucătar desăvârşit şi autodidact.

După masă facem o mică socoteală. Cu timpul suntem cam la limită însă ar fi răgaz să încercăm să urcăm pe Vf. Nemira Mare( 1649m, cel mai înalt din masiv ). Urcăm voiniceşte cu GPS-ul de la telefon în funcţie. Drumul se pare că ocoleşte vârfurile aşa că părăsim marcajul şi mergem către vârful care nouă ni se pare cel mai înalt şi care este împădurit.

Ajungem pe creasta matematică a muntelui. Pe partea cealaltă este destul de abrupt. Urcăm pe margine ultimii metri până la vârf. Pe o stîncă, în locul cel mai înalt, sunt câţiva brazi. Verific altitudinea, este cea corectă. Mai încolo se mai vede un vârf însă de aici pare că este puţin mai jos. Ulterior, după ce am ajuns acasă şi am căutat poze pe Internet am văzut că acolo era de fapt vârful Nemira Mare.

Întoarcerea o facem pe acelaşi traseu. Ne oprim puţin la refugiul de lemn să vedem ce condiţii oferă. Locul este bine întreţinut şi foarte curat. Coborâm, ţinem mereu marcajul. Trecem de o poieniţă şi mergem, şi mergem şi iară mergem.

Poteca e bine marcată dar ne e din ce în ce mai clar că nu pe aici urcasem. Am bifat o nouă premieră: aceea de a ne rătăci cu marcaj. Totuşi de la marginea pădurii ne putem da seama care este situaţia şi pe unde e mai bine să coborâm.

De fapt marcajul ne dă jos foarte brusc şi ne duce taman unde era bifurcaţia de care vă povesteam la începutul acestui jurnal. Până la maşină mai avem de mers cam 2km în sus dar ne descurcăm bine şi ajungem cu puţin înainte să se întunece.

Munţii Nemira mi-au părut foarte sălbatici la această primă vizită. Deşi marcajele sunt într-o stare relativ bună, potecile sunt puţin umblate. Probabil animalele sălbatice bat cel mai des drumurile din Munţii Nemira.

Iar la final recapitulare:
Traseu: Canton Apa Rosie - Vf. Șandru(cruce roşie) - Sub Vf. Nemira Mică - Vf. Nemira Mică
Marcaje:
Canton Apa Rosie - Vf. Șandru: cruce roşie
sub Vf. Șandru - Sub Vf. Nemira Mică - Vf. Nemira Mică: banda albastră
Durata: 7 ore

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Distribuie pe retelele sociale

Abonare la articole

Comentarii: 4

Al.Constantinescu

02 mar 2015 11:46:05

Vã urmãresc cu plãcere fotoreportajele. Vã mulțumesc și o rugãminte : CONTINUAȚI
Dan Codat

08 mar 2015 17:54:01

Sunt utile aceste documentare turistice, mai ales daca nu ajungem acolo, avem sansa de a vedea muntii prin aceste poze. Cat despre defrisarile care se vad in muntii nostri, durerea e mare. Vai si amar de neamul romanesc, sigur, ca multi romani, sper, in continuare, sa ramana muntii frumosi.
Bogdan

11 mar 2015 07:45:06

Va multumesc pentru aprecieri. Cu siguranta nu ma voi opri, sunt atitea locuri despre care inca nu am avut vreme sa scriu deloc.
Puscarciuc Radu

09 sep 2022 09:39:04

Drumul de la Lemnia spre Cantonul Apa Roșie este acum asfaltat, posibil, cu excepția ultimilor 2,75 km !