Relaxare în Munții Bodoc

Data publicării: 09 mar 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Deşi Munţii Bodoc se afla foarte aproape de noi, de Braşov, nu am reuşit până acum să fac o excursie pe potecile lor. Dar a venit şi ziua asta. Ne strângem un grup mare, 14 persoane, şi suntem gata atac.



Mai întâi trebuie să rezolvăm câteva aspecte organizatorice: lăsăm o maşină în satul Bodoc, la ieşirea din traseu. Cu celelalte maşini mergem până în satul vecin Malnaş. Parcam în centru iar apoi părăsim şoseaua naţională pe Valea Vâlcelul Podului. Deocamdată nu avem marcaj. Imediat ce ieşim din sat o luăm la deal pe versantul din stânga. Urcăm voiniceşte nişte drumuri de pământ până ajungem la o adăpătoare. Atmosfera e frumoasă deşi e cam frig.


Când mergi în grup mare se înfiripă tot felul de poveşti şi de discuţii şi parcă urci mai uşor. La un moment dat dăm de un drum care intră în pădure şi tine apoi curbă de nivel. Acest drum se înfundă şi hotărâm să ieşim în cea mai apropiată creastă.


Decizia a fost bună. Am dat de o poiană faină, foarte mare. Practic am ieşit în gol alpin. Am stat şi am mâncat în jurul unui trunchi de copac aflat în apropiere. După aceea am mers ţintit spre cel mai apropiat vârf din zona unde găsim următoarele:
- borna mică de ciment
- marcaj punct galben
- drum evident

 


Consultam harta şi lucrurile încep să intre de aici pe făgaşul normal. Nu mai avem porţiuni de traseu nemarcat, poteca va fi clară până la final. Drumul de care vă spuneam merge până într-o şa apoi urcă pe lângă pădure. Ne oprim lângă un reper important găsit pe hartă, Piatra Egrici.

În continuare lucrurile sunt destul de..liniştite. Mergem tot pe drum avem marcaj bun. Intrăm într-o pădurice apoi ieşim în creasta principală care este şi ea dotată cu un drum chiar bun. Avem şi un marcaj nou, banda galbenă. Drumul urca uşor către vârful Bodoc. La un moment dat trebuie să îl părăsim şi să intrăm pe potecă. Nu mai e mult dar urcuşul devine ceva mai solicitant.

Pe vârful Bodoc(1169m) avem parte de o surpriză mare. Găsim un grup ajuns acolo cu un jeep. Oamenii se distrează şi fac grătar.

După obişnuitele poze de vârf coborâm câteva minute unde găsim un tăpşan numai bun de făcut siesta. Stăm destul de mult însă e plăcut, bate un soare de toamnă.

Drumul de coborâre ne duce la început tot prin gol alpin până la o intersecţie unde schimbăm iarăşi marcajul. Trecem iarăşi pe punct galben şi ne angajăm în coborâre pe la Poiana Nisipoasă. Diferenţa de nivel este una importantă. Coborârea o facem mereu prin pădure, fără să mai avem vreun loc de belvedere. Marcajul ne scoate lângă Fabrica de Ape Minerale.


De acolo mai avem cam 2km până în satul Bodoc unde era lăsată maşină pentru recuperare. Pe drum ne cam risipim însă ajungem cu toţii la locul de întâlnire. Între timp sosesc şi celelalte maşini lăsate la Malnaş şi tura se încheie chiar înainte de apusul soarelui, cum nici nu se putea mai bine.

Şi la final recapitularea:
Traseu: Malnaş - Piatra Egrici - creasta - Vf. Bodoc - Poiana Nisipoasă - sat Bodoc
Marcaje:
Malnaş - Piatra Egrici - nemarcat
Piatra Egrici - sat Bodoc - punct galben
Durata: 6 ore 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 5

  • Etravel

    11 mar 2015 12:17:44

    Faci foarte multe trasee frumoase si inedite si sunt sigur ca ai un smartphone performant. Pe langa descrierile traseelor cred ca ar fi bine daca ai putea ridica si un track in teren, folosind o aplicatie dedicata pentru smartphone, gen \'My Tracks\' (Android) sau altele. Ar fi foarte folositor pentur cei care dorim sa repetam traseele tale.

  • Eduard Munteanu

    12 mar 2015 05:30:27

    Un munte mic, dar cu locuri frumoase. Merita reeditat tura

  • Bogdan

    13 mar 2015 06:29:23

    Etravel: Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Nu prea fac track-uri pentru ca bateria de la smartphone nu tine mult. Daca as fi avut un GPS dedicat as fi facut. Un clasic spunea asa: cind scoti harta si busola sa stii ca te-ai ratacit rau de tot.. Eu prefer sa merg fara track si GPS pentru a-mi dezvolta simtul orientarii. Doar cind am senzatia ca m-am ratacit apelez la GPS-ul de pe smatphone.

    Edi: Cu siguranta o sa reeeditam tura, sper impreuna. Mai ales ca acum dispunem de informatii precise.

  • maria obarse

    13 mar 2015 09:34:16

    Daca iubesti drumetia si muntele, gasesti "frumosul"si langa tine.Important e sa vrei sa-l descoperi! Fain grup.Felicitari inca odata!

  • Puscarciuc Radu

    28 nov 2016 20:29:00

    Piatra care apare in imagine drept Piatra Egrici este, de fapt, Piatra Predicatorului; adevarata Piatra Egrici se află mai sus, sub varful Henter, spre sud, relativ departe de poteca marcata si cam ascunsa in padure.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024