Baraolt, munții de lîngă noi

Data publicării: 30 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Se întâmplă uneori să cauţi trasee cu un anume profil. Aşa mi s-a întâmplat şi mie când am mers pentru prima dată în munţii Baraolt. Condiţiile sunau aşa: să fie aproape, să fie uşor, să fie un traseu pe care nu am mai fost.

Până la urmă ne-am îndreptat atenţia spre un traseu din Munţii Baraolt. Am fost trei : Ramona, Dan şi cu mine. Cu toţii mai fusesem până la Șugaș- Băi locul de început şi de sfârşit al traseului, însă nici unul din noi nu a mers mai departe.

Aşadar plecăm de dimineaţă cu maşina pe ruta Braşov - Sf. Gheorghe - Șugaș-Băi. Ce este insolit e că pentru a parcurge distanţa Sf. Gheorghe - Sugaş Bai ţi se percepe un fel de taxa de drum în valoare de 3 lei. Partea bună e că omul care încasează banii ştie zona şi ne spune că sunt marcaje şi că ar fi bine să ne echipăm bine ca sigur dăm de zăpadă.

La Șugaș- Băi surpriza e palcută. Dacă ultima oară când am fost părea a fi în paragină, acum clădirile arătau mai bine. Asfaltul era bun. Cu toate astea staţiunea părea pustie.

Pentru început, ne lăsăm maşina într-o parcare aflată lângă cele două pârtii de schi. Nu prea avem idee pe unde să o luăm însă un marcaj discret punct roşu ne ajută să ne decidem. Practic vom urca de-a lungul pârtiei din dreapta.

O bucată mergem chiar pe lângă plasă de protecţie a pârtiei, apoi intrăm în pădure şi ajungem lângă un izvor. De aici nu mai găsim nici un marcaj. Pe harta veche din Munţii Noştri punctul roşu ducea până pe Vf. Gurgău.

În lipsa de marcaj urcăm pe nişte urme de animale, paralel cu pârtia. Când ajungem sus mergem pe pârtie şi o traversăm, Acolo găsim marcajul triunghi albastru pe care îl vom urma de aici încolo. Observasem acest marcaj şi prin staţiune.

În continuare mergem numai prin pădure. Uneori aceasta este atât de deasă încât trebuie să faci muncă de detectiv ca să vezi următorul marcaj. Se urcă doar uşor şi la un moment dat ajungem pe Vf. Gurgău, 1018m, al doilea din Munţii Baraolt. Vârful e împădurit şi poate fi ratat cu brio dacă pe un copac nu ar exista o plăcuţă cu altitudinea. Imortalizam momentul şi mai facem câţiva paşi. Acolo găsim nişte săgeţi.

Textul este în limba maghiară. Apare un macaj punct roşu pe care îl vom urma de aici înainte. Cam după 10 minute ajungem într-o poiană. De undeva din dreapta, probabil de pe la Vâlcele vine un marcaj banda albastră.

Poiana e plină de zăpadă şi pe alocuri de bălți mari. Trebuie mers cu grijă că niciodată nu ştii unde calci şi cât te afunzi.

Cele două marcaje merg în paralel o bucată relativ scurtă. Apoi se despart. Punctul roşu coboară către stânga, spre Vâlcele, conform indicatorului. Banda albastră tine culmea însă la răscruce nu se spune încotro merge.

Noi ţinem banda albastră până ce ajungem în Poiana Benco. De aici începem să urcăm căutând Vf. Havad. Pe harta noastră veche apărea ca Vf. Havad nu este împădurit. În practică am folosit GPS-ul telefonului şi am ajuns într-un punct în care acesta dădea 1019m, altitudinea maximă din acest munte.

Nu ne-am chinuit prea mult să îl căutăm pentru că era clar că nu vom avea vreo belvedere. În pădure apar nişte oameni veniţi după lemne. Au o căruţă trasă de un cal. Ne salutăm şi vorbim un pic.

Revenim în poiana Benco. Aceasta e lungă şi trebuie să urcăm uşor până pe Vf. Dealu Tăiat, punct de belvedere. Din spate ne ajung alţi oameni veniţi la lemne. Intrăm în vorbă cu ei în dorinţa de a afla cum să ajungem înapoi la Sugaş Bai fără să ne întoarcem pe acelaşi drum.

Pe Vf. Dealu Tăiat, conform hărţii, dar şi a ceea ce am găsit în teren este un punct de belvedere. Nu este spectaculos dar e plăcut. După acest vârf se află o pepinieră cu brazi mici. Oamenii aceia ne explicaseră că undeva după pepiniera trebuie să facem dreapta şi dăm de un drum.

Mai mergem o bucată până găsim un copac pe care sunt două marcaje: pe lângă banda albastră apare şi un triunghi albastru care pare să vină de jos, din dreapta.

Aşadar facem în dreapta şi dăm de un drum forestier noroios. Dar marcaj nu găsim. Ţinem drumul forestier. Pe versantul opus vedem şi drumul pe care ar trebui să ajungem, numai că până la el trebuie traversată o vale.

Drumul nostru coteşte însă brusc şi nu merge pe curba de nivel aşa cum ne-am fi aşteptat. După încă o bucată e efectiv invadat de copaci mici şi deşi. Trecem cu greu printre ei, traversam un pârâu şi dăm de o potecă ceva mai clară ce merge în jos.

Acolo găsim un alt pârâu, cu volum mai mare de apă dar şi cu maluri abrupte şi alunecoase. Studiem un pic zona şi identificăm locul cel mai bun unde trebuie să traversăm apa. Scăpăm cu toţii uscaţi şi curaţi. De aici urcăm uşor prin pădure până ajungem la drumul forestier către Șugaş Băi.

Coborâm fără să ne grăbim până într-un loc unde vara funcţionează o stână. În apropierea ei se găseşte şi un lac. Locul e tare noroios de nici nu ştim pe unde să mai păşim. Mergem mereu la vale ţinând firul văii.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

• Distribuie pe retelele sociale

Citește și alte articole:

• Biserica fortificată de la Apold
• Cheile Gîrliștei
• Tură foto prin preajma Pietrei Craiului
• Polonia: Munții Tatra, vîrful Giewont
• Întilnire cu Administrația Parcului Național Piatra Craiului