Remember 2007: o incursiune la Koln

Data publicării: 27 dec 2008

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Îmi pare bine că mergem puţin prin Germania, chiar dacă teoretic m-am mai aflat pe pământ nemţesc. Atunci însă am fost în tranzit, în drum spre Paris. Se întâmpla demult, în 2002.

- Băgăm mâine un Koln? mă întreabă Tato într-o seară.
- Facem! Îi răspund hotărât.

Plecăm din Tilburg dimineaţa. Tato e foarte nerăbdător să treacă graniţa, că în Germania nu e limită de viteză pe autostradă. Aşa că putem rula cu viteze ce trec de 180km/h. Ajungem în aglomerata zonă a Kolnului şi găsim cu dificultate un loc de parcare. Nemţii au o grămadă de parcări etajate pe multe-multe nivele.

În stradă e o mare de oameni ce se plimbă pe lungul pietonalului. Trebuie să mergem grupat pentru că există riscul real de a ne pierde. Masa de oameni înaintează cam încet însă ajugem cu toţii în fața impunătorului dom din Koln, un edificiu de dimensiuni gigantice. Construcţia sa a început în anul 1248 fiind finalizată abia în 1880. Încheierea lucrărilor a fost celebrată în Germania ca un eveniment naţional. Dimensiunile sale spun totul: 144 m lungime, 86 lăţime şi o înălţime a turnurilor principale de 157 m. În momentul finalizării șantierului Domul din Koln era cea mai înaltă clădire din lume.


Intrăm şi hotărâm să urcăm în turn. Ne aşteaptă un drum pe o scară în spirală aglomerată şi care se îngustează pe măsură ce câştigăm înălţime. Pereţii acestui coridor sunt plini de mâzgăleli cu marker, pix sau ce au mai avut vandalii la îndemână( e plin de expresii de genul Gică + Lenuța egal love ).


Facem un prim popas în zona clopotelor. Ne treagem puţin sufletul şi ne continuăm ascensiunea până într-o încăpere largă.


De aici urcuşul continuă pe scări metalice obişnuite care mai apoi devin spirale. La capătul acestor scări atingem punctul maxim al domului. Până la vârful ţuguiat al turnului mai avem 15 metri.


Priveliştea îţi tăia răsuflarea: de la fluviul ce curge leneş pe sub poduri, clădiri înalte cu arhitectură modernă, turnuri ale vechilor biserici şi până la ubreluțele roşii din piaţa domului care de aici par foarte mici.

După ce vizităm interiorul ieşim să studiem domul pe exterior. Şi avem ce vedea: nenumărate dantelării, statui şi solidele arcade gotice. Chiar lângă dom se afla gara din Koln. Ce îmi place ideea asta de a amplasa gara chiar în centrul oraşului! Trenurile colorate stăteau cuminţi în staţie. Oare cum se spune în germană tren de mare viteză?


Traversăm podul feroviar cu scopul de a admira domul de pe malul opus.


De aici pare şi mai măreţ. Mergem pe lângă apă înfruntând vântul ce ne bate din faţă. Dar merită. Traversăm râul înapoi de data asta pe un pod rutier. Pe sub noi trece un cargo plin de containere colorate.



Ne îndreptam spre biserica Sf. Martin. Pînă la terminarea construcţiei Domului, biserica mănăstirii benedictine Gross St. Martin domina silueta oraşului. Semnificaţia religiei în istoria Koln-ului reiese şi din stema oraşului: cele trei coroane ale Sfinţilor Regi Magi şi 11 lacrimi ale Sfintei Ursula şi ale însoţitoarelor sale, care - conform tradiţiei - au suferit martiriul la Koln.


În drum întâlnim un restaurant al cărui nume îmi aminteşte de casă: La Marian( care este! ).


Se lasă seara şi revenim la pietonal. Ne mai uităm prin magazine şi bîjbîim puţin până dăm de blocul în care ne aşteaptă maşina. După câteva ore revenim în Olanda. Avea să fie ultima mea seară pe acest tărâm. Încheiem seara în compania muzicii româneşti şi a paharelor de capirinha, whisky, bere şi ce mai era prin casă.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023