Lituania, episodul 1: Kaunas,Rumskises, Trakai
Data publicării: 21 aug 2015
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Vara aceasta ne-a adus oportunitatea de a vizita cele trei ţări baltice. Decizia de a merge acolo a fost destul de greu de luat în condiţiile în care distanţa de parcurs cu maşina este relativ mare. Cu toate astea ne-am luat inima în dinţi şi am zis că trebuie să o facem şi pe asta.
Am plecat din Braşov într-o zi de vineri pe la ora 14. În jurul orelor 22:00 am poposit la un loc de cazare din Tokaj, Ungaria, într-o regiune cunoscută pentru vinul sau de calitate. Am dormit pe malul Tisei într-un bungalow. Condiţiile au fost modeste, dar satisfăcătoare pentru ceea ce aveam noi nevoie, adică un pat şi un acoperiş.
Ziua următoare dăm repede deşteptarea. Ne aşteaptă un drum lung de aproape 1000 de km până la Kaunas, în Lituania, care aveam să îl facem în cea mai mare parte pe şosele obişnuite, nu pe autostrăzi.
Plecăm de la Tokaj şi nici nu ne dăm bine seama când ajungem în Slovacia. Acolo ne chinuie un drum naţional cu foarte multe lucrări, praf şi semafoare. Pentru noi nu a meritat să luăm vinieta fiindcă aveam de mers doar în jur de 150 de km prin această ţară. Iar vinieta cea mai ieftină costă 10 euro şi e valabilă 10 zile. Aceasta este necesară doar dacă mergeţi pe autostradă.
Ne-am deplasat încet şi am răsuflat uşurat când am intrat în Polonia. Dar nu pentru multă vreme. Şi acolo am găsit drumuri destul de proaste, foarte multe lucrări, semafoare, camere aproape în fiecare localitate. Ce e bine cu camerele astea la polonezi e că sunt foarte vizibile şi colorate într-un galben strident. În Polonia nu există sitemul cu viniete, doar mersul pe anumite autostrăzi se plăteşte.
Am mers pe ruta Krosno, Rzeszow, Lublin în ritm de melc. După 8 ore de condus, undeva după oraşul Lublin am făcut prima pauză. Viteza medie de deplasare a fost cam de 50km pe oră. Doar în jurul oraşelor mai mari erau porţiuni de drum cu câte două benzi pe sens.
Eram cam pe la jumătatea drumului şi mă gândeam îngrozit că mai este încă foarte mult de condus, eram obosit şi uşor frustrat de mersul ăsta lent printr-o ţară aşa de mare. Totuşi, după Lublin localităţile prin care trecea şoseaua s-au mai împuţinat, la fel şi maşinile şi lucrările aşa că în sfârşit am putut merge în ritm normal.
Am mai oprit în oraşul Bialystok unde am făcut plinul. Preţul motorinei era foarte bun. Cu ocazia asta am constatat ca leul şi zlotul sunt cam pe la aceeaşi paritate.
De la Bialystok cam circulat şi mai bine. Am fost tot timpul atenţi la indicatoare. Nu de alta dar GPS-ul ţinea morţiş să mă ducă la destinaţie prin Belarus.
Ţinem însă drumul către Augustow şi apoi avem parte de o porţiune de autostradă. Care e tot ca la noi: începe nicăieri şi duce niciunde şi are cam 25 de km. Să fie primit!
Tranzităm apoi oraşul de graniţă Suwalki, care arată foarte bine de altfel. După încă câteva localităţi gata, am terminat cu Polonia, e timpul să facem cunoştinţă cu Lituania.
Apropo de ţările baltice, ştiu că mulţi le confunda însă există un mijloc practic de a le reţine corect. Dacă le priveşti pe harta de la nord la sud, adică de sus în jos acestea sunt aranjate în ordine alfabetică: prima, cea mai din nord este Estonia, urmează Letonia, şi, la sud, Lituania.
Condiţiile de trafic se schimbă, la fel şi preţul motorinei care este mai bun la ca la polonezi, în jur de 1,15 - 1,18 euro pentru un litru. Drumul principal are cam o bandă şi jumătate pe sens. Am observat că şoferii care simt că vor fi depăşiţi se retrag cât permite drumul în dreapta facilitând trecerea celui din spate. Nu este nevoie de vinieta decât pentru transportatori.
De asemenea se conduce mai cu viteză, fără agresivitate totuşi. Apar indicatoare către enclava rusă Kaliningrad, un teritoriu cam cât o treime de ţară baltică aflat sub dominaţia rusă care are astfel ieşire la Marea Baltică. Din câte am înţeles pe vremea fostei URSS acolo exista o bază a submarinelor sovietice.
Noi ne vedem de drum care acum mi se pare foarte scurt iar în jurulul orei 21:30 ne cazăm în oraşul Kaunas, al doilea că mărime din Lituania.
Locul de cazare este foarte bine situat, chiar în centru, oferă o cameră dublă, bucătărie, băi şi duşuri la comun. Totul însă este foarte curat.
După un drum aşa lung bineînţeles că un somn este tot ceea ce îţi poţi dori. Aşadar nu ne fixăm nici o oră de trezire asta deşi, la prima vedere programul pare încărcat.
Statistica acestei zile infernale arată aşa:
Traseu: Tokaj - Trebisov - Krosno - Rzeszow - Lublin - Byalistok - Suwalki - Kaunas
Distanţa: 980km
Timp de parcurgere: 13 ore şi jumătate
A doua zi Kaunasul ne întâmpină cu o vreme închisă şi mohorâtă. Nu plouă dar momentul pare iminent.
Cu toată oboseala acumulată, ne trezim relativ repede şi puţin după ora 9:00 plecăm să vedem oraşul. Kaunas este un oraş de 300 000 de locuitori, un puternic centru economic şi cultural. După primul război mondial a fost capitală a Lituaniei într-o perioadă în care actuala capitală, Vilnius, a fost stăpânită de polonezi.
Oraşul ne afla la confluenta a două mari râuri, Nemuras şi Neris. Tot aici se afla cel mai mare rezervor de apă din Lituania.
Primul monument pe care îl vedem este Biserica Sf. Arhanghel Mihail, o construcţie impresionantă aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Pe cât de spectaculoasă este în exterior pe atât de săracă este la interior. Este foarte simplă, fără picturi, doar câteva statui.
De la treptele catedralei pleacă cel mai faimos pietonal din întreaga Lituanie: bulevardul Laisves sau Bulevardul Libertăţii. Unii o aseamănă cu celebrul bulevard parizian Champs Elysees. Dacă mă întrebaţi pe mine acesta este o copie în miniatură: pe centru este o alee strâmtă străjuită de copaci de acelaşi fel şi aproximativ aceeaşi înălţime. Pe laterale sunt două drumuri mai late care sunt folosite exclusiv de pietoni. Clădirile sunt şi ele deosebite unele adăpostind diverse instituţii. Laisves are o lungime de 1,6 km.
O plimbare pe Laisves este obligatorie dacă ajungi în Kaunas. Totuşi noi nu o să o luăm la la un capăt la celălalt decât la întoarcere. Mergem o vreme pe ea dar undeva cotim la dreapta în ideea de a vedea funicularul.
Pe deal prima caldire ce ne atrage atenţia e o biserică numită a Învierii lui Hristos cu un aer aşa..mai sovietic. Arata hidos pe exterior. Biserica a fost începută în 1932. După 1940, când Lituania a fost anexată de sovietici biserica neterminată, având un turn de 63 de m a fost confiscata de comunişti. În 1952 a fost încorporată în staţia de radio Banga înfiinţându-se în interiorul său un studio.
De pe lângă ea este o panoramă asupra oraşului. Cartierul de sus e destul de ciudat şi mizer. Coborârea în oraşul de jos o facem în stil de montaniarzi experimentaţi: adică pe nemarcate.
Găsim noi pe undeva o potecă, ce-i drept cam abruptă care ne scoate unde avem nevoie să mergem în continuare, adică la Muzeul Diavolului.
Nici treaba asta nu trebuie ratată în Kaunas. Şi acum hai să vă spun despre ce e vorba: pictorul lituanian cu nume aproape imposibil de reţinut şi pronunţat pentru neantrenaţi, Antanas Zmuidzinavicius, s-a apucat să colecţioneze obiecte înfăţişând diavoli. Casa lui adăposteşte astăzi acest Muzeu al Diavolului.
O trecere prin această colecţie îţi dă posibilitatea să vezi cum îşi închipuie oamenii că arată diavolul şi cu ce îl asociază.
Diavolii prezenţi aici sunt de multe ori foarte diferiţi. Cea răspândită înfăţişare este cea a capului de ţap. Coarnele sunt oareşcum obligatorii dar există şi reprezentări în care diavolii nu au coarne.
Diavolii prezenţi aici sunt de obicei însoţiti de personaje umane. Ideea este că diavolul să fie asociat cu tot felul de păcate şi de patimi. Aşadar o să vedeţi diavoli petrecăreţi, diavoli care beau vodcă cot la cot cu oamenii, diavoli ce cântă cu muzicanţii, diavoli ce oferă bani, diavoli ce dansează cu femei. Sper că am oferit un spectru cât mai larg al peisajului.
De asemenea Hitler şi Stalin sunt reprezentați că diavoli alergându-se pe harta Lituaniei. Pe ţarina pe care ei calcă e plin de cranii.
Colecţia a devenit faimoasă şi în timp s-a îmbogăţit cu alţi diavoli, hai să le zicem străini. Sculpturi pe această temă au fost aduse din cele două Americi şi din Asia. Diavolii ăştia străini diferă foarte tare de cei autohtoni. De regulă sunt mai viu coloraţi.
La final facem o vizită şi într-o parte a clădirii care îi este dedicată pictorului colecţionar de diavoli.
Revenim apoi pe frumosul Bulevard Laisves şi continuăm plimbarea. Ne atrage imediat atenţia o statuie ce îl reprezintă pe Vytautas cel Mare, considerat creatorul puterii lituaniene. La picioarele sale stau patru soldaţi înfrânţi: un rus, un polonez, un tătar şi un cruciat german ce mânuieşte o sabie ruptă. O placă de bronz înfăţişează o hartă a lituaniei medievale întinzându-se de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
Continuăm plimbarea pe Laiseves până la capătul străzii. Aceasta se continuă tot cu un pietonal numit Vilniaus. După câteva sute de metri intrăm într-un mic parc. Pe o latură a să se găseşte Prezidentura, reşedinţa preşedintelui lituaniain în perioada interbelică. Clădirea a fost renovată şi consolidată şi este locul în care stă preşedintele ţării atunci când se află la Kaunas.
Revenim pe strada Vilniaus, trecem un pasaj subteran ce evită o stradă mai aglomerată şi ne oprim lângă o construcţie masivă: Basilica Sfinţilor Petru şi Pavel, care are un turn pe colţ înalt de 42m.
Prima biserică a fost construită aici în secolul XV, dar a fost mai apoi modificată. A aparţinut călugărilor augustini până la 1895 când a devenit catedrală. A fost ridicată la rangul de bazilică în 1921.
Pietonalul ne poartă apoi către principala piaţă din oraş, Piaţa Primăriei. În mijlocul ei se afla o clădire masivă cu un turn care am crezut iniţial că este o biserică însă abia apoi ne-am prins că de fapt aia era chiar primăria. În spatele ei se desfăşura un târg de vechituri în care oamenii îşi vindeau lucruri de care nu mai aveau nevoie.
Primăria mai este cunoscută şi după denumirea de Lebăda Albă datorită eleganţei sale şi a turnului înalt de 53 de m. Clădirea a fost începută în 1542, suferind pe parcurs o serie de modificări. Turnul a fost construit la sfârşitul secolului XVI.
Pivniţa turnului a servit drept închisoare şi depozit. Parterul era rezervat comercianţilor şi gărzilor închisorii, iar primul etaj adăpostea biroul magistratului, trezoreria şi arhivele oraşului.
O parte a clădirii a fost distrusă în timpul războiului ruso-suedez( 1660 ). A fost reconstruită iar după 1771 a fost sediul guvernului local. În 1824, sub regimul ţarist clădirea a fost transformată în biserica ortodoxă, apoi a devenit mai târziu depozit al artileriei. A fost şi reşedinţa provizorie a țarului dar şi teatru.
Regimul sovietic a utilizat-o în anii 1950 ca departament de inginerie în cadrul Politehnicii din Kaunas.
După 1970 clădirea este Palat Nupţial, echivalentul Stării Civile de la noi.
Piaţa are de jur împrejur tot felul de clădiri majoritatea fiind în trecut folosite de negustori. De asemenea ne atrage atenţia o clădire masivă, albă cu două turnuri. Este biserica iezuită Sf. Francisc Xavier. Ea datează din secolul XVII. Ca şi celelalte biserici din oraş a aavut o istorie agitată fiind pe rând mănăstire, spital, sediu al episcopiei, scoala de băieţi, biserica ortodoxă, școală vocaţională. A fost victima a numeroase incendii.
O luăm apoi pe lângă sediul seminarului teologic şi ajungem pe malul râului Neris. Aici se afla Castelul din Kaunas. Denumirea asta de castel e mai degrabă o glumă. De fapt e vorba de nişte fortificaţii din cărămidă roşie şi un turn. De fapt aici e locul unde a fost primul castel de piatră din Lituania. Prima menţiune a sa datează din secolul XIII. Castelul a fost afectat fie de războaie fie de inundaţii. Turnurile şi zidurile s-au prăbuşit rând pe rând iar ceea ce a rămas astăzi este doar o mică parte din ceea ce însemna odată castelul din Kaunas.
Mergem pe malul râului Nemunas până la Biserică Vytautas, o frumoasă construcţie din cărămidă roşie unde acum tocmai se oficiase un botez. Biserica a fiost construită în secolul XV pentru călugării franciscani.
Revenim în zona pietonală şi facem cale întoarsă pe Vilniaus şi Laisves până la Biserica Sf. Mihail. De aici mergem la locul de cazare, luăm maşina şi părăsim Kaunasul. Mergem vreo 20 de km pe autostradă şi ieşim la Rumsiskes, locul principalului muzeu în aer liber din Lituania. Cele 176ha de teren constituie un excelent loc de relaxare. În acest spaţiu, este amenajat un muzeu al satului lituanian.
Casele, obiectele de dinăuntru, anexele seamănă izbitor cu ceea ce avem noi în România. Ce m-a şocat însă a fost mărimea lor. Contra cost te poţi plimba cu trăsura pe aleile lungi ale acestui parc.
Casele sunt dispuse după o anume schema. Conturul parcului încearcă să imite harta Lituaniei împărţită în regiuni. În fiecare regiune se afla câteva gospodării specifice cu case, anexe, mori. Există chiar şi un loc ce prezintă o localitate mai înstărită unde se afla o piaţă mare şi o biserică, o farmacie, un han.
Într-un loc ascuns al muzeului găsim şi un mic memorial dedicat victimelor naziştilor şi sovieticilor. Există un vagon asemănător cu cele în care lituanienii au fost deportaţi în Siberia dar şi o iurtă, adăpost pe care deportaţii l-au construit încercând să supravieţuiască. Este pentru prima dată când văd aşa ceva.
Finalul vizitei în acest Muzeu al Satului este excepţional: pe alei apare o căruţă plină cu fete îmbrăcate în portul tradiţional. Costumele sunt foarte vesele şi colorate. Fetele la fel.
Ca să ieşim din acest parc imens a fost nevoie să apelez la GPS și vă spun asta ca să realizați cât de mare este de fapt şi câte drumuri, alei şi poteci exista în el.
Revenim pe autostradă şi ieşim către localitatea Trakai, un sat stațiune înconjurat de 5 lacuri. Acolo, pe o insulă se înalță falnic un castel înalt. În jurul său oamenii nevighează cu mici ambarcaţiuni ori se dau cu barca.
Trakai a fost capitală a Marelui Ducat al Lituaniei până în 1323 când Marele Duce Gediminas a mutat capitala în oraşul Vilnius. Fortificaţiile cu cinci etaje din cărămidă roşie au fost construite de Vytautas. DIn 1952 au avut loc ample lucrări de consolidare şi reconstrucţie.
În secolul XIV Marele Duce Vytautas şi-a invitat gărzile de tătari din Crimeea în Trakai, acestea întemeind localitatea din jurul castelului. Discipolii acestora se numeau karaiți, un grup de etnici turci ce practicau iudaismul. Acum mai există cam 200 de karaiți iar aceştia constituie cea mai restrânsă comunitate etnică din Lituania. La Trakai există şi un muzeul dedicat acestei populaţii unde sunt expuse costume tradiţionale, bijuterii, arme şi fotografii.
Seara ne prinde în capitala Vinius unde găsisem o cazare faină. Am închiriat un apartament foarte aproape de Poarta Zorilor, una din intrările în oraşul vechi, singura poartă ce a supravieţuit timpului. Despre cum a fost la Vilnius, în episodul viitor.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole