Lituania, episodul 2: Vilnius, Dealul Crucilor, Rezervatia de Elani
Data publicării: 02 sep 2015
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Dimineaţa ne facem intrarea în oraş prin această Poartă a Zorilor. Nici nu intrăm bine că ne şi oprim. De undeva de sus se aud cântece bisericeşti. Facem câţiva paşi şi dezlegăm misterul: un preot oficiază o slujbă în faţa unei icoane. Nu vedem prea bine despre ce e vorba aşa că investigăm.
Locul este acum foarte vizitat de credincioşii catolici. O placă mică marchează momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea care a venit şi el să se roage la această icoană.
Nu mergem acum să vedem aceasta icoană o vom face la întoarcere. Până una alta intrăm în Mănăstirea Sf. Tereza.
Puţin mai jos se ajunge într-o curte care nu ştiu de ce mă duce cu gândul la Biserica Sf. Nicolae din Braşov. Se urcă uşor şi se ajunge la singura mănăstire ortodoxă care a funcţionat şi în timpul erei sovietice, Biserica Sfântului Duh. A fost construită în secolul XVII spre a deservi comunitatea rusă.
Ce ar mai fi de menţionat:
În faţa altarului se află rămăşiţele bine conservate ale Sfinţilor Anton, Ivan şi Eustachie, ce au fost martirizaţi în 1347 pentru credinţa lor. De obicei trupurile lor sunt învelite în veşminte albe sau roşii. Pe data de 26 iunie însă trupurile lor, despre care se spune că au puteri vindecătoare, sunt lăsate dezvelite.
Ca în orice biserică ortodoxă, nu este permisă fotografierea, nic măcar fără blltz. Ce vă pot spune este că interiorul este foarte interesant găsindu-se diverse similitudini cu arhitectura bisericilor catolice. Culoarea dominantă este un verde aprins.
Şi la ei preoţii conduc maşini de lux.
Şi la ei, la porţile bisericii, găseşti cerşetori.
Puţin mai jos, pe partea stângă se afla o altă biserică, una ucrainiană. Aceasta zugrăveşte foarte bine situaţia de astăzi a Ucrainei: zici că e în război şi e gata să se prăbuşească.
De fapt de-a lungul străzii princilpale din oraşul vechi Vilnius există o grămadă de biserici de diferiste confesiuni. Dacă stai şi te uiţi de undeva de sus ai zice că aici ar fi un fel de graniţa între credinata de inspiraţie ortodoxă şi cea catolică.
Drumul ne poartă pe lângă nişte vitrine elegante de unde ne zâmbesc bijuterii de chihlimbar.
Trecem repede de clădirea impunătoare a Filarmoniicii pentru a poposi în Piaţa Primăriei, fost centru politic, cultural şi economic al oraşului Vilnius. Primăria origianala nu a supravieţuit. Pe locul ei a fost ridicată o altă clădire ce a fost terminată în 1799. De-a lungul timpului a găzduit evenimente culturale, iar în 1845 a devenit primul teatru al oraşului.
Pe o altă latură a Pieţei se găseşte Catedrala Sf. Cazimir, impunătoare pe exterior, dezamăgitoare în interior.
Biserica a fost contruita după 1600 şi îşi are numele după patronul spiritual al Lituaniei. Pe acoperişul ei se află o coroană, ce atestă originea regală a Sf. Cazimir care a fost fiu de rege polonez. De-a lungul vremurilor biserica aceasta a fost o ţintă a persecuţiilor:
- în timpul ţarilor a fost transformată în biserica ortodoxă cu hramul Sf. Nicolae. Coroana a fost înlocuită cu un dom în formă de bulb de ceapă.
- în timpul primului război mondial germanii au făcut-o biserica protestantă
- sovieticii au transformat-o în Muzeu al Ateismului şi al Istoriei Religiilor
Sf. Cazimir a redevenit lăcaș de cult în 1989.
Pe o altă latură a pieţei se mai găsește o biserică ortodoxă, cu hramul Sf. Parascheva.
O luăm în jos pe Pillies Gatve( gatve = stradă ) trecând pe lângă clădirile Universităţii din Vilnius. Astăzi 21 000 de studenţi învaţă la cele 12 facultăţi. În ziua în care am fost noi la universitate era forfotă mare. Se pare că se încheia anul universitar iar absolvenţi, părinţi şi profesori luau parte la festivităţi. Din acest motiv nu am putut intra în cele 13 curţi ale universităţii.
Următorul popas este în Piaţa Catedralei. După cum îi spune şi numele, locul găzduieşte o biserică masivă, monumentală. Turnul ei este însă separat de corpul bisericii şi are 52m. Poate fi vizitat însă nu recomand fiindcă la Vilnius există cel puţin două locuri mai bune de văzut oraşul de sus. Tot ansamblul ăsta e foarte spectaculos.
Catedrala are şi ea o istorie zbuciumată fiind reconstruită de 11 ori. Actuala clădire datează din 1801 când au fost finalizate statuile impozante ale sfinţilor Elena, Stanislav şi Cazimir. Faţada este decorată cu alte statui imense reprezentându-i pe Avram, Moise şi cei 4 evanghelişti. Interiorul are 3 nave de aceeaşi înălţime , împărţite de două şiruri de stâlpi masivi. În era sovietică aici a fost amenajată o galerie de artă. În 1989 a clădirea a redevenit biserică.
Şi că tot vorbeam mai înainte despre cum să vezi Vilniusul de sus, ne urcăm pe un deal aflat în apropierea catedralei la Turnul Gediminas, tot ce a mai rămas din fostul castel al oraşului. Gediminas este întemeietorul oraşului Vilnius. Turnul cuprinde o mică expoziţie de obiecte arheologice, o schemă din lemn a oraşului vechi şi fotografii.
Turnul lui Gediminas este un simbol al luptei de eliberare a lituanilenilor de sub fosta URSS. Pe acest turn a fost ridicat drapelul lituanian în 1988. În castel există o serie de fotografii impresionante. Locuitorii ţărilor baltice au format un lanţ uman de-a lungul şoselelor de la Vilnius până la Riga şi Tallinn cerând în mod paşnic independența faţă de Uniuna Sovietică.
Lituania a luptat din greu pentru libertate într-o perioadă în care URSS-ul răspundea cu violenţă tuturor încercărilor de acest fel. Ca şi la noi, mulţi oameni au murit pentru libertate.
Ne dăm jos de pe deal şi ne îndreptăm spre o catedrală frumoasă pe care o văzusem de sus. Aceasta se numeşte Sf. Ana şi este un bun exemplu de arhitectură gotică. Faţada de vest este realizată din 33 de varietăţi de cărămizi. Capela originală datează din secolul XVI. Biserica nu are fundaţie fiind aşezată pe buşteni de arin. Interiorul original a fost de mai multe ori distrus de incendii şi mare lucru nu s-a mai păstrat. Napoleon a poposit la Vilnius în 1812 în drumul său către Moscova. Se spune că a îndrăgit atât de mult această biserică încât şi-ar fi dorit să o mute bucată cu bucată în Franţa şi să o aşeze lângă catedrala Notre Dame.
Vis-a-vis de biserica Sf. Ana se afla Uzupis, prima suburbie din afara zidurilor fortificate ale oraşului. Acest cartier era locuit de snobi şi s-a auprocalamat în trecut ca republică de sine stătătoare într-o zi de 1 Aprilie. Şi asta nu e păcăleală. Ba mai mult, ministrul lituanian de externe a demarat acţiuni diplomatice în ceea ce priveşte relaţiile cu această republică Uzupis.
Revenind în zilele noastre, pe 1 Aprilie, de-a lungul graniţei cu acest cartier există patrule şi trebuie prezentate paşapoartele unor falşi poliţişti.
Norii se adună iar noi ne adăpostim în Mănăstirea Maicii Domnului, o biserică ortodoxă de o rară frumuseţe. Trei altare, picturi de mari dimensiuni şi un candelabru imens formează un tot unitar excepţional.
După trecerea ploii încercăm să vedem şi Palatul Prezidenţial. Îl găsim cu ceva eforturi însă clădirea e în renovare şi accesul în zonă e limitat.
Ieşim din oraşul vechi tot pe unde am intrat, adică pe Poarta Zorilor. De data asta însă urcăm printr-un pasaj la icoana făcătoare de minuni. Este puţină lume şi o putem admira în voie şi linişte.
Înainte de a părăsi capitala Lituaniei mai facem o ultimă extravaganță. Ne deplasăm până la turnul de televiziune din Vilnius, şi el un simbol al luptei pentru libertate în Lituania. În noaptea de 12-13 ianuarie 1991 tancurile sovitice au răpus 13 civili neînarmaţi care apărau clădirea. Turnul televiziunii este cea mai înaltă construcţie din Lituania, având 326 de metri.
Cam pe la jumătatea sa este amenajat un restaurant care se învârte şi de unde se poate vedea o panoramă superbă asupra oraşului şi, dacă e senin, a ţării. Se plăteşte o taxă de vizitare iar preţurile la restaurant sunt în general sub cele din centru. Noi am încercat o supă foarte interesantă, de culoare roz care se serveşte rece.
Platforma pe care se afla mesele se învârte uşor aşa că în timp ce stai la masă poţi cuprinde toate zările din oraş.
Părăsim oraşul Vilnius cu gândul de a merge către Letonia. Mergem pe autostradă până la Panevezys şi pe drum naţional până la Siauliai. Lângă acest oraş ne oprim în preajma asfinţitului într-un loc de pelerinaj misterios. Acesta se numeşte Dealul Crucilor. Nimeni nu ştie cu precizie originile acestui loc. Oameni de aici şi din toată lumea vin aici pentru a-şi pune crucile alături de cele câteva milioane aflate aici. Dealul în sine e doar o movilă în zilele noastre.
În trecut sovieticii au trecut cu buldozerul de trei ori peste această movilă, prina oară în 1960 când au distrus aproximativ 5000 de cruci. De fiecare dată însă au apărut altele iar astăzi dacă vrei să numeri până la infinit ăsta e un loc numai bun de unde să începi.
De aici plecăm mai departe către Letonia. Suntem relativ aproape de graniţă însă înainte de a trece graniţa ne mai atrage atenţia ceva: o rezervaţie de elani şi căprioare. Ce e ciudat e că se găseşte chiar pe marginea şoselei, într-un loc aflat departe de orice localitate şi că are sute de exemplare. Nu ştiu cum se numeşte şi nici unde se află cu exactitate, pe gardul sau nu apare nici un fel de inscripţie.
Aceasta a fost povestea Lituaniei prima țară baltică vizitată, zic eu, destul de bine. Într-un episod viitor am să vă spun mai multe despre Letonia.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole