Munții Perșani, zona Comăna de Sus

Data publicării: 18 feb 2016

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Anul 2016 l-am inceput așa cum l-am terminat. Adică mergînd în Munții Perșani. După țeapa luată la Cabana Valea lui Ivan, unde n-am mai fost, ne-am trezit cu multe zile libere. Prilej foarte fain de a descoperi locuri noi. Locul ales a fost Comăna de Sus, județul Brașov.

Obiectivele propuse sunt Peştera Comăna şi Coloanele de Bazalt de la Piatra Cioplită.

Ne-am adunat iarăşi mulţi: Florenţa, David, Zoly, Mimi, Codrin, Noemi, Denişa, Larisa, Ramona, Maria, eu şi tata.

Din sat mai mergem câţiva kilometri pe un drum forestier aflat în stare foarte bună. Trecem prin nişte chei scurte, apoi de o fostă carieră şi după câteva sute de metri, oprim în dreptul a două indicatoare. Ambele indică aceeaşi direcţie. Însă vă spun că dacă vreţi să mergeţi la Coloanele de Bazalt de la Piatra Cioplită, indicatorul corespunzător este orientat greşit. Din fericire ştiam asta.

Aşadar intrăm pe o vale îngheţată şi urcăm cu uşurinţă. Nu există marcaj. Se vede foarte clar o stâncă mare în spatele căreia ştiu că se găseşte peştera. E mare ger aşa că fiecare pas ne pune cum trebuie sângele în mişcare.

La un moment dat trebuie să părăsim valea şi ne aşteaptă un urcuş foarte consistent pe o potecă acoperită cu zăpadă şi gheaţă. Urcăm destul de greu şi ne oprim într-o şa unde ne tragem sufletul.

De aici, după 5 minute de mers pe curba de nivel, ajungem la intrarea în peşteră. Locul e foarte interesant, peştera are o intrare mică însă şi câteva ferestre. Pentru a o explora în adevăratul sens al cuvântului este nevoie de pricepere şi echipament specific.



Peştera cuprinde un sistem de galerii dispus pe 3 nivele, având o dezvotare pe aproximativ. 2500 m şi o denivelare de 70 m. Peștera are o valoare științifică deosebită din diverse puncte de vedere (stalagmite de mari dimensiuni, scurgeri parietale masive, bazine cu cristale sub formă de brăduți, prezența helectitelor, Galeria cu Excentrite, stilolite translucide cu dimensiuni de până la 1,5 m, cristalicite, cristale de aragonit, planșee suspendate)

Noi nu am fost decât în sala mare de la intrare de unde pleacă mai multe galerii. După cum spuneam şi mai sus nu sunt accesibile pentru omul de rând: e nevoie de echipament, de căţărat, de târât prin galerii şi de mers prin apă. Cu alte cuvinte e nevoie de experienţă.

Ieşim din peşteră şi scopul nostru este să ne întoarcem la maşini prin altă parte. Zoly face munca de cercetare şi repede găseşte un drum de coborâre. Drumul ăsta a fost superb, am ieşit repede din pădure şi am mers pe nişte plaiuri desprinse parcă din Mioriţa.

La momentul oportun am găsit un drumeag către dreapta şi consultând gps-ul am hotărât să o luăm pe acolo fiindcă drumul bătut ne-ar fi ocolit destul de mult. Alegrea a fost inspirată şi am ajuns rapid lângă carieră.

Mergem până la maşini, urcăm şi mai mergem în continuare drumului aproximativ încă un kilometru. Aici găsim un indicator corect către Coloanele de Bazalt de la Piatra Cioplită. Traseul e scurt şi e marcat destul de ciudat, cu o banda roșie şi una glabenă. Cam în zece minute ne aflăm în fața coloanelor de bazalt.



Locul ăsta mi s-a părut foarte sălbatic, aflat în mijlocul pădurii. Mă aşteptam la un peisaj larg, aşa cum este la Racoş însă am găsit altceva. Oricum ar fi, dacă ajungeţi la Comăna, nu rataţi excursia la Piatra Cioplită.
 

Am încheiat astfel o zi agreabilă, deşi foarte geroasă. Un început perfect pentru anul 2016 care mi-l doresc plin de momente frumoase.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024