Țara Galilor: la drum prin țara dragonului
Data publicării: 14 mar 2016
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
În periplul nostru britanic am ales să petrecem câteva zile în Țara Galilor sau Wales(cum îi spun englezii) sau Cymru( cum îi spun galezii ). În mare parte ţara asta era o necunoscută. Tot ce ştiam despre galezi este că au o foarte bună echipă de rugby şi ca pe drapelul lor se găseşte un dragon.
Intrăm Țara Galilor venind dinspre portul englezesc Bristol şi trecând un pod mare. Se plăteşte taxa de pod într-un mod insolit: arunci o monedă de 2 lire într-un soi de coş. Apoi ţi se deschide o barieră.
De cum am intrat în Tara Galilor am observat peste tot plăcute bilingve, în engleză şi galeză. Limba galeză nu seamănă cu absolut nimic şi de multe ori cuvintele par a fi formate dintr-o îngrămădeală de litere puse fără sens.
Am dormit undeva lângă autostrada la un hotel din lanţul Ibis lângă oraşul Newport. Preţ mare şi condiţii destul de proaste.
Cardiff
Ziua următoare am mers în capitala Ţării Galilor, Cardiff. Am parcat gratis destul de aproape de centru şi am profitat de faptul că în zilele de duminică nu se percepe taxa de parcare.
Cardifful este un oraş mărişor cu peste 300 000 de locuitori. L-am găsit liniştit, contrastând cu oraşele englezeşti. În mare parte oraşul pare destul de nou. Clădiri vechi ai să observi mai greu.
Ocolim un parc şi ne îndreptăm spre castelul din Cardiff. Până să ajungem la intrare ne atrage atenţia Zidul Animalelor( http://www.cardiffcastle.com/the-animal-wall/ ).
Zidul a fost creat de arhitectul Wiliam Borges pentru un anume Marchiz de Bute.
Burges a murit chiar înainte ca structura zidului să fie finalizată. Sculptura animalelor nu a început până la sfârșitul anilor 1880. Arhitectul William Frame a adus la bun sfârşit munca lui Burges bazându-se pe ideile acestuia. Peretele original a fost pus direct în fața Castelului și a fost decorat cu doar nouă animale. Fiecare model de animal a fost prezentat Lordului Bute spre aprobare. Două exponate au fost respinse. Peretele original a fost mai mult sau mai puțin finalizat în 1892.
Până la sfârșitul primului război mondial traficul de-a lungul castelului și pe strada Duke a devenit extrem de aglomerat. În cele din urmă s-a decis să se lărgească Castle Street și zidul să fie aliniat cu cu Podul Cardiff care urma să fie şi el reconstruit. Pentru a se face lărgirea drumului, tot peretele a fost mutat mai la vest, în poziția sa actuală. Cu această ocazie au fost adăugate încă șase noi animale. Stilistic acestea sunt diferite și nu au ochii de sticlă aşa cum au originalele.
Din cauza intemperiilor naturale și apropierii de un drum aglomerat, Zidul Animalelor s-a deteriorat grav. În 2010, a fost reparat, curățat și conservat.
Castelul din Cardiff este o contructie romantică. A fost construită între 1867 şi 1865 de către Marchizul de Bute în jurul unui refugiu normand.
Am intrat şi noi în interiorul zidurilor, ne-am plimbat pe ele. Apoi am urcat în turn şi savurat priveliştea de la înălţime. Iar ceea ce a fost mai bun am lăsat la sfârşit: este vorba despre câteva încăperi foarte interesante în care îşi trăia viaţa marchizul şi familia sa. M-au impresionat în mod deosebit fumoarul, dalele pe care sunt pictate versuri pentru copii din Camera copiilor, Camera Arăbească cu modele islamice din marmură şi biblioteca.
După ce am ieşit din castel am luat-o la pas prin oraş. Ne-am oprit în faţa unei clădiri mari şi importante pesemne. E vorba de clădirea primăriei ce are în dotare un dom înalt de 61m înălţime. Pe Dom se găseşte un dragon adormit.
Vremea se strică şi trebuie să ne găsim rapid ceva de făcut undeva înăuntru. Iar o vizită la Naţional Museum and Gallery este exact ce ne trebuie. Intrarea este liberă iar muzeul are o grămadă de lucruri de oferit: sculptură, pictura istorie naturală, obiecte preistorice şi o colecţie vastă de obiecte impresioniste. Fără îndoială merită văzut.
Apoi am luat la pas zona centrală pietonală, cu multe magazine şi cu mulţi pomi. Am ajuns şi în apropierea Millenium Stadium care e chiar în buricul târgului.
La final după atâta umblătura ne-am relaxat puţin prin parcul Bute aflat chiar lângă castel.
Am plecat din Cardiff şi am ţinut mai tot timpul coasta de sud. Am trecut pe lângă oraşul Swansea, al doilea oraş ca mărime din Țara Galilor.
Apoi GPS-ul ne-a încurcat puţin ducându-ne pe nişte drumuri înguste, lipsite de vizibilitate şi parţial asfaltate care au traversat un deal. Apoi am revenit în drumul principal şi am văzut Oceanul. Era pentru prima dată. Eheii, dacă o iei drept înainte pe aici ajungi fix în America.
Aberystwyth
Vizităm apoi ruinele castelului Aberystwyth care se află şi el pe malul mării. Pe faleză flutură steaguri ale diverselor state. Suntem bucuroşi când îl găsim şi pe cel al României.
Încheiem plimbarea pe Royal Pier( în traducere Digul Regal ) un pod aflat pe piloni unde există magazine, restaurante şi bănci de unde se poate admira priveliştea. În multe oraşe am regăsit aceste construcţii de tip pier.
Noaptea următoare am petrecut-o în sătucul Machynlleth într-un han care arată ca pe vremuri. Seara am stat în pub-ul de la parterul hotelului unde am fost însoţit de o atmosferă veselă.
Ploaia ne-a întâmpinat din primele ore ale zilei următoare. Pentru ea aveam programat un roadtrip în care să atingem diverse obiective. Dar să le luăm pe rând.
Portmeirion
Prima oprire am făcut-o la Portmeirion. Parcarea este gratis, biletele costă 9 lire sterline. Portmeirion este un sat ca de poveste situat pe o peninsulă particulară. A fost proiectat şi construit de către arhitectul Sir Clough Williams-Ellis între 1925 şi 1975 în stilul unui sat italian. El a strâns bucăţi de clădiri în ruină din lumea întreagă - statui ale zeităţilor din templele hinduse, o coloană în stil clasic de la Bristol, o clopotniţă italiană în forma unui telescop extins.
Deşi predomina stilul italian, în arhitectura au fost strecurate şi influente asiatice, dar şi tradiţionale englezeşti. Staţiunea Portmeirion putem spune că este un loc exotic în Țara Galilor.
La Portmeirion există un magazin unde se vând obiecte din ceramică specifică locului. Decoraţiunile care predomină sunt cele cu flori şi fluturi. La final facem o plimbare cu un fel de tractor-trenuleș prin pădure.
Caernarfon
De la Portmeirion am plecat spre un loc cu mare încărcătură simbolică: orăşelul regal Caernarfon. Acesta se afla pe malul mării. Principala atracţie este castelul.
Clădirea actuală a fost construită între 1283 și 1330 din ordinul regelui Eduard I. Zidurile sale unesc mai multe turnuri poligonale. Acestea au fost construite din blocuri de gresie închisă la culoare şi calcar, mai luminos, model inspirat probabil de zidurile Constantinopolului.
Modelul acesta conferă zidurilor un aspect ceva mai exotic dacă e să facem comparaţia cu celelalte castele din vecinătate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru forma octogonală aleasă pentru turnuri, la rândul lor terminate prin turete suple.
Planul lui Eduard I a fost să construiască aşa numitul Inel de Fier, o buclă formată din opt castele amplasate în jumătatea nordică a Ţării Galilor. Flint, Caernarfon, Rhudlan, Conwy, Beaumaris şi Harlech au format un lanţ defensiv care înconjoară munţii din Snowdonia, fiecare fiind situat la o zi de mers unul faţă de celălalt.
În 1282 Eduard I i-a înfrânt pe galezi şi l-a decapitat pe Llewelyn, ultimul prinţ galez. Din punct de vedere al stabilităţii era esenţial să instaleze pe tronul Ţării Galilor un prinţ englez. Povestea spune că ar fi ales un prinţ galez care încă nu învăţase să vorbească engleză. Creduli, galezii l-ar fi acceptat pe candidatul regelui fără să îl vadă crezând că e vorba de unul din liderii lor locali. În fapt adevărul a ieşit la iveală când Edward I l-a prezentat pe noul prinţ de Wales în persoana fiului său care abia se născuse.
Impresionantă structura cu nouă turnuri a supraviețuit în mare parte intactă.
Caernarfon Castle este şi acum locul în care este investit prinţul de Wales, moştenitorul coroanei britanice.
Lângă castel se găseşte o piaţă frumoasă, largă. În centrul ei se găseşte statuia lui David Lloyd George, fost prim-ministru. De asemenea domnul David Lloyd George a fost membru al parlamentului o lungă perioadă de timp între 1890 şi 1945.
Beaumaris
De la Caernarfon am plecat până pe insula Anglesey în căutarea castelului Beaumaris. Am traversat pe un de lanţuri foarte interesant numit Menai Bridge. Din păcate am găsit castelul închis dar ceea ce am văzut de afară părea interesant.
În preajma castelului există un pic de plajă şi un parc. Pe partea opusă, se vede o lungă creastă muntoasă iar un panou metalic ne explică ce vârfuri vedem. Cel mai înalt este vârful Snowdon 1085m, cel mai înalt vârf din Tara Galilor. Zona muntoasă poartă numele de Snowdonia.
Llandygai
Ne îndreptăm apoi spre Llandygai, un sătuc mic aflat în apropierea altui castel numit Penrhyn. Din păcate ajungem prea târziu ca să putem intra. Dar măcar putem să îl vedem din exterior fiindcă e chiar impresionant.
Castelul se găseşte pe un vast domeniu fiind construit pe un loc mai înalt. Iniţial pe acest loc a fost o casă medievală cula. În 1438, Ioan Gruffudd primit o licență pentru face o construcţie crenelată și a construit un castel de piatră și un turn. Samuel Wyatt reconstruit proprietatea în anii 1780.
Clădirea actuală a fost creată între 1822 și 1837 de arhitectul Thomas Hopper, care a extins și a transformat radical clădirea. Cu toate acestea o scară în spirală originală, un subsol boltit și alte zidării au fost încorporate în nouă structură.
Proprietarul castelului şi clientul lui Hopper a fost George Hay Dawkins-Pennant, care a moștenit Castelul Penrhyn după moartea celui de al doilea văr al său, Richard Pennant, care a făcut avere din zahăr jamaican și piatra exploatată în cariere.
Împreună cu maşinuţa noastră de închiriat
Conwy
Ne-am îndreptat mai apoi spre satul pescăresc Conwy, un loc liniştit şi foarte şic. Aş putea spune că e locul care sintetizează cel mai bine atmosfera din Tara Galilor şi dovada vie că nu trebuie neapărat să vezi locuri faimoase pentru a gusta din farmecul acestui colţ de lume.
Un bastion măreţ cu multe turnuri construit între anii 1283 şi 1287, păstrează spiritul medieval în cel mai convingător mod. Împreună cu zidurile oraşului Conwy, Castelul este înscris pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. Cele opt turnuri rotunde şi mari, precum şi scutul de fortificaţii construite pe un promontoriu stâncos oferă nişte privelişti uluitoare asupra zonei şi asupra zidurilor oraşului. Deşi castelul nu are acoperiş (şi nici podele în unele locuri), puteţi citi explicaţiile, puteţi face un tur sau puteţi cumpăra un ghid care să vă ajute să vizualizaţi Marele Hol şi alte încăperi. În turnuri, precum Turnul Capelei, se ajunge urcând pe nişte trepte înguste.
La Castelul Conwy se poate ajunge pe jos traversând un impresionant pod suspendat terminat în anul 1825. Inginerul Thomas Telford a proiectat acest pod cu nişte turnuleţe pentru ca să se îmbine în atmosfera fortăreţei.
Suspension Bridge Conwy, este unul dintre primele poduri suspendate din lume. Podul Conwy funcţionează alături de podul de cale ferată din fier forjat construit de Robert Stephenson.
Construit în stâncă pe care se află Castelul Conwy, este foarte aproape de castel. O parte a castelului a trebuit să fie demolată în timpul construcţiei, pentru a face loc cablurilor de suspensie care urmau să fie ancorate în stâncă.
În Conwy se afla Smallest House (Cea mai mică casă) fiind cunoscută şi sub numele de Casa Quay. Casa a fost folosită ca reşedinţa din secolul XVI până în anul 1900. După cum indică şi numele, acesta are reputaţia de a fi cea mai mică casă din Marea Britanie.
Proprietarul casei a fost un pescar, Robert Jones. Camerele casei au fost prea mici pentru că Robert Jones să poată sta în picioare, acesta fiind obligat în cele din urmă să se mute atunci când consiliul a declarat casa de nelocuit. În prezent, casa are culoarea roşie şi este încă deţinută de urmaşii lui Robert Jones.
Llandudno
Şi spre finalul zilei ne-am îndreptat spre locul nostru de cazare aflat în staiunea Llandudno. Situat la aproximativ 5 mile de Conwy, Llandudno este cea mai mare staţiune din Tara Galilor care, la fel ca şi vecinul său mai mic, păstrează foarte bine frumuseţea secolelor care au trecut. Are în plus ceva mai multă eleganţă şi un rafinament arhitectural din epoca victoriană care îi dau un farmec diferit faţă de aerul medieval al lui Conwy. Mie personal mi s-a părut că seamănă foarte bine cu Nisa.
Am găsit un hotel ieftin aflat chiar pe faleză. Seară am făcut o plimbare pe plajă de pietre şi pe dig( Llandudno Pier ). Peisajul şi zona de promenadă sunt superbe.
Dimineaţa am avut o surpriză plăcută la recepţia hotelului. O fată din România m-a luat direct pe româneşte când mi-a văzut paşaportul.
Llanberis
După micul dejun am plecat spre Snowdonia cu speranţa de a ajunge pe vârful Snowdon. Visul a fost reprede spulberat de o ploaie tipic britanică, urâtă şi măruntă. Am ajuns aşadar în Llanberis o mică staţiune de unde se poate ataca acest vârf în mai multe feluri.
Gara din Llanberis
Trenuleţul ce te urca pe Vârful Snowdon
Cel mai lejer este să iei un trenuleţ care te urca până pe vârf. Da, aţi citit bine. Din cauza de ceaţă şi de vreme rea am renunţat la idee mai ales că distracţia nu era deloc ieftină, 37 de lire sterline. Ştiu că asta a fost o şansă unică şi că nu mă voi mai întâlni cu ea. Dar nu întotdeauna e bine să mergi până la capăt indiferent de condiţii.
Fiind întâmpinaţi cu atâta ploaie nu trebuie decât să ne reorientăm spre activităţi indoor. Vizităm centrul de informare turistică, unul dintre cele mai mari pe care le-am văzut. E un adevărat muzeu. Am cumpărat de acolo un album de fotografie foarte frumos.
Apoi am ieşit cu gândul de a vizita Slate Museum( slate se traduce prin ardezie, un anume fel de rocă ce se găseşte din belşug lângă Llanberis). Acesta se află între două lacuri mari, la poalele unei însemnate exploatări miniere. Unul din lacuri e înconjurat de o cale ferată mică pe care sunt plimbaţi turiştii.
Cariera din Llanberis a fost o vreme cea mai mare din lume. Primele încercări de exploatare au fost în 1787, dar cariera s-a dezvoltat cu adevărat după 1809.
Cariera a funcţionat până în 1969 când a fost închisă. Exploatarea s-a făcut nesistematizat în mai multe situri şi din această cauză după 1950 au apărut tot soiul de probleme legate de securitate. O alunecare de teren din anul 1966 a dus la încetarea completă a extracţiei. Până în 1969 s-au făcut lucrări de conservare iar apoi exploatarea a fost închisă definitiv.
Muzeul dedicat acestei exploatări prezintă modul în care piatra era transportată şi apoi prelucrată. Există încă o serie de maşinării de mari dimensiuni care palau piatră, o spărgeau, o mărunţeau. Foarte interesantă mi s-a părut călătoria în timp făcută în locuinţa şefului exploatării. Există 4 căsuţe fiecare decorate în stilul unei anumite perioade.
După-amiaza plecăm din Llanberis cu destinaţia Cambridge. E un drum lung şi spre ciuda noastră, atunci când părăsim Snowdonia vremea începe să se schimbe. Nu a fost o îmbunătăţire radicală însă am putut observa ceva mai bine o parte din munţii Snowdoniei.
Şi uite aşa a luat sfârşit scurta noastră incursiune în Tara Galilor. A fost o experienţă foarte diferită de ceea ce înseamnă Anglia şi Scoţia, care mi s-a părut că duc o viaţă mult mai agitată. Ţara Galilor are însă farmecul său.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole