Munții Țibău: o călătorie în necunoscut
Data publicării: 16 mai 2016
Aveam toate şansele să mor şi să nu fi auzit vreodată de munţii ăştia. Acum mulţi ani am fost oaspetele lui Ionuţ Croitor care se întorsese recent dintr-o călătorie în zona asta. Am văzut poze şi am ascultat fascinat poveştile sale. De atunci am ştiut că trebuie că într-o zi, măcar odată, să străbat şi eu cărările din Munţii Țibău.
Informaţii despre trasee sunt puţine, dar din fericire extrem de bine documentate. Problema principală pe care o aveam era lipsa unei hărţi. Am studiat trei relatări, am încercat să identific cu aproximaţie locurile descrise pe google maps ori pe hărţile din telefon. În final am decis să nu urmăm nici unul din traseele descrise, ci să ne creăm unul personalizat, al nostru.
Pe Google am desenat un soi de track GPS care să facă posibilă parcurgerea celei mai frumoase părţi a crestei acestor munţi dar care să ne şi asigure o retragere cât mai sigură din masiv. Ştiam că marcaje şi poteci nu vom găsi.
Înainte de a începe relatarea am să vă povestesc câte ceva despre punctele de acces. Eu am identificat trei sate de unde se poate porni în călătorie: satul Țibău, aflat pe valea cu acelaşi nume, Cârlibaba şi satul Iedu.
Am ales ultima variantă. Din Cârlibaba mergem cu maşina vreo 6-7km pe un drum de pământ care merge pe lângă un râu cu debit măricel numit tot Cârlibaba. Suntem atenţi să găsim un pod pe care să trecem apă şi căutăm tot felul de indicii.
Primul indiciu este o linie de curent electric şi mulţi stâlpi care urcă un deal abrupt către un cătun aflat pe partea cealaltă a muntelui şi care se numeşte Pleta. În drept cu stâlpii nu se poate trece apa aşa că mergem cu maşina mai în sus până la primul pod de lemn. Unde o şi lăsăm. Din locul ăsta se şi văd primele case din Iedu.
Trecem podul de lemn însă nu o luăm pe drumul evident utilizat şi care urcă abrupt însă nu în direcţia pe care ne-o dorim. Imediat după pod se desprinde un vechi drum forestier, acum abandonat şi pe alocuri năpădit de iarbă. Acesta duce către stâlpii şi linia de curent electric. Urcuşul e uşor, drumul e făcut dibaci şi numai ce ne trezim să vedem ce diferenţa mare de nivel am urcat în timp scurt. Fără să obosim.
Către deal se vede o stâncă mare şi acolo ar trebui să şi ajungem. Drumul ne duce însă prin pădure face o serpentină largă şi abia apoi ne lasă unde trebuie, pe o pajişte frumoasă. De aici mergem la liber până la acea stâncă.
Privim în partea cealaltă a muntelui. Mai jos se afla cele câteva case din cătunul Pleta, plaiuri împrejmuite şi sălaşe. Oamenii de aici au o privelise incredibilă dominată de creasta Munţilor Rodnei care acum este plină de zăpadă. Minunat loc.
Puţin mai sus se vede o potecă. Mergem până la ea şi o bună bucată mergem pe curba de nivel. Se văd încet-încet şi părţi din Munţii Maramureşului şi Vf. Omului din Munţii Suhard pe care urcasem cu o zi în urmă. Consult permanent schiţa de traseu făcută pe Google.
După două serpentine ajungem pe creasta muntelui mai exact pe Vf. Fluturica, 1345m. Ceea ce urmează pare promiţător. E plin de formaţiuni stâncoase aşezate de cineva fix pe creasta matematică. Sub una dintre ele găsim o grotă ce pare a fi săpată.
Vin câţiva stropi de ploaie aşa că ne serveşte drept adăpost pentru vreo 5 minute.
Ca de obicei, după ploaie apare vreme bună. Admirăm în voie stâncile în drum spre una mai deosebită aflată pe un vârf. După poze ştiu că acest vârf se numeşte Iedu şi are 1510m. Urcuşul este ceva mai solicitant însă peisajul ne motivează şi uităm de oboseală. Stânca de pe Vf. Iedu are un pinten uşor izolat. Pe care bineînţeles că îl tot pozam.
Facem prima pauză mai consistentă şi studiem împrejurimile. Spre est ne atrage atenţia Obcina Mestecăniş ce are o coamă lungă cu multe poieni dar care per total are o altitudine mai mică decât cea a Munţilor Țibău.
De aici încolo se vede partea Somitala a Munţilor Țibău, dominată de vârfurile Țapu Mic şi Țapu Mare. Însă până să ajungem acolo mai avem ceva de mers. În primul rând trebuie să parcurgem un plai şi apoi să coborâm destul de mult prin pădure până să ajungem într-o şa. De pe la Vf. Fluturica nu mai există o potecă clară.
Aşadar, cu răbdare şi încurajaţi de vremea din ce în ce mai frumoasă ne îndreptăm spre această parte ce promite a fi spectaculoasă. Ajungem cu bine în şa şi în continuare avem nişte dileme despre cum să abordăm traseul în continuare. Optăm pentru parcurgerea crestei matematice fiindcă dacă mergem pe ocolite e posibil să pierdem tot ceea ce este mai frumos.
După un efort susţinut însă relativ scurt ajungem pe Vf. Țapu Mic. Acesta ne întâmpină un grup de stânci mari, separate unele de altele. Din nou găsim grote dar şi astea par făcute tot de mâna oamenilor. De asemenea remarcăm şi în fel de sunt făcute, spre a apăra cumva aceste stâncării.
Locul e perfect pentru o pauză de masă: iarbă moale, peisaje minunate. Ba mai mult, vizibilitatea mai creşte şi putem vedea şi părţi din Obcina Feredeului şi Obcina Mare.
De aici încolo începe partea spectaculoasă: e plin de stânci cu forme interesante. Undeva observăm o structură din lemn ce pare că s-a vrut un acoperiş.
Deşi munţii ăştia mi-a lăsat impresia de pustietate mai ales prin faptul că nu am găsit stâne, undeva apare ceva ce clar a fost ticluit de către un om. Cineva a scris cu pietre pe pajişte un mesaj aparent dur: Nu te iubesc!
Eu însă întotdeauna am fost convins de zicerea asta: cineva, acolo sus, ne iubeşte. Şi nu îmi schimb chiar aşa uşor convingerile.
Aşadar mergem să vedem ce e cu acoperişul ăla improvizat. De fapt găsim sub stâncă o peşteră cu trei intrări unde se pare că a şi trăit cineva, judecând după cele câteva lucruri descoperite. Mai mult două intrări au avut odată şi nişte uşi. Care va fi misterul acestei mici şi modeste locuinţe, nu cred că vom afla.
Între cele două vârfuri, Țapu Mic şi Țapu Mare există o șa. De acolo încep alte stâncării parcă şi mai frumoase. Urcăm pe ele şi ţinem cât putem de bine creasta.
Remarcăm undeva două stânci roşii ce stau paralele una lângă alta. Nu departe de ele se găseşte un deget de piatră solitar înalt cam de cinci metri.
Din pricina acestor frumuseţi era cât pe ce să ratăm cel mai înalt vârf din Munţii Țibaă. Țapu Mare este pe un loc plat, pe o pajişte aflată la câţiva zeci de metri de zona cu stâncării. Altitudinea sa este de 1667m şi este marcat printr-un simplu băț înalt înfipt în pământ.
Aici se face o pauză mare. Fiecare profită de asta aşa cum simte. Leo se pune să doarmă mîngîiat de soarele blând de primăvară, eu decid să mai explorez zona. Mai descopăr câteva grote, văd cam pe unde ar trebui să ne continuăm traseul, fac o plimbare la baza celor două stânci roşii şi apoi la degetul de piatră solitar.
Când mă întorc pe vârf suflu destul de greu că am avut o porţiune abruptă de coborât şi apoi de urcat. Leo mă întreabă cu mirare ce am păţit.
Plecăm în continuare spre creastă. Mai există încă vreo două porțiuni spectaculoase, cu stâncării, apoi creasta devine una banală însă fără a pierde foarte mult din altitudine. Undeva în depărtare identific Vf. Măgura Mare 1559m.
Urmează o parte în care coborâm prin pădurice ghidaţi de şanţul de care vă povesteam mai sus. Dăm într-o şa după care binenteles că ne aşteaptă încă o urcare ce pare abruptă. Din fericire e scurtă. Şi tot aici găsim poate şi cea mai spectaculoasă formaţiune din munţii aceştia ai Țibăului. E vorba de un ansamblu de mai multe stânci apropiate, dar solitare. Seamănă cu nişte degete ce se ridică înspre cer. Le pozăm din mai multe unghiuri.
Puţin mai în faţă se găseşte un vârf marcat cu o cruce mare de lemn. Facem un scurt popas că din locul acesta urmează o coborâre mai pronunţată până într-o şa străjuită mai din toate părţile de stânci.
Din şaua asta părăsim creasta principală şi ne îndreptăm spre o vale pe unde vom face coborârea. Găsim şi o potecă destul de clară dar şi o porţiune de drum care se sfârşeşte subit. Mergem însă pe lângă liziera pădurii. Din ceea ce studiasem pe Google ştiam că la un moment dat vom găsi un culoar de coborâre ce ne va duce la câteva case aflate tot pe valea Cârlibaba.
Şi exact aşa a şi fost. Am coborât abrupt până pe fundul văii şi abia acolo am găsit un drum clar. Dar şi o stână. Mergem pe drum şi spre surprinderea noastră nu ajungem la case.
Drumul ăsta se dovedeşte a fi un fel de ocolitoare care merge pe versant, pe deasupra caselor aflate în vale. Oamenii au gospodarii drăguţe cu animale frumoase.
Remarcăm în special nişte capre cu ciucuraşi roşii.
Ajungem în Valea Cârlibaba la drumul principal, mai sus de Iedu, cam la 7km de locul în care lăsasem maşina. Aşadar avem de pedalat. Mergem vreo 2km.. Vremea se întristează, brusc apare un nor negru şi începe să picure. La fel de brusc apare un localnic cu o maşină de teren şi ne invită să urcăm. Afară se pune temeinic pe plouat. Ce bine că am scăpat.
Când ne dăm jos din maşină ploaia se opreşte. Asta ca să vedeţi că e adevărat ce vă spuneam pe parcursul acestui text: Cineva, acolo sus, ne iubeşte. Până la maşină mai avem de mers cam un kilometru. Întâlnim câţiva localnici, îi salutăm, oamenii par de-a dreptul şocaţi de prezenţa noastră şi se uită insistent la noi rămânând cu cu gurile căscate.
Încheiem traseul cu bine şi cu marea satisfacţie de a parcurge nişte locuri foarte puţin umblate şi ştiute din România. Dacă unii dintre cei ce au citit acest jurnal vor fi atraşi să meargă în Munţii Tibau le recomand un lucru: citiţi toate materialele pe care le aveţi la dispoziţie şi mergeţi la drum cu temele bine făcute. De fapt asta este valabil pentru orice călătorie.
Mai jos aveţi că bonus un filmuleţ:
https://www.youtube.com/watch?v=4DbBb0T8CqE
Traseu: Valea Cârlibaba( în aval de Iedu ) - Pleta - Vf. Fluturica - Vf. Iedu - Vf. Țapu Mic - Vf. Țapu Mare - Vf. cu Cruce - Valea Cârlibaba( în amonte de Iedu)
Marcaj: Nu există
Durata:7 ore
Surse de documentare:
http://www.carpati.org/jurnal/tibau-un_munte_putin_umblat/2785/
http://dinuboghez.blogspot.ro/2013/09/muntii-tibau-amurg-de-toamna.html
http://turismmaramures.ro/parcul-natural-muntii-maramuresului-muntii-tibau/
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole