Munții Maramureș: Vîrful Pop Ivan- Bogdan Balaban

Munții Maramureș: Vîrful Pop Ivan

Data publicării: 30 mai 2016

Incursiunea noastră în munţii din nordul ţării avea să îşi atingă apogeul astăzi. Împreună cu Leo ne-am înhămat la o tură lungă, cu multe ore de mers şi cu mari diferenţe de nivel. Ne aşteptăm că traseul să fie dificil însă de partea noastră aveam o foarte bună documentare şi un track-gps. Ținta de astăzi este Vf. Pop Ivan la care se ajunge parcurgând un traseu care ne duce până la graniţa cu Ucraina.

Plecăm dimineaţă cu maşina până în comună Repedea. Pe drum remarcăm că de la o vreme numele localităţilor este scris şi cu caractere chirilice, semn că ucrainienii ce trăiesc prin aceste sate sunt numeroşi.

Ajungem în Repedea, străbatem satul şi undeva avem prima surpriză plăcută: o săgeată indicatoare şi marcaje noi-nouţe spre Lacul Vinderelu. Ieşim din sat şi mai mergem cam 2km până în zona Ocolului Silvic Repedea, unde lăsăm maşina. Aici altă surpriză plăcută: marcaj nou triunghi roşu exact pe unde vroiam noi să mergem. Adică spre Poiana cu Narcise. Pe indicator destinaţia finală e localitatea Valea Vișeului( 12 ore )

Având în vedere că excursia asta străbate o zonă de graniţă e bine să vă anunţaţi prezența în zonă la Poliţia de Frontieră.

Părăsim Valea Repedea pe la ora 10:00 pe un drum la stânga. Reperul sunt nişte stâlpi de beton ce transporta electricitate. Drumul e clar, lat, umblat. Însă la prima curbă, după un pod ce traversează un afluent al râului Repedea, triunghiul ne îndeamnă să părăsim drumul şi să mergem pe vale pe lângă apă. Traseul nu e mai deloc umblat, nu există potecă clară însă nu ai nici unde să te rătăceşti.

Cam o oră mergem pe valea asta trecând pârâul de nenumărate ori, făcând exerciţii de echilibru pe bolovani. Uneori ne mai şi udăm. Într-un final se vede o poiană. Iarăşi avem un indicator: părăsim valea şi ne angajăm într-un urcuş abrupt, intens, dar scurt. Ne pune probleme o zonă mlăştinoasă pe care o ocolim cu greu.

Panta se mai domoleşte şi după câteva serpentine ieşim pe un plai frumos unde se găsesc câteva sălaşe. O vreme peisajul alternează fiindcă poteca ne poartă când prin pădure, când prin poieni. Ne întâlnim cu un grup de oameni ce coboară cu nişte cai. Ne întreabă încotro mergem şi când află ne spun că avem foarte mult de mers.

Puţin mai sus fundalul sonor se schimbă. Alături de multe ciripituri începe să se audă clopoţei şi multe beeee-uri. Turmele deja au început să urce la munte. Cei ce au în grijă oile sunt un adolescent şi încă doi copii care nu par să aibă mai mult de 10 ani. Sunt tare de treabă şi intervin repede nelăsând câinii nici măcar să ne latre.

Marcajul face apoi o serpentină şi ne scoate în sfârşit într-o culme. Aici întâlnim un marcaj cruce galbenă care vine tot din Repedea. Pe un sălaş au fost montate săgeţi indicatoare.

Credeam că de aici încolo vom ţine culmea matematică însă nu a fost chiar aşa. După tot efortul ăsta de urcare vine o parte lungă de coborâre domoală. Intrăm în pădure, tot pierdem altitudine încet şi sigur. Întâlnim foarte multe izvoare. Coborârea se sfârşeşte într-o poiană cu sălaşe. Aici mai apare încă un marcaj punct albastru care vine din Paltinu.

Tot de aici ne despărţim şi de triunghiul roşu. Începem iarăşi un urcuş susţinut, mai traversăm o poieniţă, intrăm iarăşi în pădure. În sfârşit ajungem la Poiana cu Narcise cum scrie pe indicatoare, Poiana Tomnatec, aşa cum o ştiu eu.

Fiind începutul lunii mai, evident că nu am găsit narcise înflorite ci doar tulpinile lor. În poiana este şi un panou informativ. Facem o pauză lungă şi facem haz de un panou care ne anunţă că ne aflăm pe Vf. Tomnatec. Asta chiar dacă suntem în mijlocul poienii şi chiar dacă încă mai este de urcat.

Ceea ce şi facem. Intrăm iarăşi în pădure, poteca merge pe curba de nivel. Ne oprim la un izvor şi ne realimentam cu apă. Ieşim apoi din pădure, de data asta definitiv. Suntem în gol alpin şi încă mai avem destul de mers. În faţa noastră este un vârf care pe gps ne arată că ar avea cam 1700m.

Începem să-l urcăm. Pe la jumătate marcajul coteşte brusc la dreapta unde există şi indicator. Duce tot spre Paltinu. E timpul să părăsim marcajul şi să ne îndreptăm spre graniţa cu Ucraina.

Mergem pe o potecă foarte clară care merge pe curba de nivel şi care e traversată periodic de izvoare. Începem să vedem foarte bine vârfurile Farcău şi Mihăilecu. Iar departe ghicim creasta Munţilor Rodnei.

Cu poteca asta ne-am păcălit un pic fiindcă merge pe sub creasta matematică. Şi duce undeva jos la nişte sălaşe. Când realizăm treaba asta începem să urcăm pieptiş spre creastă. Ajungem la o mare limbă de zăpadă, o cornişă. Nu putem urca de-a dreptul aşa că mergem pe la baza ei până găsim o breşă.

Suntem pe creastă şi ne ia în primire vântul. Avem de mers pe o potecă bine conturată care ne duce spre nişte stâlpi. Ei bine acolo unde sunt stâlpii este şi graniţa. Găsim indicatoare ucrainiene şi marcaj banada roşie orizontală. De aici încolo ne putem juca, putem fi cu un picior în România, cu unul în Ucraina.

Se vede un vârf unde e lin de turişti. Bănuiam că acolo e Pop Ivan însă nu vedeam monumentul acela înalt pe care îl ştiam din poze.

Mai avem de urcat o bucată consistentă. Spre ţara vecina e hău, spre România panta e mai dulce. Urcăm un vârf intermediar de unde creastă se îngustează. Abia acum mă dumiresc: vârful cu turişti e chiar pe graniţă, Pop Ivan e ceva mai încolo. Acum se vede clar şi monumentul. Suntem aproape dar încă mai este o bucată bună de mers.

Turiştii întâlniţi sunt toţi ucrainieni. Au echipament precar, mai ales încălţămintea. Unul dintre ei vorbeşte engleză şi germană aşa că stăm şi povestim câte ceva despre ţările noastre.

Ajungem şi la vârful de pe graniţă. De aici trebuie trecută frontiera pentru a atinge vârful Pop Ivan. Ceea ce urmează e destul de demoralizant: trebuie să coborâm destul de tare până într-o şa iar de acolo să urcăm abrupt până pe vârf. Deja sunt multe ore de la plecare şi suntem istoviţi.

Cu toate astea ne mobilizăm, pozăm abrupturile ucrainiene şi până la urmă ajungem cu bine pe Vf. Pop Ivan. Ascensiunea a durat 6 ore şi jumătate. Aici facem o binemeritată pauză de 30 de minute. Între timp pe vârf mai ajung încă nişte tineri ucrainieni, teribilişti şi încălţaţi în adidaşi. Ce remarcăm din prima e că tipii nu poartă şosete. Şi de unde vin ei pare să fi fost nevoie să se meargă şi prin zăpadă.

Savuram momentul. Ştim că şi drumul de întoarcere e lung dar nu ne facem griji prea mari fiindcă intuim că îl vom termina pe lumină.

Grupul de teribilişti pleacă. Aşa că beneficiem de câteva minute de linişte, numai pentru noi şi pentru acest vârf mistic şi impunător.

Ne începem şi noi coborârea. Teribiliştii ucrainieni s-au dezbrăcat în chiloţi şi s-au aruncat în zăpadă. O fi şi ăsta un ritual de chemat ninsoarea. Şi spun asta pentru că în câteva minute cerul se întunecă şi se porneşte un viscol şi o viforniţă de toată frumuseţea. Vizibilitatea se reduce la câţiva zeci de metri. Coborâm prin ceaţă până în punctul în care am întâlnit prima dată bornele de graniţă. Apoi vremea se îndreaptă la fel de brusc şi devine chiar agreabilă. Coborâm spre un platou imens.

O parte din turiştii ucrainieni cu care stătusem de vorbă s-au rătăcit şi au intrat bine în România. Se îndreaptă spre Poiana Tomnatec. Din păcate suntem prea departe ca să strigăm după ei.

Ajungem lângă un izvor şi mai facem o pauză. Admirăm pentru a nu ştiu a nu ştiu câta oară Vf. Farcău( 1957m - cel mai înalt din Munţii Maramureş) şi pe fratele lui din apropiere Mihăilecu. Încă de când ne aflăm pe creasta ochisem un drum forestier pe care să coborâm. În zona asta e o mare reţea de astfel de drumuri şi toate duc la Smerceni, un fost canton forestier.

Mergem la vale pe drumul ăsta de ne plictisim. La un moment dat auzim zgomot de ape. Un pârâu vine şi curge la vale fix pe drumul nostru. Ocolim cum putem şi scăpăm şi de zona asta. Verific din când în când GPS-ul. Mă uit la altitudine şi mai observ că drumul pe care ne aflăm nu e acelaşi cu cel de pe track, însă ambele duc tot acolo.

Ne apropiem de Smerceni, mai tăinem din serpentinele drumului forestier în speranţa de a mai câştiga timp. Aşa de bine le-am tăiat că am ajuns într-o poiană cu sălaşe şi era să dăm direct într-o stână unde ne aşteptau vreo 10 dulăi de talie mare. Din fericire i-am văzut noi primii şi ne-am retras şi am ocolit discret. Ajungem în sfârşit pe firul văii Repedea.

Râul e năvalnic. Vedem şi cantonul. De aici şi până la maşina noastră mai avem vreo 7-8km. Ce poate fi mai plăcut decât o bucată lungă de drum forestier la finalul unei zile lungi? În mintea mea speram că poate va trece vreo maşină şi ne va lua.

Bineînţeles că nu a fost aşa. Ba mai mult, a început să şi plouă. N-a durat mult, nu a fost o ploaie intensă. Mergem la vale mereu şi ne bucuram nespus când revedem maşina care ne aşteaptă cuminte acolo unde am lăsat-o. Opresc GPS-ul şi mă minunez foarte mult de distanţa parcursă: aproape 46km și peste 2300m diferență de nivel. Glumesc cu Leo spunându-i că după ziua asta suntem numa buni de făcut maratoane.

În încheiere, ce pot spune: mi-am îndeplinit o dorinţă veche şi ţinută ascunsă vreo 20 de ani. Aceea de urca măcar odată pe munţii de graniţă şi de a ajunge pe frumosul vârf Pop Ivan. Munţii ăştia din Maramureş mai au multe de oferit şi încă sunt multe poteci pe care mi-ar place să mai umblu.

Traseu:
Ocol Silvic Repedea - Borcut - Poiana cu Narcise Tomnatec - Graniţa România Ucraina - Vf. Pop Ivan - Smerceni
Durata: 11 ore
Track GPS: https://www.alltrails.com/explore/map/map-14491b7--60

Adaugă un comentariu Înapoi

Distribuie pe retelele sociale

Abonare la articole

Comentarii: 7

Alex Grigoras

05 iun 2016 10:06:05

Foarte frumos ! La cat mai multe ture pe munte !
Ioan Croitor

06 iun 2016 15:28:38

Felicitari Bogdane! Ai facut o tura super faina. Cred ca nu am vazut munti asa defrisati ca Maramuresului.
Deva Dan-Cristian

06 sep 2016 13:48:22

Salutări, O întrebare am: unde trebuie să contactez angajații Poliției de Frontieră? Mulțumesc, Dan
Bogdan

07 sep 2016 00:39:13

Salut, Cel mai sigur este sa mergi la Poienile de Sub Munte sau la valea Viseului la sediul Politiei de Frontiera. Ceva date de contact gasesti aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/sighetu-marmatiei/pg-structuri-subordonate-117.html
gabi

06 sep 2017 10:54:40

Salut. Nu ai cumva traseul ? L-as pune sa gps meu ! mersi
Bogdan

07 sep 2017 06:53:41

Salut, Ti-am trimis track-ul pe email. Sper sa iti foloseasca.
Vasile Bota

26 mai 2020 21:29:32

Traseu frumos dar ai cam gresit la km,in niciun caz nu sunt 46km,eventual vreo 30 maxim.