Macedonia, episodul 3: Turul Lacului Ohrid și orașul Bitola
Data publicării: 09 sep 2017
Am ajuns la Ohrid seara. Am fost cazaţi într-un apartament mare cu două dormitoare. Iar baia...baia e cât sufrageria mea. Totul la echivalentul a 58 de lei. Când îmi vede paşaportul, gazda îmi spune că numele Balaban este foarte răspândit în zona aceasta.
Facem o plimbare scurtă pentru aprovizionare urmând să luăm oraşul la pas a doua zi. Dimineaţa este încă răcoare şi găsim cu uşurinţă drumul către Lacul Ohrid. Odată ajunşi la mal vedem de fapt cât este de întins. Lacul este împărţit între Macedonia şi Albania, ambele țări având staţiuni şi încercând să valorifice turistic ceea ce le-a dat Domnul. Sau Alah.
Ohrid
Ohridul este un oras-bijuterie aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Arheologii considera că oraşul este cea mai veche aşezare umană din Europa, numai lacul în sine având o vechime de peste trei milioane de ani. Oraşul Ohrid este menţionat pentru prima dată în nişte documente greceşti din anul 353 i.Hr., când era cunoscut sub denumirea de Lychnidos, adică "oraşul luminii". Avea să-şi primească actualul nume, Ohrida, abia în anul 879. Numele vine probabil de la cuvintele "vo hrid", care înseamnaă"pe deal".
Facem o plimbare agreabilă spre centrul oraşului. În zona portului suntem permanent acostaţi de oameni care încearcă să ne convingă să meargem într-o plimbare cu barca ori cu vaporaşul. Noi nu avem astfel de gânduri. Primul popas îl facem în capătul străzii Sf. Clement din Ohrid, principalul pietonal al oraşului.
Clădirile sunt foarte dichisite şi bine îngrijite. Străzile sunt în general înguste, nu încape mai mult de o maşină.
Drumul ne duce lângă biserica Sf. Sofia, cea mai mare din Ohrid. Începe să se încălzească. În curtea bisericii stăm lângă o fântână arteziană şi un dud plin cu fructe. Şi cu ocazia asta mai aflăm ceva: Mariei îi plac dudele.
Biserica Sfântă Sofia este una dintre cele mai importante biserici medievale din Macedonia. În trecut a fost folosită drept catedrală, în timpul domniei tarului Samuel. Acesta a mutat, în secolul X, capitala de la Prespa la Ohrid. Biserica Sfânta Sofia este reprezentativă pentru arhitectură Evului Mediu. A fost construită în timpul Primului Imperiu Bulgar, după convertirea oficială la creştinism. Se crede că biserica a fost clădită în perioada 851 - 889, în timpul domniei cneazului Boris.
Biserică din zilele noastre a fost restaurată în perioada arhiepiscopului Leo, care s-a aflat la conducerea tronului bisericii în perioada 1035 - 1056. Clădirea originală era alcătuită dintr-o singură cupolă În secolul al XIV-lea a fost construit un pronaos extern. Era format din capele separate deasupra altarului. Trei secole mai târziu, în timpul arhiepiscopului Gregorius, a fost construită o nouă dependinţă.
La intrarea în biserica găsim un soi de discriminare tipic balcanică: taxa de vizitare pentru străini este de 100 de dinari macedoneni. Dacă eşti localnic plăteşti jumate. Chestia asta m-a cam enervat aşa că am plecat fără să mai intrăm. Iată o nouă şi eficientă modalitate de a alunga vizitatorii, şi aşa puţini.
Una din cele 365 de biserici din Ohrid
De altfel Ohridul este plin de biserici, în total 365. Câte una pentru fiecare zi din an. I se mai spune Ierusalimul Europei. Acuma să nu vă închipuiţi că aceste biserici sunt toate mari, frumoase şi impunătoare. Majoritatea arata pe exterior ca nişte barăci. Sunt practic nişte clădiri mici cu o singură încăpere. Unele sunt degradate însă cele mai multe arată bine mai ales dacă au îngrijitor.
Ne îndreptăm apoi în urcare spre teatrul Teatrul Antic. Acesta este lăsat cam în paragină, vecinătatea sa arată deplorabil. Şi asta chiar dacă este este singurul teatru de origine elenă din Macedonia, restul amfiteatrelor fiind din Epoca Romană.
Străduţele ne tot urca şi poposim la marginea unui gard. Înăuntru pare să fie şantier însă ceea ce ne impresionează cu adevărat este clădirea bisericii Sf .Pantelimon de la Plaoshnik.
Această mănăstire este cel mai vechi monument al culturii slave, din secolul IX. A fost centrul culturii slavone și este locul în care se află prima universitate slavonă. În secolul al XV-lea, turcii au transformat biserica Sf. Pantelimon în moschee. În anul 2000, noile săpături arheologice au scos la iveală morminte ale călugărilor și multe alte descoperiri: veșminte aurii, cruci, icoane, relicve ale mănăstirii Sf. Clement și monede romane.
Continuăm ascensiunea către zidurile cetăţii până la Poarta de Sus. Aceasta este una dintre porţile cetăţii. În exterior se afla o parcare mare, goală şi fără taxă. De reţinut.
Mai avem de urcat o alee care ne duce Fortăreaţa Tsar Samoil. Aceasta este destul de înclinată şi pe căldură nu e chiar o fericire. Fortăreaţa însă nu prea merită vizitată. Practic tot ce poţi face este să te plimbi pe ziduri şi să vezi lacul de sus iar pentru asta există încă multe alte alternative.
Revenim la Poarta de Sus şi coborâm către oraş pe nişte străduţe strâmte care ne duc la pietonal. Aici se găsesc puzderie de magazine. Ne răcorim cu îngheţată şi admirăm vitrinele în care se găsesc bijuterii făcute din perle de Ohrid.
Ce ar fi de reţinut că pe măsură ce te apropii de lac, preţurile cresc.
Sfîntul Naum
A doua parte a zilei am petrecut-o într-un loc special, aflat la graniţa dintre Macedonia şi Albania, Sfântul Naum. Am mers de la Ohrid cam 30km pe un drum plin de curbe ce ţine conturul lacului.
Indicatoarele ne-au dus într-o parcare iar de acolo am început să explorăm zona. Intrăm printr-o poartă mare iar imediat dăm de chioşcuri cu suvenire. În partea opusă este o plajă şi se poate face baie fără restrişte.
Mai încolo este un restaurant lacustru, ca să zic aşa. Arăta într-un mare fel. Este aşezat deasupra unui mic râu ce se varsă în Lacul Ohrid.
În apropiere este însă cel mai important obictiv al zonei: Mănăstirea Sf. Naum. Toată construcţia este foarte interesantă. Biserica este înconjurată de ziduri înalte transformate în chilii. Parcul din jurul ei este populat cu păuni aflaţi în libertate. Îi poţi găsi oriunde, inclusiv în copaci sau pe pe acoperişul bisericii. Se pot admira şi câteva fântâni arteziene.
Poarta de intrare la mănăstire este şi ea mare, impresionantă. Clădirea bisericii este însă mica şi modestă. Se percepe taxa de vizitare. Pictura este veche, se poate admira destul de greu. În interior se găseşte mormântul Sfântului Naum. Legenda spune că dacă îţi lipeşti urechea de mormânt vei auzi cum bate inima sfântului. Noi am verificat legenda însă nu vă spunem la ce concluzii am ajuns. Vă invit să faceţi acelaşi lucru când ajungeţi la Sf. Naum. Şi povestim după aceea.
Ieşim de la mănăstire şi mergem într-un loc unde este un camping părăsit. E plin de rulote abandonate. Aproape se găseşte o barieră şi un poliţist care o păzeşte. Maria se distrează pe cinste cu o fântână arteziană. Se întoarce udă-leoarcă însă nu ne facem griji fiindcă este foarte cald.
Mergem pe malul râului la o mică biserica cu hramul Sfânta Paraschiva. Cu ocazia asta aflăm de un traseu care ocoleşte Izvoarele Curate ( Crni Drim ). Şi cum suntem obişnuiţi cu trasee şi mers pe jos, nu zicem nu. Pe traseu se mai găsesc alte două bisericuţe.
Biserica Sf. Paraschiva este simplă însă foarte frumoasă. Pe mine m-a impresionat foarte mult catapeteasma de piatră.
Mergem pe o alee pietruită până la următoarea bisericuţă, numită Biserica Născătoarei. Aceasta este mică, modestă, însă are o particularitate. Prin interiorul ei curg apele unui izvor.
De aici încolo se merge pe poteca de pământ, ceea ce este un pic solicitant pentru mers cu căruţul cu copil mic. Mă tot uit pe GPS şi sunt uimit să văd că practic ne găsim la câteva zeci de metri de graniţa cu Albania. Undeva dăm de un post al grănicerilor, acum este părăsit. Drumul devine apoi mai prietenos, este asfalt în toată regula.
Ne apropiem şi de cea de-a treia bisericuţă, Sf. Athanasie. Aceasta se găseşte pe un deluşor. Pare-se că aici este o mănăstire şi că este locuită şi întreţinută. Locul este foarte plăcut, liniştit. Dar din păcate, atunci când am ajuns noi nu mai era nimeni. Bisericuţa era închisă însă chiar şi aşa ne-am bucurat de acest mic colţ de rai.
Ţinem în continuare drumul de asfalt şi ajungem în parcarea în care ne lăsasem maşina.
Crni Drim
Mai aveam în program un singur lucru: să facem o plimbare cu barca pe Crni Drim. Fără să vrem neapărat, îl găsim pe un legendar barcagiu, domnul Nikola Pavleski. Detalii pe nikoturs.com
Omul ăsta ne-a oferit o excursie absolut agreabilă. Ne-a povestit că practică această meserie de 24 de ani, a publicat o serie de albume foto, a scris şi o carte numită Barca Veselă. Ştie să spună cuvântul ţestoasă în 40 de limbi. Ne-a şi cântat. Ce mai, a fost de nota 10. În barcă am fost doar noi, iar distracţia costă 5 euro de persoană, plătibili în euro sau în dinari macedoneni.
Apa lacurilor este extrem de curată, se vede absolut totul. Este plin de vegetaţie subacvatică. Cei de la Parcul Naţional Galicnik au făcut o treabă foarte bună şi întreţin acest obiectiv excelent.
Ohrid
În ziua ce urmează avem iară treabă importantă. E vremea să explorăm din nou centrul oraşului Ohrid. Plecăm cât putem de dimineaţă, de data asta cu maşina şi parcăm undeva în centru. De acolo luăm la pas pietronalul până ajungem la apă.
Ţinta noastră de astăzi este mănăstirea Sveti Jovan Kaneo, simbolul oraşului Ohrid şi al Macedoniei. O veţi găsi în pozele de prezentare, pe suveniruri, pe magneţi, peste tot. Drumul până la ea este absolut senzaţional. Implică mers pe străduţe strâmte, pe nişte punţi deasupra lacului.
Trecem pe lângă câteva mici plaje, urcăm şi coborâm scări. Iar la final ne aşteaptă o urcare scurtă dar sănătoasă.
Primim şi răsplata: ajungem la o oră rezonabilă înaintea tuturor hoardelor de turişti. Ne bucurăm tare mult de linişte şi de această aşezare specială aflată pe malul lacului Ohrid.
Mănăstirea a fost construită la sfârşitul secolului al XIII-lea pe o stâncă înaltă, deasupra localității pescarilor din Kaneo. În perioada din secolele XVII-XIX mănăstirea a fost pustie, o parte a frescelor fiind parțial ruinate. La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost realizate multe reconstrucții ale structurii și ale frescelor. Un nou iconostas din lemn a fost construit și au fost repictate părţi din frescele vechi.
Mai multe informații găsiti aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-kaneo-ohrida-sfantul-ioan-teologul-119589.html
Ne întoarcem în oraş de data asta pe sus, pe o alee de piatră superbă cu multe locuri de belvedere. Paşii ne duc tot la Poarta de Sus. La câţiva paşi se găseşte( aţi ghicit! ) o altă mănăstire cu nume complicat: Sfânta Mamă a lui Dumnezeu Perivolepta.
Din păcate aici nu am mai avut noroc, este mare vânzoleala, plin de turişti în interior. Nu ne-am putut bucura cu adevărat, aşa că am preferat să ne plimbăm în jurul clădirii, spre bucuria Mariei.
De asemenea am găsit un un punct foarte bun de belvedere către fortăreaţă.
Coborâm spre oraş pe drumul ştiut. Sau aşa credeam noi. Undeva însă facem o improvizaţie, şi avea să fie cu noroc. Dăm peste o altă biserică aflată într-un loc de unde poţi admira oraşul de sus. Ce e comic e că foarte aproape, în linie dreaptă, se găseşte o moschee. Nu am reţinut numele acestei biserici însă înăuntru am asistat la un botez. Prilej să observăm diferenţele( e drept minore ) între ritualul ortodox de la noi şi cel macedonean.
Revenim în pietonal, ne mai delectam o tură cu îngheţată şi alte bunătăţi tradiţionale iar apoi mergem să ne facem siesta.
Golful Oaselor
După-amiaza mergem până în Golful Oaselor, o aşezare lacustră foarte interesantă aflată cam la 12 km de Ohrid. Locul e tare liniştit, lume puţină şi de treabă. Facem o plimbare pe la şi prin locuinţele lacustre. Apoi mergem pe o alee aflată pe deal în imediata apropiere. Sunt amenajate câteva locuri de belvedere şi cred că s-a încercat în zona reconstruirea zidurilor unei fortăreţe.
Struga
Ne deplasăm apoi la Struga un orăşel aflat pe malul lacului Ohrid. Aici păţim o treabă mai puţin plăcută. Căruciorul Mariei cedează, se strică şi nu avem cum îl repara. Aşa că facem o sesiune de shopping iar la final cumpărăm un alt cărucior. Locuitorii de aici sunt în majoritatea musulmani. Au mulţi copii şi implicit multe magazine cu articole pentru copii.
Oraşul Struga însă este total diferit de Ohrid, este populat în majoritate de albanezi cu bunele şi relele aferente. Este foarte aglomerat, oamenii vorbesc tare şi peste tot este o continua forfotă. Asta chiar dacă mare lucru nu e de văzut. Există un pietonal scurt, un râu ce se varsă în lac şi câteva plaje.
Pe la Struga ne-a prins foamea. Am căutat un restaurant pe malul lacului şi am dat de unul cu specific albanez. Numit fără imaginaţie Hotel-Restaurant Plazha. Altfel mâncare foarte bună. Fetele mele şi-au comandat ceva mai uşurel, o ciorbă, cartofi. Eu am vrut să văd ce gust au micii locali numiţi cevapci. Şi am cerut o porţie. Ce nu ştiam eu era faptul că la ei o porţie are 10 mici. Care nu au venit singuri, ci cu cartofi şi salată. Am mâncat ca un pașă!
Radozhda
Cu burta bine pusă la cale ne deplasăm spre satul pescăresc Radozhda, aflat chiar pe graniţa cu Albania. Aici este un loc ideal să încerci specialităţi din pește într-unul din micile restaurante de pe mal. Există şi câteva plaje, peşteri, trasee pe un mic deal din jur. Din păcate noi am prins atmosfera încărcată, iar venirea unei ploi sănătoase ne-a împiedicat în a face mai mult.
Seara a fost fascinantă. În Ohrid avea loc un mare festival folcloric la care participau ansabluri din multe ţări. Spectacolele de muzică şi dans au fost pe cinste.
Pentru ziua următoare aveam planuri mari. Vroiam să mergem pe munte, în Parcul Naţional Pelister. Din păcate a trebuit să ne anulăm planurile fiindcă am acuzat o stare generală proastă. Să fi fost de la prea mulţi mici?
Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, am schimbat planurile. Am zis să facem un tur de lac cu maşina. Asta înseamnă însă că la un moment dat va trebui să trecem graniţa în Albania.
Formalităţile de trecere sunt foarte simple, românii pot trece fără probleme doar cu buletinul. Se mai cere şi talonul maşinii. Odată trecuţi în Albania constatăm că drumul se strică brusc însă doar pe câţiva kilometri până la intersecţia cu un drum naţional. Ăsta arată făcut ca la carte, frumos, cu marcaje, parapeţi şi asfalt de cea mai bună calitate.
Fiindcă punctul de frontieră era undeva pe deal, acum trebuie să coborâm câteva serpentine. Primul popas este într-un mic sat pescăresc şi pitoresc numit Lyn.
Străduţe înguste, case şi garduri din piatră, belvedere cu lacul şi munţii din Macedonia, cam asta oferă această localitate. La nevoie ai şi unde te caza.
Pogradec
Continuăm drumul pe malul lacului ocolind localităţile care în general sunt dispuse pe deal. Cel mai important oraş albanez aflat pe malul Lacului Ohrid este Pogradec. Odată ce intrăm în el începe haosul. Maşinile nu prea mai respecta nici un semn de circulaţie, este aglomerat, ne mişcăm în ritm de melc. Găsim cu greu un loc de parcare la şoseaua principală.
Spre norocul nostru se pare că am parcat chiar în buricul târgului. Coborâm mai multe trepte şi ne trezim pe pietonalul oraşului, Fan S. Noli. Stradă e largă, plăcută, recent renovată. Sunt câteva restaurante şi cafenele. Însă ceea ce dă o notă aparte acestui bulevard este faptul că din loc în loc se găsesc placi comemorative ale unor personalităţi ce au marcat de-a lungul vremii omenirea( gen Albert Einstein, Frederick Chopin, Marie Curie) dar şi Albania.
Capătul pietonalului este înspre lac. Acolo, dintr-o carte de piatră ne zâmbeşte domnul Drini Cake. N-am reuşit să aflu cine este şi cu ce s-a ocupat.
Lângă apă se remarcă câteva restaurante şi apoi plaja. Spre deosebire de malul macedonean, albanezii au amenajat plaje, au cărat o grămadă de nisip, umbreluţe, hidrobiciclete, locuri de joacă, tot ce trebuie.
Ba mai mult, au construit şi un ponton unde te poţi plimba. Ceea ce am făcut şi noi. Şi nu prea ne-a plăcut ce am văzut. Apa era destul de poluată, pe fundul lacului se vedeau tot soiul de obiecte din metal sau plastic. Ceea ce nu se vedea în Macedonia.
Pe scurt am petrecut câteva ore agreabile în Pogradec şi am avut ocazia să admirăm lacul şi munţii din jur din nenumărate ipostaze.
Ne urcăm în maşină şi reintram în Macedonia pe la punctul de frontiera de lângă Sf. Naum. Mergem întins şi ne mai oprin doar în oraşul Bitola, al doilea că mărime din această ţară. Era o zi foarte călduroasă de duminică.
Bitola
Bitola este un oraş înconjurat de munţi înalţi. Spre exemplu Vf. Baba din Parcul Naţional Pelister trece de 2600m.
Parcam în centru aproape de cele două moschei ce stau faţă în faţă. Una se numeşte Isak Celebi, cealaltă Yeni. Intrarea în zona centrală se face pe un bulevad străjuit de un parc. În mijlocul parcului se găseşte simbolul oraşului, Turnul cu Ceas. Care însă pare pitic pe lângă minaretele celor două moschei din zonă.
În parc ne atrage atenţia statuia unui înger. Puţin mai încolo însă se găseşte un ansamblu mai spectaculos: este de vorbă de o frumoasă fântână arteziană şi o statuie ecvestră a lui Filip al II-lea, tatăl mai cunoscutului Alexandru Macedon. În Bitola o seamă de locuri au numele lui şi aici menţionez spitalul, stadionul şi piaţa agroalimentară.
Imediat după statuie începe principalul bulevard pietonal, Sirok Sokak. Acesta arată incredibil de bine este foarte curat şi bine îngrijit. Într-un loc de pe acest bulevard este arborat un tricolor românesc. Frumoasă surpriză.
Pe la mijlocul bulevardului este o piaţă mai mare, un loc deschis şi fain. Zona e plină de cafenele, magazine, bănci, restaurante. Strada asta însă e neaşteptat de lungă.
La capătul ei dăm de o clădire frumoasă, albă care însă pare a fi abandonată.
Vis-a vis este o altă clădire impunătoare, sobră, Muzeul oraşului Bitola. Urmează apoi un parc unde tronează o mare sală de sport. La capătul parcului este una din principalele atracţii din oraş, sit-ul arheologic Heraclea Lyncestis. Acolo de fapt este ceea ce a mai rămas din vechiul oraş fondat de Filip al II-lea în secolul IV înainte de Hristos.
Cum era foarte cald şi cum eram sătui până peste cap de situri arheologice după excursia din Cipru, am spus pas. Din poze am văzut că arată bine.
Am parcurs înapoi întreg pietonalul, am trecut peste râul ce străbate oraşul pentru o vizită în vechiul bazar, numit Carsija. Surpriza însă a fost de proporţii. Bazarul era pustiu! Eu credeam că musulmanii n-au treaba cu ziua de duminică. Aşadar am avut ocazia, pentru prima dată în viaţa de a ne plimba pe străduţele întortocheate ale unui bazar gol. Aşa ceva rar ai ocazia să vezi. Linişte, magazine cu obloane trase, absolut nimeni pe stradă.
Revenim în centru şi mâncăm ceva tradiţional la o terasă. Nu mai ţin minte denumirea dar ştiu că a fost foarte bun.
Seară am petrecut-o lângă Bitola, în satul Dihovo unde am închiriat o casă întreagă la un preţ de nimic.
Şi cu asta s-a încheiat aventura macedoneana. Urmă ca apoi să trecem graniţa şi să explorăm pentru prima dată câteva colţuri din Grecia.
Episoadele precedente le găsiţi aici:
Macedonia, episodul 1:
http://bogdanbalaban.ro/556.html
Macedonia, episodul 2:
http://bogdanbalaban.ro/557.html
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
Tincuţa Bobe
11 mar 2021 11:10:14
Felicitări Bogdan. F.fain descrisă vacanţa. Aştept şi alte locuri frumoase. Numai bine, colega de la etj.8, centrul civic