Grecia: la pas prin Kavala
Data publicării: 12 nov 2018
Grecia este o ţară care îţi oferă surprize plăcute la tot pasul. Astăzi am să vă povestesc cum a fost în oraşul Kavala. Când am plecat din Thassos am stat vreo două ore la coadă la feriboat. Râuri de maşini se îmbarcau pentru a ajunge din nou pe continent. Probabil că toată această coadă de maşini urma apoi să se mute la frontiera dintre Grecia şi Bulgaria.
Kamares
Pentru a evita statul la încă un rând, şi nu numai de asta, ne-am propus ca după-amiază să o petrecem în oraşul grecesc Kavala. El are totuşi ceva special care pe mine m-a atras în mod deosebit. Este vorba de Kamares, un apeduct impresionant construit de otomani pe vremea lui Suleiman Magnificul.
În ceea ce mă priveşte a fost prima oară când am văzut aşa ceva. Am plecat ţintit spre un loc de parcare aflat în apropiere de apeduct. Mai exact pe strada Amerikanikou Erithrou Stavrou. Nu este chiar în buricul târgului dar sunt destule locuri unde poţi parca gratis. În plus poţi face o plimbare agreabilă, de 5-10 minute până la Kamares. Şi de asemenea poţi admira cartierul Panagia şi dealul cu Castelul din Kavala.
Ajungem la apeduct. Este surprinzător de înalt şi extrem de bine conservat. Este construit cumva pe două nivele şi face chiar şi o curbă. Apeductul are 280m lungime şi o înălţime de aproximativ 25 de metri. A fost ridicat în secolul XVI cu prilejul reconstrucţiei oraşului. În partea sa nordică este conectat la o reţea de conducte care aduc în oraş apa de la 6,5km, din zona Palia Kavala. Având arce succesive peste care trecea apă, Kamares aproviziona cu apă clădirile importante din oraş: moschei, fântâni, băi turceşti.
În concluzie, acesta este cu siguranţă edificiul simbol al oraşului Kavala şi merită vizitat. Mai ales că nu costă nimic.
Castelul din Kavala
A urmat apoi o plimbare prin cartierul Panagia. Urcăm din greu pe străzi înguste spre castel. Pe măsură ce înaintăm vedem de sus cea mai mare parte a oraşului. Pare înghesuit tare, impresie ce sporeşte având în vedere că este construit pe verticală. Ne rătăcim de câteva ori însă câţiva localnici binevoitori ne repun pe drumul cel bun.
Ajungem şi în vârful dealului şi intrăm în cetate. Vizitarea ei costă 2,5 euro de persoană. Mare lucru însă nu este de văzut aici. Sunt câteva încăperi însă sunt goale. Dar adevărata atracţie sunt turnul şi zidurile care îţi oferă ocazia să priveşti în cele patru zări şi să observi cel mai bine oraşul în ansamblu. Bineînţeles că am profitat şi am umblat peste tot. Priveliştea asupra cartierului Panagia şi asupra portului sunt copleşitoare.
Panagia
Ieşim din cetate şi începem să coborâm pe aceleaşi străduţe înguste. De data asta folsim harta de pe telefon şi nu ne mai rătăcim. Ajungem la moschea Husein Bey.
Din păcate nu o putem admira decât de afară. Ne impresionează însă mai mult zona de lângă ea unde par a fi nişte clădiri administrative ale musulmanilor care sunt bine întreţinute.
Coborâm în continuare şi unde este posibilitatea o luăm pe scurtături. Adică pe nişte scări ce taie din când în când străduţele. Dăm de o stradă mai mare, Poulidou, pe care circulă şi maşini. Ne îndreptăm spre Piaţa Mohamed Ali. Aici se găseşte o statuie a domnului cu acest nume. În spatele ei se gasete o casă în stil otoman, bine întreţinută şi foarte frumoasă. Se numeşte chiar aşa: casa lui Mohamed Ali, astăzi devenita muzeu.
Mohamed Ali
Dar să vedem cine este acest domn: are origini albaneze şi a fost născut la Kavala. A fost comandant în armata otomană a ajuns în 1805 pașă în Egipt. Datorită reformelor sale este considerat fondatorul statului modern egiptean. Dinastia pe care a întemeiat-o a condus Egiptul până la Revoluția egipteană din 1952.
Reformele sale au fost foarte interesante pentru vreea aceea:
A rămas în istorie ca primul suveran din lumea arabă care a încercat o naționalizare, acesta confiscând terenurile aflate în proprietatea personală a supușilor săi. Totodată, a creat un monopol asupra principalelor produse ale țării, devenind singurul producător și contractor. A îmbunătățit sistemul de irigații, de care agricultura era dependentă. Deși analfabet, acesta a sprijinit sistemul de învățământ, înființând chiar un minister al educației, punând bazele primei școli de inginerie din Egipt (1816) și a primei școli de medicină (1827).
A promovat o politică agricolă bazată pe noțiuni științifice, introducând culturile de bumbac, aduse din India și Sudan. A fost adeptul schimbului intercultural cu lumea din vest, invitând în Egipt profesori și medici, îndeosebi din Franța.
A trimis la instrucție și schimb de experiență în Europa (Italia, Franța, Anglia, Austria) misiuni militare și educaționale egiptene. Domeniile preferate de studiu erau cel militar, naval, farmacia, medicina, ingineria, artele și meșteșugurile. De altfel, armata egipteană a fost reorganizată și modernizată de către un colonel francez. Similar, şi marina egipteană.
Și-a subordonat întreaga structură administrativă, în scopul controlării întregii economii. I-a anihilat pe mameluci, dinastia anterioară conducătoare în Egipt. Într-un final, în ciuda ideilor inovatoare, acest sistem promovat a eșuat întrucât Egiptul nu dispunea de specialiști în diverse domenii economice, mână de lucru antrenată și resurse naturale însemnate.
Principalele acțiuni militare au fost cea din 1811-1818, împotriva Arabiei, apoi cea din 1820, în estul Sudanului, ambele victorioase. A urmat o a treia campanie, împotriva grecilor care luptau pentru independență, în care armata egipteană a colaborat cu puterea otomană. Campania s-a soldat cu înfrângerea navală de la Navarino(octombrie 1827), în fața forțelor navale anglo-franco-ruse.
Urmează neînțelegeri cu puterea otomană, care nu își ținuse promisiunea că, în schimbul ajutorului egiptean, să ofere Siria. Şiria este astfel cucerită de fiul lui Mohamed Ali, Ibrahim, instaurându-se o ocupație timp de 10 ani. Supus presiunilor din partea puterilor occidentale, neinteresate de apariția unui stat nou și puternic în Egipt, în dauna Imperiului Otoman, trupele egiptene sunt nevoite să părăsească Siria în final.
Printr-un firman din anul 1841, se stabilește în pașalâcul Egiptului succesiunea ereditară în familia lui Mohamed Ali (prin fii săi Ibrahim, Tusun și Said), un altul acordându-i şi conducerea Sudanului.
Catedrala ortodoxă
Tot pe o latură a Pieţei Mohamed Ali se găseşte şi catedrala ortodoxă a oraşului. Arată bine, pare proaspăt renovată. Locul este foarte animat fiindcă atunci când am nimerit noi era o nuntă în plină desfăşurare. Ce ar mai fi de spus este că de lângă biserica este un loc cu peisaj frumos cu mare şi scări ce duc până la apă.
Imaret
Revenim pe strada Poulidou şi o luăm înapoi spre a trece pe lângă o altă clădire emblematică a oraşului. Imaret. Aici a fost un complex de clădiri otomane în care se desfăşurau tot felul de activităţi religioase, şcolare şi filantropice. A fost constrit între 1817 şi 1821 tot de către Mohamed Ali. Existau aici două şcoli superioare, două şcoli religioase, o casă pentru cei săraci, o şcoală elementară, birouri administrative, totul aranjat în patru curţi. Iniţial a funcţionat ca şcoala religioasă dar apoi s-a trnasformat într-un centru pentru ajutorarea săracilor. Astăzi este hotel şi restaurant.
Coborâm apoi spre port în căutarea unei taverne unde să luăm cina. Odată ieşit lângă mare vedem că oferta este foarte variată pentru toate gusturile şi buzunarele. Noi ne-am oprit la restaurant Orea Mitilini.
Şi astfel a luat sfârşit excursia noastră în Grecia. Cu siguranţă vom mai reveni în anii următori, cel puţin cât copiii sunt încă mici. Vom încerca să explorăm alte plaje şi insule şi să găsim locuri noi şi încântătoare de care Grecia nu duce lipsa deloc.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole