Zile prin Munti in 2018
Data publicării: 28 dec 2018
Anul 2018 ne-a adus ceva mai putine zile pe munte fata de cum eram obisnuiti. Insa toate acestea s-au compensat pentru noi odata cu aparitia celui de-al doile copil al nostru, George.
Asadar sa incepem retrospectiva:

Prima zi din anul 2018 a a adus si prima iesire pe munte. Si uite asa am fost prima data in Cheile Dopca.

De Boboteaza am vrut sa vedem cit de tare a inghetat Lacul Sfanta Ana

Si a urmat inca o premiera. Am urcat pe Muntii INtorsurii si am atins si Vf. Pilisca.

A urmat un weekend plin de veselie la deja traditionalul Revelion al Ospatarilor, la Magura

Apoi am mers sa vedem cel mai batran copac din tara, Batranul Carpatilor de la Mercheasa. Insa nici vecinii sai nu trebuiesc neglijati

Cascada urlatoarea Vama Buzaului

Pe un ger teribil si o zapada mare am ajuns la Piatra Singuratica, Muntii Hasmas

Ochii lui Dumnezei, Pestera Prohodna, Bulgaria

Pesteea Saeva Dupka, Bulgaria

Canionul Emen, Bulgaria

Cea mai frumoasa pestera din Ungaria, Pestera Aggtelek

Virful Lomnici, Slovacia, invaluit in ceata

In drum spre Lacul Poprad, Slovacia

Valea Simbetei, Fereastra Mare a Simbetei si un imens covor de brinduse

Lumea vazuta de pe Coada Pietrii Mari

Madara, Bulgaria

Vremea muntilor roz. Hectare de Rhododendron in Muntii Bucegi

Si un nou virf urcat in premiera: Coltii Obarsiei, Muntii Bucegi

Tot la vinatoare de Rhododendron, de data asta in Zaganu

Prima data pe munte pentru George si pentru noi in formula de patru. In Ciucas.

Copiilor le place pe munte. Zi frumoasa in Zaganu.

Joaca nu se opreste niciodata. Maria sare bucurosa in Bucegi

In urcare spre Lacul Capra, Muntii Fagaras

Cheile Varghisului

Lacul Sfanta Ana, de data asta vara.

Frumoasa capra neagra. Imagine capturata in Muntii Bucegi

Valea lui Stan, traseu spectaculos cu scari, scoabe si cabluri

Cascadele si lacurile Maries, Thassos, Grecia

Cascada Clocota

Intrarea in Cheile Mazii, Muntii Metaliferi

Peisaj de vis in Muntii Trascau. Cheile Manastirii si Cheile Rametului

In Pasul Vulcan sunt elogiate principalele personaje romanesti ale Primului Razboi Mondial

Creasta Oslei din Vilcan

Clanul Balabanilor pe Vf. Papusa din Muntii Parang

Sidin nou o premiera: spectaciloasele si periculoasele Chei ale Rametului

Muntii Leota, cu Vf. Cioara in fundal

Coborire din Muntii Grohotis

Virful Lespezi, Muntii Fagaras

Bucegii vazuti la ceas de toamna din Muntii Baiului

Si ultima premiera a anului: Virful lui Crai, Muntii Tataru

Cascada Rausor, Muntii Retezat

Cascada Clocota intr-un peisaj de poveste creat de ger

Piatra Boului, Muntii Trascau
Acestea au fost imagini din zilele petrecute pe munte in 2018. Sper sa ca in 2019 sa stam cit mai mult la altitudine. Pina atunci:
La Multi Ani!
- Distribuie pe retelele sociale

Comentarii: 3
-
Balaban George semn.
06 feb 2019 13:19:54
Împărtășirea cu noi,cu mine a splendorilor din lumea inefabilă a pasiunilor tale,sunt bucurii fără hotar.Ma îmbăt cu frumusețea gândurilor tale,ale pozelor,ale pertinentelor tale descrieri.De sus,din înălțimi paradisiace ,Lali zâmbește larg,duios,mulțumită de dragul ei fecioras și frumoasă sa familie.
-
Moldovan Nicolae
15 feb 2019 13:23:38
F. frumoase locurile prin care ați fost. În multe dintre ele n-am fost, nu știam de unele dintre ele. Felicitări pt abnegatia de a le parcurge. Un sincer Bravo!
-
Bogdan
18 feb 2019 07:22:22
Multumim pentru aprecieri.