Dobrogea: rezervatia Dealul Sarica
Data publicării: 03 apr 2019
Ca de obicei primăvara pare că se instalează prima dată în România în Dobrogea. Aşadar continuăm un obicei bun şi sănătos, acela de a merge în zona Munţilor Măcinului. Anul acesta am fost cel mai devreme, în al doilea weekend de martie, răspunzând la invitaţia lansată de Nelson şi Emilia.
Dimineaţa plecăm cu maşinile pe ruta Galaţi - Niculiţel. Trecem de celebra localitate vestită pentru vinurile sale şi undeva facem la dreapta pe un drum de pământ. Există şi marcaj, o bandă albastră, însă nu şi un indicator. Oricum suntem pe mâini bune, sunt convins că nu ne vom rătăci.
Ne echipăm cum trebuie. George este pus în rucsacul port-bebe, iar Maria îşi găseşte o nouă parteneră de drumeţie: căţeluşa Gipsy, de care este foarte încântată. Alături de noi au mai fost George Isac, Lucian Bălănică, Emilia şi Nelson.
Începem să urcăm pe un drumeag destul de lat. Deocamdată nu este abrupt aşa că începem să
povestim. Lucian are mai nou o pasiune interesantă: vânătoarea de păsărici. Care se realizează cu un echipament foto corespunzător şi un obiectiv mare cât o zi de post
Ajungem în pădure. Unde începe un întreg spectacol floral. În zona aceasta sunt la putere ghioceii. Mai mici, mai mari, izolați sau în pîlcuri. Din loc în loc mai descoperim și alte feluri de flori. Așadar tura începe cu o binemeritată pauză foto.
Dupa ce terminăm de pozat continuăm dar nu prea mult. Facem altă pauză, de data asta trebuie schimbat bebele. Aproape se văd niște stîncării pe care sunt sigur că le vom ataca. Ceea ce s-ar fi întimplat imediat dacă nu întîlneam un alt covor de ghiocei. Atît de fain încît nici nu știi pe unde să mai calci.
Într-un final ajungem și la zona stîncoasă și începem să ne bucurăm de o urcare scurtă la liber. Peisajul se deschide, se văd Dunărea, lacurile de lîngă ea și o bună bucățică din Ucraina și Republica Moldova.
De asemenea în apropiere se mai gaseste un varf puțin mai înalt. Dar drumul pînă la el avea sa se lungească din pricina unor pauze lungi de fotografiat dediței. Coborîm puțin, intrăm într-o padure. Apoi ieșim iarăși la gol alpin. Urcăm pînă la cel mai înalt punct.
Se vede bine mănăstirea Saon, Dunărea şi o mulţime de lacuri pe lângă ea. Undeva în Ucraina arde ceva cu fum negru şi gros.
Altitudinea maximă a dealului Sarica nu este însă aici, mai trebuie să urcăm un vârf. Dar până la el ne desparte cumva o vale. Venim înapoi, şi intrăm în pădure încercând să urcăm cumva prin spate fără să pierdem prea multă altitudine. Dăm şi de marcaj. Mergem însă la marginea pădurii unde pare să fie o poieniţă.
Este într-adevăr un loc neîmpădurit însă transformat în ogor. Este deja săpat. Mergem tot pe lângă copaci până când ieşim definitiv din pădure. Şi surpriză, nu suntem singuri. Ne întâlnim cu nişte ciobani care şi-au adus oile la păscut. Din câte am înţeles activitatea asta ar fi interzisă fiindcă Dealul Sarica este o rezervaţie naturală..
Nu peste mult timp ajungem şi în vârful cel mai înalt, marcat cu cinste de o bornă veche. Aici este locul de popas unde ne vom desfăta cu bunătăţile pregătite de Emilia. Facem poze de grup, ne distrăm, pozăm fluturaşi. Dar zâmbetul ne dispare când George ne anunţă că şi-a pierdut telefonul. Sunăm, dar telefonul pierdut pare că se găseşte într-o zonă fără semnal.
Cu toţii încercăm să găsim obiectul. Ne răspândim încercând să acoperim o zonă cât mai întinsă. Până la urma povestea a avut un final fericit. Telefonul a fost recuperat dintr-un loc stâncos.
Pentru coborâre am apelat la acelaşi traseu. Diferenţa a fost că Maria şi-a tot schimbat partenerii de drumeţie. La început a fost George, apoi căţeluşa Gipsy, iar pe final a venit încadrată de Emilia şi Nelson.
Toată distracţia a durat 5 ore.
La final ne-am pus în maşini, oprindu-ne la mănăstirea Saon. Am fost în biserică, am văzut lacul de lângă, dar şi mica grădină zoologică unde vedetele sunt struţii. De la magazinul mănăstireasc am cumpărat miere. Iniţial preţul mi s-a părut suspect de mic. Cu toate astea am luat miere de floarea soarelui şi poliflora de foarte bună calitate.
Cam asta a fost tura tradiţională dobrogeana din 2019. Am revenit cu bucurie pe aceste plaiuri şi sperăm că în anii ce vin să mai descoperim alte şi alte locuri frumoase de aici.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole