Munții Hășmaș: Suhardul Mic și Grădina Zînelor
Data publicării: 24 feb 2020
Munții Hășmaș și zona cu Lacul Roșu parcă a fost creată anume ca să iți dea idei de drumeție. După ce cu o zi în urmă am urcat pe Piatra Maria, astăzi a venit timpul să urcăm din nou pe Suhardul Mic.
Acum mulți ani am mai urcat odată însă vremea cu ceață de atunci ne-a privat rău de tot de a vedea ceva. Astăzi însă vremea ține cu noi. E foarte cald pentru o zi de ianuarie. Lăsăm mașinile în parcarea mare de lîngă restaurant, mergem la șoseaua principala pe care o urmăm cîteva sute de metri. Facem stînga apoi spre Hotelul Turist, unde începe de fapt și traseul marcat.
Pentru că suntem cu copiii alegem varianta mai comodă de urca atît cît se poate pe drumul forestier. Ne era un pic frică de faptul că în pădure am putea găsi gheață. Ei bine, nu am scăpat de ea cu totul și pe drum am avut cîteva portiuni mai delicate.
La finalul drumului forestier exista o zonă cu excavații, probabil cineva a intenționat să facă vreo cabana. Dar, nu se știe de ce, s-a oprit. Totuși locul ăsta este spectaculos fiindcă oferă un prim peisaj cu stâncăriile Suhardului Mic.
Iar cine a avut ochiul ager a descoperit și niscaiva capre negre pe stînci. Începutul a fost promițător.
De aici încolo mergem pe potecă. E destul de multă gheață așa că ocolim pe unde putem în speranța că vom ramîne în picioare.
Pentru cine vrea să urce pe scurtătură a fost amenajat acum cîțiva ani un traseu de via ferrata. Pentru ceilalți rămîne varianta clasică.
Poposim pentru scurt timp într-o poiană mai mare unde se află și Șaua Suhard. De aici urcușul se asprește. Se merge prin pădure iar în două locuri poteca a fost amenajată cu cabluri.
La un moment dat urcușul se domolește semn că am ajuns sus. Apoi ne mai ia cam 10 minute până la ieșirea la punctul belvedere de pe Vf. Suhardul Mic. Aici a fost montată o cruce mare de lemn. În trecut exista și un panou explicativ în care puteai identifica vîrfuri și poieni.
Facem bineînțeles o pauză lungă si multe poze. Priveliștea este impresionantă. Se vede Lacul Roșu, acum înghețat cu celebrele lui cioturi de brazi. Șoseaua ce străbate Cheile Bicazului este doar o linie neagră ce șerpuiește pe la baza stîncilor. Ne mai atrage atenția Vf. Hășmașul Negru și drumul către cătunul Trei Fîntîni.
De aici încolo domnul Stoica va fi căpitanul nostru și ne va conduce prin Grădina Zînelor. Din păcate nu am văzut nici o zînă. Însă peisajul în care acestea trăiesc te lasă fără cuvinte: abrupturi mari, stînci, șoseaua undeva foarte jos, Piatra Altarului și Ceahlăul întregesc o vedere minunată.
O potecă îngustă și puțin conturată merge la cîțiva metri de abrupt. Există numeroase puncte de belvedere, motiv pentru o grămadă de popasuri. La final ni se dezvăluie în zare însuși Ceahlăul. Identificăm cu ușurință cele mai înalte vîrfuri ale sale: Ocolașul Mare și Toaca.
Venim un pic înapoi și avem parte de replica zilei. Maria a mers de mînuță cu Dan care tocmai povestea:
Uite, terminăm traseul, mergem la pensiune, bem o țuică și ne culcăm un pic.
Maria ( 4 ani ) înregistrează, evaluează situația și grăiește:
Auzi, dar nu mai bine bem o bere?
Asistența evident că a izbucnit în rîs. De la un moment dat căpitanul nostru ne-a dus pe o potecuță care a dat în marcajul triunghi albastru pe care am și urcat. De aici am coborît la Lacu Roșu pe același traseu.
A fost o plimbare foarte reușită, potrivită cam pentru toată lumea. Nu este nevoie nici de o foarte bună condiție fizică. Traseul a fost foarte apreciat de către toți participanții.
Și la final recapitulare:
Traseu: Lacu Roșu - Șaua Suhard - Suhardul Mic( triunghi albastru ) - Grădina Zînelor( nemarcat ) și retur.
Durată: 4 ore
Prin amabilitatea domnului Stoica avem și track aici:
https://www.strava.com/activities/3042256589
- Distribuie pe retelele sociale
Comentarii: 1
-
Titus Hen
24 feb 2020 10:38:16
Excavatia aia e pe locul fostei cabane Suhard. Din pacate, imediat dupa '90, desi cabana era inca intr-o stare destul de buna, un "destept" intreprinzator local a decis ca o darame si sa faca nu stiu ce monstruozitate de hotel dar fara avize, ca asa vrea muschii lui. Nu dupa mult timp lucrarea s-a sistat si noi turistii am ramas fara cabana iar el cu banii risipiti in vant.