Munții Dognecei
Data publicării: 10 mai 2022
După călătoria în Ungaria am rămas cu ceva timp liber. Fiind în partea de vest a țării am ales o excursie în niște munți puțin cunoscuți și umblați, Munții Dognegei. Totul părea ideal la prima vedere pentru o excursie cu copii:
- Traseu în circuit pe drumuri forestiere
- Diferență mică de nivel, pînă în 400 de metri
- Prognoză meteo bună
- Durata estimată a traseului, undeva la 4-5 ore
Doar că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din tîrg.Totuși a fost esențial faptul că înainte desenasem un track GPS.
Așadar iată-ne în satul Dognecea. El se găsește pe o vale strîmtă și este cunoscut pentru cele două lacuri de acumulare. Parcăm, după ce trecem un pod, într-o zonă unde pare să fi fost ceva exploatare și unde acum se găsesc parcate mai multe basculante și tot felul de alte utilaje aflate în diverse stări de degradare.
În noaptea precedentă plouase așa că pe jos încă nu e uscat de tot. Pornim pe un drum înierbat care este de fapt o scurtătură spre un drum forestier cinstit. Chiar la început găsim o săgeată verde pe care însă nu scrie nimic.
Drumul forestier este cam noroios, pe alocuri mai curge apă. La o intersecție dăm iară de săgeata verde care părăsește drumul spre o direcție necunoscută. Noi mergem în continuare pe valea principală pînă la o intersecție mare unde se pare că au fost depozitați bușteni. Acolo trebuie să cotim pe drumul prin dreapta, care e noroios și chiar mai îmbietor.
Partea bună e că după vreo 300 de metri drumul părăsește valea și începe să urce prin pădure. Mergem pînă la o intersecție. Aici alegem cu inima. Adică o luăm pe varianta mai puțin noroioasă care ne scoate rapid într-o culme. De aici nu mai e drum. Sau mai bine zis a fost odată, acum cîteva zeci de ani.
Consultăm trackul GPS, suntem un pic în afara lui. Dar în cîteva minute revenim pe drumul cel bun trecînd de o zonă scurtă cu lăstăriș. Suntem într-o rariște. Poteca e aproape inexistentă însă este ușor de urmărit fiindcă ține culmea și în stînga și în dreapta e plin de lăstăriș. Din cînd în cînd ne mai pun probleme niște spini mari, înalți. De la un moment dat încolo poteca pare să fi fost curățată pentru că e plin de arbori mici tăiați.
Situația de incertitudine avea să se termine curînd, atunci cînd ajungem în culmea principală a Munților Dognecei. Aici este un drum pietruit în stare foarte bună care poate fi parcurs cu orice fel de mașină.
Priveliștea s-a mai deschis, se văd părți mai multe din Munții Dognecei dar și din Semenic.
De aici e simplu, drumul ține culmea, se merge cînd în urcare ușoară, cînd în coborîre ușoară. După una dintre aceste urcări drumul ocolește un vîrf, cel mai înalt al zonei. Are un nume ciudat rău, se numește Culmea Poeții și are 617 metri.
Ca să urci pe el trebuie să părăsești drumul și să urci încă maxim 5 minute. Vîrful este complet împădurit și marcat de o bornă de ciment. După tradiționala poză de vîrf căutăm să revenim la drum. Îl zărim prin pădure și ne mirăm de cît de aproape e. Doar că ne trezim pe marginea unei excavații. Jos e un mic loc de popas cu vatră de foc și masă și băncuțe.
Revenim în drum printr-un loc mai prietenos și mai mergem un pic. Ne oprim la popas, numit Popasul lui Lau, dar nu ne bucurăm prea tare de el. Fiindcă începe să plouă. Din fericire nu durează mult dar suficient cît să ude iarba și frunzele copacilor.
Pe drum găsim niște melci mari spre bucuria copiilor. Aceștia îi studiază plini de curiozitate și le cîntă.
Mergem pe drum coborînd ușor și simțidu-ne bine. Atît de bine că uităm să mai consultăm track-ul GPS. Cînd ne trezim din visare vedem că pe undeva am ratat drumul de coborîre. Dar pe unde oare? Că nu văzusem nici un fel de drum în nici o direcție.
Trebuie așadar să ne întoarcem vreo 200 de metri, unde observăm un copac cu marcaj forestier. De acolo pare că pleacă o potecă vagă. După un pic de cercetare constatăm că pe acolo e coborîrea. Ca și la urcare vedem că și pe aici a fost odată un drum forestier sau de taf.
De data asta drumul e ceva mai evident, mai lat. Într-un singur loc a fost invadat de vegetație. După ce depășim fără prea mari emoții, dar bine udați, acest obstacol ne așteaptă o coborîre abruptă. Jos e un pîrîu iar după el începe un drum forestier clar și cinstit.
Coborîrea ne pune ceva probleme fiindcă pămîntul e ușor instabil și în plus mai apar spini ce trebuiesc ocoliți. Dar reușim să trecem cu bine și de data asta. Drumul apoi merge prin pădure, pe lângă pîrîu pe care trebuie să îl traversăm de cîteva ori. Asta pînă ajungem într-o poiană mare unde e o confluență de pîraie și un drum forestier mult mai bine întreținut.
Aici începe să plouă tare. Din fericire nu ține mult. Mergem tot la vale în coborîre ușoară pe lîngă pîrîul Cauna. Mai jos dăm de o altă poiană unde este construită o casă.
Mai jos pîrîul Cauna este prins într-un lac de acumulare cunoscut sub numele de Lacul Mic sau Lacul cu Nuferi. Barajul este foarte interesant, are o formă cum nu am mai văzut. De acolo mai este foarte puțin și ajungem la drumul de asfalt ce leagă satul Dognecea de Ocna de Fier și Bocșa.
Pînă la mașină mai avem cam doi kilometri. Mai încolo însă avem parte de un alt peisaj pitoresc. Vom merge pe lîngă Lacul Dognecea sau Lacul Mare. Pe malul opus este o pensiune, pontoane, sezlonguri, restaurant. Apa e liniștită și ceea ce este pe mal se oglindește cuminte pe luciul apei. Trecem și pe lângă baraj, construit după același model ca la Lacul Mic.
Totuși apele par a fi în creștere așa că preaplinul este dirijat la vale printr-un jgheab. De aici și pînă la mașină nu mai este nimic interesant și încheiem circuitul cu succes dar și bine udați.
Ne schimbăm în haine uscate și mergem să mîncăm ceva la pensiunea de pe malul Lacului Dognecea. Asta solicită un pic calitățile de șofer. Drumul merge pe baraj unde sunt montate balustrade și trebuie făcut zig-zag prin locuri strâmte.
Pensiunea se numește Colț de Rai și din cîte am văzut are destule locuri de cazare. Mîncarea a fost chiar gustoasă.
În concluzie ce ar fi de spus. Așa cum discutam și cu Ramona, asta este o tură pe care probabil o faci o dată în viață. O tură în care ai toate șansele să te rătăcești cu sau fără un track GPS. Și pe care e greu să o recomand cuiva.
Traseu:
Dognecea - Drumul de culme - Vf. Culmea Poeții - Valea Cauna - Lacul Mic - Lacul Dognecea - Dognecea
Marcaj: nemarcat
Durata 5 ore și jumătate
Track GPS: https://www.strava.com/activities/7065092379
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 2
-
Mihai Valentin
08 iun 2022 05:26:49
Zonele acelea cu desisuri par sa fie de padure care a crescut dupa o taiere masiva. Si eu cred ca e un traseu pe care-l faci o data intr-o viata. Poate ca daca stiai ca arata asa nici nu-l mai faceai. Dar orice loc are ceva de aratat (bun sau rau). Barajul e interesant, poate ca e antebelic (sau mai vechi) dupa tipul de constructie. Eu personal am ramas cumva cu o impresie ciudata vazand pozele. Toate bune.
-
Bogdan
08 iun 2022 07:42:05
Salutare,
Da, barajele arată foarte interesant. Impresia ciudată de care vorbești am avut-o și eu. Totuși sunt de părere că ar trebui amenajat și marcat un traseu turistic. Cei din zonă probabil cunosc și variante mai bune.