Va spune ceva numele ăsta? Nu prea spune nimic. E un vechi sat săsesc adunat între dealuri aflat la periferia judeţului Braşov, aproape de Buneşti. Dl. Aurel, custodele bisericii fortificate de la Cloasterf ne-a îndemnat să mergem şi aici că ar fi de văzut o biserică fortificată.

Din păcate în ziua aceasta fortificaţiile Roadesului sunt accesibile doar de afară după cum avea să ne spună un domn pe care l-am întâlnit lângă frumoasa şi noua biserică ortodoxă. Biserica veghează satul dintr-un loc ceva mai înalt. Din păcate e lăsată de izbelişte iar zidurile plâng după ajutor.


Am încercat să găsim o breşă în zid. La baza unuia din turnuri pare a fi o intrare. Ajund la ea însă tot ce constat e mulţimea de gunoaie adunate acolo. Nu e chip de intrat aşa că ne retragem pe câmp într-un loc deschis. De unde să putem privi în voie. Turnul bisericii nu pare a fi într-o stare prea bună, o crăpătură lungă îl săgeată. Ceasul pictat al bisericii e doar o amintire: a mai rămas un contur circular şters aproape în totalitate şi o limbă metalică încremenită într-o poziţie nefirească. Zidurile şi celelalte turnuri par a fi într-o stare mai bună.


Revenim pe lângă ziduri îndreptându-ne, pe o alee vegheată de brazi înalţi, spre ceea ce odată a fost casa paznicului cetăţii. Pe sub această casă e o intrare boltită în prima incintă. Pe casă un frumos cuib de barza. Un pic mai încolo e o altă poartă de intrare având pe ea un lacăt mare. În stânga e o clădire ce pare aa fi fost şcoală, iar pe lângă ea, o alee pietruită ce coboară spre sat care contrastează puternic cu noroiul întâlnit pe uliţele satului. Saşii ăştia au fost oamenii gospodari care ştiau să se îngrijească de cele ale lor. Cum era să vină la biserică în papuci plini de noroi?


Între timp am revenit la Roadeș. Satul l-am găsit oarecum schimbat, mai viu. Am reuşit să văd biserica şi pe dinăuntru. S-au început nişte lucrări de consolidare însă nu se ştie când se vor termina.

Puţină istorie( sursă: siteul rupea-cohalm.ro )
Biserica evanghelică a fost construită în secolele XV-XVI în stil gotic purtând hramul Sf. Ioan. Avea un altar-scrin valoros, cu două aripi fixe şi două mobile din perioada de trecere de la gotic la Renaştere. Are o incintă de tip poligonal.


În secolul al XV-lea, clopotniţa este ruinată parţial. În 1494, pentru construcţia bisericii din Roadeș se primeşte un neaşteptat sprijin din partea oraşului Hermanstadt-Sibiu. Turnul este mărit până la cinci etaje şi păstrează un coridor din lemn. Ferestrele au fost zidite pentru a fi transformate în guri de tragere. Peretele sălii este ridicat cu 2 metri şi un etaj de apărare se afla aşezat peste arcul de cărămidă ce se întinde între contraforturi.


Deasupra corului s-a construit o şarpanta, care zace pe grinzi din lemn. Apoi se construieşte sacristia uşa pictată a acesteia poartă dată de 1526. Oglinzile sau căptuşelile parapeţilor sunt pictate. Printre alte motive ale decoraţiunilor ţărăneşti rurale există, de asemenea, o reprezentare pictată a bisericii fortificate din Roadeș.


Biserica are o incintă, o împrejmuire de tip poligonal, întărită cu cinci turnuri cu trei etaje ieşite din rând.
Împrejmuirea poate fi descrisă astfel: zidul inelar al bisericii cetate formează un oval neregulat, flancat de patru turnuri dreptunghiulare. Incinta exterioară este păstrată astăzi numai în sectorul sud-estic, în timp ce partea de nord-vest a fost demolată în anul 1854.


În anul 1871, la Turnul de sud-est s-a înzidit o încăpere pentru şcoală şi de aceea turnul s-a numit Şcoala Veche de Fete. După cum se poate vedea, în tencuiala frontului de sud au fost incrustaţi anii 1618 şi 1871.


La 1882 turnul de sud-vest a fost demolat, iar cel de est a fost amenajat ca locuinţă a paznicului cetăţii. Sub acoperişul său baroc se află intrarea pentru vehicule, cu bolta cilindrică dreaptă, care se închidea cu uşi grele de stejar ferecate cu fier. În zidul de sud există şi o uşiţă pentru pietoni, o poartă grea de stejar cu ferecături de fier, datată 1651, anul fiind stanţat în metal. Uşiţa e ornamentată cu rozete, care sunt, la rândul lor, stanţate, gravate în fier. Pe turnul de nord, numit foarte plastic şi pitoresc "Pivniţa de Lemn", este aşezată o giruetă în formă de cocoș, care indică direcţia vântului şi arată dacă ploaia se îndreaptă către pădure.

 

Am rămas cu un gust amar după vizita această. Roadeșul e un loc frumos uitat însă. Cu puţină organizare s-ar putea face turism de genul celui practicat la Viscri. Cei ce şed pe la Ministerul Turismului, al Culturii sau pe la alte agenţii de profil habar nu au ce se află în ţara asta şi ce pot face. Au auzit doar de Litoral, de Valea Prahovei, de Bran. Păi cum să nu îţi vină atunci ideea să înfiinţezi o staţiune balneară în Bucureşti?

Vă invit să urmăriţi un colaj de imagini realizate la Roadeș pe muzica formaţiei Evanescence