În Munții Igniș după 20 de ani
Data publicării: 07 aug 2023
Am revenit după fix 20 de ani în Munții Igniș. Aceștia se găsesc la nord de Baia Mare și adesea sunt luați dimpreună cu muntele vecin, Gutîi. După un drum lung am ajuns în Stațiune Izvoare. Am parcat aproape de schit.
Ne echipăm voinicește și plecăm la drum. Peste cîteva minute ne întîlnim cu un cioban bătrîn.
- Unde mergeți?
- Vrem să urcăm pe Igniș, e bine pe aici?
- Da, țineți drumul forestier pînă la prima curbă strînsă. De acolo se face un drum la dreapta. O să vedeți că e și barieră. Și de acolo mereți numa înainte. Da de unde sunteți?
- Din Brașov.
- Ohooo, acolo sunt mulți urși!
- Dar ce, aici nu e urs?
- Ba da, cum să nu! Ar fi și rușine să nu fie urs!
Și uite așa ne-am binedispus și ne-am mai adăugat un citat în colecție. Asta da abordare a problemei urșilor!
Ne luăm rămas bun și ne vedem fiecare de drumul său. Așa cum ni s-a spus, în prima curbă începe un drum forestier la dreapta. Iată și bariera. Urcăm. Peste ceva timp auzim zgomot de motoare. Suntem depășiți de două mașini ce au inscripționate pe ele lucruri legate de zborul cu parapanta.
Puțin mai sus se aude zgomot de ape. Avem în stînga un pîrîu numit Vlășinescu, deocamdată aflat destul de jos față de drum.
Mai vin din spate trei drumeți. Ne depășesc și ei însă ne reîntîlnim la scurt timp la un izvor. De fapt aici e singura sursă de apă. Facem plinul și plecăm la deal. Ceilalți drumeți o iau la vale, se pare că scopul lor a fost doar să ia apă.
Puțin mai sus consult harta și gps-ul acesta arată un drumeag care dă într-un drum marcat care teoretic ne-ar scoate pe Igniș mai rapid. Hai să încercăm varianta asta.
Ideea nu a fost bună. Drumul e cam accidentat și puțin umblat. Dăm în pădure de un snowmobil abandonat. Ajungem și în locul de întîlnire cu poteca oficială. Marcaj nu am găsit, potecă iarăși nu, în continuare e la fel de plin de boscheți.
Socotim că e mai sigur să revenim în drumul de mașină. Prețul plătit: o jumătate de oră de umblat aiurea.
Continuăm pe drum, mai tăiem serpentinele iar în final ieșim din pădure. Aici e dezmăț: sunt hectare întregi de afine coapte, mari numai bune de mîncat. O potecă străbate tot acest afiniș.
Mîncăm pe săturate și abia apoi continuăm urcarea. Aceasta ne scoate iarăși în drum. Ne așteaptă o porțiune dreaptă aflată sub un soare nemilos. În față se vede o casă. La o oarecare distanță de ea, lîngă drum, sunt mai multe corturi improvizate. Și oameni ce stau acolo cu copiii. Cel mai mic dintre ei are doar două luni. Bănuiesc că sunt culegători de afine. Întîlnim marcajul triunghi roșu pe care îl căutasem aiurea prin pădure. O săgeată ne lămurește că el leagă stațiunea Izvoare de Cariera Limpedea aflată la marginea orașului Baia Mare.
Drumul nostru mai face o serpentină pe care o tăiem cu grație. Privind în urmă începem să vedem Munții Gutîi. În plan și mai îndepărtat ghicim culmi ce fac parte din Munții Maramureșului, Rodnei sau Țibleș.
Copiii se plîng că le este foame și că vor mîncare adevărată. Chiar dacă au făcut o burtă de afine. Găsim lîngă drum un copac singuratic și ne adăpostim la umbra lui. E incredibil ce mare diferența de temperatură cînd stai la umbră.
Maria și George sunt entuziasmați de zborul parapantelor. Fata a și avut o experiență de genul ăsta. Băiatul ne spune că el nu vrea să zboare pentru că îi este frică.
Terminăm de mîncat și ne ducem spre vîrf. Aici sunt cîteva antene mari. Dăm iară de afiniș și mergem cu dese opriri. Dar pînă la urmă ajungem. Pe vîrf e o construcție mică folosită de cei ce se dau cu parapanta.
Din amintirile mele în zonă sunt niște megaliți undeva mai jos de vîrf. Cam după 10 minute ajungem la ei. Poteca se strecoară meșteșugit printre ei lăsându-se pe diverse terase cu locuri de belvedere. Totuși trebuie avut grijă. Sunt cîteva locuri abrupte și alunecoase.
Poteca se termină la poalele unui megalit. De aici se cască un hău mare. Vedem de sus Lacul Firiza și orașul Baia Mare.
Copiii se mai distrează cățărîndu-se pe megaliți. Ramona se uită la ceas și sună adunarea. E timpul să plecăm. Urcăm înapoi pe vîrf. Parapantiștii au plecat. Le urmărim zborul o vreme. Din vîrf pleacă un traseu marcat cu punct albastru spre Groapele Chiuzbăii.
Începem coborîrea. Ne oprim iarăși în marea de afiniș. Copiii mănîncă iarăși pe săturate. George, în special este un mare iubitor de afine. Mai jos găsim și ceva frăguțe.
La izvor nu ratăm ocazia de a ne răcori. Ajunși mai aproape de izvoare întîlnim diverse grupuri plecate la plimbare. Zona e mai aglomerată acum, spre seară. Terminăm cu bine circuitul și ne deplasăm spre locul de cazare.
Vom sta la Cabana Alfa, situată în Baia Mare oficial. De fapt e construită într-un loc frumos, aflat în pădure spre Chiuzbaia. Condițiile de cazare sunt foarte bune. Au și păstrăvărie. Și uite așa au descoperit și copiii noștri ce bun e peștele proaspăt.
Călătoria asta în Munții Igniș mi-a trezit o grămadă de amintiri. Mă bucur că am regăsit hectarele de afine și megaliții. De asemenea mi-au rămas în minte cuvintele lui Gabi Arion legate de afine și rostite acum 20 de ani: îs ca drogurile!
Traseu: Izvoare - Valea Vlășinescu - Vf. Igniș - Megaliți și retur
Marcaj: nemarcat
Durată: 6 ore și jumătate. Cu pauze lungi și dese
Track GPS: https://www.strava.com/activities/9463601239
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole