Parîng

Data publicării: 01 iun 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

De prin iarna mi se făcuse un mare dor de Parîng. Nu mai călcasem aceste locuri de aproape zece ani şi mi-am zis că anul ăsta trebuie să fac în aşa fel în cât să ajung. Iau calendarul şi hotărăsc ieşirea în ultimele zile ale lui mai. Mă interesez de cazare, dl. Dinu Boghez mă trimite la Cabana Sportivilor din zona ANEFS.

De nerăbdare, plec direct de la serviciu de miercuri seară. Mă opresc la Sibiu, la vărul Ilie unde petrec noaptea. Şi plec de joi, cu noaptea în cap, spre Petroşani. Din păcate vremea e tare închisă, în drumul spre Sebeş apar stropi de ploaie.

De aceea profităm de ocazie şi ne zbenguim puţin prin Țara Hațegului unde vizităm câteva bisericuţe vechi de piatră. Oprim mai întâi la Strei.


Bisericuţa din Strei

Continuăm la Suseni şi Ostrov. Oprim şi în localitatea Sîntămărie-Orlea unde vizităm o veche biserică evanghelică. Un indicator ne îndeamnă să vedem şi castelul din localitate. Din nefericire edificiul este folosit de ani buni pe post de hotel şi restaurant. Sunt atât de scârbit de situaţie încât plecăm urgent fără măcar să fac o poză.


Peştera Bolii
Următorul obiectiv este Peştera Bolii, aflată lângă Petroşani. Vorbesc cu cei care păstoresc peştera, respectiv nişte persoane extrem de amabile şi serioase de la asociaţia PetroAqua, şi obţin toate indicaţiile şi informaţiile necesare. Ne dotăm frumuşel cu frontale şi bocanci, coborâm pe trepte înguste de ciment şi intrăm în peşteră odată cu râul.


Intrarea în peştera este largă, portalul e înalt şi lat. Acest lucru permite un fenomen extrem de interesant: verdele ierbii se proiectează pe luciul apei, iar de acolo pe peretele peşterii. Volumul de apă este însemnat şi râul şerpuieşte prin culoar asemeni unui râu de la şes; de aceea, pentru a se uşura accesul, în Peştera Bolii s-au construit patru poduri, fiecare în alt stil.

Primul pod este din ciment, are balustrade de lemn şi este arcuit.
Podul cu numărul doi are o arhitectură interesantă. Pare a fi un pod suspendat pe cabluri şi este vopsit în galben.
Cel de-al treilea este de fapt o punte suspendată de lemn ce se balansează uşor sub greutatea paşilor noştri. Este prinsă pe cabluri şi este în curbă.
Al patrulea pod este o punte lungă de lemn ce este susţinută de câteva cabluri.

După ultimul pod, culoarul se lărgeşte şi zărim locul pe unde râul revine la suprafaţă. Ca să ajungem acolo ar fi nevoie să trecem prin apă însă renunţăm întrucât locul nu e îndepărtat iar peştera nu pare a ne oferi ceva nou.

În peşteră ne întâlnim cu doi cehi care ne povestesc că au stat câteva zile în Retezat, iar acum sunt în drum spre casă şi vor să viziteze diverse prin împrejurimi. Ne spun că vor să meargă la Castelul Huniazilor. Eu le recomand cu căldură şi Biserica de la Densuş.

Peştera e destul de simplă. Are puţine stalactite, stalagmite ori coloane. Câteva ramificaţii, culoare scurte pe lateral. Pe mine m-a impresionat conbinația de culori alb şi roşiatic de pe tavan şi mai ales modul în care râul şi-a creat acest drum larg. În unele locuri apa curge nervoasă, pe jgheaburi, cu zgomot, în altele se linişteşte instaurând o armonie perfectă.


Iată câteva informaţii culese de pe panoul informativ de la intrare:
Peştera Bolii face parte din rezervaţia Naturală Grădiştea Muncelului. Numele ei provine de la familia Bolia din Zărand care a beneficiat de o donaţie de pământ din partea regelui Sigismund în 1404. Peştera e săpată în călcare jurasice de Pârâul Jupâneasa şi se află la o altitudine de 720m. Are o lungime de 450 m iar înălţimea este între 10 şi 12m pe întreaga lungime a ei.

Galeria de fotografii realizate în peştera o găsiţi aici:
PesteraBolii-28-05-2009

Parîngul
Părăsim peşteră şi ne îndreptăm spre telescaun. Ajungem cu puţin timp înainte de ora 15. Iată câteva informaţii utile pentru cei ce vor să urce cu telescaunul: programul de funcţionare este de la ora 9 la ora 15:30. Se fac două curse pe zi, prima la ora 9, ultima la ora 15:30 indiferent de numărul de călători. În rest instalaţia se pune în funcţiune dacă se strâng minim 10 pasageri. Tarif: 10 lei urcarea.

Călătoria cu telescaunul durează cam 20 de minute. Ramona e pentru prima dată într-un astfel de mijloc de transport şi, dacă la început era puţin speriată, până a ajuns sus a concluzionat că îi place. În zona cabanelor ANEFS ne ia primire gazda noastră, D-ra Ica. Nici nu intrăm bine în cabana că începe să plouă.

Luăm masa şi lenevim apoi până ce se opreşte ploaia. Pe la 18:30 plecăm la plimbare. Nu sunt prea multe de văzut: faţă de acum 10 ani zona s-a modificat însemnat. Au apărut multe construcţii, hoteluri, pensiuni, căbănuţe. Releul cel mare nu mai e singur, între timp a făcut câţiva pui. Mergem la deal până dăm de o porţiune ce permite o bună vizibilitate. Norii grei apasa pe Cârja. Zăpada e foarte puţină, doar câteva limbi mai rezistă pe văi. Privim poteca ce duce în creasta Parîngului, pe o curbă lină ce ocoleşte muchia Parîngului Mic. Perspectiva spre Valea Jiului este foarte frumoasă.


Ajungem lângă un panou unde avem o hartă şi daţi timpii de parcurs pentru câteva puncte importante de pe munte.

Pentru dezmorţire ne propunem să atingem Parîngul Mic, aflat la 2074m şi marcat cu trepied înalt. Nici nu ne punem bine pe urcat că ne trezim împresuraţi din toate părţile de o ceaţă groasă, lăptoasă, de puteai să te rezemi de ea. Vizibilitatea scade drastic, vedem doar câţiva metri în faţa noastră; şi cu toate acestea continuăm, cu răbdare, şi ajungem pe vârf. Lângă Parîngul Mic zace înconjurată de un gard din plasa, într-o stare ce i-ar bucura doar pe amatorii de undreground, vechea staţie meteo automată. Acum e doborâtă, pare să fi fost lovită de traznet.

Continuăm pe muche. Se mai limpezeşte un pic. Dăm de câteva limbi groase de zăpadă. Pe una dintre ele o măsurăm, are peste 1m grosime. Renunţăm să mai mergem până la întâlnirea cu marcajul aşa că ne întoarcem tot pe unde am venit. Ceaţa e şi mai deasă şi începe să se întunece dar drumul este bine bătut şi nu avem nici un fel de probleme de orientare. În plus, câinii ce-şi fac veacul prin jurul releului latră confirmându-ne că suntem pe drumul cel bun.

Ziua următoare e complet ratată. Plouă tare şi e ceaţă de nu se vede nici măcar cabana de vis-a-vis. La un moment dat începe ninsoarea. Stăm la căldurică şi abia spre seară se mai limpezeşte.


Pe la ora 19 ieşim înfruntând frigul şi vântul pentru a admira Vf. Cârja şi extremităţile Custurii Cârja. Apare soarele şi putem vedea în continuare, spre vârfurile Gemănarea, Stoenița şi Parîngul Mare. Deşi îngheţaţi avem puterea de a rezista pentru a urmări superbul apus de soare de după Retezat.


Avem speranţe de vreme bună şi suntem încrezători că sâmbătă vom avea vreme frumoasă. Dimineața este închisă dar vizibilitatea este excelentă. Undeva deasupra Parîngului Mic răsare soarele şi avem încredere că va birui în lupta cu norii. Din păcate pentru noi norii au fost mai puternici azi. Nici nu ne-am angajat bine în drumul spre Cârja că a şi început să ningă. Vizibilitatea s-a mentiut bună pentru încă vreo oră. Am continuat parcă şi cu mai multă determinare. Am ajuns lângă un adăpost din piatră unde s-ar fi putut adăposti cel mult două persoane.

Continuăm dar zăpada nu glumeşte. Începe să se depună pe iarbă, pe jnepeni şi pe flori. Toate minunile colorate ale Parîngului sunt încărcate astăzi cu zăpadă. Ţi se rupea sufletul să vezi petalele roşii ale rododendronului ieşind de sub zăpadă, să vezi gingaşe flori albe, galbene, albastre împovărate de nea.


Drumul continua printr-un soi jgeab larg ceea ce oferă o foarte bună protecţie şi ajungem într-un loc unde s-a stat de curând cu cortul chiar lângă o limbă de zăpadă. Ajungem undeva sub Cârja, probabil în locul de unde începe urcarea aceea mai abruptă. Cârja însă ne trimite un viscol de toată frumuseţea. Ufff! Am înţeles mesajul: trebuie să ne întoarcem. Şi trebuie să acceptăm că trebuie să ne întoarcem. Nu are nici un rost să continuăm urcarea atâta vreme cât de pe vârf nu vom vedea nimic.


Ne vedem siliţi să ne întoarcem. Noroc că am venit pregătiţi cu haine de iarnă aşa cu nu întîmpinăm probleme cu frigul şi umezeala. Cel mai greu e însă de ţinut ochii deschişi. Vremea asta aprigă, cu vizibilitate mică, avea să ne însoțească până jos, la cabană.

Gata! Asta a fost excursia noastră. E destul de frustrant să baţi sute de kilometri şi să nu te ajute vremea ca să poţi face o ascensiune. Însă trebuie să ne împăcăm cu ideea. Ninsoarea continuă şi, până după-amiaza, se pune zăpadă de te duce cu gândul la perioada colindelor.

Coborâm cu regret din Parîng dar ne promitem că vom reveni, poate mai mulţi, poate cu cortul, pentru o nouă aventură. Jos ninsoarea s-a transformat în ploaie. Plecăm spre casă, tot prin Țara Hațegului, unde vremea pare a se îndrepta şi, pentru a ne bucura sufletele facem un ocol până la Densuş, mai mergem odată la simpla şi frumoasa bisericuţă din Strei.


Biserica de la Densus

Vizităm Sebesul şi Cetatea Câlnic, unde e mare sărbătoare.

Facem popas şi la Cisnădie unde avem parte de explicaţii privind istoria, tipurile şi modul de funcţionare al orgilor precum şi o demonstraţie de virtuozitate venită din partea organistului Remus Henning care a avut disponibilitatea, răbdarea şi amabilitatea de a sta cu noi timp de două ore.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023