Vulcanii noroioși de la Malu Ursului, Prahova
Data publicării: 15 iul 2025
Anul ăsta am participat la o aniversare mai altfel. Am fost undeva în județul Prahova, în comuna Vărbilău. Acolo ne-am adunat cu corturile. Am petrecut frumos, cu foc, cîntece și mîncare bună.
În cea de-a doua zi am mers într-o drumeție. Relativ aproape, pe unul dintre dealuri, este o cruce mare construită în cinstea celor muriți în războaie. Inițial am zis să mergem pînă acolo. Apoi am aflat că ne-am putea lungi excursia. În zonă se află cîțiva vulcani noroioși.
Așadar plecăm de la grădină pînă în drept cu podul ce traversează rîul Vărbilău către cătunul Podu Ursului. Urcăm pe asfalt niște serpentine destul de înclinate. Transpirăm bine. Undeva dăm de un fost izvor care din păcate îl găsim secat deși vara este abia la început. De pe drum se vede crucea masivă de fier. În final dovedim dealul și ajungem la intrarea în sat. Cotim spre stînga pe o uliță și începem să coborîm. Casele sunt rare. Ne oprim la a doua intersecție iar de acolo facem la dreapta.
Mergem cînd prin pădurice cînd pe plaiuri. Dăm de case, unele abandonate, altele locuite de oameni bătrîni. Locum îmi pare pustiu și straniu. O bătrînică ne întîmpină la o poartă. Azi e o zi mare pentru ea. Niște oameni i-au cosit grădina iar acum încarcă fînul într-un camion. Noi continuăm și în cîteva minute vedem și mașina. Ocupă tot drumul și trebuie să ne strecurăm pe lîngă ea.
Fiind în față, era cît pe ce să ratez vulcanii. Aceștia se găsesc într-o grădină iar acum sunt cumva ascunși de iarba mare. Noroc cu perechea de localnici care a venit cu noi. Identificăm vreo patru, cam doi dintre ei au activitate cît de cît vizibilă.
Stăm și îi cercetăm, cineva găsește un băț lung cu care vrea să măsoare cît de adînc e vulcanul. Bineînțeles că e foarte adînc, peste lungimea bățului nostru. Peisajul nu este la fel de spectaculos ca la Vulcanii Noroioși consacrați, cei din județul Buzău. Scurgerile și volumul lor sunt mult reduse și de aceea nu s-a mai creat acel peisaj caracteristic. Cu toate astea mie mi-a plăcut locul mai ales prin faptul că este atît de ascuns. Nu există nici un indicator și nu ai șanse să îi vezi fără să fi dus de cineva care a trăit în zonă.
Plecăm înapoi pe același drum. Ne oprim la o intersecție unde avem un drum proaspăt cimentat care urcă. O luăm pe drumul de ciment. În cîteva minute ajungem într-un loc foarte frumos dar care acum a ajuns învăluit în tristețe. Aici se găsește într-o mică poieniță, fosta școală de la Malu Ursului. Clădirea este acum o ruină. Am aruncat o privire și înăuntru dar asta nu a făcut decît să ne întristăm și mai tare. Păcat că un loc, care a fost amenajat, pentru care s-a muncit, a fost lăsat de izbeliște.
În fine..
Suntem relativ aproape de crucea de metal. De la școală se face o potecă prin pădure care ne aduce chiar pe platoul unde se găsește măreața cruce de metal. Aici există și un fel de altar unde probabil se fac slujbe de pomenire. De asemenea sunt mai multe plăcuțe cu numele celor ce au pierit în războaie. Mai exact în Războiul de Independență, Primul și al doilea Război Mondial la care se adaugă revoluția Română din 1989. Sunt amintiți locuitorii satelor Vărbilău, Livadea, Coțofenești și Poiana. Și da, e vorba de acel Coțofenești făcut celebru de coiful dacic furat în Olanda.
Locul oferă și puncte largi de belvedere asupra acestor sate și a văii pe care sunt înșirate. Stăm ceva timp, privim listele, cei din zonă ne arată numele strămoșilor lor.
De aici începem coborîrea. De la cruce continuăm pe potecă pînă la prima intersecție. Cotim la dreapta, mai mergem un pic prin pădure apoi ieșim prin niște poieni largi. Coborîm prin ele și ne apropiem de rîu. Apoi intrăm iarăși prin pădure. Urmează o coborîre mai abruptă și mai noroioasă și alunecoasă care ne duce pe malul rîului. Suntem în vecinătatea unei punți lungi. Mergem la capăt și urcăm pe punte. Ea începe prin pădure, practic mergi o bucată și nu vezi ceea ce te așteaptă. Ieșim deasupra rîului la cîțiva metri. Suntem cam la 3-4 metri deasupra rîului. Puntea este în bună stare, nu există locuri periculoase sau scânduri lipsă. Odată trecut rîul intrăm iarăși în pădure, tot pe punte. La capătul ei este un drum forestier. Mergem paralel cu rîul pînă la podul despre Vărbilău și închidem astfel circuitul.
În concluzie excursia a fost una agreabilă. La prima vedere zona pare că e anostă, că nu are mare lucru de oferit. Dar nu este așa. Dacă ai ochi de văzut și picioare bune zona asta de subcarpați poate veni cu surprize frumoase.
Track GPS:
https://www.strava.com/activities/14798777186
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole