Albania, episodul 2: Ochiul Albastru și Districtul Gjirokastër
Data publicării: 22 sep 2025
Plecăm de la locul de cazare spre Rezervația Ochiul Albastru. Din fericire suntem la margine de oraș ieșim rapid și mergem cam 40 de km pe un drum perfect. Începem să urcăm într-o zonă muntoasă. Curînd ajungem la o parcare imensă.
Aici se poate plăti doar în leke, din ce înțeleg. Iar plata se face în funcție de cite ore stai. Noi am optat pentru variant de 4 ore. Primim un bilet scris cu pixul în care este notat intervalul orar în care putem parca. Din parcare mergem pe jos cîteva minute pînă la intrarea în rezervație.
Aceasta se găsește într-un loc deosebit. Pe un baraj! În spatele lui este un lac din care nu se vede prea mult. Aici plătim biletele de acces în rezervație. Ca să ajungi la Ochiul Albastru sunt mai multe variante:
1. Pe jos trecînd barajul și urmînd trotuarul și drumul asfaltat.
2. Pe jos fără să mai treci barajul
3. Cu trenulețul
E al naibii de cald așa că varianta 1 pică din start fiindcă e de mers pe asfalt în plin soare. Pînă la urmă alegem de dragul copiilor varianta cu trenulețul urmînd ca apoi să ne mai zbenguim de-a lungul rîului.
E destul de aglomerat, deși e dimineață. Și e foarte cald. Așteptăm trenulețul și ne ocupăm locurile. Cam în 10 minute ajungem la stația terminus pe un drum îngust cu urcușuri și coborîșuri.
Coborîm trecem un pîrîu nervos și amenajat. În cîteva minute ajungem la Ochiul Albastru. Dar hai să explicăm puțin fenomenul.
Ochiul Albastru
Ochiul Albastru este de fapt un izvor subacvatic cu o apă foarte-foarte limpede. Apa are nuanțe de albastru și verde absolut încântătoare. Denumirea izvorului provine de la forma de pupilă a peșterii ce alimentează izvorul. Apa este împinsă cu putere la suprafață și astfel ia naștere rîul Bistricë care se oprește inițial în lacul de acumulare Bistricë, apoi se varsă în Marea Ionică. Debitul este impresionant: 18.400 litri pe secundă și o temperatură de 10° C.
Chiar deasupra Izvorului se găsește un balcon de lemn de un poți privi..ochiul în ochi! Ca să zic așa. Am așteptat un pic să se elibereze locul. Și am avut pentru vreo 5 minute platforma asta doar pentru noi.
Peste tot sunt afișe în mai multe limbi în care se spune că nu e voie să intri în rîu. Cu toate asta sunt și destui turiști care nu știu să citească..
După această platformă observ o potecă ce merge pe malul stîng al rîului. Hotărîm să o urmăm și nu suntem absolut deloc dezamăgiți. Avem o sumedenie de puncte de belvedere cu rîul. Acesta este efectiv un spectacol de nuanțe și culori ce cu greu pot fi descrise în cuvinte.
Poteca asta are și urcări și coborîri. Marea ei calitate este faptul că merge în pădure și este aproape tot timpul umbră. Aaa și mai e ceva: adie și vîntul. Ținem poteca și ajungem la lacul de acumulare. Aproape de final găsim și un izvor cu apă rece. Numai bun de refăcut stocurile de apă, de spălat și răcorit.
Tura se putea termina aici doar că..Ai mei copii și-au mai dorit o tură cu trenulețul. Așadar o luăm înapoi pe potecă prin pădure. E atît de frumos, e lume foarte puțină în contrast cu ceea ce este la Ochiul Albastru. Așadar ne mai bucurăm încă odată de punctele de belvedere, de Ochiul Albastru unde iar avem bafta să prindem balconul liber.
Vine și trenulețul, facem tura de întoarcere. Înainte de parcare sărbătorim cu o înghețată și un suc rece.
Apoi ne luăm mașina și plecăm spre Gjirokaster. La ieșirea din parcare trebuie să arătăm biletul scris de mînă primit cînd am făcut plata.
Gjirokaster
Și plecăm pe un drum de munte spre orașul Gjirokaster. Drumul este impecabil și urcă pînă într-un pas numit Qafa Muzines, aflat la aproape 600 de metri altitudine. De aici e de coborît într-o vale largă. Pe partea cealaltă sunt alți munți stîncoși și goi.
Ajungem și în orașul Gjirokaster sau, cum îi mai spun unii, Districtul Gjirokaster. Datorită arhitecturii sale otomane unice, a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Gjirokastër găzduiește unul dintre cele mai frumoase castele din țară, care oferă priveliști spectaculoase asupra orașului și a munților din jur. Pentru asta este el faimos.
Drumul merge inițial prin vale însă partea veche a orașului se află pe deal. Poate și de aceea se mai numește orașul cu mii de trepte. E al naibii de cald. Deși privind în jur ai senzația că ai poposit într-un oraș de munte unde te-ai aștepta să fie mai răcoare, realitatea îți dă peste nas. Sunt 37 de grade Celsius.
Ca să ajungi în centrul istoric e o adevărată aventură fie că urci pe jos, fie cu mașina. Străduțele sunt înguste, cu pantă mare. Intersecțiile sunt multe și derutante. De aceea într-unele dintre ele se găsesc polițiști a căror menire e să te scoată din impas.
La una din aceste intersecții era o stradă în pantă mare pavată cu piatră fasonată. Am crezut că e un pietonal. Polițistul m-a îndemnat să urc cu mașina. Mi se părea imposibil. Dar am reușit și am ajuns aproape de castel. Ba mai mult am găsit și loc de parcare gratuit și la umbră, în zona hotelului Gjirokastra.
Pînă la castel mai avem de urcat pe niște scări aflate și ele în umbră, din fericire. Ultimele zeci de metri pînă la poarta castelului au fost în plin soare. Dar odată ajunși la intrare am intrat parcă în altă lume. Zidurile de piatră reduc temperatura drastic și în sfîrșit reușim să ne mai tragem sufletul.
Pentru început vizităm o expoziție de tunuri. Și alte arme de dimensiuni mari. Ne bucurăm de răcoare și facem cîteva ture. Apoi observăm o scară. Asta ne scoate undeva deasupra cetății. Ieșim afară în soare, ne plimbăm un pic pe ziduri, facem cîteva poze și revenim rapid înăuntru la locul cel bun și răcoros.
De fapt cam așa s-a petrecut vizita la Castelul din Gjirokaster. Ieșit un pic afară, apoi căutat încăperile sau măcar locurile umbroase.
Ieșim apoi într-un spațiu ceva mai deschis, pe unul din ziduri. Aici pe lîngă omniprezentele tunuri se află și un avion american. Povestea lui este fascinantă mai ales prin prisma a cum se pot interpreta lucrurile.
Cum au stat lucrurile:
Un avion Lockheed T33 Shooting Star, folosit de US Air Force în general pentru antrenamente și recunoaștere a aterizat pe Aeroportul Rinas de lîngă Tirana. După cîteva săptămîni pilotul s-a întors în Statele Unite dar avionul a rămas în Albania.
Ce au spus americanii:
În Ianuarie 1957 pilotul zbura de la baza Cheteuroux din Franța către Napoli, Italia. Pe drum, din cauza ceții groase a deviat de la curs. Fiindcă nu mai avea suficient combustibil, pilotul a efectuat o aterizare de urgență în Albania.
Ce a spus regimul comunist albanez:
Conform transmisiunii de la Radio Tirana, piloții armatei poporului din Albania au interceptat un avion spion aparținînd forțelor americane și l-au forțat să aterizeze pe Aeroportul Rinas.
Ne-am îndreptat apoi spre curtea mare a castelului, loc dominat de turnul cu ceas. Din loc în loc se coboară în niște încăperi subterane întunecoase. Acolo erau celule de închisoare. Azi, pe căldura sufocantă, sunt o adevărată binecuvîntare.
La final mai facem o tură pe zidurile castelului căutînd punctul cel mai înalt. De acolo avem o panoramă superbă a orașului, cu partea veche și cea nouă, dar și cu munții din jur. Aceștia sunt stîncoși, fără prea multă vegetație și fără a avea neapărat altitudini impresionante. Ceea ce impresionează însă este faptul că sunt abrupți.
Ieșim din castel și mergem în zona vechiului bazar. Zona este relativ restrînsă, sunt cîteva străzi cu magazinașe de tot felul. Alegem un restaurant că după atîta umblătură ni se făcuse foame. Și astfel facem cunoștință cu preparatele albaneze, nu foarte diferite de ceea ce găsim și la noi.
La final mai facem o plimbare pe străduțele strâmte și în pantă. Descoperim un loc larg, Piața Sheshi Çerçiz Topulli. Impresionează aici un soi de mozaic făcut din plăci asemănătoare cu gresia.
De asemenea ajungem și la Hotelul Kodra. O simplă plimbare prin grădina lui oferă panorame frumoase asupra orașului.
Noi nu am mai făcut alte vizite din cauza căldurii. În Gjirokaster ar mai fi de văzut următoarele:
Casa Skenduli - casă fortificată în stil otoman
Casa Zenkate - tot o casă în stil Otoman
Tunelul Războiul Rece
Podul Ali Pasha - un apeduct folosit pentru a aduce apa din munte la castel. Se află în afara orașului și se ajunge doar pe jos.
Înaint de a părăsi orașul am făcut un pic de aprovizionare de la un Supermarket mai mare și mai bine dotat numit Star Supermarket. Am putut plăti cu cardul, totul a fost ok.
De aici ne deplasăm la Himara, unde avem rezervate trei nopți de cazare. Traversăm din nou muntele pe un drum pitoresc ca peisaj și extrem de bun din punct de vedere al calității asfaltului.
La prima vedere distanța nu e mare, în jur de 100 de km. Dar drumul merge prin zonă muntoasă, cu multe curbe, cu urcări și coborîri spectaculoase. Ne ia cam peste două ore și ajungem după ce se întunecă.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole